În curând ajunseră în cartierul în care locuia blondina. Lucian, care cunoştea zona, oraşul neavând secrete pentru el, opri maşina într-un loc găsit liber în apropierea blocului blondinei. Coborî şi luă câinele în braţe. Enka Diana coborî şi ea. Urcară până la etajul doi al blocului respectiv, iar Lucian sună la uşa pe care scria "familia Stoica". În prag se ivi chipul bălai al colegei sale. Simpatica domnişoară biolog îl întâmpină, veselă. Lucian, cu Nero în braţe, intră, apoi mama lui, dânsa intrând intenţionat în urma fiului. De cum ajunseră pe hol, se văzură înconjuraţi de o mulţime de animale: câini, pisici, papagali zburând liber... Diana Enka căscă ochii mari, dar şi Lucian păru surprins. Îl lăsă pe Nero jos şi se aplecă să se descalţe. Maria strânse uşor laba câinelui negru, care porni apoi spre sufragerie, urmat de tot alaiul celorlalte vieţuitoare. Părinţii blondinei, aflaţi în sufragerie, se ridicară să-şi întâmpine oaspeţii. Lucian şi mama lui răspunseră salutului cu ambilitate, deşi doamna Enka părea şocată de prezenţa atâtor animale.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka îşi ridică privirea albastră spre soţia sa, însă nu spuse nimic; chipul îi era încă răvăşit de o tristeţe ce nu părea să-l părăsească în curând. Nu dură mult până ce maşina albastră a directorului opri lângă celelalte trei existente în curtea reşedinţei familiei Enka. Lucian coborî; nu părea surprins de prezenţa celorlalte autovehicule. Îi recunoscu pe body-guarzii blondinei şi-i salută. Evident, nu încăpea îndoială că şi Petre şi Adi îi cunoşteau pe cei doi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian lăsă maşina în garaj şi coborî. Papagalul stătea în continuare pe umărul său. Diana Enka coborî şi ea. Intrară în casă. Holul de la intrare era gol, fără Nero, doar cu castronelele lui de plastic, goale şi acelea. Iulian Enka nu mai citea ziarele, dar încă stătea pe fotoliu, picior peste picior, tare comod, aşteptându-i.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul Iulian Enka nu părea foarte încântat de compania socrilor săi, însă nu protestă; nu dorea să-şi supere soţia şi fiul. Spera însă ca soţii Dragomir, părinţii Dianei, să nu rămână acolo până pe 27 iunie. Lia îşi luă rămas bun de la părinţii şi bunicii comandantului, apoi amândoi se îndreptară spre ieşire. Pe holul de la intrare, dulăul negru, Nero, se ridică, de parcă ar fi dorit să plece şi el. În sfârşit, cei doi ajunseră în curte, lângă maşina directorului. Lucian îi deschise colegei sale portiera.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka îşi însoţi fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul maşinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoşi, apoi ea intră în maşină, în faţă; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni maşina. Întrucât pe străzi erau mulţi poliţişti, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simţea cam ciudat în această maşină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în maşina albastră. Privi spre locul şoferului, ocupat în acel moment de fiul ei şi se mai linişti, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuţi, porecliţi "Neîndurătorul" şi "Naşul", body-guarzii fiului ei. Totuşi, prezenţa lui Lucian îi oferea un sentiment liniştitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, maimuţica se dăduse jos de pe umărul lui Lucian, iar papagalul Rikky, mândru nevoie mare, o înlocuise şi nici că părea dispus să mai plece din acel loc. La auzul cuvintelor blondinei, Lucian îşi întoarse brusc privirea către ea, bănuitor. Ce dorea să spună prin aceste cuvinte? Oare simpatica blondină simţea ceva pentru el? Lucian se încruntă şi rămase îngândurat. Desigur, Maria era tare drăgălaşă, simpatică, dar inima lui îi aparţinea în întregime celeilalte colege, domnişoara psiholog Lia; pentru ea bătea inima lui şi simţea că nu poate schimba acest sentiment chinuitor pentru el. Cu papagalul pe umăr şi Nero alături, Lucian intră în sufragerie, împreună cu Maria. Nici unul dintre ei nu observaseră că pe lângă ei trecuse un micuţ intrus, dar aveau să afle de îndată, pentru că mititelul, cu blăniţa gălbui-maronie zburlită, ciufulită, se opri mai întâi direct pe sandaua elegantă, apoi pe piciorul Dianei Enka, iar aceasta, speriată, sări brusc într-o parte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a intra în bloc, Lucian asigură maşina directorului; oricum, aceasta avea chiar şi pază, de moment ce cei patru nu urcau cu ei la etajul doi. Rikky încă stătea pe umărul tânărului şi nu părea dispus a părăsi curând acel loc. Ajunseră la etajul doi. Blonda nu sună la uşă, ci deschise, doar avea un rând de chei. Intrară, după cum spusese Maria, cât mai repede, pentru ca animalele din interior să nu iasă pe scările blocului, ci să rămână în interior. Lucian nu se mai aplecă să se descalţe. Simţindu-i prezenţa, dulăul negru apăru, dând bucuros din coadă. Băiatul se aplecă spre el, pentru a-l întâmpina; Rikky nu zbură nici acum de pe umărul său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian rămase în curte, cu câinele său negru, Nero, care se arătă tare bucuros să-l revadă. Desigur şi Lucian se bucura în egală măsură. Mângâia blana negricioasă a câinelui, care se gudura pe lângă el. Lucian îi deschise uşa casei, aşteptând să intre; dulăul îl urmă, deşi anevoios. Doamna Enka se ivi în holul de la intrare şi îşi dădu seama ce intenţiona fiul său. În acel moment băiatul observă castronelele de plastic goale; atât cel de apă, cât şi cel de mâncare. Se ridică, se îndreptă spre bucătărie şi când se înapoie, i le umplu; câinele, însetat, goli apa imediat. Lucian îi umplu din nou castronul. Îşi privi îngrijorat câinele; i se păru slăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinţii ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinţii lui Lucian, domnul şi doamna Enka şi directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnişoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alţii? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduinţă şi se ascunse după părinţii ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunţă rapid la această acţiune. Directorul, drăguţ, amabil, îi salută pe soţii Stancu şi pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinţii comandantului, să-i salute şi pe aceştia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, Lucian porni maşina domnului Enka spre casă. Papagalul, tare mândru, nu renunţase la locul său de onoare de pe umărul tânărului comandant, aflat la volan. Diana Enka stătea în faţă, lângă fiul ei, spre care privea din când în când, dând din cap uşor, a dezaprobare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl lui, Iulian Enka, i se păru un om blând, simpatic. De ce el îi spunea "blondule"?! Intrară în cameră, unde se afla nu doar Diana Enka, ci încă doi oameni, ceva mai în vârstă, dar nu foarte bătrâni. În urma Liei apăru Lucian. Păru surprins, dar bucuros de prezenţa celor doi. Privi spre blond; acesta nu-l avertizase că se mai afla cineva în casă. Dar zâmbi degajat şi se grăbi să-i salute pe cei doi. Aceştia îl îmbrăţişară cu căldură. Lia pricepu; erau bunicii lui. Era în casa comandantului misiunii, la masă cu familia acestuia. Se întrebă din nou în gând de ce o adusese el oare aici? Părea însă sigur că nu cu vreo intenţie necurată faţă de ea, deci Lia se mai linişti; n-avea motive de îngrijorare. Lucian îşi sărută cu drag bunicii. El plecă şi dispăru după o uşă; dincolo de ea se afla, presupunea Lia, bucătăria. Dar de ce-o lăsase singură, la masă, cu familia lui? Zâmbi încurcată spre acei oameni; pe domnul şi doamna Enka îi mai văzuse, doar o dată, la oficializare, dar i se părea ciudat să se afle la dânşii acasă, ba chiar la masă cu aceştia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, se văzu întrerupt de mama lui, Enka Diana, care sări îngrozită de pe fotoliu, făcând ochii mari de uimire. Arăta spre covor, fără a putea spune nimic, de parcă-i pierise graiul. Îşi prinse fiul de mână. Lucian putea simţi tremurul de spaimă care o cuprinsese pe mama lui. Observând ceea ce o speriase pe Diana Enka, se retrase şi el înapoi cu un pas. Pe covor, încolăcit în mai multe inele, sâsâia un şarpe gălbui, destul de mare. Maria ridică fără teamă şarpele de jos. Mărunţica blondină aşezase reptila după umeri, după gât şi pornise spre o încăpere alăturată, în care Diana n-ar fi intrat, nedorind să afle ce se putea ascunde acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cum auzi glasul directorului, Lucian simţi brusc cum teama de a-şi vedea mama se risipeşte ca un abur, de parcă cele câteva cuvinte rostite cu fermitate şi blândeţe de directorul Institutului aveau o putere magică asupra preferatului acestuia. Impulsionat de acele cuvinte, Lucian intră fără a mai şovăi în încăperea în care se afla mama lui. De cum auzi uşa deschizându-se, Diana Enka se ridică în picioare, iar în momentul în care-şi zări fiul, o bucurie imensă îi lumină chipul. Se năpusti spre el cu braţele deschise; uitase orice supărare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apartamentul cu animale; întotdeauna o plăcere să te aventurezi în aceste camere, care adăposteau o lume stranie, foarte neobişnuită pentru un apartament de bloc, dar noua vizită pe care tânărul comandant o făcuse se apropia de sfârşit. Era timpul să plece spre casă. Pentru început, reveniră în sufragerie. Lucian îşi luă rămas bun de la Maria şi părinţii ei, iar în curând apartamentul cu animale de la etajul 2 rămase-n urmă. Maşina albastră a directorului gonea spre casa comandantului...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu zise nimic, nici că da, nici că nu; intră în sufragerie, în urma Mariei, ea încă având papagalul pe umăr. În sufragerie se aflau, printre animale, părinţii blondei, Andrei şi Eleonora. Ambii se bucurară de vizita comandantului, care-i salută respectuos. Evident, le părea bine şi să-l revadă pe Rikky. Lucian, Maria şi Rikky intrară prin celelalte camere, pentru a-i vedea pe prietenii înaripaţi ai papagalului, evident, tot papagali şi ei, ca şi Rikky, tot vorbitori, mai tăcuţi însă decât el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinţii lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezenţa celor doi martori, Lucian şi domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea şi doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spaţială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniţi. După părinţii informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea şi Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai îşi asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian şi Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alţii doi, tot în uniforme: Alex şi Nistor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ce de animale la familia aceea...
Lucian: Multe şi frumoase. Te-ai făcut de râs, mamă; mai bine rămâneai acasă.
Diana: De ce? Pentru că m-am speriat de şarpe, apoi de şobolan?
Lucian: Era un hamster mititel, mamă, iar şarpele era unul neveninos, un piton, unul blând. Iar tu te-ai cam dat în spectacol.
Diana: Regret, mie nu-mi plac chiar toate animalele, ca oamenilor acelora; nu e deloc ceva condamnabil.
Lucian: Poate că nu, mamă, dar nici chiar aşa, ca tine... Puteai mângâia măcar hamsterul puţin, nu te mânca.
Diana: Ce tot vorbeşti? Nu-ţi dai seama ce spui? Eu nu l-am mân-gâiat nici pe Nero niciodată şi tu ai fi vrut să ating şobolanul acela jegos? De ajuns că mi s-a urcat pe picior!
Lucian: Ah, deci, nu l-ai mângâiat niciodată pe Nero. Deci, de fapt nu-l iubeşti, deloc; cred că de abia aştepţi să moară, să scapi de el, doar e bătrân.
Diana: Nu-i adevărat! Chiar dacă nu mă crezi, ţin totuşi la Nero, în felul meu, dar nu-mi place apropierea asta directă, exagerată, faţă de animale; e mai bine să se păstreze o oarecare distanţă.
Lucian: Tu ai păstrat-o, mamă, una imensă; l-ai ţinut pe bietul Nero fără apă şi hrană timp de o săptămână întreagă. Ce zici de asta? E o faptă scuzabilă?
Diana: Te rog, Luci; ţi-am mai spus că n-a fost deloc intenţionat. Trebuie să mă crezi.
Lucian: Bine; să zicem că accept. Dar sper că nu astfel îl vei îngriji pe Nero şi după plecarea mea în misiune.
Diana: Promit că nu se va mai repeta. Voi avea grijă de câinele tău, Luci.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian privi pinguinii, iar după câteva minute reveniră în sufragerie; încă avea papagalul pe umăr. Mama lui, Diana, nu se mai aşezase, rămăsese în picioare, după noul incident cu Jerry – hamsterul. Privind-o tăcut, Lucian se întrebă cum ar fi reacţionat dacă ar fi văzut gândacii, şerpii veninoşi, ţestoasele, tarantulele, scorpionii, şopârlele, caimanii, dar mai ales cele două feline mari, negre, panterele. Nici nu dorea să-şi imagineze! Mama lui, Diana, era tare sperioasă! De ce oare? Nu-şi dădea seama.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!