Zădărnicie

E-atâta linişte în mine
Mă doare jalnic nepăsarea,
Celor ce spun că îmi vor bine
Şi-un dar frumos îmi fac: Uitarea!

Îmi plânge ochiul şi suspină
Iar cerul sufletului meu,
Vorbeşte-ncet: n-ai nicio vină!
Fii demnă! cum ai fost mereu.

Zadarnic strigi pe nu ştiu unde
Şi zgomote produci ades,
Ele răsar ca o Lumină
Chiar dacă nu te-au înţeles.

Scrii iar de dor şi cu durere
Despre un zbucium fără rost,
Lumea-i o tristă adiere
Prin vieţi ce vor striga: am fost!

Doar timpul şi eternitatea
Mai par dispuse să asculte,
Romanţa ce-i întâietatea
Iubirilor demult pierdute.

poezie de Lusiana Drăguşin (27 iulie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EVOLUTIE

Zile şi nopţi, nopţi şi zile
Au fost cu mine, vor mai fi
Dar clipe mari de fericire
Cine îmi va oferi?

Săptămâni şi luni, trec în zbor,
Lasă-le să treacă, plece
Chiar înconjurat de dor
Eu voi rămâne rece

Timpul se va scurge monoton
Sau poate în tempo rapid
Îmi va seca al dragostei izvor
Va dispare ce-i splendid.

Va curge râul liniştit
Şerpuind ferice
Eu voi fi mai necăjit
Nu ştiu ce voi zice!

Îmi voi împrumuta timid
Masca mulţumirii,
Mă voi încorseta în zid,
Zidul amintirii.

Peste tot ceea ce scriu
Se va lăsa uitarea,
Nu cred că va fi târziu
Să-ţi cânte nepăsarea.

Baia de Arieş 11 Februarie 1966

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre durere

Mă doare acum chiar peste tot
Nu vreau să caut antidot,
Durerea are rolul ei în lume
Eu o tratez mereu cu glume.
În cotul meu ea se aşază
În fiecare după-amiază,
În capul meu ea se strecoară
Şi vreau s-o prind doar cu o sfoară!
Fără pastile şi reţete
Durerile-s mult prea concrete,
De tratament nu mă feresc
Doar că-i uşor cam nefiresc.
Căutăm plăcerea peste tot,
Pozăm doar lumânări în tort,
Şi câteodată totu-i mort...
Nimic nu iese la lumină,
Nici îngerii nu vor să vină!
Caut o piatră, un pretext,
Cuvinte sparte dintr-un text,
Durerere fără chip şi rost
De ce-ai în mine adăpost?
Eu te voi vinde orişicui
Îmi spune că durerea lui,
E mai presus sau mai albastră,
E mai intensă sau mai proastă!
Dar la final nu încerc să fug,
Nu vreau să ştiu unde ajung,
În lumea asta ce n-ascultă,
A cui durere-i prefăcută?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost ar fi avut?

Ce rost ar fi avut această viaţă
de n-ai fi existat, copilul meu?...
N-aş fi ştiut nicicând cum se-nvaţă
cu sufletul să fi prezent mereu
la tot ce deopotrivă ai în faţă
trecând prin lume, de-i uşor sau greu.

Am înţeles mai bine ca oricine
iubirea să o dau celor din jur,
să îndrăgesc, aşa cum se cuvine,
şi să ridic în zări fără cusur
ce-i mai de preţ în clipa care vine,
pentru a clădi un viitor mai pur.

Ai fost cununa mea întotdeauna,
o port mereu ca pe un cer senin,
puteri îmi dai ca, una după una,
prin zilele ce neoprite vin,
în inimă să îmi aduc întruna
icoanele la care să mă-nchin.

Când n-oi mai fi cu tine-n astă lume
te voi privi din flori şi din copaci,
iar tu vei şti că cineva, anume,
prezent şi nevăzut în tot ce faci,
mereu va fi cu tine să te-ndrume,
să-ţi netezească locul care-l calci.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Ce linişte am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Şi totuşi.... ceva nu e bine.

Mă simt ca bolnavă. Şi tristă,
Lipseşte dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să ştiu iar de tine.

Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai eşti. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor

Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald şi cu pace în suflet şi-n gând.
Va fi ca şi cum n-am ştiut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine-mă bine!

Ţine-mă bine, în braţe de poţi,
Chiar dacă mi-e greu să respir uneori,
Să simt cum îmi bate iubirea la porţi,
Şi trupul să-l simt inundat de fiori.

Ţine-mă strâns, în buzunarul secret,
Căci ştiu că acolo e bine!
Cum care?... cel de la piept,
Ţine-mă acolo, numai pe mine.

Ţine-mă bine, la fel eu te ţin,
Chiar dacă viaţa împotrivă va fi,
Ştiu sigur, că tu eşti al meu destin,
Vom fi împreună, într-o bună zi!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume şi nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveşmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Şi a curs un timp pân' am ajuns la dar
Şi-am înţeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Şi ispăşit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am ştiut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieţi jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Şi trupul îmi vorbeşte când vocea n-are glas...
Fost-am peste viaţă de nunţi şi de morminte
Şi-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente şi ele mă doboară...
Sunt eu inveterată, sau ele prea haine,
Mă lasă fără haine şi-apoi îmi râd şi zboară...
Şi-am înţeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc...
Şi iar înţelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem să hrănesc.

Durerea naşte vină, dar vina este Viaţă
Numai aşa te-apropii de Adevăr...
Ucide-ţi mândria trufaşă şi semeaţă
Şi vei gusta din al Vieţii măr.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!