Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt exemplu de lapsus: O doamnă cere medicului ei informaţii cu privire la o altă doamnă pe care ei doi o cunosc, numind-o cu numele ei de fată. Cât despre numele pe care aceasta îl poartă după căsătorie, l-a uitat cu desăvârşire. Întrebată în legătură cu acest fapt, ea declară că este foarte nemulţumită de căsătoria prietenei sale şi că nu-l poate suferi pe soţul acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când se săvârşeşte un lapsus, acesta poate îmbrăca nenumărate forme; în locul cuvântului potrivit, pot fi pronunţate nenumărate cuvinte nepotrivite, care-i imprimă cuvântului adecvat o mie de deformări. Şi când, într-un caz particular, din toate lapsusurile posibile, este comis decât un anumit lapsus determinat, există pentru aceasta motive decisive, sau este vorba doar de un fapt accidental, arbitrar, de o chestiune care nu comportă nici un răspuns raţional?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observaţia, singura în stare să furnizeze un răspuns, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifestă în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unei asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul de grafie constituie un indiciu incontestabil, dar nu este de ajuns ca să justifice deschiderea unei anchete judiciare, fiindcă nu este concludent, neputându-se stabili dacă ar putea fi vorba de un proiect malefic bine stabilit sau doar de o fantezie fără nici o importanţă practică. Este chiar posibil ca omul care a comis un astfel de lapsus să găsească cele mai convingătoare argumente subiective ca să nege această fantezie şi s-o respingă ca fiindu-i absolut străină. Pentru a înţelege mai bine posibilităţile legate de acest gen de lapsus, ar trebui examinată deosebirea care există între realitatea psihică şi realitatea materială.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De lapsus se leagă mici fenomene afective care nu sunt lipsite de interes. Nimeni nu recunoaşte bucuros că a comis un lapsus: adesea se întâmplă să nu înţelegi propriul tău lapsus, în timp ce întotdeauna îl înţelegi pe al altuia. De asemenea, lapsusul este, într-o anumită măsură, contaminat; nu este uşor să vorbeşti despre lapsusuri, fără a comite tu însuţi unul.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care realizaţi că Voi sunteţi Viaţă fără formă, în momentul în care realizaţi că voi sunteţi Vidul absolut, ceea ce apare şi dispare în El nu se pune problema să fie al lui. Hai să vedem, cât de mult e al "tău" visul de astă-noapte şi unde îl mai ai? Unde l-ai pus, frate, l-ai pierdut pe drum, cum poţi să pierzi aşa ceva? Exact la fel când persoana este pierdută vedem că de fapt cel care pierde persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu. În momentul în care persoana este pierdută vedem că cel care a pierdut persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu care se lua din greşeală ceea ce nu este. Care este această greşeală? Păi este educaţia, identificarea, spuneţi-i cum vreţi, n-are importanţă, e acelaşi lucru!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnalez acest interesant fapt de observat: sunt oameni care au obiceiul de a citi, înainte de expediere, scrisorile pe care le-au scris. Alţii nu au acest obicei, dar când o fac câteodată, din întâmplare, ei au totdeauna prilejul de a găsi şi corecta o eroare izbitoare. Cum să explicăm acest fapt? S-ar spune că aceşti oameni ar şti totuşi că, scriind, au săvârşit un lapsus. Poate fi admis acest fapt ca fiind real?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt persoana cu cea mai puţină încredere de sine. Cred însă că dacă o persoană mi-ar oferi şansa de a spune o poveste, aş spune-o suficient de bine, astfel încât persoana care mi-a oferit această şansă să îşi capete banii înapoi.

citat din Joss Whedon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt gen de raporturi între cele două intenţii interferente pare bizar. Dacă nu există nici o legătură între conţinuturile lor, de unde provine intenţia perturbartoare şi cum se face că ea îşi manifestă acţiunea sa tulburătoare în cutare punct precis? Observaţia, singura în stare să ne ofere un răspuns la această întrebare, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifesta în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Este un veritabil ecou, care însă nu este întotdeauna şi în mod necesar produs de cuvintele pronunţate. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unor asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plăcerea umorului obţinută prin sim-patie cu cel care produce umorul este rezultatul unei tehnici deosebite, asemănătoare deplasării. Datorită acestor tehnic, afectul pe cale a se manifesta este "dezamăgit" şi investit în altceva, de ordin secundar. Dar o asemenea explicaţie nu ajută la înţelegerea procesului care realizează la persoana producătoare de umor deplasarea ce blochează dezvoltarea afectivă. Vedem că persoana care receptează umorul imită pe creatorul acestuia în ce priveşte procesele psihice care fac cu putinţă acest proces la creator.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mici suntem învăţaţi că materialitatea este "realitate", "Fii cu picioarele pe pământ", "Nu fii cu capul în nori", etc. Aşadar, fără să bănuim că ceva e în neregulă căutăm realitate în temporalitate, şi de fapt persoana nu realizează căci caută realitate în irealitate, în efemeritate. Tocmai de aceea ceea ce găseşte de fapt persoana este frică, nesiguranţă, suferinţă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocaţia eşti tu! Totalitatea lucrurilor pe care le faci şi care te reprezintă în momentul ăsta şi lucrurile pe care le vei obţine, persoana care vei deveni, continuând ce faci acum. Aşa că fiecare persoană care spune "nu ştiu care îmi este vocaţia" – spune de fapt "nu ştiu cine sunt eu". Şi este MULT MAI UŞOR să descoperi cine eşti tu, decât să cauţi o vocaţie, care nu este nimic altceva decât un termen abstract. Nu există nici vocaţie, nici scop al vieţii, nici misiune personală. Decât dacă îţi sufleci mânecile şi le creezi tu, pentru tine.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul succes nu are nici o legătură cu tine cel de acum - este vorba despre forţa de a fi persoana care poţi să devii şi care vei şi deveni dacă decizi acest lucru.

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găseşti nimic, afli că tu eşti Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poţi să găzduieşti o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poţi să găzduieşti ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viaţa, pur şi simplu rămân ca Viaţa, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranţa ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minţii, este însăşi Conştiinţa. Când această Conştiinţă este văzută, zbuciumul încetează. Urmăreşte să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipseşte ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simţul separaţiei există, chiar şi atunci când două fiinţe se iubesc uluitor de mult.

Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!