Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

La soirée

Eram în pană acută de orice inspirație
și-am ascultat, pierzându-mă, "Când vine seara
și lumini se aprind..."... Mi-am regăsit tentație
călătorind în minte cu-ochi deschiși pe stradă, vara.

E frig afară, că-i februarie și-i dulce cald;
sunt c-un tricou și-s în bermude, e gol
pe asfalt și-i liniște și cerul e-un smarald...
Doar glasuri tinerești se-aud pe lângă mall.

Pășesc, doar creierul, pe "Septième Avenue"
și mângâi o aurie de Stingray Corvette
ce-am luat-o ieri așa "à la première vue"...
O simt și acum, o fericire... A trecut Yvette!

Sunt la Laval, în Chomedey, îs "dans la trentaine",
bătrân că-s iar la studii-n Saint-Hyacinthe
aproape la sfârșit de an... Mă umflu-n pene
să-mi inspir bucuria... Parc-ating ținte, cent cu cent!

Mă uit în buzunar; am douăzeci de dolari,
îndeajuns de două mini-golfuri
și e lumina albă, jucătorii-s rari;
doar două cupluri însoțind ratările cu of-uri!

Sunt singur pe "tapis"-ul verde, fără adversar
și mă lansez în jocul minții, al răbdării...
apoi încet, încet mă-ntorc alene pe trotuar
și urc pân' la etajul unde stau... Simt gustu-nfiorării!

Nu-mi vine să mai plec; mă-ntorc în viitor
-căci cântecul ce m-a trezit e pe sfârșite-
iară la caldul din odaie, fad televizor...
Recad în pană, iar de nopți ce-s nedormite...

... "de acasă"; câmpinean cu visele-n ispite!...

poezie de (5 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Doar gând

Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopți, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.

Îmi oblojesc gânduri răzlețe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu știam că-i bătrânețe;
credeam doar veșnic primăveri.

Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; certific
propriu călău, singur de vină.

Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
și-o pierd într-un sfârșit... Păcat;
nepregătit, că n-am știut!

Îmi fac din văi circumvoluții
și-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluții
de retrăit, eu, la-ntâmplare.

Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
prăvălesc în avalanșă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.

Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...

poezie de (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Așa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt ușor în primăvară,
Sau când iubesc și sunt iubit
Și tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Și-n muzică încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Și doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou cred, o aventură
Și-s neștiut, 'ncrezut în fraze;
Ca și alții-n crez că-s de-anvergură...
Și-s doar... mintale ipostaze!

poezie de (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Nervi de toamnă

E toamnă, e foșnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Și-i frig, și burează.

Amanții, mai bolnavi, mai triști,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veșnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,
Și-amanții profund -ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Și-i frig, și burează.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Ionica Bandrabur

Nebun de fericire

-E februarie acum și-i frig, femeie
Și lotușii din lac sunt morți, au înghețat!
Că-i iarnă și pământu-i altfel nuanțat,
În păr aș vrea -ți prind boboci, uscați, de teie

Și trupul ți-l încălzesc cu o scânteie
Din jarul ce în mine, iar l-ai ațâțat!
E februarie acum și-i frig, femeie,
Și lotușii din lac, sunt morți, au înghețat!
..........................................................
Aproape cerșetor, el bluza îmi descheie
Și-un gest cu degetul pe buze a schițat,
Sfidând tăcerea frunzei, vântul înălțat,
Nebun de fericire-n șoapte -ncondeie:

E februarie acum și-i frig, femeie!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Natal

Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La "end" de western și tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră... Mintea-mi scald!

Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați... Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam... Cum timpu' oprești?

Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul intre-n apă la scăldat;
S-a pus -ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!

Astăzi sunt trist las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curcubeu cenușiu

De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că -ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic, timpul, anual
păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându- perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.

Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.

poezie de (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caldă zi

O caldă boare topește văzduhul,
nimic nu se mișcă nici pe cerul albastru,
doar se-aude trecând cauciucul pe-asfalt
și oul și-l cântă răgușit o găină
crezând c-o s-o asculte vreun drag... neștiutul...
... și-un cal cu un car cară-n ape balastru'
iar stăpânul împinge, malu-i înalt...
În mijloc de drum stă din fiert o mașină!

Se văd lângă râu și în apă copii
ce strigă stropindu-se goi, se-alergând...
o cioară și-o alta se scaldă fugar
și-o vacă scăpată din turmă alene
se leagănă-n mers... guguștiuci cu alb și gri
se strigă, răspund huhuind tot pe rând...
și-un clopot se-aude chemând la altar
și nimeni nu mișcă, sătucu-i o lene!

Doar crâșma cu ușa deschisă îmbie
și-s doi vechi clienți la o masă amețiți;
mai mult dând din mâini căci cuvânt nu-și găsesc...
și-un câine se scarpină-ntr-una la umbră,
iar ulița lungă e toată pustie,
asfaltu-i cu bălegi, copii risipiți...
și-n poartă apar mâini în șold; povestesc
două țațe, cu șorț, ce bârfesc și se strâmbă!

Și-ncet din lumină pălește, e mai bine
și soare se duce roșind și dispare
și ceru-i bleu pal, rândunele se-nalță
în zbor de săgeți și greieri se-aud...
căluțul se-ntoarce încă ud pân' la vine
și așteaptă stăpân la băut, ce n-apare,
iar duba revine și-n zgomot de clanță
se-amestecă voci... Zilierii coboară cu gândul zălud!

Se lasă-ntuneric și-i cald, nădușeală,
țânțarii roiesc, se-aud broaștele-n iaz
și totu-i mai negru, lumini nu se-aprind
pe stradă, pe uliți... doar glasuri de tineri
răsună-n ecou și umbre se scoală
când "vechiul" se culcă -părinți cu necaz
că n-au ajutor în câmpuri, pe grind-
și-i vară profund într-o noapte de vineri...

poezie de (24 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.

Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... -ndrept
Spre forme diafane.

Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.

Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...

Și nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz -nviu
Suflet, de atunci murit
Și trup, în trup -ți fiu.

Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, neființă
Și-aștept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferință...

... Și pășesc tremurând
Pe strada de-un oraș,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaș...

poezie de (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Coșmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarța cenușie...
Visam reîntoarcere din țara lui Columb,
Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Și-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert și agonizam.

Timpul și spațiul le simțeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorința și să nu ți-o vrei
Și inima -ți stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai și rațiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundației de sine
Ce fără scurgere-și îneacă sursa de plăceri.

"Feed back"-ul din axoni și din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopți automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)

poezie de (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Vine seara

Vine seara, cerul se deschide,
Pică stele-n suflete cu dor,
Căutările... sunt mai avide,
Clipa trece parcă... mai ușor.

Vine seara, umbre și lumini,
Vântu-aleargă-n liniște afară
A-ntomnat cu visele-n vecini
Și în șoapte dulci le înfășoară.

Vine seară, dragostea îmbie,
Cu nectaru-i dulce-mbătător
Vrea la tine-n brațe să se suie
Și te răstoarne... pe covor.

Vine seara... tandră ca o boare,
Ca o șoaptă... spusă-ncetișor
Și în trupul tău ca o chemare
Este vremea, mistic, cobor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se stinge cerul

Îmi bate soarele în geam de dimineață
Și totu-n jurul meu lacrimează trist,
Mi se-alintă-ncet o lacrimă pe față
Și am senzația nu am să rezist.

Troian de gânduri cad pe fruntea mea
Ce-s viscolite de-o aprigă furtună,
Că eu am fost și am trăit cândva,
Dar azi doar amintirea mi se-adună.

Pășesc încet cărarea hopuroasă
Și din nou o lacrimă trezesc:
Puteam avea o viață mai frumoasă,
Dar n-am știut pe unde să pășesc!

Am mers și eu, am mers încet prin viață
Crezând fac un pas și-i cel mai dept,
Viața mi-a trecut... e-absurd să am speranță,
Dar oricum în sinea-mi am să o aștept.

Privesc la ceas și tremur deprimată.
Ma înfioara gândul că mi-e greu.
Secunda zboară și simt că sunt chemată
De pe pământ în cer la Dumnezeu.

- rog, Ție, Doamne, și mă-nchin
Cu jurământ de fapte sclipitoare,
Nu opri aici al meu destin,
Ci dă-mi puteri nu simt ce mă doare,

Mai dă-mi o viață dacă-ți stă-n putere,
Recunoscătoare-s dacă poți s-o faci,
Că voi trăi – nu pentru avere,
Dar pentru-ngrijirea celor mai săraci!

E liniște adâncă înspre zare...
Dar eu -ntreb: În viață ce-am făcut?
Și chiar de am o clipă ce mă doare
O strig cu glas în universul mut.

Parcă ecoul îmi vine mai aproape
Și îmi răspunde ce am întrebat.
Se stinge cerul în orele de noapte
Și soarele apune-ndurerat.

poezie de
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dintr-o coaja de lamaie

Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agățată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini și umbre,
șerpi încolăciți în simțuri
sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veșnicie
pare- acum secunda albă
când aștept vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănțuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar pășesc și mai departe.
Din măruntele cuvinte
așternute– n lanț de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
și aș vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foșnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rememorări

Privesc în gol, nu mă mai simt,
Mi-am luat iubitele la rând...
Cât de frumoase sunt în gând;
Nici nu -nșeală, nu mint.

Le simt pe rând dulceața pielii,
Le-am sunetul de glasuri fine...
E precum ieri, sunt lângă mine;
Jucăm tumultul vânzolelii.

Le iau de mână, îs la cafea,
pierd în ochi-n culori diverse;
Sunt și fidele și perverse...
văd trântit pe-o canapea.

Am gustul gurilor nesațe
Înroșite de frecarea vrerii;
pierd în sânii despuierii...
Simt aburul de-amor pe brațe.

Am muzică, de zbat, în gând,
Fior trece din emoții...
Cu unele, le-nșelam soții!
... Sau poate eu, eram la rând?!?

poezie de (3 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privesc la două lumi

Privesc în ceață
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur și văd balanța
Dintre tristețe și fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Și văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deși, poate, destinul și-a dorit...
În jurul meu negura se întețește,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Și ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiți în ceață?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit și în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aș duce – e prea mult!
O privire doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură și răcoare
E prezent și e trecut
E un univers comun.

poezie de din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza CotovanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vulcanul înghețat

E frigul, oare, care pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă privește blând și mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
și umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala și uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
și-mi țin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi așa, cum știu el rezistă
și că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur va fi curând afară
și toamna va-nceta fie tristă

E frig acum și-aștept, oricât ar ține,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
și-atunci va fi iar cald, și va fi bine.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu...

Eu sunt poetul
Fără pană,
Inspir mereu
O poezie
Expir apoi
Cu... pana
Pe coala albă
De hârtie.

Și scriu...

poezie de
Adăugat de Daniela PanăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aștept să-mi cadă frunzele
Și să uit tot ce-am pierdut,
uit și toate luptele,
uit tot ce-am făcut.
Și aștept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă țară
Până când m-apucă dorul
De-o viață-așa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Și-ncep văd în ceață,
Și fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheață.
Iar când regret și mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca -ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Și încerc îi șoptesc
Să anunțe lumea-ntreagă
Că încep înfloresc.
Și încerc dovedesc
am inima-n culori,
Mereu bună și deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit și mă-ntristez,
Și-mi tot spun îmi va trece,
Apoi -ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Și stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viața ce-o trăiesc,
Asta-i viața ce-o iubesc.

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singur

Mi- e dor nespus de mine... fizic!
Călătorind pe alei de parc...
Cât de ușor eram... un arc,
Cu trup de pană, suflet liric.

Nici inima n-aveam cu mine...
Era în zbor, în ascunsă stea...
Ce-a de pe cer, o peruzea,
Ce-o rezervasem pentru tine!

Și-un colibri îmi eram, în minte...
Eram în zbor, din floare în flori.
Nectar -ți dau... poți mori;
Așa mi-ai spus, o rugăminte!

Nici nu vedeam pe unde merg,
Pluteam pe aripi de zăgan.
Eram un fulg și doar plonjam;
Doar vis... vroiam real, șterg!

Ades, din pas, îmi luam elan
În triplu salt, fugeam ferice.
N-aveam rival... Cine strice
Extazul; ce mi-a fost alean?

Un râs nebun stătea iasă
Din piept, din brațe, din obraji.
Zburam... Te văd cu buze fragi
Cum râzi; când vin la tine acasă...

Când chipul încă îți visam,
Zăresc printre arbuști, un cuplu...
Nu mă mai simt, nu mai am suflu!!!
Erai, iubit-o... Te pierdeam!

poezie de (30 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci -nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...

poezie de (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început -l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook