În ceea ce priveşte tendinţa tulburată, nici o îndoială nu este cu putinţă în legătură cu aceasta: persoana care săvârşeşte un act ratat o cunoaşte şi o revendică. Îndoieli şi ezitări nu pot lua naştere decât în legătură cu cealaltă tendinţă, aceea perturbatoare. Ori, există o întreagă serie de cazuri în care şi această din urmă tendinţă este manifestă. Ea ne este revelată de efectul lapsusului, cu singura condiţie de a avea curajul să examinăm acest efect în sine însuşi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne oprim un moment asupra a ceea ce uneşte cele trei grupe stabilite în formarea actelor ratate, asupra a ceea ce este comun celor trei mecanisme ale lapsusului. Ne aflăm, în privinţa aceasta, din fericire, în prezenţa unui fapt care este mai presus de orice contenstaţie. În cazul primelor două grupe, tendinţa perturbatoare este recunoscută de însăşi persoana care vorbeşte; ba mai mult, în prima grupă, tendinţa perturbatoare, se revelează chiar înaintea lapsusului. Dar atât în prima grupă, cât şi în cea de-a doua, tendinţa cu pricina este refulată. Cum persoana care vorbeşte s-a hotărât să nu o facă să apară în discurs, ea comite un lapsus, adică tendinţa refulată se manifestă în pofida persoanei respective, fie modificând intenţia mărturisită, fie confundându-se cu ea, fie, în sfârşit, luându-i, pur şi simplu, locul. Aşadar, acesta este mecanismul lapsusului.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva are intenţia să refuleze o anumită tendinţă în loc s-o lase să se exprime, ar trebui să ne găsim în prezenţa unuia din următoarele două cazuri: ori refularea este obţinută şi atunci nimic nu trebuie să apară din tendinţa perturbatoare; ori refularea nu este obţinută şi atunci tendinţa cu pricina trebuie să se exprime franc şi complet.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observaţia, singura în stare să furnizeze un răspuns, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifestă în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unei asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt gen de raporturi între cele două intenţii interferente pare bizar. Dacă nu există nici o legătură între conţinuturile lor, de unde provine intenţia perturbartoare şi cum se face că ea îşi manifestă acţiunea sa tulburătoare în cutare punct precis? Observaţia, singura în stare să ne ofere un răspuns la această întrebare, ne permite să constatăm că tulburarea provine dintr-o suită de gânduri care preocupase persoana respectivă cu puţin timp înainte şi care se manifesta în acest mod, indiferent dacă îşi găseşte expresia sau nu în discurs. Este un veritabil ecou, care însă nu este întotdeauna şi în mod necesar produs de cuvintele pronunţate. Există o legătură asociativă între elementul tulburat şi elementul perturbator, dar această legătură, în loc să rezide în conţinut, este pur artificială şi formarea sa este rezultatul unor asociaţii forţate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate presupune că opoziţia se confruntă cu o tendinţă perturbatoare, având o posibilă legătură cu o chestiune de împrumut. Într-adevăr, am aflat că vorbitorul nostru avea mereu nevoie de banişi că tocmai făcuse o nouă cerere de împrumut. Putem deci, să identificăm cauza intenţiei perturbatoare în ideea următoare: ai face bine să fii moderat în opoziţia ta, căci te adresezi unor oameni care pot să-ţi acorde sau să-ţi refuze imprumutul pe care-l soliciţi.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Sensul" unui act psihic nu este altceva decât finalitatea pe care o serveşte şi locul pe care actul îl ocupă într-o procesualitate psihică. Am putea chiar înlocui termenul "sens" prin termenii "finalitate" sau "tendinţă". Ei bine, această finalitate pe care o credem a discerne în actul ratat, ar putea să nu fie decât o aparenţă înşelătoare sau o exagerare poetică?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o persoană ca a comis un lapsus declară în legătură cu acest fapt ceva care nu vă convine, spuneţi că ea este autoritatea supremă şi decisivă: "O spune persoana însăşi!" Dar dacă ceea ce declară persoana interogată nu vă convine, pretindeţi numaidecât că explicaţia sa nu are nici o valoare, că nu mai este demnă de încredere. Este exact, fireşte.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul în care însă, nu deţinem chiar de la cel analizat lămuriri asupra sensul actului ratat, unde vom găsi puncte de sprijin pentru interpretări şi indicii pentru demonstraţie? Aceste puncte de sprijin şi indicii provin din surse multiple. Ele ne sunt furnizate în primul rând de comparaţia analogică cu fenomene care nu sunt legate de actele ratate, ca, de exemplu, în cazul în care constatăm că deformarea unui nume, ca act ratat, are acelaşi sens injurios ca şi acela pe care l-ar avea o deformare intenţionată. Dar puncte de sprijin şi indicii ne sunt furnizate şi de contextul psihic în care se produce actul ratat, de cunoştinţele pe care le avem în legătură cu caracterul persoanei care săvâşeşte acest act, de impresiile pe care această persoană le-a putut avea înainte de act şi împotriva cărora ea poate că reacţionează prin acesta.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În unele cazuri, putem afla care este tendinţa perturbatoare chiar din gura persoanei care vorbeşte şi care, după ce a comis lapsusul, îşi revine şi restabileşte cuvântul potrivit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Inconştient" este un proces pur descriptiv, oarecum nedeterminat, cu alte cuvinte, un termen static; "refulat" este o expresie dinamică, ce ţine seama de jocul forţelor psihice; sensul său este că există o tendinţă de manifestare a tuturor actelor psihice, implicit al celui de conştientizare, dar că ei i se opune o tendinţă contrară, o rezistenţă care poate împiedica manifestarea unor părţi a acestor acte, printre care şi conştientizarea.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul lapsusului are poate dreptul de a fi considerat un act psihic complet, cu propriul său nume, o manifestare cu conţinutul şi semnificaţia sa intrinsecă. Actul ratat ar putea fi adesea o acţiune absolut corectă, care nu face decât să se substituie unei acţiuni aşteptate sau plănuite.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatând că într-un mare număr de cazuri uitarea unui proiect se reduce la o contra-voinţă, extindem aceeaşi concluzie şi la o altă serie de cazuri în care persoana analizată, nemulţumindu-se să nu confirme contra-voinţa reliefată, pur şi simplu o neagă (de exemplu, numeroasele cazuri în care se uită restituirea cărţilor împrumutate, achitarea facturilor sau plata datoriilor). Trebuie să avem curajul să spunem persoanei interesate că ea are intenţia de a păstra cărţile, de a nu plăti datoriile, chiar atunci când această persoană va nega intenţia pe care i-o atribuim, nefiind în stare să explicăm prin alte motive atitudinea sa. Îi vom spune că are această intenţie şi că nu îşi dă seama de ea, dar că, în ceea ce ne priveşte, ne este de ajuns că ea se dă în vileag prin efectul uitării. Celălalt ne va răspunde că tocmai de aceea nu-şi aminteşte. Deci, ajungem la o situaţie în care ne-am mai găsit o dată. Voind să dăm întreaga dezvoltare logică interpretările pe cât de variate, pe atât de justificate ale actelor ratate, suntem fără doar şi poate determinaţi să admitem că există tendinţe capabile să acţioneze fără ştirea lui. Formulând însă această idee, venim în contradicţie cu toate concepţiile aflate în vigoare în viaţă şi în psihologie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este, într-un anumit fel, descărcarea psihică a unei dorinţe în stare de refulare deoarece el prezintă această dorinţă ca realizată. El satisface în ecelaşi timp cealaltă tendinţă, permiţând celui care doarme să-şi continue somnul.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul lapsusurilor, pe lângă relaţiile tonale şi similitudinea cuvintelor, trebuie să admitem şi influenţa asociaţiilor de cuvinte. Dar nici aceasta nu ajunge. Există o întreagă serie de cazuri în care explicaţia unui lapsus observat nu reuşeşte decât dacă se ţine seama de propoziţia care a fost enunţată sau măcar gândită anterior. Sunt şi acestea cazuri de acţiune la distanţă, de felul acelora citate de Meringer, dar de o amploare mai mare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită de o întâlnire pe care a acceptat-o şi la care el însuşi este hotărât să meargă, motivul cel mai verosimil al uitării ar trebui căutat cel mai adesea în puţina simpatie nutrită faţă de persoana cu care urmează să se întâlnească. În acest caz, analiza ar putea să demonstreze că tendinţa perturbatoare se raportează nu la persoană, ci la locul unde trebuia să aibă loc întâlnirea şi care era evitat din cauza unei amintiri penibile legată de acel loc.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiunile cele mai interesante pe care le-am formulat cu privire la actele ratate şi cărora încă nu le-am dat o dezlegare, sunt următoarele: actele ratate rezultă din interferenţa a două intenţii diferite, din care una poate fi calificată ca perturbată, iar cealaltă ca perturbatoare. Ori, dacă intenţiile tulburate nu ridică nici o altă problemă în ceea ce priveşte intenţiile perturbatoare, interesează în primul rând să stabilim care sunt acele intenţii capabile să le tulbure pe altele şi în al doilea rând, ce raporturi se stabilesc între intenţiile perturbate şi cele perturbatoare. Lapsusul este reprezentantul principal al întregii specii de acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinzând concepţia asupra deformării numelui, găsim că explicaţii analoge sunt valabile pentru unele cazuri de lapsus cu efect comic sau absurd: "Vă invit să râgâiţi (aufstossen) pentru prosperitatea şefului nostru" (în loc de: să beţi – anstossen). Aici o atmosferă solemnă este tulburată, contrar oricărei aşteptări, de irupţia unui cuvânt care trezeşte o reprezentare dezagreabilă; amintindu-ne de unele cuvinte şi discursuri injurioase, suntem autorizaţi să admitem că în cazul de faţă o anumită tendinţă caută să se manifeste, în contradicţie flagrantă cu atitudinea aparent respectuoasă a vorbitorului. În fond, este ca şi cum acesta ar fi vrut să spună: nu credeţi în ceea ce spun, nu vorbesc serios, îmi bat joc de moşulică etc. Fără îndoială la fel se petrec lucrurile în cazul lapsusurilor în care cuvinte anodine se văd transformate în cuvinte inoportune şi obscene, cum ar fi, de exemplu, "apopo" pentru "apropo" (Meringer şi Meyer).

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!