Atlas
Aud pârâind și mi-e teamă că se rupe
pânza putredă și albastră de deasupra noastră
Și stelele-au să cadă
Și-o să se vadă
tencuiala coșcovită, mucedă,
din spatele ecranului.
Simt greul, tot mai greul.
Am un fel de cancer,
Ceva crește în fundul ochilor mei.
E greutatea, numai greutatea de negură și zgură
sedimentată în ouăle sterpe din capul meu.
Ochi fără mâini.
Port în spinare mizeria asta
tot mai plină de păduchi tot mai plini
de Duhul Sânt și de zmerenie.
Ăștia îl au pe Dumnezeu.
Îl au cum ai o curvă, în treacăt și grăbit,
la ceas nepotrivit.
Îi țin în spate, îi port în ochii mei nerodnici,
în care-ncape totul,
Slugă deșălată
la ăștia plini de bună cuviință.
poezie de Dan Predescu din Placenta de gheață - poeme elementare (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre mâini
- poezii despre hărți
- poezii despre greutate
- poezii despre frică
- poezii despre creștere
- poezii despre ceas
- poezii despre bunele maniere
- poezii despre albastru
Citate similare
Crucea din noi
Fiecare-și duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Și și-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.
Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esența-i cea mai tare,
Luciu-i dau și-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.
Ei și crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!
Greutatea să-i doboare?
Ei devin mai întelepți,
C-au privit tot înspre soare
Și-s puternici azi și-s drepți.
Alții, alte caractere
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviți de bici.
Și plâng și-s plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoșat de spate.
Crucile nu-și vor a duce
Și-s atât de aroganți
Că doresc cuiva s-arunce
Să i-o care, doi talanți.
Vreun creștin cu suflet mare
Se gasește de-l ajută
Și-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.
Nu-l ajută pentru-arginții
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinții
L-au crescut creștin frumos.
Noi suntem mai păcătoși
Și mai judecăm, nedrept,
Tu însă ne vezi frumoși
Că ești pur și înțelept.
Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-și poarte,
Sufletele luminează
Să și-o ducă mai departe.
Florentina Mitrică
08.04.2018
poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frumusețe
- poezii despre cruce
- poezii despre suflet
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre superlative
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre lumină
Noiembrie
Ea știe în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre păsări, poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre devenire sau poezii despre aripi
Novembre
Ea știe în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
"Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea din noi
Fiecare-și duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.
Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esența-i cea mai tare,
Luciu-i dau și-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.
Ei și crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!
Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepți,
C-au privit mereu spre soare
Și-s puternici azi și-s drepți.
Alții, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviți de bici.
Și plâng și sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoșat de spate.
Crucile nu-și vor a duce
Și-s atât de aroganți
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanți.
Vreun creștin cu suflet mare
Se gasește de-l ajută
Și-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.
Nu-l ajută pentru-arginții
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinții
L-au crescut creștin frumos.
Noi fiind mai păcătoși
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoși,
Că ești pur și înțelept
Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-și poarte,
Sufletele luminează
Să și-o ducă mai departe.
poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vine noiembrie...
Ea știe în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mori. Rănit din dragoste. De ceață
avea mâini mici tandrețe și pisici
în preajma ei m-am simțit ca niciodată acasă
dar poeții ăștia sunt duși cu capul
nu știu să stea înțelept inocent și copil
ca ursulețul Jimmy din grădiniță la azil
vor tot și se trezesc cu nimic
după care se miră
că totul s-a isprăvit
uite avea mâini mici îi spuneam
Mânuțe într-o zi
minunățiile astea două
o să mă omoare
nu te supăra
eu nu te merit și nu te mint
sunt cel mult dobitocul tău
mic și nenorocit
cum să vă spun ne simțeam
în cădere liberă
incontrolabili
pe contrasens
și nu meritam
chiar nu meritam
ce avea să urmeze
acum nu mai e între noi
nici măcar omenie
ce să vă desenez amiciție
sau cea mai incredibilă
urmă de dragoste
am ajuns un străin
mai mult mort decât viu
am slăbit ca umbra unui câine
alungat de peste tot
și ceața mă năruie
cu o frumusețe
de nimicnicie
e bine Mânuțe
spune-i lui Jimmy
să stea cuminte
iubim sau dă-ne-n pisici
și numai amintirea noastră ne mai știe
dar eu te voi iubi cu ardoare
deși mi-ești pierdută
tot simt cum ochii mei
închiși de depărtare te sărută
șșș acasă în liniște
în simțuri uitate
nebună de vie
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre moarte, poezii despre urși, poezii despre sărut, poezii despre supărare, poezii despre simțuri, poezii despre prietenie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Simțuri
Eu am curajul să simt
adânc și pe-ndelete,
cum trece timpul.
Eu pot să aud
șoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.
Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieși în calea lor.
Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
și pot măsura greutatea
vorbelor tale.
Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
și am curajul să simt tot,
să gândesc tot
și să nu fac nimic altceva
până când voi simți
că nu mai simt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre ochi, poezii despre gânduri sau poezii despre curcubeu
Rachel: Cum se face că ne pricopsim cu nemernici din ăștia? Suntem oameni buni.
Monica: Poate că suntem un fel de magneți.
Phoebe: Eu sigur sunt. De-aia nu pot să port ceas digital.
Monica: Mai e bere, nu?
replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre oameni buni, citate despre magnetism, citate despre ceas sau citate despre bere
Dorințe magice
Azi sunt mândră Crăciuniță,
Mi-am pus roșie rochiță!
Cu desaga încărcată
Stau cuminte lângă vatră!
Vino, pe genunchii mei!
Port cu mine tot ce vrei!
Meriți tot ce e mai bun!
Mi-a spus mie, Moș Crăciun!
Am adus în piept, iubire
Și în ochi numai sclipire
De noroc și bucurie,
Ani să-ți bucuri și o mie!
Am în mâini doar mângâiere!
În glas am lapte și miere!
Ți le dau cu bunătate.
Tu, primește-le pe toate!
Port în suflet dezmierdări,
Și pe buze, sărutări.
Noaptea magică ne fie
Pentru suflet, armonie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre roșu, poezii despre rochii, poezii despre noroc sau poezii despre noapte
Și calc pe amintirea ta...
Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Și mușc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt și-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar șerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.
Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud și gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scâncește uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poți înțelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens și-o nepăsare fără sens, deși ai rang de rege.
Eu am din tine tot ce-am vrut și nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Și-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îți găsești iertarea,
Dar nu-ți voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ți zarea.
Îmi cântă toamna ca și-atunci, când rănile mi-erau adânci și nu-ți păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea și calc pe amintirea ta, c-un pas ușor de înger...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre șerpi, poezii despre vinovăție, poezii despre toamnă, poezii despre sâni, poezii despre somn sau poezii despre rai
Și calc pe amintirea ta...
Îmi cântă toamna dintr-un nai, pe buzele unui bălai gutui mustind a miere
Și mușc din poama unui rai, în care n-ai mai vrut să stai măcar pân' la-nviere.
Tot evă sunt și-acum, c-un măr, din carnea lui de adevăr nu-i nimeni să mai guste,
Doar șerpii năpârlesc de vini într-un alai de heruvimi din raiurile-nguste.
Cu sânii plini de lapte crud, lehuză, nu te mai aud și gândul toarce-alene,
Deasupra pruncului din flori, ce mai scâncește uneori, cu lacrima sub gene.
În scutece de funigei, adorm pe fugă ochii mei, cum nu poți înțelege,
E-n tine,-Adame,-un gol imens și-o nepăsare fără sens, deși ai rang de rege.
Eu am din tine tot ce-am vrut și nu mi-e teamă că sub cnut, îmi va slăbi puterea;
Vei încerca să vii cândva, s-atingi un rest din carnea ta, dar vei gusta durerea.
Și-am să te-ngenunchez. Umil, vei vrea în ochii de copil să îți găsești iertarea,
Dar nu-ți voi arăta nimic, te voi primi ca inamic, întunecându-ți zarea.
Îmi cântă toamna ca și-atunci, când rănile mi-erau adânci și nu-ți păsa că sânger,
Dar, nu te vreau în toamna mea și calc pe amintirea ta, c-un pas ușor de înger...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simt izvoarele
Simt cum nasc izvoarele de apă
Sub piciorul meu o undă vie,
Și atunci pământul tot mă știe
Că port vâsle de cireș în mapă.
Eu sunt paratrăznetul de apă,
Se închid în mine cicluri stranii,
Când se țin freaticele danii
Mă cobor la slujbă printr-o trapă.
Pe deasupra iarba mă închide,
Tainic, luminișul de reface...
Ocolind atent vestigii trace,
Mă las pradă spațiilor fluide.
N-am nevoie de crenguță fină,
Căci mă doare când pământul naște,
Învierea apei mi-e tot Paște
Și argintul ei mi-e tot lumină.
Și ajung prin fluvii, prin oceane,
Și ajung prin bălți, prin cataracte,
Nu mai port de mult la mine acte,
N-am abonament la telefoane.
Doar pământul, singurul, mă știe
Când mai ies sătul la suprafață;
Odisei mi se citesc pe față,
Parca-ș fi lucrat la o hoție.
E momentul când se strâng izvoare
Într-un fel de matcă omenească,
Iar mișcarea lor pare firească ‒
Pentru-a învia, întâi se moare.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre apă, poezii despre telefon, poezii despre picioare, poezii despre oftalmologie, poezii despre ocean sau poezii despre mișcare
Încolțit de Înviere
Crește frunza, crește iarba,
Crește umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.
Pe răboj nu-mi număr pașii,
Ce rămân tot mai puțini,
Cresc în umbra mea urmașii,
Tot mai grei și tot mai plini.
Crește ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuțite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolțite.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre numere, citate de Marius Robu despre noapte, poezii despre muzică, citate de Marius Robu despre moarte sau poezii despre frunze
Steag
Stau în înalt, bătut, spânzurat de-o roșie cravată... pionier,
Nu dogme, simt mătasea roșie de sânge, al meu, ai mei
Și vreau să stau așa, ca un pilon, un obelisc, să sprijin bleu de cer,
Iar palme-ntind să ar brazde galbene, la grâu, la păsări mei.
Mă zbat în vânt, nu știu nimic de ger, sunt un torid,
Căci port pe piept din galbenul exploziei de soare,
Mă înmuind doar lacrima adunată de la neam, albastru avid
Să fiu, de reavăn, să mă torn medalii când erou în roșu sânge-mi moare.
Sunt pânza în fir de aur, ce-au țesut-o ochi cu ochi femeile-mi, în milenii,
Cu ochii plânși pentru bunici, copii, tați... roșii îndreptați spre astru
Din bolta albastră, oglindind pământ, ce l-au iubit, țărâna de vedenii,
Ce-o acoperă, sfințită în curcubeu, de vise în roșu, galben și albastru.
Și, mort singur de-oi fi, din os rămas o să-mi port sus pe boltă steagul, în sihastru...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre galben, poezii despre drapel, poezii despre înălțime, poezii despre vânt, poezii despre visare sau poezii despre tată
Viața-i frumoasă și la 66 de ani
A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulți! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie și frumoasă,
Nu sunt tot eu? Și nici nu mi-e rușine.
Sunt anii mei și-i țin cu drag în brațe
Și sunt frumoși, așa cum sunt. Să treacă!
Și nu cumva vreun hoț să mi-i înhațe,
Că, fără ei, aș fi mult mai săracă.
Botine fine nu mai port de-o vreme
Și mijlocelul nu mai e subțire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Și nu mai țin nici cure de slăbire.
Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe șiră... și ce dacă?
Pe zi ce trece, viața-i mai frumoasă
Și nicio lacrimă nu mă apleacă.
Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbește-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.
Mai scriu și-un vers și pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viață,
Trăiește-mă, atât cât se mai poate
Și cât a mai rămas, pe mosor, ață!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre trecut, poezii despre sărăcie sau poezii despre slăbire
Arhitectură
sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcția ochilor
tu parcă privești spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toți locuitorii pământului în camera noastră
și cum de te uiți la fiecare ca și cum l-ai cunoaște
suntem doar noi
îți jur
și privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar și în ochii mei distingi ființe cu mâini și picioare și cu papuci de casă
care privesc în direcția ochilor
și tu parcă privești spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce ești m-aș da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poți privi și pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mișc
stau aidoma ție ca un perete
și aștept cutremurul să ne surpe
poate așa
o să moară toți oamenii ăștia ai tăi imaginari
sau cel puțin
o să ni se amestece cărămizile
poezie de Rareș-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre inventatori, poezii despre imaginație, poezii despre femei sau poezii despre cutremure
Despre pensionari
Se-adună-n plen tot Cabinetul
Și fiecare dintre ei
Gândește, calculând bugetul:
"Ăștia trăiesc pe banii mei!"
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Guvernul și pensionarii (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre pensie, epigrame despre buget sau epigrame despre bani
Dimineață
O cafea neagră... și-o ploaie de gheață
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Și pasul mă îndrumă în dimineață
Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu și de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Și plouă cu-o părere de rău.
Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup și un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre vorbire, poezii despre uitare, poezii despre negru, poezii despre gheață sau poezii despre dimineață
Scrisoare pentru copiii planetei
Dragii mei, vă iubesc!
Și atât mi-e de-ajuns...
V-am înălțat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Așa-i dragostea.
Da-ți-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiți atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar așa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie și de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuiește sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiți lângă mine.
Asta mă ține
Copac încolțit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sânge, poezii despre singurătate, poezii despre scrisori, poezii despre planete, poezii despre nuditate sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Eu sunt eu
Trenuri somnoroase pleacă întrebând
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând,
Plec și eu din gară și tristețea-mi port
Spre mirajul galben din aeroport.
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt triști,
Toți privesc la mine ca la teroriști.
Unde-aș pune pasul liber și corect,
Fără îndoială, aș părea suspect.
Și pe zi ce trece lumea-i tot mai rea,
Când nu vreau nimica, crede că aș vrea.
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc,
Pe aeroporturi parcă aș da foc.
Încordarea-n lume a crescut cumplit,
Eu mă simt suspectul care a iubit,
Și cu cât iubirea mi-o arăt firesc,
Cu atât toți ceilalți straniu mă privesc.
Am cocoașă-n spate și am mâini prea mari,
Ștergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
Bat cu pumnu-n masă și cu biciu-n cal,
Nu mai sunt patetic și sentimental,
Fug râzând din gară la aeroport,
Un pistol cu apă într-o mână port.
Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luați cu toții drept ceea ce sunt;
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre gări, poezii despre tristețe, poezii despre trenuri sau poezii despre terorism