În ceea ce priveşte deformarea numelor, nu putem admite că ar fi întotdeauna vorba de o concurenţă între două nume, în acelaşi timp asemănătoare şi diferite. Chiar şi în absenţa acestei concurenţe, cea de-a doua intenţie nu este greu de descoperit. Deformarea unui nume are adesea loc în afara oricărui lapsus. Prin deformare se încearcă transformarea unui nume în ceva ce sună urât sau în ceva care aminteşte de un obiect vulgar. Este un gen de insultă foarte des răspândit, la care omul cultivat sfârşeste prin a renunţa, dar adesea fără convingere. De multe ori el îi dă forma unei "vorbe de duh", de o calitate cu totul inferioară. Pare deci indicat să admitem că lapsusul rezultă adesea dintr-o intenţie injurioasă care se manifestă prin deformarea numelui.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea de nume proprii, de denumiri şi de cuvinte străine se lasă explicată printr-o intenţie contrară, care se leagă direct sau indirect de numele sau cuvântul cu pricina. În acest gen de amnezii determinarea indirectă este cea mai frecventă şi cel mai adesea nu poate fi stabilită decât în urma unei analize minuţioase.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce se numeşte oficial "reprezentarea obsesivă" conţine, astfel, prin deformarea conţinutului primitiv, urmele luptei primare de apărare. Deformarea face reprezentarea obsesivă viabilă, pentru că gândirea conştientă este obligată să înţeleagă greşit, la fel ca în cadrul conţinutului visului, care este el însuşi un produs al compromisului şi al deformării şi pe care gândirea din starea de veghe nu o înţelege.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi admite că singura deosebire care există între cele trei grupe ale actelor ratate constă în gradul de refulare a intenţiei perturbatoare. În prima grupă, această intenţie există şi este sesizată de persoana care vorbeşte, înainte de manifestarea sa; tocmai atunci se produce refularea pentru care intenţia perturbatoare se răzbună prin lapsus. În a doua grupă refularea este mai accentuată şi intenţia nu este sesizată înainte de începerea discursului. Ceea ce este uimitor, este faptul că această refulare, destul de profundă, nu împiedică intenţia perturbatoare să participe la producerea lapsusului. Situaţia aceasta facilitează considerabil explicarea a ceea ce se petrece în a treia grupă. Voi admite că putem sesiza în actul ratat manifestarea unei tendinţe refulate de multă vreme, în aşa fel încât persoana care vorbeşte nu-şi mai dă seama câtuşi de puţin de ea şi este foarte sinceră negându-i existenţa. Dar chiar lăsând de-o parte problema referitoare la a treia grupă, se ajunge la concluzia care decurge din examinarea celolalte cazuri, anume că refularea intenţiei de a exprima ceva constituie condiţia indispensabilă pentru apariţia unui lapsus.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De lapsus se leagă mici fenomene afective care nu sunt lipsite de interes. Nimeni nu recunoaşte bucuros că a comis un lapsus: adesea se întâmplă să nu înţelegi propriul tău lapsus, în timp ce întotdeauna îl înţelegi pe al altuia. De asemenea, lapsusul este, într-o anumită măsură, contaminat; nu este uşor să vorbeşti despre lapsusuri, fără a comite tu însuţi unul.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul în care însă, nu deţinem chiar de la cel analizat lămuriri asupra sensul actului ratat, unde vom găsi puncte de sprijin pentru interpretări şi indicii pentru demonstraţie? Aceste puncte de sprijin şi indicii provin din surse multiple. Ele ne sunt furnizate în primul rând de comparaţia analogică cu fenomene care nu sunt legate de actele ratate, ca, de exemplu, în cazul în care constatăm că deformarea unui nume, ca act ratat, are acelaşi sens injurios ca şi acela pe care l-ar avea o deformare intenţionată. Dar puncte de sprijin şi indicii ne sunt furnizate şi de contextul psihic în care se produce actul ratat, de cunoştinţele pe care le avem în legătură cu caracterul persoanei care săvâşeşte acest act, de impresiile pe care această persoană le-a putut avea înainte de act şi împotriva cărora ea poate că reacţionează prin acesta.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erorile de lectură ne oferă de asemenea numeroase cazuri în care însuşi textul citit trezeşte tendinţa perturbatoare, text care astfel se transformă cel mai adesea în contrariul său. Ne găsim în prezenţa unei lecturi indezirabile şi graţie analizei, ne dăm seama că tocmai dorinţa intensă de a evita o anumită lectură este responsabilă de deformarea acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multor poeţi li s-a întâmplat să se slujească de lapsus sau de alte acte ratate drept mijloc de reprezentare poetică. Prin el însuşi, faptul acesta este îndeajuns pentru a dovedi că poetul socoteşte actul ratat, de exemplu lapsusul, ca nefiind lipsit de sens, cu atât mai mult cu cât el îl produce în mod intenţionat. Nimeni nu va admite că poetul a greşit scriind şi că a lăsat să subziste greşeala sa, ca un lapsus în gura personajului. Prin lapsus poetul vrea să sublinieze ceva şi nu ne este greu să constatăm că el doreşte să ne avertizeze asupra persoanei respective, care este distrată, obosită sau ameninţată de un acces de migrenă. Dar dacă poetul se foloseşte de un lapsus cu un sens, fireşte că noi nu trebuie să-i exagerăm importanţa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a reuşit să ajungă la conştiinţă, sub formă de gând obsesiv foarte puternic, trebuie să fie asigurat contra eforturilor gândirii conştiente care tinde să-l dizolve. Această apărare se realizează prin deformarea pe care o suferă gândul obsesiv înainte de a deveni conştient.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul uitării numelor proprii de persoane, se înţelege de la sine, pentru oameni diferiţi au, prin forţa lucrurilor, o valoare psihică cu totul diferită. Să luăm, spre exemplu, prenumele Teodor. El nu semnifică nimic pentru unele persoane, pentru alţii, este prenumele tatălui, al unui frate, al unui prieten, sau chiar prenumele lor. Experienţa analitică va dovedi că primii nu riscă să uite că o anumită persoană străină poartă acest nume, pe când ceilalţi vor avea mereu tendinţa de a fuza altuia un nume care li se pare rezervat relaţiilor lor personale. Deoarece la acest obstacol asociativ se adaugă acţiunea principiului neplăcerii şi aceea a unui mecanism indirect, în acest caz, vă veţi putea face o idee adecvată despre gradul de complexitate al cauzelor uitării momentane a unui nume. Dar o analiză riguroasă este capabilă să descurce în întregime iţele acestui scul încâlcit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care s-a aflat adesea în situaţia penibilă de a nu regăsi un obiect pe care el însuşi l-a pus undeva de-o parte, nu va recunoaşte că o intenţie oarecare i-a dictat acest accident. Cu toate acestea, nu sunt rare cazurile în care împrejurările care însoţesc o uitare de acest gen dezvăluie o tendinţă de a îndepărta în mod provizoriu sau pe o durată mai lungă obiectul cu pricina.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusul de grafie constituie un indiciu incontestabil, dar nu este de ajuns ca să justifice deschiderea unei anchete judiciare, fiindcă nu este concludent, neputându-se stabili dacă ar putea fi vorba de un proiect malefic bine stabilit sau doar de o fantezie fără nici o importanţă practică. Este chiar posibil ca omul care a comis un astfel de lapsus să găsească cele mai convingătoare argumente subiective ca să nege această fantezie şi s-o respingă ca fiindu-i absolut străină. Pentru a înţelege mai bine posibilităţile legate de acest gen de lapsus, ar trebui examinată deosebirea care există între realitatea psihică şi realitatea materială.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte cazuri se pierd obiecte care nu şi-au diminuat cu nimic valoarea, cu singura intenţie de a aduce un fel de sacrificiu sorţii şi de a fi astfel cruţaţi de o altă pierdere de care ne temem. Analiza arată că această manieră de a conjura soarta este destul de răspândită la noi şi că din acest motiv pierderile noastre constituie adesea un sacificiu voluntar. Pierderea mai poate fi expresia unei sfidări sau a unei autopedepse. Pe scurt, motivele mai îndepărtate ale tendinţei de a ne debarasa de un obiect prin pierdere sunt nenumărate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt intenţiile care se manifestă de o manieră atât de ieşită din comun şi vin să le tulbure pe celelalte? Evident, este vorba despre intenţii foarte diferite, dar cărora vrem să le desprindem caracteristicile comune. Dacă examinăm sub acest raport o serie de exemple, acestea se lasă lesne orânduite în trei grupe. Din prima grupă fac parte cazurile în care tendinţa perturbatoare este cunoscută de cel care vorbeşte şi în plus, i s-a dezvăluit acestuia înainte de lapsus. A doua grupă cuprinde cazurile în care persoana care vorbeşte, cu toate că recunoaşte în tendinţa perturbatoare o tendinţă care îi aparţine, nu ştie că această tendinţă era activă în propria sa fiinţă înainte de lapsus. Ea admite deci interpretarea dată lapsusului, dar nu poate să nu se arate într-o anumită măsură mirată. Exemple referitoare la această atitudine ne sunt poate mai uşor furnizate de alte acte ratate decât de lapsusuri. A treia grupă cuprinde cazuri în care persoana interesată respinge energic interpretarea care i se sugerează: nu se mulţumeşte numai cu negarea existenţei intenţiei perturbatoare înainte de lapsus, dar ea afirmă că această intenţie îi este absolut străină.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cineva uită sau, în ciuda eforturilor sale, nu reţine decât cu mare greutate un nume care îi este totuşi familiar, suntem în drept să presupunem că respectivul încearcă vreun resentiment cu privire la purtătorul acelui nume, ceea ce îl determină să nu se gândească bucuros la el. Uitările numelor sunt reflectări la destăinuirile legate de contextul psihic în care s-a podus unul din aceste acte ratate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai adesea, bolnavul începe prin a răspunde că atenţia sa este incapabilă să sesizeze ceva. Trebuie să fie contrazis şi să i se afirme energic că este imposibil să nu i se prezinte nici un fel de imagini. Şi de fapt, se va ajunge curând să se producă o mulţime de idei şi de asociaţii de idei; dar ele vor fi, cu regularitate, precedate de o remarcă a pacientului prin care el le va declara absurde sau insignifiante, ori va pretinde că ele i-au venit în minte din întâmplare, fără să fie legate prin ceva cu tema propusă.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ocupăm uneori, fără nici o intenţie specială, de interpretarea visului unui prieten, sau de ale noastre proprii, spre a ne antrena în tehnica psihanalitică; cel mai adesea avem însă de a face cu visele nevroticilor, supuşi tratamentului psihanalitic.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există multe alte fenomene care se apropie de actele ratate, dar cărora această denumire nu li se potriveşte. Acestea se numesc acte accidentale sau simptomatice. Ele au de asemenea caracteristicele unui act nemotivat, insignifiant, lipsit de importanţă şi mai ales superfluu. Dar ceea ce le deosebeşte de actele ratate propriu zise este absenţa unei intenţii contrare şi perturbatoare venind să contrazică o intenţie primară.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este clar dacă limbajul current desemnează prin angoasă, frică, groază, acelaşi lucru sau lucruri deosebite. Angoasa se raportează mai degrabă la stare şi face abstracţie de obiect, pe când, în cazul fricii, atenţia este precis concentrată asupra unui obiect. Cuvântul groază, în schimb, pare a avea o semnificaţie cu totul specială, desemnând îndeosebi un pericol în legătură cu care nu am fost pregătiţi printr-o stare prealabilă de angoasă. Se poate afirma că omul se apără împotriva groazei prin angoasă. Oricum ar fi, cuvântul angoasă este folosit în sensuri multiple, ceea ce îi dă un character vag şi nedeterminat.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noţiunea de refulare fiind stabilită, la fel ca şi relaţiile care există între deformarea visului şi materialul psihic refulat, devine posibil să rezumăm, într-o manieră generală, principalele concluzii pe care le desprindem din cercetările noastre.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatând că într-un mare număr de cazuri uitarea unui proiect se reduce la o contra-voinţă, extindem aceeaşi concluzie şi la o altă serie de cazuri în care persoana analizată, nemulţumindu-se să nu confirme contra-voinţa reliefată, pur şi simplu o neagă (de exemplu, numeroasele cazuri în care se uită restituirea cărţilor împrumutate, achitarea facturilor sau plata datoriilor). Trebuie să avem curajul să spunem persoanei interesate că ea are intenţia de a păstra cărţile, de a nu plăti datoriile, chiar atunci când această persoană va nega intenţia pe care i-o atribuim, nefiind în stare să explicăm prin alte motive atitudinea sa. Îi vom spune că are această intenţie şi că nu îşi dă seama de ea, dar că, în ceea ce ne priveşte, ne este de ajuns că ea se dă în vileag prin efectul uitării. Celălalt ne va răspunde că tocmai de aceea nu-şi aminteşte. Deci, ajungem la o situaţie în care ne-am mai găsit o dată. Voind să dăm întreaga dezvoltare logică interpretările pe cât de variate, pe atât de justificate ale actelor ratate, suntem fără doar şi poate determinaţi să admitem că există tendinţe capabile să acţioneze fără ştirea lui. Formulând însă această idee, venim în contradicţie cu toate concepţiile aflate în vigoare în viaţă şi în psihologie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!