Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

În Scorpionul au apărut mai multe stele noi, căci și această constelație se află în Calea Laptelui, unde se găsesc stelele tinere și imenși nori de hidrogen și helium, cari desigur vor da naștere la viitoare stele, viitori sori.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Săgetătorul este o frumoasă constelație zodiacală, dar nu se ridică mult de-asupra orizontului nostru. Cu un binoclu veți întâlni numeroase pete albe, nebuloase mărețe, cari văzute cu lunete cât de mici sunt admirabile. În Săgetătorul au apărut câteva stele noi, dar mai toate mici. Fotografiile obținute în această regiune cerească sunt mărețe, căci Calea Laptelui străbate întreaga constelație. E o puzderie de stele de toate mărimile, dar mai ales de nenumărate stele mici, cari te fac uneori să nu mai vezi pe placa fotografică decât intime pete albe, luminoase. Dar Calea Laptelui se prelungește în jos, sub orizont, căci în realitate ea formează un cerc mare, care dă roată cerului întreg. Și nu e numai o ramură, ci mai multe. Când cerul e cu totul senin și nu aveți în apropiere o lumină artificială, Calea Laptelui se arată în toată bogăția ei. Astronomii au întocmit atlase ale Căii Laptelui, așa cum se vede ea cu ochii liberi și au fotografiat-o mai pe toată întinderea ei.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În vechime, astrologii, cari pretindeau că pot să ghicească soarta oamenilor studiind stelele, ca și cum acești sori îndepărtați ar avea vreo legătură cu umilele noastre persoane, dăduseră numele de "stele regale" la patru stele de pe cer, cari se află în patru puncte opuse ale cerului. Stelele regale erau: Fomalhaut din Peștele Austral, Regulus din Leul, Antares din Scorpionul și Aldebaran din Taurul.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru noi, cari acum învățăm stelele în pozițiunile în cari se află, schimbările acestea din viitor nu ne interesează. Trebuie însă să știm ce sunt stelele și ce mișcări au ele. Și mai trebuie să știm apoi că toate stelele ce le vedem cu ochii liberi și cu lunetele astronomice formează un tot, un imens glob turtit la poli, ecuatorul formându-l Calea Laptelui. Stele-sori din Calea Laptelui par'că își au originea dincolo de acest glob imens, în mijlocul căruia se află Soarele și el ca o simplă stea; vor mai fi și alte universuri, alte asemenea globuri, dar pe acelea nu le știm.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început se credea că steaua cea nouă din Perseu e rezultatul ciocnirei a doi sori mari, stinși; azi însă sunt puțini cei cari mai cred acest lucru, căci în Calea Laptelui nu sunt decât sori tineri, sori cari nu au avut încă timpul să se răcească.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fecioara are, după cum am spus, nenumărate nebuloase, cele mai multe fiind imense mase gazoase din cari poate se vor plămădi în viitor noi sori. E o constelație zodiacală și în apropiere de β se află echinoxul de toamnă, adică locul unde Soarele taie ecuatorul, lăsându-se apoi mai spre sud. Când Soarele se află deci în acel punct (între η și β), zilele și nopțile sunt egale.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele și cari au aceeași mișcare în spațiu și cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiți și legați între ei prin întinse fâșii de nouri luminoși.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă din η din Ursa Mică duci o linie prin α din Câinii de Vânătoare, stele ce acum le cunoașteți pe cer, dați peste un grup de stele, cari mai ales cu binoclul sunt foarte frumoase. Aceste stele formează constelația numită Părul Berenicei; stelele ei sunt mici, chiar α și β din această constelație.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Casiopeia se află în plină Calea Laptelui și e deci bogată și în stele mici; cu un binoclu puteți să vedeți nenumărate stele și în jurul stelei δ, un fel de micuță coroană de steluțe.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Taurul e o constelație întinsă, dar în două părți ale sale se găsesc stele mai apropiate, două grupuri de stele, un grup numit Pleiadele (Cloșca cu pui) și celălalt Hiadele, în care se găsesc mai multe stele luminoase, printre care și alfa din Taurul sau Aldebaran.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Punctele luminoase, cărora noi le zicem stele, sunt în realitate sori, sori ce în cele mai multe cazuri sunt mult mai mari decât Soarele nostru, dar cari se află la depărtări neînchipuite. Soarele nostru, cu cortejul lui de planete, e un simplu punct față de aceste mari îndepărtări.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAcest citat a fost selectat Citatul zilei pe 26 ianuarie 2016.
Distribuie

În Gemenii au apărut două stele noi, a doua și cea mai luminoasă a apărut la începutul anului 1912, aproape de steaua θ. A ajuns până aproape la mărimea 4, dar prin august al aceluiași an abia mai era de mărimea 8. Cum o parte a Gemenilor se află în Calea Laptelui, îndreptați binoclul mai ales prin împrejurimile stelei η și veți fi răsplătiți îndeajuns.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primele stele din Taurul, pe cari le vedem la începutul toamnei sunt Pleiadele. Cine nu cunoaște Cloșca cu Pui? E o îngrămădire de stele mici, cari sclipesc ca adevărate diamante și cari îți produc o impresie neștearsă. Din ce se ridică mai sus, cu atâta vezi mai multe stele în Pleiade. Sunt mulți cari nu văd decât șase stele, alții șapte; sunt însă destui cari văd 10-11 stele, ba chiar și mai multe. Cu un binoclu vezi însă zeci de stele, cu o lunetă și mai multe, iar fotografia ți-arată un număr foarte mare.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din țara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelația Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaștem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute și mii de ani lumină. Acum vă puteți face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găsește la 44 ani lumină.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă prin γ și δ din Boarul duci linie, dai peste constelația Coroana Boreală, ale cărei stele alcătuiesc în adevăr o frumoasă coroană. Steaua alfa din această constelație mai e și Gema, sau Mărgăritarul. Ca în fiecare constelație, sunt și în aceasta multe stele duble, variabile, dar mai toate numai cu lunetele pot fi studiate.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sub Câinele Mic se află micuța constelație a Licornului, ale cărui mici stele pot fi identificate în apropiere de pozițiunea lui Procyon. Licornul nu posedă multe bogății cerești și nu merită decât să fie semnalat, multe din stelele lui fiind foarte puțin strălucitoare.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cupa nu e nici ea o constelație cu stele strălucitoare, dar steluțele ei au o formă mai curioasă, care poate fi ușor ținută minte; la vestul ei se află stelele ν, μ și λ ale Hidrei.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O constelație foarte lungă este cea numită Hidra. Deși așa de lungă, Hidra nu este deloc interesantă pentru cei cari învață stelele pentru prima oară și cu ochii liberi. Capul Hidrei, format din 4-5 stele mici, se află în apropiere de Procyon; spre nord se află Cancerul. Hidra se întinde apoi pe sub constelațiile Leul, Cupa, Corbul, Fecioara și Balanța.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În toamnă se poate observa cum din seară în seară, Pegasul și Andromeda se ridică tot mai sus dinspre est și în prelungirea celor trei stele ale Andromedei, găsești încă o stea luminoasă de mărimea 2, α din Perseu. Odată ce ai găsit această stea, lesne vei găsi și pe tovarășele sale, din aceeași constelație, dintre cari unele destul de luminoase. Privind cu un bicoclu pe steaua α veți da peste o încântătoare priveliște cerească: steaua aceasta se află pe un câmp plin de stele strălucitoare, cari formează o măreață ghirlandă cerească.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cancerul (sau Racul), care se află lângă Leul, e tot o constelație zodiacală, dar ale cărei stele nu sunt luminoase mult; o veți găsi la apus de Leul și mijlocul cel mai bun e să căutați un norișor alb, pe care îl veți găsi numaidecât, dacă cerul e cu totul senin și dacă Luna – această mare dușmană a stelelor – nu se află pe cer. Cu un binoclu, norișorul acela se desface în nenumărate stele – un cluster de stele, cum îi zic englezii.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La nord de steaua Antares și de τ din constelația Scorpionului se află steaua ρ din Ofiucus. Un astronom american a fotografiat împrejurimile acestei stele, cari se află în plină Cale a Laptelui. Reproducția acelei fotografii e o adevărată poemă cerească, sori peste sori, sute, mii, zeci de mii, îngrămădiți la un loc, ca boabele de nisip, nebuloase luminoase și un fel de găuri întunecate, înc ari nu se vede nici o stea; adevărate ferestre ale universului nostru, pe unde am putea să vedem dincolo, în spațiul cel gol de astre, dar unde, la depărtări fără de margini, trebuie să existe alte universuri, cu alte de milioane de stele-sori – un întreg univers, părându-ni-se însă un simplu nor luminos. Vom ajunge probabil să cunoaștem multe enigme ale universului nostru, dar niciodată nu vom putea să dezlegăm misterele altor universuri.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Unde găsesc o scurtă narațiune despre zgârcenie? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Vrei să ajuți Citatepedia să se transforme? Doar în decembrie, la donația ta se pot adăuga 1500 euro de la Bursa Binelui. Află detalii!