Fetiţa şi iarna

A ieşit fetiţa afară
Cu obraji trandafirii
Să aştepte iarna-n poartă
Poate iute va veni!

Au trecut câteva ore
Nu mai vine? se întreba
Îngheţase deja bine
Când simţi pe nas ceva...

Îşi atinge blând năsucul
Şi sub mânuşiţa ei
Simte un firişor de apă
Cât grăuntele de mei.

Uite altul! Acum cade
Şi-apoi altul... Sunt o mie!
A sosit, înseamnă, iarna?!
Ce prilej de bucurie!

Să ieşim, copii pe stradă;
Săniuţele să luăm!
Să facem om de zăpadă
Şi cu bulgări s-aruncăm!

poezie pentru copii de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iaşi, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moşneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri şi altul ii va lua locul, cum şi aceasta a venit după altul, cum si acela...

Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iar e iarnă, frig şi ger,
Veşmânt alb e peste tot;
Înnorat e-albastrul cer,
Prin zăpadă mergi-înot.

Mici cristale de zăpadă
Cad într-una, fac grămadă,
Straie albe să aştearnă
Lunga şi geroasa iarnă.

Săniuţele zglobii
Duc la vale pe copii;
Omuleţii de zăpadă
Se înghesuie să-i vadă.

Moş Crăciun aduce-n dar
Brad frumos împodobit;
Sărbătoare este iar,
Chiar şi anul s-a-nnoit.

Iarna vine, iarna trece
Chiar dacă afară-i rece,
De eşti împăcat cu tine
În suflet ţi-e cald şi bine.

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgul năzdrăvan

Printre nori de zăpadă
Îmi apari tu chip frumos
Am ieşit acum în stradă
Să prind fulgul cel pufos

El pe faţă se lipeşte
Fulgul este năzdrăvan
Mă sărută se topeşte
Nu m-a văzut de un an

Altul alb micuţ si iute
Cât bobul de zahăr alb
Zboară-n aer se învârteşte
Face în văzduh un colb

Vântul rece el porneşte
Fulgii fug aleargă-n stradă
Fugii pe zăpadă o iubesc
Soarele-i pitit în noi să-i vadă

Prind în palma mea un fulg
Şi mai mulţi vor ca să vină
Repede în curte fug
Îi adun lângă casa în grădină

Roşu mi-e obrazul ca de jar
Fulgii ce se topesc pe gene
Sînt îndrăgostită iar
Chiar de fulgul năzdravăn

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să porţi în suflet ceva ce altul nu poate purta înseamnă să ai o inimă tare, dar să săvârşeşti un bine pe care altul nu l-a putut săvârşi este un lucru de laudă.

citat din Ecaterina a II-a
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Eu cred că fiecare aşteaptă
Să-i bată careva la poartă
Nu doar acei bătrâni, părinţi
Ci chiar şi tineri mai cuminţi.

Ei poartă o deschid mereu
Dar intră numai... Dumnezeu!
Ar da tot ce-au mai bun pe masă
Să vină mulţi la ei în casă

Dar fiecare se grăbeşte
Cu altul de se întâlneşte...

poezie de Mariana Bendou
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

BT

A trecut îngerul
şi fireşte că eram la poartă
să mă văd cum trec pe stradă
să se vadă pe stradă cum trec
a trecut
şi am venit mândru cu o ţigară
şi tata înşuruba un soare în lună
de seară
şi m-a întrebat de ţigară
şi am ridicat din umeri
şi am zis că mi-a dat-o unul
şi a râs ca altul
şi fumam
şi pe stradă îngerul a trecut
a trecut
cu un pachet de BT!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă întreba

nimic în seara asta friguroasă
bagă un lemn pe foc
sau ultimul meu volum de poezii
închide televizorul care te minte
şi lasă sărutul să ne unească
strânge-mă-n braţe în tăcere
afară ninge grăbit de câteva ore

nu mă întreba nimic în noaptea asta
nu vreau să te mint fără temei
să ascultăm trecerea timpului
şi să ne iubim într-o goană nebună
apoi vom bea cuvintele din poezie

nu mă întreba de ce a rămas
coada mea afară după colţul blocului
ochii mei îţi împodobesc pomul
şi valeţii mei urlă la lună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopoţelul, au sosit scrisori... Dintr-o veche obişnuinţă aştept ceva din afară: vine o persoană plăcută, vreo veste bună într-o scrisoare. Aştept şi în acelaşi timp ştiu prea bine că din afară n-are cum să-mi vină nimic bun. Nu pot nici măcar să mă gândesc cine din afară, ce om şi ce veste mi-ar putea aduce o adevărată bucurie. Ce poate să mă bucure? Ce pot să-mi doresc? Numai un singur lucru, pe care pot să mi-l ofer singur: o apropiere tot mai mare de Dumnezeu, contopirea cu El. Nu sunt într-o stare bună de spirit; ce bucurie pot să-mi ofer? Pot să-mi ofer şi acum o bucurie, şi încă mare: să înving această dispoziţie, să mă folosesc de ea pentru a învăţa chiar şi în timpul ei să nu întrerup comunicarea cu Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pierde vremea...

M-am saturat de dimineţi înceţoşate,
Vremea nu mai e ca altădată,
Lumea săracă merge cu haine vechi purtate,
Neliniştiţi nu calculaţi cum erau odată.

Au promisiuni de la cei cu avere,
Că vor avea mai multe mâine,
Va fi totul bun şi dulce ca o miere,
Vor avea bunătăţi şi mai bună pâine.

Cei ce ne conduc nu sunt corecţi,
Tot ce era în trecut deja se pierde,
Acum trebuie să fim mai direcţi,
S-o luăm din nou cu linia verde.

Nu trebuie să dormim în luxoase paturi,
Trebuie s-o luăm pe un natural drum,
Să nu ne mai facem gânduri
Şi să nu mai inspirăm praf şi fum.

Să facem o schimbare cu-n decor viu,
Animalele să nu mai aibă frică de noi,
Nimeni să nu trăiască-n pustiu,
Vrem din nou s-avem noroi.

Unii sunt prea preocupaţi de propria viaţă,
Sper să se trezească unul sau altul,
Aş vrea să-şi facă din nou o schiţă
Şi să-şi examineze mai bine votul.

poezie de Eugenia Calancea (25 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un poet necioplit

Am vrut să scriu despre singurăta
Femeii care nu e mărita
Şi-apoi să spun ceva despre bărba
Ce nu îşi pune nicio întreba.

Nu mi-a trecut prin minte să scriu des
Familie, pereche şi-alte ches,
Nu că n-ar fi de mare importan
Sau că nu mi-ar spori cu mult prestan,

Ci, pur şi simplu, dat-am cu picio
La alt prilej de-a nu mai fi necio.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna petrecerea asta se isprăvea. Geamurile erau îngheţate. Copiii însă încălzeau pe sobă bănuţi de aramă, îi lipeau de geamurile îngheţate şi deodată se ivea un rotocol străveziu şi prin rotocol se uita, de la fiecare fereastră, câte un ochi drăgălaş şi blând; erau băieţaşul şi fetiţa. Pe el îl chema Karl şi pe ea Gretchen. Vara făceau numai un pas şi erau unul lângă altul, iarna însă trebuiau să coboare şi să urce pe o mulţime de scări şi afară ningea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mă mai simţisem aşa de bine. Era mai bine decât atunci când mă masturbam. Am trecut de la un butoi la altul. Era ceva magic. De ce nu-mi spusese nimeni? Cu asta, viaţa era minunată, un bărbat care bea era perfect, nu-l mai putea atinge nimic.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i scopul vieţii tale

Care-i scopul vieţii tale,
Doar să faci numai parale,
De-a lucra cum ţi se spune,
Să n-ai nopţi şi zile bune?
Să lucrezi şi nopţile-n vis
Că n-ai făcut precum ţi-au zis,
Să n-ai timp să te odihneşti,
Să ai greaţă când te trezeşti?

Să nu vezi cum creşte floarea,
Sau că a sosit ninsoarea,
Să te joci cu bulgări iară
Cu fetiţa pe afară?

Să n-auzi nici ciripitul,
Să nu-ţi placă gânguritul,
Nici femeile frumoase
Când te pun să speli la vase?

Care-i scopul vieţii tale,
Să te vaiţi numai de şale,
Sau viaţa-ntregă să iubeşti,
Să simţi şi tu că mai trăieşti?

Va veni şi vemea poate,
De nu le mai faci pe toate,
Ai avut timp pân-acuma.
E târziu, se-ngroaşă gluma!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasuri de copii pe stradă

Fulgii firavi de zăpadă
Grăbiţi au început să cadă,
Iar aleea de copii e plină
Deja au început să vină
Veseli, roşii în obrăjori
De mână cu-ai lor fraţiori.
După ei o săniuţă trag
Bătrânii îi privesc cu drag
Şi ce gălăgie e pe stradă
Printre fluturi de zăpadă.

poezie pentru copii de Alina-Georgiana Drosu (18 ianuarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clişee adunate

ea spunea că
soare pot să găsesc
şi într-un bec de lanternă
sau
într-un cocktail cu ou

în acele momente
chiar atunci
mona lisa
avea un zâmbet mai aşa

oamenii parcă joacă maroco
când se îmbrăţişează
le auzi liniştea mâinilor
continua ea acest
dialog oarecum

făcea planuri
să vorbim în acelaşi timp
să trăim instantaneu

*

eu sunt din cei care
aud voci în radio

de la o vreme cresc sub ureche
ceva sălbatic

nu mai vreau primăvara
miros de astenie pe gulerul ridicat
dimineaţa nu în nici un caz

învăţ talpa să pipăie
grumazul de la prag
ferm

cei care dorm în schimbul trei
sunt tot mai oameni de la un timp

*

ea
s-a ridicat

dragostea se primeşte în picioare
fără să atingi
covorul/podeaua/pământul/branţurile

de acum suntem răi
urla
fără stop
cu mângâieri de înaltă calitate

lumea să ţipe că

suntem nebuni de perfecţi
cu ore adânci

*

dinţii mei sunt anonimi
e mai bine aşa
îmi fac singur mâncarea
mestecatul flasc
gustul pe alese

măi
linişte acolo

şi mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori

*

aliona
ascultă muzică din filme

de când a venit din boden
ne căutăm prin
tot felul de metrouri
câteodată luăm tramvaiul de la capăt
eu cel puţin

tot ea
aliona
îşi aranjează lucrurile prin casă
după felul în care cad

încearcă ceva cu mâinile dimineaţa
exersează aruncarea prinderii
ceva greu dar nu de moment

*

eu
nu mă forţez să fiu altcineva
transformarea trage întotdeauna neregulat

visez mereu
întinderi de şampon în apă

*

ea
vorbeşte despre mine
în stil guernica

hai
îi zic
fără să ne cântărim
uşile trântite
fără să privim pumnii strânşi din stradă
(nimeni nu mai aplaudă
de la o vreme)
fără întoarceri pe călcâiele bombate
care să împietrească avalanşele de zăpadă

să ne punem pe umeri
umbrele zvelte

îngrămădiţi unul în altul
săritura ni se va părea
o minge

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti un altul şi atât

dar faci la fel ca un altul şi atât
mă înveţi să îţi fiu umbră
trăieşti dimineţile cu o bucurie nebună
mă cauţi
apoi fugi
în urmă rămân câmpuri năpădite de buruieni
şi tăceri cât tot universul

mâinile tale subţiri se pierd
printre atâtea altele
drumurile se încurcă
mă întorc
îţi las un semn
cerurile se deschid
plouă
simţi şi tu
tremurăm
fiecare zidire are preţul ei
o luăm de la capăt
te vei bucura
vei mesteca încet adevărul acesta

tu nu eşti un altul şi atât
tu eşti piatră peste piatră
până vei ajunge
casa cuvintelor mele

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!