O bulă de perlant

Se-adună râu de-aluviuni în estuar
Şi de-un picior se şchioapătă o scoică
Orbită de nisipu-n mâlul planetar...
Se trage-n carapace ca-ntre sâni o doică.

Îşi avalează sarea mărilor ajunse,
Se ascunde de prea multă lumină
Ce-o mistuie-n ea însăşi valve nepătrunse;
Un glob pe-un fir de praf în sidefare fină.

Se apără cu ce-i mai bun în sine
Timp lung, nu-şi pune cap pe pernă
De parc-ar şti că doar un şnur o ţine
Şi moare într-o zi ucisă pentr-o perlă...

O viaţă-n nevăzut, cum cânt de-o neagră mierlă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba...

... spre deosebire de animale,
la OM
nu linge,
avalează
doar ceea ce este de bun gust
şi pune sunete
gândului...
ce altfel ar fi
tăcere eternă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Două suflete rănite
Se-mbrăţiseaza-n scoică
Tresărind prea uimite
Perlei ce-o să nască
Carapace de lumină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De rămân...

Sub pleaopă te ascundeam
şi când o închideam
in nespuse vorbe mă ucideam
de prezentul-n care eram
şi se împreunau
cum ne îmbrăţişam
şi nu se mai dezlipeau
ca o scoică
ce-şi apără
şi moare
de rămâne singură
fără perlă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Să fii tânăr, e a nu şti că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinţi,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbaţi... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimaţi,
bucatele în gust te aşteptând toate întinse
şi camera veşnic la fel de curată, cu cearceafuri şi, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuşi, veri, de unchii chemaţi,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinţi.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
şi, pieptul o dană ce aşteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp şi scrisul îţi pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar ţeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinereţea, e-o pală de simţuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-şi piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe şirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toţi te iubesc, le eşti tânărul drag,
iubit de bunici, de părinţi, de prieteni, de fete, femei, de băieţi, de natura... o doică
ce-ţi mângâie părul, tuleiele-n barbă şi ochi ţi se scaldă în ferici licăriri...

Tinereţea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veşnic... că nu mai sfârşeşte de atâtea infinite trăiri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A revela ţie

Ce revelaţie trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simţit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit şi tot ce-i roşu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să mişte sau să-ţi strige, sau şoptească
Pe-ascuns, să-ţi dezgolească falsa mască
Ce-o porţi, o măsluind că nu se schimbă!?

Aşa-i o zi când brusc nu şti ce eşti
Şi răul ţi se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ş-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinereşti?

Cum, oare toţi au fost la fel deodat' pârâţi
De-o fără vină în trecere de timp, neştiind
Şi nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ţi fluieră pe margine... Nişte amărâţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentare

Sunt tot deschis în file albe, o carte
Să mă citeşti fără cuvinte, scrise perlă,
Sidef să-ţi strălucesc pe gât cu glas de mierlă,
Să fiu în gândul amintit dalb, din departe.

De câte ori visezi, să mă topeşti o nea
De cristale-infinite, să te atingi pe gene
De puf de harfang de gheaţă, nordicul alb de pene
Şi marmură de praf să mă faci pudră, aş vrea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezanţi

Mi-e greu să înţeleg de ce în poezie
Din sublim se reduce, tot scade din spectacol,
Lăsând-o fără ritm, metafore, oracol
Şi, rima e desuetă, doar haos, gălăgie.

Se pare că sub faldul facilului amorf
Se toarnă doar cuvinte, fără virgule, frază,
Uitând de sunet fin... cinel e mâlul torf,
Se înflamând că-i clasic, ca diamant, o rază.

Nu mai este-un balet de iambi, trohei, nu-s paşi,
E doar un salt din şiruri, rămase-ntr-un picior,
Stând, parc-ar vrea să cadă sterile, făr' de urmaşi...
Doar propoziţii rupte plutind, fără a şti zbor.

E ca libret în arii melodios afone,
Sau rockul doar zbierat, fără bătăi, cadenţă...
Un scris dezordonat de înţelepciuni în clone,
Cu crez de aforisme... de-un secol-complezenţă.

E-un avatar de snobi cu părul încâlcit,
În dezordine de plete color, sau mult albite,
Cu aere de genii vânzându-şi vreun merit...
Pe acela de distrus, o artă, barzi, iubite.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea morţilor

În vis poate apare în chipuri ştiute
De mame, de taţi cu suflete mute,
Doar poza de-un aer fugar, milostiv...
O noapte, ce zi şi-o trăieşte motiv.
Se adună-ntr-un Graal, ce se aşteaptă sorbit,
Ascuns pe-undeva, între abis şi Zenit,
Simţită o adiere de cald, revărsată
Mai mult decât ce-i existenţa lăsată...
Un ceva ce nu-i la frontiera cu este,
Un nespus ce-i dincolo de înţeles, peste,
Un erg nanometric cu har de colos,
Ce face umilul un dârz curajos...
Pe bastard îl pune în rang de legitim
Şi prunc din avort e odorul cel intim,
Călăul plătit se dezbracă-n călugăr,
Amor se revarsă cum neaua din bulgăr...
Iertarea îşi spintecă ura barbară
Şi lanţ de cătuşe se face brăţară
De aur, topit din adânci galerii
Spărgând întuneric în mine zglobii
De chipuri, spălând din urât desfătări,
Cu bocete întoarse din plâns în urări
Că bine va fi şi în răul de lume,
Din dragoste atâtea... ajunse postume.

Că ea, doar iubirea, rămâne din noi...
E picuru' oceanelor, mărilor... ploi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pata brun cu negru

O umbră neagră-n brunuri şterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.

Nici nu-i frumoasă şi e mică
Şi fuge doar de o priveşti;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgeşti.

O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.

Şi se răceşte timp. Nu creşte,
Doar simţuri dă de-un prim amor
Neaşteptat, ce nu-şi doreşte;
Că o haită-ntregă o muşcă, o vor.

Şi n-are nicio apărare;
Mai multe nopţi şi zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viaţa şi-o scurge.

O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mişcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.

Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Şi-i tot mai frig şi somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.

Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.

Doar se-ngrăşase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Şi gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.

Alerg la râul, uz de rug
Şi văd pe-un ciob de gheaţă-n mal
Un boţ de pânză-n humă; drug
Şi-o sârmă-ncolăcită-n val...

... Şi de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Şi plâng şi capul nu-mi mai trece
Şi nu mai văd... omul integru!!!

Doar căţeluşa-n lemn de cedru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contratimp

E contratimp între a vrea şi a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reuşită în ghinion rapace.

E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naşte în notă zveltă...
Cum galice poveşti, din mariaj cu celtă,
Îşi lasă un parfum de-un antic, tot candoare.

E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar ştie oponenţă,
De dragul de-a fi nu la orice competenţă...
E întârzierea minţii, ce-şi face apologia.

E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranţele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.

Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont limitat

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
şi astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ţine
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reuşită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuşi un spaţiu, se cheamă speranţă
ce ţine între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!