Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Edgar Lee Masters

Rutherford McDowell

Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine –
Unul care trăia pe vremea
Când brațe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
Niciodată n-am putut înțelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristețea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoș
Departe – la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuiește a treia generație coborâtă din bărbații aceia puternici
Și femeile lor puternice care aparțin deja unui alt anotimp, trecut și uitat.
Iar acești nepoți și strănepoți
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, fețele lor,
Dar lipsește atât de mult din vechea vigoare
Și din vechea credință,
Nu se văd semnele unei vieți trăite deplin,
Și lipsește vechiul curaj,
Al celui care muncește și iubește, suferă și cântă
Sub soare.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Citate similare

Edgar Lee Masters

Rutherford McDowell

Mi-aduceau, pentru a le mări,
Vechi fotografii sepia ale pionerilor de demult.
Câteodată chiar unul dintre ei stătea lângă mine –
Unul care trăia pe vremea
Când brațe gigantice smulgeau
Republica din pântecul lumii.
Ce au văzut ei atunci?
iciodată n-am putut înțelege pe de-a-ntregul
Patosul acela ascuns sub pleoape obosite
Sau tristețea senină din ochii lor.
Tu rămâi doar cu imaginea unui iezer
Între stejari la marginea pădurii
În care cad frunze,
Pe când se aude cântat de cocoș
Departe – la o fermă, zărită la poalele dealurilor,
Unde locuiește a treia generație coborâtă din bărbații aceia puternici
Și femeile lor puternice care aparțin deja unui alt anotimp, trecut și uitat.
Iar acești nepoți și strănepoți
Ai pionerilor...
Aparatul meu a fotografiat, de asemenea, fețele lor,
Dar lipsește atât de mult din vechea vigoare
Și din vechea credință,
Nu se văd semnele unei vieți trăite deplin,
Si lipsește vechiul curaj,
Al celui care muncește și iubește, suferă și cântă
Sub soare.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

D-na Kessler

Cum știi, Dl. Kessler a fost în armată,
De unde primește șase dolari pe lună pensie;
Stă pe la colțuri discutând politică
Sau acasă și citește Memoriile lui Grant;
Eu am susținut toată familia ca spălătoreasă,
Aflând secretele tuturor concetățenilor
De la perdelele, cearceafurile, cămașile și fustele lor.
Lucrurile care sunt noi ajung vechi,
Ele sunt sau nu înlocuite cu altele mai bune:
Oamenii prosperă sau dau înapoi.
Chiriile și peticile se măresc cu timpul;
Ața și acul nu pot ține pasul cu rărirea pânzei de la purtatul îndelung
Și sunt pete care nu dau doi bani pe săpun,
Și sunt nuanțe care se decolorează orice-ai face,
Deși tu vei fi cea blamată pentru distrugerea unei haine.
Batistele, șervețelele, fețele de masă au secrete –
Spălătoreasa, Viața, le știe pe toate.
Iar eu care merg la toate funeraliile
Din Spoon River, jur că niciodată
N-am văzut fața unui mort fără să mă gândesc că arată
Aidoma unui lucru de curând spălat și călcat.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodat㠖
stau nemișcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umbl㠖 săgeți - pești strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
și ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor nașteri.

Am stat tinerețea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodat㠖
nu știu de câte ori am adormit la porțile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

Voi sta toată viața de veghe
să pot privi cândva ceea ce
n-am văzut niciodată,
ceea ce nu se aseamănă
cu nimic din ceea ce vedem
totdeauna
ori doar câteodată.

poezie de din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

William H. Herndon

Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; așezat pe ruinele propriei vieți,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Așa cum cineva privește într-un glob fermecat de cristal,
Și am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaș din basme,
Un om care s-a încredințat pe sine însuși unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic și creativ cântec
Grandioasele speranțe ale unui popor.
Dar, în același timp, Vulcan stăpânul focurilor
Și spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi și săbii indestructibile.
Privește în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbește
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh și Shakespeare:
Lincoln, actor într-adevăr, ți-a jucat bine rolul
Pe când Booth doar mima cu stângăcie jocul din jocul real;
De atâtea ori v-am văzut în orele grave ale apusului
Pe când ciori croncănitoare treceau pe deasupra casei mele
În zbor spre pădure –
De aici de la fereastra mea unde stătem
Singur.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Lee Masters

Henry Tripp

Banca dăduse faliment și eu îmi pierduse toate economiile.
Eram deja sătul de toate jocurile murdare din Spoon River
Și m-am gândit să fug departe,
Să părăsesc locul unde m-am născut și familia;
Dar chiar când trenul de la miezul nopții a tras în gară,
De pe trepte au sărit repede Cully Green
Și cu Martin Vise și-au început să se bată
Pentru a rezolva vechea lor rivalitate,
Cărându-și unul altuia pumni care sunau
Ca niște lovituri de măciucă.
Se părea că va învinge Cully,
Dar deodată pe fața lui a apărut un rictus
De lașitate grețoasă și, sprijinindu-se de Martin,
A miorlăit " Dar noi suntem prieteni buni, Mart,
Doar știi că-s prietenul tău."
Martin i-a trimis, scurt, o directă
Și apoi alta, și alta, făcându-l una cu pământul.
M-au arestat, ca martor,
Și-am pierdut trenul, rămânând în Spoon River
Pentru a-mi continua lupta cu viața până la capăt.
O, Cully Green, tu ai fost salvatorul meu –
Tu, cel făcut de rușine și umilit pentru ani și ani,
Tândălind fără rost pe străzi,
Încercând să oblojești zdrențele unui suflet
Care refuzase odată o luptă.

poezie de din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediție 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

James Garber

Îți amintești, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu pași repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înțelege-i semnificația cu înțelepciunea inimii:
Și tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ți vor mai părea așa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de pășune –
Și după ce dragostea femeii va fi amuțit,
Încetând să-ți spună: "Te voi salva";
Și după ce chipurile prietenilor și ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Și după ce vei fi încetat să reproșezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înșiși strânși la miezul nopții și la amiază
Pentru a vedea cu ochii ațintiți propriul lor destin.
După ce vei fi înțeles toate acestea, gândește-te la mine
Și la poteca mea, a celui care a trecut dincolo și care a știut
Că nici bărbat și nici femeie, nici chin
Și nici datorie, nici aur și nici putere
Pot ușura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Mariana Cornea

Treziri

ești forma comestibilă a ierbii
pe care te-am crescut

unde totul se reproduce la nesfârșit
revine dintr-odată

cine înregistrează timpul
alunecă deja prin alt tot

iar tu experimentezi pe cont propriu
poți țipa
poți urla
să fii atins

ține minte
când ochii văd
atingerea inimii trăiește cel mai mult

lipindu-te de un zid
te retragi cu frânghia primită
mereu prezentă
dincolo de ea

desfacerea și capitolul precedent
cu pocnete triste
din coajă în coajă
cădere din cădere
din când în când
bucăți din bucăți
neclintirea pădurii

căutătorule
ți-ai văzut motivul ridicându-se

înțelege
distanța dintre coajă și miez

pe acest tărâm atârnă frânghia
de-un singur fir de iarbă
doar unul
în toate
e totul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mișcarea Legionară, care a izvorât din spațiile luminoase ale sufletului românesc, a fost urmată cu entuziasm, credință si curaj de marea majoritate a tineretului țării noastre, dintre cele două războaie mondiale. Ea, Mișcarea, a dat naștere unui fel de mit național în sufletul unei generații întregi de români, care au crezut cu tărie în valorile esențiale ale poporului lor, le-au dezgropat de sub molozul istoriei și au căutat să le pompeze din nou în viata românească modernă. Ei au visat un destin creștin pentru țara lor și chiar pentru întreaga omenire și și-au scăldat credințele în apele limpezi ale speranței.

în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Philippide

Suntem făcuți mai mult din noapte

Suntem făcuți mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochi uitați

Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufletești.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Și ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Și să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Și ochii nu se mai întâlnesc.
Și ai vrea să simți durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ți spună din nou povești,
Să-ți creezi din nou iluzii,
Că în conștiința lor, trăiești.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de
Adăugat de Mihaela CiuhoreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Elsa Wertman

Eram o fată de țăran din Germania,
Cu ochi albaștri, roză, puternică și fericită.
Primul loc de muncă a fost la Thomas Greene.
Într-o zi de vară - pe când ea era plecată,
El s-a strecurat în bucătărie, m-a luat
De-a dreptul în brațe și m-a sărutat pe gât,
Am întors capul. Apoi niciunul dintre noi
Nu pare să fi știut ce s-a petrecut.
Am plâns gândindu-mă la ce se va întâmpla cu mine.
Am plâns și am tot plâns pe când secretul meu se dezvăluia.
Într-o zi doamna Greene a spus că înțelege
Și că nu-mi va face nici un rău,
Și, neavând copii, îl va adopta.
(El m-a trimis să stau departe la o fermă).
Așa că ea s-a ascuns în casă Și a trimis zvon că este însărcinată.
Și totul a mers bine și copilul s-a născut-
Au fost atât de buni cu mine.
Mai târziu, m-am măritat cu Gus Wertman, și anii au trecut.

Dar la un meeting politic, când cei din apropiere credeau că plâng
La elocvența lui Hamilton Greene,
Nu asta era. Nu! Voiam să strig:
Acela este fiul meu!
Acela este fiul meu!

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Edgar Allan Poe

Annabel Lee

Ce-a fost
s-a întâmplat, cu mult mai demult decât cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare
Acolo unde trăia o fată, cine-a mai ști,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil și ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,

cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Și a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripați,
Jinduită de ea și de mine.

Și așa, nu vitregiile, ci Îngerii,
într-atât de fericiți în Ceruri,
Pe ea și pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci,
toți oamenii au știut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopții,
Și a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat'
A suflat un vânt ucigaș din ceața înghețului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Și-ale ei rude înalte au sosit și au luat-o
Pe un val uriaș și au dus-o departe
S-o-nchidă sus într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era mai puternică
decât dragostea însăși,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni -
Cei din trecut, cu mult mai înțelepți –
Și nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată
să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi,
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoși,
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și așa, toate nopțile-n val, mă amăgesc lângă ea...
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viață, iubită mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

poezie celebră de , traducere de Horia Muntenus
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.
Daniela Varvara

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
mușuroiul furnicilor devine buncăr pentru toți
evadații din ei înșiși
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
și viața are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul pașilor morții
pe ape corăbierii par deja înecați și îngropați
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
țărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg și eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el și-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o țară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane și multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte ușor toți oamenii care m-au
locuit, chiar și motanul care mi-a tors în brațe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii și țin în brațe nouă vieți. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uși
care dau în tunelurile lor și prin care alunec
făcându-mă și mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
crește lumina și mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieți pe care totuși
le port ca pe niște certificate de naștere surogat.
viața nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de din Lodebar
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Trainor, spițerul

Numai un chimist poate spune, iar uneori nici chiar chimistul,
Ce va rezulta din amestecul
Fluidelor cu lichidele.
Și cine ar putea spune
Cum vor interacționa bărbații și femeile
Unii cu alții, or ce fel de copii vor rezulta.
De exemplu, Benjamin Pantier și nevastă-sa:
Ei înșiși oameni buni, dar belele unul pentru celălalt;
El oxigen, ea hidrogen;
Iar copilul lor, un foc devastator.
Eu, Trainor, spițerul, colector de chimicale,
Ucis pe când făceam un experiment,
Am fost burlac toată viața.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Emoții

O durere surdă,
Zgomot de aripi frânte...
Asta ne-am fost pentru o vreme

Tu si eu,
Noi doi,
Două petale de care floarea s-a descotorosit,
Doua frunze pe care vântul le-a răpit,
Două lacrimi pe obrazul unui om care a suferit.

Suntem noi doi,
Atât de apropiați si totuși atât de departe,
Suntem noi,
Răsăritul și Apusul
Soarele și Luna,
Iunie și Decembrie,
Suntem două elemente străine una de cealaltă
Care prin inegalitatea lor nu se vor putea uni niciodată.
Poate ca din aceasta cauza am trecut unul pe lângă altul atât de indiferenți

poezie de
Adăugat de Alessandra SpătariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Umbrela razelor de gând

Privești spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniștei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
și nu știu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost și astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeștepta fiorul
pe care îl simțeai demult cu mine
în nopțile albastre și senine.

Încerc privirea-ți verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Ești veselă, ești tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ți-ascunde o iubire care moare.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am sentimentul că, până când nu vom aduce o nouă cultură, prin care atât femeile din Est, cât și femeile din Vest să-și poată dezvolta respectul de sine șise poată exprima în așa fel încât să creeze înalte standarde morale pentru societatea lor, nici femeile din Est, nici femeile din Vest nu se vor putea ridica la statutul deplin al feminității lor. Potrivit acestui statut, dacă femeile sunt respectate pentru calitățile feminității lor, înțelegând aceste calități potențiale și modul în care femeile își pot spori prin educație autoritatea, ele se vor bucura de protecție și vor furniza, la rândul lor, protecție pentru societate.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Era Metamoderna" de Shri Mataji Nirmala Devi este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.
Ileana Nana Filip

Mă doare

Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînțelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferența sufletelor lor de gheață.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiționată,
Alegem să arătăm dispreț
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când pășesc printre inimile de gheață
Și mă lovesc de ale lor veșminte aspre,
Mă doare nepăsarea și lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aș fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.

poezie de din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ținuta lui albă
lua pușca și trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
și ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi și albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buștean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemișcat în urmărirea prăzii
în frunziș
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească
din cărțoiul lui gros
plesnea o muscă țe-țe cu pliciul
își ungea cu ulei arma
câteodată se așeza la o masă
acoperită cu ziare vechi
și scotea mărgele dintr-o cutie de lemn plină
cu mărgele de lemn
apoi se apuca să meșterească mătănii ieftine
luau masa și serveau câteva pahare de whisky
se retrăgeau în cabinele
insuportabile din cauza căldurii
și zăceau în paturi
nu putea fi vorba despre somn
picau în letargie câteva ceasuri

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook