Încolţit de Înviere

Creşte frunza, creşte iarba,
Creşte umbra-n umbra lor,
Adumbrindu-mă degeaba,
Cresc în sens descrescător.

Pe răboj nu-mi număr paşii,
Ce rămân tot mai puţini,
Cresc în umbra mea urmaşii,
Tot mai grei şi tot mai plini.

Creşte ziua, scade noaptea,
Glasuri tot mai ascuţite,
Cântă, prohodindu-i moartea,
Învierii încolţite.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creşte discrepanţa

Când noi ne-apropiem de dric,
Aleşii cresc în bună stare:
Venitul nostru-i tot mai mic,
Salariul lor e tot mai mare.

epigramă de Vasile Moşneanu din Între coasă şi floretă - Epigrame (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solstiţiu de iarnă. De azi ziua creşte (ca dolarul), noaptea scade (ca nivelul de trai), mai multă lumină, creşte plata la benzină.

aforism de Ananie Gagniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii cresc sănătoşi şi falnici numai în păduri care-s libere de minciună. Copii copacilor cresc şi ei, tot la fel, însă la umbra părinţilor lor uitându-se printre frunzele acestora la soare şi lumină, nu la întuneric. Plecaţi din pădurile noastre voi oameni fără soare ca să ne putem creşte cinstit copii!

Viorel Muha (septembrie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea naţiunilor creşte şi scade, după cum creşte şi scade populaţia lor.

Simion Mehedinţi în Politica de vorbe şi omul politic (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba creşte repede. Oamenii cresc greu, iar după ce sunt doborâţi de moarte, nu mai cresc deloc. Se fac una cu pământul.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există aşa ceva precum spiritualitatea; orice este, e doar această viaţă lumească, jocul celor cinci elemente. Nu eşti cu nimic mai bun decât vegetaţia. Aşa cum creşte iarba, tot aşa cresc şi fiinţele umane. Va accepta cineva asta? Spiritualitatea e tot o formă a iluziei.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconaj cu moartea

e o linişte cu miros de sânge
în pădure
doar
în ochii mei şi ai cerului
nicio primejdie
moartea scufundată în legea ei
face prima victimă
întunericul apropie durerea
din lacrima strivită
între pleoape
iese
primul strigăt
apoi tăcere şi iarăşi durere

o durere ce tot creşte şi
tot creşte până la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din volumul de versuri Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de dus

Adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici
un fel de alba fără de pitici
cu ţigla de pe casă-n demolare.

Mă duc încet în hârşâiri de bici
şi-aud în mâini tălăngi de ursitoare
adio-mi creşte iarba a uitare
sunt undeva că nu mai sunt pe-aici.

Iar dacă nu-s ce mi-ar păsa în care
(mi-ai fost sau nu mi-ai fost şi poate nici)
din cele şapte vieţi şi trei hectare
te-am rătăcit printre atâtea frici
şi iarbă ce-mi tot creşte a uitare.

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin

Primăvara, toate fetele sunt mari,
Creşte frunza toată-n ulmi şi în stejari,
Şi toată-mi retina, parcă se dilată,
Să-mi pătrundă-n sânge primăvara toată.

Stinge-mă, femeie, primăvara mea,
Ţine-mă la umbra ta de catifea,
Nu-i da voie verii să mă ducă-n iad,
Căci urmează toamna, când frunzele cad!...

Şi-n tot anotimpul care te precede,
Ochiu-mi, plin de gheaţă, goală nu te vede!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regizorul: Aiurea! Tu îngropi iarba tăiată, atâta tot! Dar gazonul din parc îl tund eu, amice! Nu uita, coasa e la mine!
Groparul: Atunci trebuie să tai mai adânc! Din rădăcină! Altfel, amândoi muncim degeaba. Pe unde coseşti tu, iarba creşte mai mare, mai deasă...

replici din piesa de teatru Iarnă în Rai (Globalizare), scenariu de Valeriu Butulescu (2004)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotar...

La hotar de clipă,
La hotar de an,
Visul se-nfiripă
Şi îşi ia elan.

Noaptea se destramă,
Ceru-i luminat,
Noul ne tot cheamă,
Vechiu-i resemnat.

Ura, frântă, moare,
Dragostea-i în noi,
Inima tresare,
Bate-n ritmuri moi.

Pe răboj de viaţă
Semnele tot cresc,
Raze trec prin ceaţă,
Clipele plesnesc.

Şi în timp cenuşa
Li s-a vânturat,
Se deschide uşa,
Ce ne-a bucurat.

Creşte iar speranţa,
Ce-a mocnit în noi,
Şi ne duce soarta
Înspre ţărmuri noi!

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra egoismului nu creşte nici o floare, în schimb, la lumina bunătăţii cresc şi mulţi spini.

aforism de Ştefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Egoism (2016)
Adăugat de Ştefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un semn

într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru

n-am nimic de ascuns

pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie

dovadă că am trecut pe aici

celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte

şi creşte...

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă de aripi

I-am tăiat aripile timpului meu,
Să mor mai încet,
Şi tot ce regret
E că mor greu.
.
Îi vor mai creşte alte aripi, oare?
Decât să mori, mai grav
Este să fii bolnav
De aşteptare.
.
Şi dintre toate aşteptările, mai zic,
Mai greu atârnând
Ca moartea, e când
Nu aştepţi nimic.
.
De-atâta aşteptare, nici ochii nu mai plâng
În iadul ăsta-n care n-am aripi să mai frâng.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia deşteptării amânate

Dimineaţa în locul Imnului Naţional ascult

cum creşte iarba verde de acasă Nu sunt nici

antitotul Nu sunt nici antinimic Sunt poate

antieu copilul din flori al zăpezii Şi da nu-mi

mai place una-două să mă sinucid E prea

plictisitor mai ales pentru unii Revin cât

se mai poate Nu-mi place acest sport cu

a fi sau a nu fi

Iau şi viaţa şi moarte aşa cum

răsare soarele şi creşte iarba

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aşa cred că mai creşte

Când primeşti un mesager,
Care nu prea izbuteşte,
Cheamă ploi de dor din cer,
Poate... poate... reuşeşte.

Dacă totuşi, vremea trece
Şi nimic... nimic rămâne,
Nu-l lăsa-n zadar să frece
Toate clipele... păgâne.

Tu învaţă-l... dulce floare
Tot ce-i bun, tot ce-i prieşte,
Pune-i apă-n stropitoare,
Doar aşa... cred că mai creşte

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

Iarba verde, iarba grasă
Creşte - naltă-n cimitir;
Cade an de an sub coasă
Din nou creşte - mai frumoasă.

Privesc crucile-nnegrite
Şi mă-ntreb, cu mintea-mi proastă:
Din ce piepturi se hrăneşte
Şi ce-i, Doamne, viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Suflă vântul…vârfuri sună
Greierii prin fân adastă….
Se duc zile, nopţi cu lună
Ce mister e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Trudă zilnică, sudoare
Viaţă de desfrâu - sau castă
Totu-i trecător sub soare,
Căci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Tainice iubiri şi teamă
Zbor îşi iau spre bolta-albastră
Toate timpul le destramă…
Şi-atunci, ce e viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Se duc veacuri în neştire
Nasc speranţe-n lumea vastă -
E-un suiş spre coborâre –
Deci, ce este viaţa noastră?

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din noi va creşte iarba.

Iarba verde creşte deasă
Peste trup – peste fereastră
Ea rămâne-mpărăteasă –
Căci aceasta-i viaţa noastră:

Joc stupid de-a baba-oarba
Pân’ din toţi va creşte iarba
Pân’ iubita va fi baba –
Până baba va fi iarba.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La înălţime

Aud că-n Occident, fireşte,
Nivelul traiului tot creşte.
Şi la Români, în mod firesc,
Constant, doar preţurile cresc.

epigramă de Traian Conciatu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!