Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un manunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin, zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și care zile trec!...
În lumi de galaxii și vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vreumri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este.
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul astei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi găsi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerande răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a învins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dacă-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas.

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și câte zile trec!...
În lumi de galaxii și-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stele căzătoare partea a IV-a

Pe colțul alb al fluturelui-stea,
Răpită de-o iubire incoloră,
Își duce dorul, azi, iubita mea,
De vise și de dragoste frivolă.

Trădat, plângând, spre cer mă-nalț în zbor
îmi salvez iubita de ispită;
În aripi de mătase -nfășor
Și de iubirea mea neprihănită.

E drumul lung și piedici supun,
Umil, îmi aplec privirea-n vise...
Nimic nu m-ar putea opri din drum:
Stihii, dureri, vulcani, iubiri promise.

Alunec ca o lacrimă-n pridvor,
Sub talpa providenței plec privirea...
Sunt trup de stea și sunt vulcan de dor,
Sortit să-și prindă-n păr nemărginirea.

Cu moartea chezășie am legat
Și vulturi-universuri condamnă...
Eu, chip de lut, de zei pietrificat
port în suflet lacrimi de aramă!?

- Iubita mea, întinde-ți brațul stâng!
- Un înger-zeu mi-a fermecat privirea...
- Se strâng frânturi de suflet, iată, plâng!
Numai la mine vei găsi iubirea.

- Dar chipul tău oglindă-i și apus,
Pe când eu sunt de-un timp nemuritoare.
Du-te pe calea ta! (Și s-a tot dus...)
Și-acum mai umblă rătăcind sub soare...

- Întoarce-te! (Un clopot-vânt trezi
Hora de stele). Vreau îmi oferi
Sărutul unui răsărit de zi,
Iar eu să-ți dau în schimbu-i tot ce-mi ceri.

Hai, strânge-mi mâna! Nu mă amăgi!
Ia-mă cu tine-n zborul către mâine!
Numai pe tine-am să te pot iubi...
Pe veci, aici, eu n-am să pot rămâne.

În zbor de aripi frânte și de vis,
Îngeri de sticlă au căzut pe mare...
Din valuri, o sirenă s-a desprins,
Călătorind spre țărmul de candoare.

E sângeriu apusul, de tristeți,
Dar el și ea rămân în amintire,
Ca Prometeul unei alte vieți –
Poem de viață și nemărginire.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, ești numai dor, ești stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu și nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, readuc la viață ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi și inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâșietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut și nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe brațul tău m-aș odihni și nu m-aș sătura, în veșnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ți spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau cred, c-ai fost plecat pentru o vreme și-ai să revii
Și iarăși vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înțeleg, târziu, că nu se mai poate și-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stele căzătoare

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerșindu-ți dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalță...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viață.

În lumi călătoresc și mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aș fi dorit fie viața moarte
Să-mi țes tristețea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Și stânca ta de vis și dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de ghețuri, crini și perle
Pașii iubirii unei lumi eterne".

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis... Și domn
S-a așezat pe-al nemuririi tron.

Nu știu fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfățișare, nici alt dor...
De-atunci tu ești un răsărit de soare,
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevarat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veșnică și teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n ușa sufletului meu
Și îi deschide tot aceeași eu.

Comete-n zbor își caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un Sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopților de sticlă
Te-ntinzi cu brațe de argint și dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
resădim în suflet fericirea
Celor loviți de griji și amăgiri.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stele căzătoare

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerșindu-ți dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalță...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viață.

În lumi călătoresc și mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aș fi dorit fie viața moarte
Să-mi țes tristețea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Și stânca ta de vis și dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de ghețuri, crini și perle
Pașii iubirii unei lumi eterne.

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis și domn
S-a așezat pe-al nemuririi tron.

Nu știu fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfățișare, nici alt dor...
De-atunci tu ești un răsărit de soare
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevărat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veșnică și teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n ușa sufletului meu
Și îi deschide tot aceeași eu.

Comete-n zbor își caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopților de sticlă
Te-ntinzi cu brațe de argint și dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
resădim în suflet fericirea
Celor loviți de griji și amăgiri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.

Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate aș fi suferit și eu.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.

Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!

Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâșiat, trecător pe drum la ore târzii
zbat și mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură și timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre șoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aștern peste pleoape
plâng stele pe cer, ceartă, cheamă
și totuși doar pe tine te așteaptă
femeie a nopții, femeie în noapte
plouă prelung și mi-e frig
plouă și timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopții uitată, în noaptea existenței noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
așa regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarța copacilor, aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
smulg de pe umeri trecutul
știi că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
reîntorc în zori aprind candele în altare de suflet
să mă aștepți femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa părinților celor de dincolo

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează și se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Eu brațele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri și viața-n veci îți aparține,
Acolo unde-i doar lumină și niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre și alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară și nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veșnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce pești de aur a închis
Și mor în neguri mii de vise... Și visele-s de-acum deșarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănțuită-n alge reci
Se risipește-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu pașii-ți de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morții m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține,
Osândă-a noastră suferință, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbește și voal din cetele divine
În falduri moi se-așează-n gânduri și-mi dau putere să te-aștept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Și-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu și-n vise iarăși icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu știi cât te-am iubit.

Și timpul parcă se oprește, iată, tăcut te-ntorci din drum
Și stelele se sting în noapte și lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată și plâng și singură-s acum,
Îmi pare , nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simți acasă.
Ridic privirea înspre ceruri și cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii și mă dor
Toți îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toți anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veșnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferință secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii și mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot și bate plâns ca o chemare,
Mă-ntorc, o arcă rătăcită către aceleași rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălțându-se spre soare
Și-am înțeles ce grea e lupta și suferința prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează și se-ntind
Liane, rugi de suferință și trecătoare bucurii,
Cu brațele urzindu-și plânsul, în brațe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea vii.
Tu, unica icoană-n stare transformi lacrima-n argint
Și întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi brațul gândurilor tale, speranță vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veșnicie, râdem și să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea ființei himere prinse în oglindă,
Când legi și mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu ești singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi și cerul și pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Și numai tu, tăicuțul meu,
Ești îngerul și libertatea și calea către Dumnezeu.

Eu brațele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Și păru-n stele croșetat ți-e, lumina fie-ți în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând și jar mustind
Vulcan de pace și... măicuță, izvor de cânt și fericire.
Trec pași spre casa părintească și șoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub brațele de ramuri, aleile împarfumate,
întregim eternitatea, fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viață. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu brațele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte și torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează și-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde și arde timpul în clepsidră
Și timpul parcă se oprește, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparține –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Și lacrima îți e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De-ai fi...

De-ai fi ultima gară,
Popas în zări virgine,
Pavată cu miraje,
N-aș mai veni la tine.

Zadarnic jurăminte
Și false sărutări.
În sufletu-ți se-ascunde
Furtună și ninsori.

Zadarnic timpul trece,
Căci trece fără tine,
bântuie durerea
Care mustește-n mine.

Ce așteptare crudă
Cu sensul "a uita",
De ce-ai plecat, Alina,
Rănindu-mi inima?!

În pumnu-ți bate încă
Inima mea rănită...
Acum te-ntreb, iubito,
Ești oare fericită?!

Îmi las pe banca udă
De lacrimi, tot ce-a fost.
Iau în bagaj tăcerea...
N-ar mai avea vreun rost

petecesc iubirea
Care s-a rupt în trei.
Tu ești cu altu-n brațe...
Știu că nu mă mai vrei.

Mai crezi în fericire?!
Cum nu, iubita mea?!
Dar ai schimbat macazul...
Nu asta-i gara mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! știu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau fiu!
Spre Dumnezeu pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Și infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar și iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Și sufletul de suferință doare.
Oh, nici speranța nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veșminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Și ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu învelesc și iar
Iluzii apasă vertical.
În înger, transcendent, definesc
Și-aștept de-acum, aștept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru prunc și mamă

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
M-ascund la sânul tău de vis, argint bătând de-acum la tâmple...
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple...
Se sting și stelele pe cer... Tu, o poveste dintr-un gând,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund.
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Iubirea și cuvântul sfânt ce-mi dau puteri și rădăcină.

Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor,
În gânduri și în vise treci - o aripă bătând în zbor.
Mi-ai primenit către amurg, tăcerea lacrimii cu stele...
Aș vrea s-alerg, să te ajung... În clopot, lacrimile mele
În valuri azi se risipesc. Te-au alungat pribege vânturi,
Iar pașii tăi sălășluiesc pe fantomatice pământuri.
Îți țes poem de borangic și-n crini îți rostuiesc iubirea,
Pe sâni, în râuri, pe ilic, îți încrustez nemărginirea.

În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Când buzele mi le atingi cu palma ta... și mă-nfior,
Când pieptul munte-i și-n câmpii se risipește, aplec,
Și îngenunchi... Tu, mamă, știi! Pe ceruri limpezi te petrec.
Sunt jadul brazilor sclipind în ochii tăi, măicuța mea
Și-n brațe vreau să te cuprind, o clipă să te pot avea.
Dar... unde oare te-ai pierdut?! De ce-ai plecat? Povești de vis
Ți-aș prinde într-un legământ... Mamă - oh, candelă, te-ai stins!

M-ascund la sânul tău de vis, argint de-acum bătând la tâmple...
Mătănii de mărgăritar, de roze și de pietre scumpe,
Pe glezna timpului hain se lasă-n valuri de miresme.
Trec, iată, fără-a se opri cocori de voaluri de mirese!
Dac-aș putea te-aș înrăma, istorii îți stea în cale,
Să nu mai pleci... În drumul meu să crești copac bătând în floare.
Dar timpul n-am să-l pot opri. Văd lacrima brăzdându-ți fața.
Năframa-i udă... Plâng în somn! Plouă... Ce tristă-i dimineața!

Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
fii copil nu e ușor! Dar nici părinte alb la tâmple...
Același dor nestăpânit, aceeași taină,-aceeeași sevă,
Aceeași rugă,-același mit, același prunc, aceeași Evă.
Aceeași lege de "a fi" și zborul spre înțelepciune,
Transcendental, același gând, dar și aceeași plecăciune.
De-acum, un suflet pustiit s-a frânt în două emisfere
Căci prunc și mamă rătăcesc prin lume, univers și ere.

Se sting și stelele pe cer, tu o poveste dintr-un gând,
În unduiri de salcie, te-apleci în rugi către pământ.
Sunt sângeri prinși pe brațul tău, privirea-i rană care doare.
Acum pruncul ți-e plecat, privești pierdut în depărtare.
L-a cucerit pământ străin, în foame și-a pierdut pământul,
Acolo-ai depărtării spini i-au frânt pe veacuri legământul.
Amară-i maică pâinea lui... Și lacrima-ți este amară,
Căci pruncul grabnic ți-a apus, slujind de-acum în altă țară.

Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund
Icoană pe un val de cer. "Nu mai văd bine, nu aud!"
Tu îmi răspunzi. Eu te sărutTu iarăși plângi... Și plâng și eu.
Câte mătănii, câte rugi tu ai făcut spre Dumnezeu?!
De câte ori ai adormit cu mine-n gând, măicuța mea?!
De câte ori plângeam și eu, dorind să te mai pot vedea!
Credeam că voi veni bogat, dar ce sărac simt acum!
fiu din nou copil aș vrea... Și timpul să-l întorc din drum!

Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Un val pe marea fremătând, pe cer, o stea diamantină.
Ești răsăritul sângeriu, lanul cu maci, cântec de dor,
Pădurea cu înalții brazi și apa rece de izvor.
Ești steagul țării, neamul meu, crucea ce între veșnicii
Stă ca un legământ nescris. Esența verbului "a fi"...
Ești, mamă, tot ce am mai sfânt, un suflet drag, ești gândul bun...
Știu că în veci te voi iubi, cum știu că-n veci voi fii român.

Iubirea și cuvântul sfânt, îmi dau puteri și rădăcină,
vor primi la umbra lor, de-acum, secundă de odihnă.
Vântul, arcuș de soc și jar, îmi va cânta jalea și dorul...
Vor plânge-n ploi, uniți pe veci, de-acuma, mama și feciorul,
Căci fie viața cât de grea, în țară pâinea nu-i amară.
Rămâi, străin ce-ai pribegit! De-acum întoarce-te în țară!
Și tu ești prunc și ai părinți! O mamă poate te așteaptă!
Și rugi și lacrimi către sfinți și către Dumnezeu îndreaptă.

Iubirea și cuvântul sfânt îmi dau puteri și rădăcină...
Oricât ar fi de-ntunecat pământul, tu îmi ești lumină,
Ești nimfă, roză și mister și-n suflet veșnic te ascund...
Se sting și stelele pe cer, tu - o poveste dintr-un gând.
Vezi?! De povești îmi este dor! De lacrimi ochiul mi se umple.
M-ascund la sânul tău de vis, argint, de-acum bătând la tâmple,
În nopțile când încă treci, iar pașii-n gânduri ți-i măsor,
Pe mătăsoasele poteci, de alb, de pace și de dor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe cer s-a stins o singură stea

În seara când ți-am spus iubirea mea
Sus pe cer lucea
O stea de-argint ce revărsa scântei
Steaua dragostei

Numai ea a înțeles ce voi în sufletu-mi trudit
Și speranța ea mi-a dăruit
Și-n seara când ți-am spus iubirea mea
A murit o stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
În taina firii

Pe cer s-a stins o singură stea
În ecou de ghitară
Cu ea s-a stins vraja ce ne-a-nvins
Și iubirea ta

De-atunci în șoapte
Rechem iubirea mea
Pierdut în noapte
O caut în altă stea

Pe cer s-a stins o singură stea
Steaua iubirii
Și-n noapte a plâns inima mea
Un vis pierdut.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă vieții și morții

Viața-i o clepsidră spartă.
În două timpu-i fragmentat –
Lumina zilei și... deodată
O noape neagră s-a lăsat.
E-un licăr între vieți de stele,
Un șerpuielnic drum de vis...
Nu înțelegem că se moare
Decât când pleoapa s-a închis.

Viața-i o clepsidră spartă,
Arcă-n vreme de furtuni,
Pe valuri de timp purtată.
Vis în neștiute lumi...
Este curgerea spre mâine,
Al durerii eșafod,
Pacea colțului de pâine
Și trădarea lui Irod.

În două timpu-i fragmentat –
Ploi de silabe și tăceri
Ce-n univers au emigrat.
Și-acum, pe-al rugilor dureri,
-nalț furtună și socot
Că-s un quasar pierdut în timp,
Un unic și nefast complot,
Poate un ultim anotimp.

Lumina zilei și... deodată
Apus, tăcere și neant,
Ploi de tristeți, dureri și sloată...
Viața alt curs de-acum a luat.
A fost o curgere de miere,
Iubire, floare de cais,
Cânt de izvor și păsărele,
O aripă de dor, un vis...

O noapte neagră s-a lăsat...
Prelung, un clopot se aude.
Ah! Oare ce s-a întâmplat?!
Și universul ce ascunde?
Ce cruci nuntirea mi-o jelesc?!
Pe alba piatră funerară
Ocean de lacrimi regăsesc
Și timpul nu se mai măsoară.

E-un licăr între vieți de stele,
Toreador sub roșu voal,
Prețioasele gazele
În blând decor autumnal.
Viața e soarele de vară
Și zbor spre cer de păpădii,
Zborul aripii de ceară
Peste clipe viorii.

Un șerpuielnic drum de vis,
Credință și amnar deodat',
E poarta care s-a deschis,
Genunchiul, azi, în rugi plecat.
Viața-i o floare la altar
Pusă ofrandă pentru timp,
E și iubire și calvar...
Splendoarea muntelui Olimp.

Nu înțelegem că se moare...
Nu-i drept, etern datori fim!
De ce atâta întristare
Când am putea să mai trăim?
Ne-am logodit cu neputința...
Prin moarte toți vom spune "da",
Căci n-a putut afle știința
Ce alte vieți vor mai urma.

Decât când pleoapa s-a închis
Vom crede, Doamne, că se moare,
Că viața nu-i decât un vis.
Secunde, stele căzătoare...
Ce rost în urmă lacrimi, fast?!
Ce rost un nume pe o cruce?
Din om, nimic n-a mai rămas.
El vine și apoi... se duce...

Decât când pleoapa s-a închis,
Nu înțelegem că se moare.
Un șerpuielnic drum de vis,
E-un licăr între vieți de stele.
O noapte neagră s-a lăsat,
Lumina zilei și... deodată,
În două timpu-i fragmentat.
Viața-i o clepsidră spartă.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poemul iubirii eterne

Iubirea ta mi-e cunoscută! Nu pot și nu vreau s-o contest.
Te am în gândul meu recrută, izvoarele îmi șușotesc.

Eu m-am aprins, în dar de nuntă, pe drumul vieții să te am,
Mireasă, spre dumnezeire... Și flori de măr să-ți prind în ram.

Te voi iubi ca-ntotdeauna, vulcanic, simplu, dar și cast...
Fii vânt și-nalță-mă cu Luna! Doar tu, acum, mi-ai mai rămas.

lua din nuferii albaștri înțelepciunea... Și ți-aș da
O sărutare de lumină, dacă vei vrea să fii a mea.

Apusul ți-a ascuns privirea și vântul pașii ți-a furat.
Hai s-adunăm nemărginirea pe care-n noapte am călcat!

Mi-am prins copacii de aripa acelui vis ce ne-a unit
Și uite! Azi îmi caut clipa când dintre îngeri te-ai ivit...

Am strâns inele de lumină, în lumea mea să te zidesc,
Dar tu, mireasa mea virgină, te-ai smuls din raiul cel lumesc.

Am strâns inele de lumină, pe deget să ți le-nfășor,
Dar tu-mi ești încă rădăcină și sânii tăi pe piept, mă dor.

Voal gri din umbrele uitării coboară peste chipul tău.
Te-ai smuls din valurile mării, iar eu te voi iubi mereu.

Cearșafuri reci ne înfioară iubirea care ne-a rămas,
Când te sărut întâia oară pe sâni, pe buze... pe obraz.

În gând de ploi se nasc deșerturi și depărtarea-i tot mai grea.
Sunt tot mai des hoinar, iubito! tem că nu te pot avea...

Sunt frunza tălpilor de sticlă ce-n visele-ți se-nghesuiesc.
Vino și trupul mi-l ridică! Tu nici nu știi cât te iubesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Îngerul iubirii

trec nopți, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopți și totuși te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
și pașii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, mușcat, demult
când rătăceam îmbrățișati
în acel parc, la margine de veac
aștept vii prin stropii cruzi de ploaie
eu știu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereți cu sticle și pahare
în noaptea asta am să-ți bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ți cer, să-ți cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Rodica Nicoleta Ion

Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint și muselină.
Și m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Și-am înțeles, nimic nu e ușor!
Ni-i viața noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naștem pe pământ.
Un rol universal și sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduința,
Iubirea și speranța și credința.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea și-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat și-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Și limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de șoapte.

În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeași vină,
De a avea ce nu îmi aparține -
Munți de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esența și aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci țip în zarea mută
Și soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.

Cu aripi de argint și muselină,
Cobor și plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârțâie sub plânsul de sub gene.
De-ați stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-ați avea dorințele-mplinite
Și tot veți plânge... Însă luați aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Și-ngenunchiați, osânda vă veți duce.

Și m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către țărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,

Sub pulberea de stele și ninsoare
Am învățat , iată, se și moare...
De-aceea rog măsurați cu gândul
Și visul și mărirea și pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul să-ți fie lent, iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorții,
Căci ruginite-s lacătele porții.

Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie mor?!
Ce rost puteri și avuții? Vezi bine
Chiar dacă lupți, nimic nu-ți aparține.
Ești în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câți oameni i-ai hrănit cu-nțelepciune?
Vin prunci recolta vieții să-ți adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greșit te-ntoarce dar!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Și m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint și muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook