CASA BUNICILOR

De ce-mi stăruie în minte,
Vechiul bucium de la stână,
Prins de cureaua cu albe ţinte,
Lângă uşa scârţâind, bătrână?

De ce mi se pare frumoasă,
Acea construcţie simplă de lemn,
A bunicilor veche casă?
Cred că e al amintirilor semn.

Odăile cu duşumele de pământ,
Ferestre mici, tăiate de vergele,
Pentru mine este locul sfânt,
Al copilăriei mele.

Nu pot să alung din amintiri,
Să pun în locul lor palate,
Să înlocuiesc vechile trăiri,
Vă spun! Asta nu se poate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Când plouă afară şi e frig,
Nu mai am nici un câştig,
Stau în casă şi citesc
Şi deloc nu mai vorbesc.

A venit iarna cea grea,
Care nu-i plăcerea mea.
Sufletul mi-e-ntunecat,
N-am nici poftă de mâncat.

N-am cu cine să discut
Şi asta nu-i deloc plăcut.
Îmi vin în minte amintiri,
Trecutele mele trăiri...

Micuţa noastră casă,
Adolescenţa cea frumoasă
Şi iubirea de poveste,
Care a fost şi nu mai este...

Anii au trecut în zbor,
Ca o aripă de cocor.
Ce mai este de făcut?
Haide, spune, că te-ascult!

Nimeni nu mă poate minte,
Viaţa-mi este pe sfârşite...
Şi iată, privesc în stele,
Că-i finalul vieţii mele...

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ta e-ntr-a mea

Omule bun, tu, semen al meu,
Ai grijă de inima ta!
Să nu uiţi, să crezi, să-mplineşti!
Inima ta nu e camera mea de hotel,
În care mă culc plictisit şi flecar
Şi-n zori las vraişte totul şi plec!

Nu e bodega unde pot, dacă vreau,
Să intru cu bocanci plini de tină
Şi să-mprăştii sudălmi, trântind uşa!
Nu e bancomatul din stradă,
De unde scot bani, când am chef
Şi uit să-i mai pun înapoi!

Inima ta e locul ce-l intru pe vârfuri,
Ca-n şoaptă să-i mulţumim celui sfânt,
Pentru bucuria de-a fi fost împreună!
Inima ta e seiful inimii mele!
E sipetul în care-mi pun la păstrare,
Partea cea mai frumoasă din mine!

Tu, semen al meu! Inima ta e-ntr-a mea!

poezie de Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La locul tău

Te pun din nou la locul tău,
În rama veche, cu picior,
E ca şi cum n-ai fi plecat
Şi n-aş avea păreri de rău.

Am scos o uşă din ţâţâni
Şi-am aruncat gunoiul strâns
De-aproape de treizeci de ani:
Minciună şi putreziciuni.

De m-aş trezi: să fi fost vis!
Poate-aş ţipa de frica lui,
Coşmar hidos, vătămător,
Surpare-n spaimă şi abis.

Te pun din nou la locul tău
Şi asta îmi va fi de-ajuns:
Să număr anii ce se scurg
Fără să am păreri de rău.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu smerenie

Doamne, nu pot să te mint,
Tu ştii bine cine sunt.

Tu cu Înaltat-ţi bunătate,
Pe Pământ mi-ai dat de toate.

Tot ce-mi dai consider Sfânt,
Şi din suflet eu Te cânt.

De Tine, sufletul mi-e plin,
Cu smerenie mă-nchin,

Cu puterea ta Divină,
Poartă-mă doar în Lumină.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn este ceva care ţine locul a ceva pentru cineva, în anumite privinţe sau în virtutea anumitor însuşiri. El se adresează cuiva, creând în mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creează îl numesc interpretantul primului semn. Semnul ţine locul a ceva, anume al obiectului său. El ţine locul acestui obiect nu în toate privinţele, ci cu referire la un fel de idee, pe care am numit-o uneori fundamentul representamentului.

citat din Charles S. Peirce (1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia.

Hermann Hesse în Knulp
Adăugat de 107
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

INCERCARE

Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înţeleg,
Încerc din minte să le şterg
Dar ele stăruie pe mai departe.

Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.

Tac. Supus de forţe importante
Care sunt mici în a lor esenţă
Şi nu pot ocupa locurile vacante.

Dacă sunt trist în aparenţă
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvenţă.

24 noiembrie 1965 Baia de Arieş

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palate

Printre stele luminate,
Pe la vechile palate,
Se strecoară albăstrele,
Cu mici prafuri pentru stele.

epigramă de Ileana Nana Filip din Poliţişti pe tocuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăieri în lume, toamna nu e mai frumoasă ca în uliţa veche din Bucureşti. O toamnă ca un vis de aur al copilăriei covârşite de miresme tari şi de aduceri aminte... În fiecare piatră stăruie un vis...

Isac Peltz în Ţara bună (1936)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ai tu, vântule, cu penele mele? De ce-mi răscoleşeti biletele, îmi împrăştii apa din blid şi-mi arunci seminţele în zăpadă şi noroi? Pe flaşneta mea, mă gândesc, cocoşat în mine, la ţara mea depărtată, contropită de soare, cu papagali stacojii, verzi şi albi în ramurile pădurilor de portocalii. Sunt singura pasăre care nu ţi-am stat împotrivă niciodată şi nici nu ţi-am cerut loc, să mă duci, ca pe vulturi şi corbi, în marele tău drum de viscole şi vârteje. Te-am lăsat să treci întotdeauna nesupăaret de lângă cutia cu bilete şi lada mea cu cântece de lemn. Pentru că nu ştiu să cânt, în locul meu cântă fluierele aţipite ale valsurilor dinlăuntru, amestecate cu amintiri de orgi şi cu treziri de flaut...

Tudor Arghezi în Ce ai cu mine, Vântule?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se spune că oamenii sunt legaţi de locurile în care aleg să trăiască prin fire care, de multe ori, le rămân lor înşile ascunse. Despre Sibiu pot să spun că este locul din care am pornit şi, în acelaşi timp, locul la care am revenit: nu din comoditate, ci pentru că, trăindu-mi aici copilăria şi adolescenţa, mi-am dat seama că Sibiul este oraşul cu care am cele mai multe afinităţi.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

SENECTUTE

Bătrâne păstrează
În suflet,
Amintiri albe,
Ca părul tău.
Albul te va face
Mai puternic,
Pentru a continua
Paşii în timp.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-mă

Fereşte-mă de mine, Doamne,
Cu restul cred că mă descurc;
Inima poate să condamne
La mai mult decât pot să duc!

Din toţi, mă judec cel mai aspru,
Greşeli plătesc şi cu dobândă;
Pun strajă sufletu-mi sihastru
Lângă speranţa muribundă!

Fereşte-mă de conştiinţă,
Ce-mi pune mintea-n grele cazne,
Sunt doar o efemeră fiinţă,
Fereşte-mă de mine, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec secunde I

Secundele curg în clepsidre,
Se joacă în nepăsare intens,
Ca prin apă simpatice hidre,
În trupul Timpului imens.

Anii cei trecuţi prin viaţă,
S-au adunat în amintiri,
Cu privirea lor semeaţă,
Vor naşte noile trăiri.

poezie de Mihai Leonte din Armonii majore (31 decembrie 2008)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de casă

Mi-i dor de casă,
Mi-i dor de tot ce-mi este drag,
De vorba mamei blândă şi frumoasă,
De înverzitul meu meleag.

De-ar şti bătrâna casă
Cât de mult vreu s-o revăd!
Şi să stau cu ai mei la masă,
Şi să n-am niciun regret.

Să mă scol în zori de zi
Când soarele răsare
Şi să sărut mâna mamei
Veşnic muncitoare.

Să alerg peste dealuri şi câmpii,
Peste tot ce-mi este sfânt,
Să aud cânt de ciocârlii
Pe scumpul meu pământ!

poezie de Vladimir Potlog (9 decembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineaţa
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric şi linişte
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat
şi papuci de casă chinezeşti

acum de dimineaţă ştergi cu mâna geamul aburit dintre noi
ca un nătâng cred că mă întâmpini şi mă chemi
zâmbesc fericit

realizez târziu că
treci pe lângă mine
cu indiferenţa unei dimineţi
pe lângă o staţie fără călători

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!