Urcuşul lui Sisif

Suntem parcă de veacuri obosiţi
Ne naştem trişti trăim cu disperare,
De clipe dragi fugim mereu cerniţi
Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură
Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,
Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură
Şi preţ dacă se poate în uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei
Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,
Grămezile de vise făcute-s pentru zei,
A noastre, triste stele văzute prin fereastră.

Iluzii de tot felul ne facem neîncetat,
Clădim castelul vieţii pe dune de nisip
Ne-atârnă slăbiciuni, iar sufletu-i uitat
În buruieni de gânduri, urcuşul lui Sisif.

Şi rătăciţi pe cale în calcule şi planuri
Uităm de Dumnezeu în simpla adunare
Cu nulul rezultat n-ajungem la limanuri
Pierdută-i mântuirea în viaţa viitoare.

poezie de Angelina Nădejde (18 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisori cu ferestre spre cer

Rătăciţi printre vremi
Mereu trişti, obosiţi
Încărcaţi de nevoi,
Suferinţe şi boli -
Suntem prinşi în hăţiş.
Prizonieri pe pamânt
Plini de ură şi-n gând,
În vârtej ne rotim
Într-un cerc vicios.
Nu mai ştim ce e jos
Nu dorim decât sus.
Suntem tot mai flamânzi
De putere şi bani,
Nu mai ştim de cuvânt
Am uitat ce e sfânt.
Ne ucidem părinţi
Şi ne vindem copii,
Pe bâtrani îi lăsăm
În azile zălog.
Nu privim către cer
Doar spre ce-i efemer
Şi datori pe la bănci
Ani am pus amanet
Pentru câţiva bănuţi.
Traiul nostru-i acum
O ruletă de joc
De pariuri, noroc,
Unde vieţi azi jucăm.
.......................
Nu trăim ci suntem
Prizoneri de închisori
Cu ferestre spre cer.

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l citiţi pe Eminescu

Dacă fruntea vi se-nchină
La pc-uri şi tablete
Şi nu-l citiţi pe Eminescu,
N-o s-aveţi nicicând regrete.

El are stele în sânge,
Are flori de tei în glas.
Asta e normalitatea
Viziunilor de azi?

Mai bine jocuri cu lupte,
Pokemoni, maimuţăreală
Decât versu-i ce te poartă
Într-o lume cerebrală.

Azi avem neologisme,
Suntem dârji europeni,
Ciugulim în limbi străine
Droguri de la buruieni.

Ştim ce e "căpşuniada",
Ştim ce-i munca fără bani,
Ştim ce-i darul social
Chiar dacă suntem sărmani...

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Are puţine scrisori,
De istorie vorbeşte-n
Poruncire uneori.

N-a prezis ce fi-va mâine,
Nici de astăzi n-a vorbit,
Să-l citim, să ne aline
Sufletul descumpănit?

Nu-l citiţi pe Eminescu,
Nu vorbiţi de Floare-albastră,
Să uităm că România
Este mama, ţara noastră?

O, glumesc! Prin Eminescu,
Viaţa şi chiar Dumnezeu
Va-nflori-n sufletul lumii,
Să-l citiţi, vă rog, mereu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne pierdem în nimicuri şi căutăm nefericirea
De ce în sufletele noastre reci păleşte strălucirea
De ce ne pervertim în lume şi ne golim de vise
Speranţe şi dorinţe vii atât de agresiv ucise?

Suntem doar fire de nisip pe plajele uitate
Perfecţi în lăcomii şi pofte, crudă infirmitate,
A neputinţelor lumeşti şi-a zilelor sordide
A slăbiciunilor cumplite şi-a vitejiilor stupide.

De ce ne ţinem dinţii strânşi când ura ne-mpresoară
Şi ne crucificăm voit pacea interioară
De ce ne credem mai frumoşi, mereu strălucitori
Când ştim, de fapt, atât de bine că suntem muritori?

Suntem fărâme-n Univers, suntem mici siluete
Umbre-neant ce trec grăbit prin căi şi prin comete
Nici n-apucăm să ne aprindem ca o scânteie vie
Că ne şi stingem imediat încă din temelie.

De ce ne amăgim amarnic în ţarcul nostru mic, meschin
Crezând că totul e sclipire şi viaţa toată un festin
De ce-am uitat să fim gingaşi, să dăruim iubire
Şi am fugit de slăbiciuni, sporind în risipire?

Atât de multe întrebări şi tot atâtea remuşcări
În ale noastre clipe rare de palide-ncercări
Să ne răspundem cu blândeţe şi cu înţelepciune
Că viaţa noastră toată e simplă deşertăciune.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm copiii! ...

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Cu inima un zbucium şi gândul zbor înfrânt,
Ce n-au văzut izbânda, dar gustul de înfrângeri
În labirintul vieţii, adesea s-a răsfrânt!

Să nu uităm copiii cu inimi întristate,
Ce-au înfruntat tot greul pe umerii lor goi!
Ei vor repere-n viaţă şi căi adevărate
Şi stă-n puterea noastră să prindă bun altoi.

Să nu uităm copiii cu doruri ne-mplinite,
Să-i scoatem din nedreptul, potrivnicul destin!
Treziţi din amorţirea de vise ofilite,
Cu toţii să se-nfrupte din al vieţii festin.

Să nu uităm copiii cu suflete de îngeri,
Ce-i poartă pe cei dragi lor, în inimi şi în minţi!
Ce rătăcesc aiurea prin văi de dor şi plângeri,
Cu gândul că nu fost-au uitaţi de-ai lor parinţi...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce doar banii?

De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar şi ale noastre sentimente...
Şi peste toate domneşte ura,
Oamenii nu mai înţeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândeşte,
Doar banul – înger-diavol – azi vorbeşte.
Nici floarea nu mai ştim dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viaţa ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viaţa-nseamnă ban...
Trecem prin viaţă fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai ştim ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem vieţile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soţ,
De versul blând şi cald, melodios,
Ne prinde ura, frica şi prostia,
De ce urâm cu toţii poezia?
Suntem săraci în suflete... şi trişti,
Căci am uitat de Blaga şi Brâncuşi.
Prietenii devin de-acum duşmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În faţa Domnului avem acelaşi drum,
Cu viaţa noastră vom plăti de-acum
Însă cu toţi avem un alt destin...
E timpul să-nvăţăm să şi iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăţia,
Ci doar cu fapta şi mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel eşti judecat,
Că eşti sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-şi plânge simfonia,
Grânarul ţării, viaţa, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzeşte soarta
Şi fiecare îşi va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără şi trece...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să cedăm, când credem că am pierdut. Nu trebuie să ne lăudăm, când credem că am câştigat. Trebuie însă să nu uităm că a crede nu înseamnă că poate fi şi adevărat. O cauză dreaptă nu poate fi împiedicată. Oamenii vieţuiesc între două extensii temporale ale unui punct, pe care noi o numim linia vieţii. Punctul vieţii noastre poate fi "mare", dacă îi considerăm şi pe ceilalţi ca şi cum am fi noi. Nu trebuie să facem din punctul vieţii noastre un punct întunecat pentru ceilalţi. Această întunecare va determina să ne ştergem existenţa vieţii, după ce am fost.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de lumină

De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viaţa noastră-ntreagă

Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Şi-a trăit a vieţii lege

Numai Mesia-i izvorul
De milă şi îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare

Doar prin El suntem spălaţi
Prin sângele care-a curs
Chiar din El — să fim iertaţi
Şi curaţi azi prin Isus

El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire

Domnul este Dumnezeu
Şi este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră

Doar acum suntem aleşi
Puşi deoparte şi sfinţiţi
De iubirea Lui culeşi
Sus în cer să fim primiţi

Hristos ne e biruinţa
Noi prin El aici trăim
Şi îi dăruim fiinţa
Ca ai Săi pe veci să fim

Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârşire
Cununa ca s-o luăm
De har plini şi de iubire

Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viaţa fără vină
Înspre cerul glorios

Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toţi să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În lumea aceasta
îmbibată de
droguri şi violenţă extremă,
ameninţată de
tehnologia modernă,
în goana absurdă
după avere
uităm să mai fim oameni
cu sufletul pur,
iar inocenţa de altădată
din privirile noastre
se transformă
treptat, involuntar,
în ură, invidie şi nepăsare...
astfel uităm să vedem
frumuseţea naturală
ce ne înconjoară,
uităm să admirăm
răsărit şi apus,
uităm să privim
fluturii cum zboară
şi un curcubeu de speranţă
de ploaie adus...
uităm să admirăm
cum cad frunzele din copaci,
dezvelind crengi încâlcite
peste care cad jucăuşi
fluturi de gheaţă
într-un dans necontenit
al vremurilor trecute şi viitoare...
şi astfel uităm
chiar şi uitarea
ce cade grea
peste sufletele noastre
demult uitate...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbători binecuvântate

Sfintele sărbători binecuvântate
Ne vor aduce mult bine în toate.
Vom promite solemn că vom fi mai buni,
Respectând iubitele datini din străbuni.

Degeaba cântă cocoşul dimineaţa,
Dacă nu ştim să ne aranjăm viaţa!
Degeaba stă luna pe cerul înstelat,
Dacă sensul vieţii nu l-am modelat!

Dacă în viaţă nu îl stimăm pe Divin,
Tot ceea ce facem va fi doar un chin.
Soarele poate să strălucească mereu,
Dacă ne irosim viaţa instantaneu!

Viaţa este foarte scurtă şi frumoasă,
S-avem linişte şi pace în casă!
Având în noi beatitudinea divină,
Clipele frumoase o să ne parvină!

Faţă de Domnul s-avem sfântul legământ:
Scopul vieţii noastre pe acest pământ
Este dispersarea iubirii senine,
Şi va ploua cu petale de flori divine!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-ţi inima...

Viaţa ce o trăim în realitate
Nu este o regie de vise realizate
Înainte de tot şi toate
Să oferim bunătate

Fii sigur că vei avea parte
De ale tale fapte
Şi până la moarte
Să crezi în Divinitate

Ne dorim şi iubim
Prea mult... dar nu se poate
Vorbim şi făptuim
Prea puţin... dar se poate

Visăm în fiecare noapte
Şi ne trezim cu priviri înceţoşate
Ne uităm unul la altul de aproape
Şi uităm să fim buni... suntem departe

Suntem firi distincte
Cu multe instincte
Alergăm fără oprire
Nu înţelegem şi alegem să nu ştim iubire...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Sufletul e-o voce deschisă către eternitate,
omul experimentează pe a putea şi nu se poate.
Dorul este un zbor fără de cuvinte, doar poezie
noi suntem mereu la un pas de o implozie.
Nu ştim să fim ce am putea să dăruim,
ne naştem fără voie, trăim ca să iubim.
Însămânţăm din noi al vieţii arătură,
iar cerul ne cuprinde, ne îndură.
Curând ne vom găti sfârşitului de an
şi vom lăsa din nou o lacrimă către final.
Ducem cu noi ponoase neiertate, o neîmplinire
şi totuşi... suntem o poveste plină de destine.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea – simfonia vieţii

Prin întuneric, printre şoapte,
Azi te-am găsit ca pe o carte...
Tu, inimă zdrobită de dureri,
Când pentru noi iubirea a murit,
Din apă vie, tu, necontenit,
Izvor de pace iarăşi te-ai născut,
În viaţă să o luăm de la-nceput.
Sunt tot mai triste versurile vieţii,
Cerneala tot mai greu s-a risipit
Şi ghemuită stă pe coala vremii,
Dar sufletu-i mereu reînnoit.
Sunt tot mai negre literele-n carte,
Copiatorul gândurilor bate
Mai tragic peste noaptea-ntunecată.
Nimeni nu mai iubeşte, nu mai iartă...
Iubirea-şi joacă ultimele acte
E tot mai plină lumea de păcate.
Şi scena vieţii e avariată.
E tot mai plină lumea azi de ură
O simfonie fără partitură
Este iubirea... Nu mai sunt actori,
E cerul vieţii înţesat de nori...
Doar eu şi tu – cei doi protagonişti,
Am mai rămas pe scena vieţii, trişti.
Ce muzică funebră! Nu-s corişti...
Şi cei din urmă-actori se simt învinşi.
E sala goală, nu sunt spectatori,
Aplauze-s? Ori poate cad ninsori!
Spectacol trist, noi toţi jucăm un rol,
Aplaudăm, apoi timid, plecăm.
Iubire, dulce simfonie-a vieţii,
Noi ne-am trezit în pragul bătrâneţii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi zăvorăsc inima pentru
cuvinte de-o şchioapă,
nu mai umblu printre oameni cu adevărul la purtător,
cine vrea să te afle, va găsi o cale să se facă auzit,
atunci când numai clopotul trecerii se mai trage
prin oasele obosite ale întunericului,
suntem doar oameni,
cu frunzele noastre prin albia toamnei,
cu carcase de-o zi peste griji asfinţite,
nu ne mai uităm înăuntru, pentru că mâine
ne învelim în morminte,
iar dorul va trece pe lângă numele nostru
ca un straşnic tribut...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun

Cred că oamenii buni
se nasc buni-nu devin;
Sunt plămădiţi
din iubirea
a două suflete gemene
şi din dragostea
lui Dumnezeu
pentru noi.
Bunătatea unui om
se simte
în vorbe,
gesturi,
tăceri.
Se simte in felul
în care te salută
spunându-ţi
bună dimineaţa
precum
clinchetul unui clopoţel
sau
bună seara
ca şi cum
ţi-ar mângaia
sufletul.
Mereu zâmbeşte
iar zâmbetul lui
e precum
deschiderea unui boboc
de floare.
Îmbrăţişându-ne
o face ca şi cum
ar cuprinde Dumnzeu
pământul
cu braţele sale.
Omul bun
îţi face ziua bună
de dimineaţă
şi este
când îl întâlneşti
ca o ploaie de vară
peste pământul ars.
Este trimis pe pământ
să ne ridice
când suntem
îngenuncheaţi
de griji,
boli,
disperare;
Face toate acestea
în locul
lui Dumnezeu.

poezie de Angelina Nădejde (22 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incitare la visare

hai să fugim din carantină,
să punem verde în grădină,
să punem muguri roz în pom
şi omenescul iar în om.

hai să fugim din carantină,
din deşănţata ei rutină,
să nu fim zilelor pilaştri,
nici cerului nocturn noi aştri.

hai să fugim din carantină,
să nu fim viermilor cantină,
hâdului timp ce-atroce doare,
să-i punem cântec şi culoare.

hai să visăm cu ochii largi,
de câmp cu flori, de oameni dragi,
de tot ce gândul nu întină,
hai să fugim din carantină.

hai să fugim din carantină
şi-n viaţa cea de gelatină,
toate trăirile restante,
să le ivim ca briliante.

să-ntindem mâna prin zăbrele,
rupând zăgazul pus de ele
şi mreaja care ne dezbină,
hai să fugim din carantină.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin iubirile...

Vin iubirile ca bruma şi se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de ştim că nu se poate
Şi ne supărăm degeaba când dorim şi nu le-avem!

Vin iubirile ca ploaia cea călduţă şi de vară
Răcorind smaraldul vieţii, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieţi-i rară,
Ea ar vrea să ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!

Vin iubirile ca ziua după nopţi de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de ştim că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, şi n-avem cum le trăi!

Vin iubirile prin iarnă, şi prin toamne, şi prin veri,
Şi prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Şi de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!

Vin iubirile ca viaţa, cu un răsărit şi-apus
Şi ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbeşte, şi privim mereu prea sus...
Îşi iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!

poezie de Lili Şipoteanu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm...

Să nu uităm că suntem oameni,
c-avem o viaţă,
numai una,
Să nu ne pierdem prin fantasme,
s-avem impresia unui idol;
să fim precum o trinitate
mereu uniţi şi-n echilibru
căci toţi suntem copii ai Evei,
mereu egali, de la-nceputuri
şi toţi accedem la dreptate,
deşi ea...
e numai una.

poezie de Ruxandra Larisa Mureşan (6 septembrie 2009)
Adăugat de Ruxandra Larisa Mureşan
Comentează! | Votează! | Copiază!