Thogrul și străjerul
Odată, când, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lâng-un biet străjer
Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire:
Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicând așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire:
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zâmbind cu-atâta drag,
Încât uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.
Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul:
A zis: O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut!
Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip își află groapă!
Un blând noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună și ești domn,
Nu te oprește dealul, valea, nu.
La cei rămași gândești vreodată tu?...
De pe cămila-naltă cât un munte,
Simți tu ce-i valea grijilor mărunte?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiți ca-n cer,
Gândiți la cei ce-n frig și foame pier.
poezie de Saadi, traducere de Șt.O. Iosif
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ger
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre vestimentație
- poezii despre trecut
- poezii despre soție
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Faptura tainică a nopții
te văd plimbându-te galant, pe trotuaru'ntunecat.
în fiecare noapte, când privesc la geam,
te vad, plimbându-te galant.
cu pasul fin, neauzit, pășești p trotuarul cald,
cu ochii mari și cu trup arcuit,
te văd, plimbându-te galant.
nepăsătoare esti, căci peste zi
stai tolanită in gradină
și nici că-ti pasă, orice-ar fi,
căci tu nu știi ce-i aia grijă.
misterioasă ești în pasul fin,
ce-n noaptea purpurie îl creezi,
și cu frumoasele-ți priviri,
pe mine mă hipnotizezi.
făptură tainică a noptii, cu aroganță fără de sfârșit
pășește galant, cu trupul arcuit,
pe trotuarul încălzit.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de munteanu irina elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sfârșit sau poezii despre ochi
Poate că... odată
când voi uita ce-i viața și voi privi-n pământ
voi ști că-i timpul pentru despărțire
și-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând
privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
și verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an
voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuși
și ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
și să o las în loc de rămas bun
vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am știut
mi-s urmele o ceață prefirată
și cel ce-am fost se toarce ca un fum
odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
și m-oi intoarce... umbră într-un colț de cer
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gură, poezii despre viitor, poezii despre verde, poezii despre timp, poezii despre sărut sau poezii despre naștere
Speranța
Cum mângâie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sânu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.
Precum călătoriul, prin munți rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese:
Așa și speranța - c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă -
Animă-nc-o dată trermândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Și unde o vede s-avântă.
La cel ce în carcere plânge amar
Și blastemă ceriul și soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcând să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă - moartea.
Și maicii ce strânge pruncuțu-i la sân,
Privirea de lacrime plină,
Văzând cum geniile morții se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin,
Speranța durerea-i alină.
Căci vede surâsu-i de grație plin
Și uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin
Și fața-i umbrește cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.
Așa marinarii, pe mare îmblând,
Izbiți de talazuri, furtune,
Izbiți de orcanul ghețos și urlând,
Speranța îi face de uită de vânt,
Și speră la timpuri mai bune.
Așa virtuoșii murind nu desper,
Speranța-a lor frunte-nsenină,
Speranța cea dulce de plată în ceri,
Îi face de uită de-a morții dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.
Cum mângâie dulce, alină ușor
Speranța pe toți muritorii!
Tristeță, durere și lacrimi, amor
Azilul își află în sânu-i de dor
Și pier, cum de boare pier norii.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre moarte
- poezii despre durere
- poezii despre vânt
- poezii despre păr
- poezii despre păduri
- poezii despre plâns
- poezii despre plată
- poezii despre picioare
Ca astăzi
Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ți-am spus-o eu.
Și ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ți-ar spunea-o ție
în ochii mei de vei căta.
Și c-a mea singură dorință
E roaba ca să-ți fiu în veci,
ți-o spune-ntreaga mea ființă
când tu pe lângă mine treci.
Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează
Ce-ți pasă ție că-mi ești drag!
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, citate de Veronica Micle despre suflet, poezii despre prezent, citate de Veronica Micle despre prezent, citate de Veronica Micle despre ochi, poezii despre lumină, poezii despre jucării, poezii despre dorințe, citate de Veronica Micle despre dorințe, poezii despre Soare sau citate de Veronica Micle despre Soare
Povestea stâncii
Povestea ei, povestea stâncii sumbre
ce plânge-adesea în pădure, sus,
în munte, când, venind prin ceață, umbre
coboară spre poiană, în apus,
e-atât de veche și atât de tristă,
încât se spune rar, la focuri vii,
de către cei ce-n munte mai rezistă,
uitați de timp, de ceruri și de fii:
Era odată-n munte veselie
la stâna c-o băciță și-un cioban,
în grija lor, aproape cu o mie
de oi crescute-n raiul dunărean.
Se bucurau, trăiau în libertate
și se iubeau, munceau, iar viața lor
era cum nu credeau că se mai poate
mai bună, mai frumoasă, făr-un nor.
Și-ar mai fi fost, dar, peste munte rege,
venit din depărtare, de curând,
era un urs ce n-a mai vrut să plece,
și le lua mioarele, pe rând.
S-a întâmplat ca, într-o-anume noapte,
să îl înfrunte cu-arme ce-au avut
și ea, și el, și câinii toți cei șapte
Au fost învinși, răniți și au pierdut.
Au îndrăznit, au înfruntat un rege
și au plătit prea mult: durerea ei
de dincolo de ea, de orice lege,
de moartea lui ce-a transformat-o-n stei.
Iubirea ei mai strălucește, încă,
în inima închisă într-o stâncă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre oi, poezii despre urși, poezii despre tristețe, poezii despre religie sau poezii despre rai
Și ce-ar fi poezia?
I. Și ce-ar fi poezia
Când n-ar fi frumusețea?
Ce-ar fi ș-un muritor
Când n-ar simți amor;
Ce-ar fi și veselia
Când n-ar fi tinerețea;
Ce-ar fi niște comori
La cei din închisori;
Ce-ar fi mărețul soare
La cel ce vederi n-are
Sau geme-n chinuiri;
Ce-ar fi o moștenire,
Ce-ar fi o fericire,
Ce-ar fi a ta iubire
La cel fără simțiri.
II. Albastra ta privire
E-atât d-atingătoare,
Ca și un cer senin
Ce scoate un suspin
Din cel ce-n absorbire,
Își uită ce îl doare.
Spre cei ce-i arunca
Dulcea cătare-a ta, -
Abstracție-n simțire, -
Își pierd a lor gândire;
În tine toți trăiesc.
Răcoarea cea de sine
Ce-n preajmă-ți simți că vine,
Ăst vânt ce tragi în tine,
E suflet omenesc.
poezie celebră de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre poezie, poezii despre moștenire, poezii despre iubire, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Flămândă în dragostea prea plină
Mă-ntrepătrund cu tine-n gând la mine,
Mă contopesc cu fiece fior
Al epidermei celulelor saline
Pe care le dezmierzi cu al tău dor.
Atât de multă foame de iubire,
Așa de mult ai tace, să-nsetez...
Mă vrei să mă arat cum sunt din fire
Mă vrei în clar de lună să-ți dansez.
Tăcerea ta mă domină în toate,
Am ocolit să vreau să o urmez...
Te-am evitat chiar și pe tine, poate...
Deși, în fiecare noapte te visez.
Mi-ai dat o lună într-o noapte cu lumină,
Și m-ai iubit neîngrădit până la cer...
Predarea mea n-a fost decât divină,
Fierbinte mi te-ai dat pe timp de ger.
Și te-am iubit pe loc, cum n-are vină
O floare ce răsare printre stânci...
Eu știu că dragostea ce-mi dai este alpină,
Numai de sus, de-acolo mi-o aduci.
Acoperă-ți privirea ce mă doare,
Când nu îmi ești, să-ncep să te ador...
Să-mi dăruiești iar noaptea mea cu soare,
Iubindu-mă, până mă simți că mor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre vinovăție
Aniversare
S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.
Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.
Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.
Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.
Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.
Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.
De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.
poezie de Dan Coblis din Nuanțe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre adevăr, poezii despre îngeri sau poezii despre stele
Comoara casei mele
E mare casa și frumoasă,
Dar în odaia spațioasă,
Privesc cu inimă-ntristată,
Un chip de mamă și de tată,
Căci ei mi-au dat pe lume viață,
Mi-au fost lumină și verdeață,
Mi-au fost căldură și câmpie,
Și scut la greu și armonie,
Și veghe-n noapte nedormită,
Și leac la tainică ispită,
Mi-au pus a vieții hrană-n blid,
Spre fapta bună mi-au fost ghid...
E faină masa, canapeaua,
Biblioteca și perdeaua,
Dar ochii mei privesc doar rama,
De unde îmi zâmbește mama,
Cu chipu-i blând privind duios,
Al tatălui surâs frumos,
Într-un duet ce pe Pământ,
E tot ce-i drag și tot ce-i sfânt...
Voi mă priviți acum din Cer,
Dar îmi doresc și cred și sper,
Cu suflet năpădit de teamă,
Că v-oi vedea și fără ramă,
Și v-oi îmbrățișa cu drag,
Trecând al veșniciei prag,
Căci viața cât e de bogată,
Nu-i cât o mamă și un tată....
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre zâmbet, poezii despre tată, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Plimbare
Străjerul apăru în noapte de nicăieri.
Era mai impunător ca niciodată, părea un
uriaș, așa cum stătea, drept, în armura bombată,
cu picioarele metalice înfipte solid în pietrele străzii,
sub unduirile de lumină ale lunii.
În spatele lui se profila podul și râul liniștit,
aproape nemișcat.
"A apărut străjerul, mi-ai spus, în timp
ce ne plimbam și te strângeam la umărul meu.
Și pare mai falnic ca niciodată... Să-l atingem,
să-i atingem măcar o dată armura!"
"Străjerul nu poate fi atins, ți-am răspuns eu. Să nici
nu te gândești măcar vreodată să-l atingi pe străjer!
Străjerul nu poate fi atins. Ar dispărea cu totul și pentru
totdeauna și, odată cu el, întunericul nopții, și noi am dispărea
odată cu el. Nu ar mai rămâne nimic din noi, din dragostea
noastră", ți-am spus eu în timp ce tu îți culcai
capul la pieptul meu și pașii ne purtau de-a lungul
râului, pe strada umedă și pustie, cu arcade de piatră.
"Să nu vă îndepărtați!", ne ajunse din spate, după un timp,
glasul lui tunător. În curând va trebui să plecăm. Se apropie
lumina tare a răsăritului."
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre întuneric, poezii despre poduri sau poezii despre plimbare
Chipul
Eram un spin nenorocit
Într-o lume trează, un suflet adormit
Eram cândva, odata, o umbră-n întuneric
Un om atât de iluzoric
Am fost plătit de soartă
În viața mea să formez o poartă
Să nu las cheia la vedere
Să ascund tot ce-n viață mi se cere
Mă aflam în al meu gol
Într-un nesfârșit hol
Când am dat peste o lumină
Era un chip de înger, o față mult senină
M-a văzut că în speranțe rătăceam
Că fiecare vis eu ocoleam
M-a luat de mână, mi-a vorbit
Ca unui om zdrobit
"Nu te teme, sunt aici
În fiecare clipă să te ajut să te ridici
Lasă tot ce tu cunoști
Îți voi da ce ai nevoie să găsești"
L-am urmat și m-a ținut
În fiecare ceas mi-a fost un așternut
Iar când noaptea ne cuprindea
Împreună, eram un trup de catifea
Îți mulțumesc că m-ai iubit
Și în fiecare zi m-ai făcut atât de fericit
Ai fost în urma mea, la fiecare pas
Să mă prinzi, să nu rămân într-un impas
Cum m-ai văzut, cum m-ai privit odată
Printre fiecare spin de ceață
Cum m-ai crescut și mi-ai vorbit cândva
Îți spun acum: tu ești seva mea
poezie de Costel Obadă (14 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire sau poezii despre trup și suflet
Cu privirea fixă...
Cu privirea fixă-n tine
Spune-mi sincer ce-i lumina
Astfel ca, privind în mine,
Să îmi văd cu claritate
Tot defectul meu și vina,
Sesizând că am un frate
Ce-mi înlătură ruina.
O, fixați-mi dar privirea
În ce Este nu-n ce știți;
Definiți-mi ce-i iubirea
Cei ce-n adevăr iubiți
Nu voi care-aveți gândirea
Celor pe cere-i citiți
După cum vă îndeamnă firea.
Spuneți-mi ce e trăirea
Voi ce-n adevăr trăiți
Nu voi care nemurirea
Știți frumos s-o definiți
Da-n lumină viețuirea
Vă demască de-amăgiți
Ce n-au dobândit sfințirea.
Priviți totul coerent
Și vorbiți de închinare
Când ea-i modul inerent
De trăiri și conlucrare
Cu Cel Sfânt, Omniprezent,
Ce pe "viață și mișcare"
Este Domn Omnipotent,
Nu-mi vorbiți cu insistență
Dintr-a voastră înțelepciune
De divin și Omniprezență
Când sunteți o regiune
Fără a Domnului prezență,
Un gol și-o dimensiune
Fără-a Vieții existență!
O, lumina din Lumină
Să fie-n voi evidentă,
Minunată și deplină!
Că-așa, în lupta iminentă
Cu armata rea, haină,
Victoria-i eminentă
Prin Prezența Cea divină.
De ai Viața și trăiești;
Cu privirea fixă-n tine
Spune tare cine ești
Și cu Marea Veste Bună
Transformă zilnic destine,
Luptând să restabilești
"Vechile cărări" Divine.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (4 iunie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre sinceritate
Nu-mi pasă
Nu-mi pasă că nu știu unde ești,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri și povești,
Și te-oi găsi prin amintiri frumoase.
Nu-mi pasă că tu ești departe,
Căci eu ca-ntr-un căuș de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deși ispitele necontenit dau valmă.
Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Și nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.
poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre inimă, poezii despre dor sau poezii despre amintiri
Într-un cătun
N-ar fi loc în lumea-ntreagă
Cum apostolul a spus,
Ca să scrim cu dea măruntul
Tot ce-a făptuit Isus.
Și de-atunci de-am scrie vrafuri
Și volum după volum,
Unde-ar incăpea, în stele,
Ce-a lucrat El pan-acum.
Iată numai o lucrare:
Undeva, într-un cătun,
Într-o iarnă mai geroasă
Către vremea de Crăciun,
Cu o Biblie în mână,
În locașul sfânt din sat,
Predica zelos păstorul
Cu duh blând și devotat,
Despre văduva sărmană
Care printre cei avuți
A adus și ea la templu
Cei din urmă doi bănuți
Frații mei, spunea păstorul,
Mulți au dat arginți și zloți
Văduva, ne spune Domnul,
Ea a dat mai mult ca toți.
Dacă dai, și dai cu milă,
Unui om flămând, stingher,
Un bănuț din sărăcie,
E cât o comoară-n cer.
Și când rupi în două pâinea
Pentr-un frate credincios,
Tu să știi că cel ce-ți spune mulțumesc
E chiar Hristos.
Astfel le-a vorbit păstorul
Și-au răspuns cu toți amin,
Dar mai din adânc răspunse
Un biet suflet de creștin.
Și pornind el către casă
Se gândea bătând pași iuți,
Doar la văduva sărmană
Care-a dat cei doi bănuți.
Doamne, își zicea,
Strângându-și vechitura de cojoc,
Ea a dat ce-avea în pungă,
Eu nici pungă n-am deloc.
Dar, ce-i drept, am sănătate,
Am picioare, grai, ia stai.
Am să merg din casă-n casă
Și-am să cer de la bogați.
Ei au bani, eu am credință.
Și-astfel, Domnul care-i bun,
Va îngriji ca și săracii
Să se-mbrace de Crăciun.
Și a doua zi se duse
La băcanul cel fălos
Ce-n biserică adesea
Se-nchina către Hristos.
Cum către Crăciun se-ntâmplă,
Prăvălia era plină.
Între doi clienți,
Creștinul către negustor se-nclină.
Domnul să vă aibă-n pază,
Uite ce voiam să spun,
Dați și pentru cei în lipsă
O hăinuță de Crăciun.
Altă treaba n-ai fârtate,
Am eu timp de dăruit?
Da, iertați-mi îndrăzneala,
Zise omul umilit.
Și ieșind, își spuse-n sine:
Timpu-i scump la negustori.
Ia să-ncerc eu înc-odată
Mâine-n revărsat de zori.
Și din zori când prăvălia
Se vedea aproape goală.
El intră, dădu binețe,
Și cu vorba lui domoală,
Începu: acum, desigur,
Nu sunteți grăbit ca ieri,
Pentru cei sărmani, vin iarăși,
Ca să dați după puteri.
Ce sărmani? Strigă băcanul,
Ia, te rog să ieși afară!
Cine n-are ce să-mbrace,
Să muncească, nu să ceară.
Omul, iar s-a-ntors spre casă
Plin de gânduri... nu se poate
Să nu aibă el un mugur
Cât de mic de bunătate.
N-am văzut eu cum se roagă?
Își zicea zorind prin frig.
Dar, aici, în prăvălie,
Gândul lui e la câștig.
A, ia stai, să-ncerc mai bine
Să mă duc când stă la masă.
Între-ai săi acel mic mugur
E o floare luminoasă.
Mă voi duce prin credință
Și-astfel Domnul, care-i bun
Va-ngriji ca și săracii
Să se-mbrace de Crăciun.
Iar a doua zi, când veseli
Toți ai casei la băcan
Luau masa împreună
În belșug de bogătan,
Lăudând cotletul strașnic
Și al vinului miros,
Cine le răsare-n ușă
Cu cojocul zdrențuros?
Biet creștinul plin de râvnă.
Negustorul ca trăznit,
S-a făcut la față negru.
Dintr-o dată a sărit.
Și-mbrâncindu-l jos pe scară
Repede cu-n vreasc de foc:
Na pomană, na pomană!
Îl croi peste cojoc.
Pe când omul din zăpadă
Își zicea strângând din coate:
Cât doi bani eu cred c-or face
Vânătăile din spate.
Iar când obosi băcanul,
Omul se sculă de jos
Și frecându-se pe șale,
Zise: Mulțumesc frumos.
Pentru mine-atât ajunge,
Dar să nu vă supărați,
Spuneți-mi acuma, totuși,
Pentru cei sărmani, ce dați?
Când îl auzi băcanul,
A încremenit în ger...
Parcă l-a străpuns de-odată
Însuși Dumnezeu din cer.
Prăbușindu-se pe scară
Zise: Vai, sunt un smintit!
Am lovit un sfânt, un înger,
Chiar pe Domnul l-am lovit.
Frate, iartă-mi nebunia,
Vino-n casa mea acum
Să-mi îndrepți de azi 'nainte
Pașii pe-al credinței drum.
Și de nu a dat atâta
Cât a dăruit Zacheu,
Dar a dat cu voie bună
Cum îi drag lui Dumnezeu.
Iar a doua zi, creștinul,
Ca un bun misionar,
După alți Zachei, prin viscol
Alerga zicându-și iar:
Ei au bani, eu am credință,
Și-astfel Domnul, care-i bun,
Va-ngriji ca și săracii
Să se-mbrace de Crăciun.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre comerț, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre zăpadă sau poezii despre văduvie
Flori de mai
Flori de mai înfloresc în grădina mea
Și totul e ca-n paradis.
În inima ta blândă,
Scânteia dragostei s-a aprins.
La prima noastră întâlnire
Flori de mai eu ți-am adus.
Și tu cu glas plin de fericire
M-ai zis că mă iubești nespus.
Flori de mai avea mama pe masă,
Când am trecut din nou al casei prag.
Era așa de bucuroasă
Și m-a cuprins la piept cu drag.
Lumea e ca un colț de rai
Când sunt cu tine împreună.
În grădina mea cu flori de mai
Viața îmi pare mult mai bună.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori
8 Martie
De ziua ta femeie, de ești mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,
Și mulți ani, fericire, căci fără voi n-am ști
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,
Cum flacăra-i dogoare, și cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Și sângele-i cum fierbe, și tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;
Că, cine-n lume oare, când nu face prezență,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgență (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)
Și cin' l-ar mai păzi, de n-ați fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)
Căci de-aia lui, săracul, scurtat și de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar și când plouă-afară, în ziua de chenzină,
Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Și-n gingașe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,
Prin piață-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Și-n drum, pe scurtătură, și pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia niște Cotnar'
Să-nchine, cu băieții, la cină un pahar,
Fi'nd ziua când femeia, cât viața e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi și ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre soacre, poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați, poezii despre seară, poezii despre scurtături sau poezii despre salariu
În noaptea albă de Crăciun
... În seara sfântă de Ajun,
Ne așezam, tăcuți, la masă...
Era plăcut și cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Și mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coșul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam și eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viață Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năștea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieși din pribegie
Și ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, așezată
În case vechi, cu porți de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Și tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-așez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coșul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus și numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Și când cocoșul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc și flori de gheață,
Și-am s-o aștept, ca-n dimineață,
Să-apară iar în viața mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Și-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre foc sau poezii despre dimineață
Și valea sfârșită cu iazul zis al Mitropolitului, așa de poetic, așa de plăcut în sălbătăcia lui, așa de melancolic în asfințit, când razele tremurătoare ale soarelui își sting în el ultimele lor focuri!
Alecu Russo în Iașii și locuitorii săi în 1840
Adăugat de Sandulescu Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văi, citate despre sfârșit, citate despre poezie, citate despre melancolie, citate despre foc sau citate despre Soare
Ascultă
Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o șoaptă ciudată.
Și poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoști?
Și totuși e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oști,
un murmur de ape.
Ascultă. Ce largi simfonii!
Și parcă... demult... înainte
ți-era cunoscut. Nu-l mai știi!
Ia adu-ți aminte!
... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ți-a vorbit răspicat
prima oară.
Apoi... ți-amintești?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ți-ai dat seama. Era
a doua chemare.
De-atunci, din zori când te scoli,
și noaptea când liniștea crește,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îți vorbește.
Și simți un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
Ce-a fost? conștiința te-ntreabă.
Nimic. O părere.
Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foșnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?
Ascultă. Acel ce-ți vorbește,
prin visuri, prin bolta senină
e glasul ce-n veci poruncește:
Să fie lumină!
E glasul ce-a scos din cămară
și firul de iarbă, și pomul,
și leul, și gâza ce zboară,
și omul!
E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele șoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!
E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Țărână, întoarce-te dar
din nou în țărână!"
E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!
E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"
Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"
Și toate acestea ce sunt?
Un foșnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?
Ascultă. Cu-același ecou,
Acel ce-ți dă viață și pâine,
din nou îți vorbește, din nou.
Acuma. Dar mâine?
Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?
Ascultă. Căci vremea s-a dus
și nu-ți mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Și-ascultă!...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor sau poezii despre toamnă
Pensionarul și fata
Un pensionar odată
Pe o stradă se plimba.
Era strada rău famată.
Asta însă căuta.
Deodată vede-o fată
Îmbrăcată subțirel.
Era fata de-altă dată
Pe la care trecea el.
În față i se arată
Cu zâmbetu-i cunoscut:
- Să o facem înc-o dată
Ca în timpul ce-a trecut.
El pe dată se opri.
Se roti să vadă tot.
Când în ochii ei privi
Oftând zise:
- Nu mai pot...
- Nu-i nimic, să n-ai teamă.
Noi știm să te ajutăm.
Să vezi cât de degrabă
Amândoi ne descurcăm.
..................................
- Așa sunt bărbații toți?
După cum te-ai descurcat,
De ce spui că nu mai poți,
Că nu este adevărat.
- Tu mi-ai zis că nu-i nimic.
Mai oprit ca să vorbesc,
Însă eu am vrut să zic,
Că nu pot... să mai plătesc.
poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pensie, poezii despre frică sau poezii despre fete