Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaş şi neclintit. Tot aşa stau fraţii lui din ţara zăpezilor veşnice, pe insulele de gheaţă plutitoare, când se înalţă să privească la alţi urşi albi, care se depărtează pe alte insule plutitoare.

Cezar Petrescu în Fram, ursul polar (1931)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meduză plutitoare

Îmi ies sânii,
Din decolteul mării înspumate,
Pârliţi de soare,
Iar gustul mării îl simt,
În sărutările tale.
Şi ameţită de îmbrăţişare,
Sunt o meduză plutitoare,
Piedută în orizonturi visătoare.

poezie de Valeria Mahok (18 mai 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăiasa Zăpezii a plecat în zbor şi Karl a rămas singur în sala cea mare de gheaţă, întinsă cât vedeai cu ochii şi pustie. Se uita la bucăţile de gheaţă şi se tot gândea şi îi trosnea capul de atâta gândire. Şi cum stătea neclintit şi ţeapăn, ai fi crezut că-i şi el un sloi de gheaţă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Era iarnă-n păduri,
urşi albi - nămeţii
moţăiau în scorburi adînci.
Din negre şi crîncene crengi,
pădurea îşi suia pereţii.

Umblam, obosiţi de paşi
prin zăpada cea grea.
Lîngă noi străjuia
un copac, ca un cerb uriaş.

Gura ta pe-a mea s-a închis
şi o flacără mi-a lucit sub pleoape,
ca şi cînd, cu foşnet aprins,
o vulpe-ar fi trecut pe aproape.

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum copilul suferă când se depărtează de mama lui, tot aşa şi omul suferă şi se chinuieşte când se depărtează de Dumnezeu. Depărtarea omului de Dumnezeu este iad.

Paisie Aghioritul în Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dunăre

... emportant vers tes havres
Tes cargaisons de bois,
de houille et de cadavres
(Paul Verlaine)

Se duc pe Dunăre la vale
Caiace-n roz şi-n alb vopsite...
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe, plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Departe-n zare, neclintite,
Pădurile de sălcii par
Castele negre feudale
Ce-şi spală-n apele murdare
Tristeţea zidului murdar.

Se duc pe Dunăre la vale,
Grăbiţi şi fără de popas,
Pescarii trişti ce poartă-n glas
Tăcerea albelor spitale...

Se duc pe Dunăre la vale —
Ca şirul de cocori pribegi
Pe-ntinsul fără de hotare —
Se duc pe Dunăre la vale
Coşciuguri albe plutitoare
Pe negrul apelor murdare...

Şi tot pe apa care poartă
Noroiul omenirii-ntregi,
Sub sărutările solare,
Pluteşte şi-o... ghitară spartă.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 18 (15 septembrie 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în puterea din tocul ţinut de mâna lui Liviu Rebreanu, în sensibilitatea sufletească a lui Camil Petrescu, în imaginile de poezie a vieţii din paginile lui Ionel Teodoreanu, în dinamismul şi variaţia din opera lui Cezar Petrescu.

Miron Suru în Crez pentru cartea românească
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există o singurătate mai cruntă decât cea din mijlocul mulţimilor.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl se juca; lua bucăţi de gheaţă netede ca nişte tăbliţe şi alcătuia cu ele tot felul de figuri, aşa cum se joacă la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era însă aşa-zisul joc de gheaţă al înţelepciunii. În ochii lui figurile de gheaţă erau frumoase şi de foarte mare însemnătate şi asta din pricina ciobului de gheaţă pe care îl avea în ochi. Aşeza bucăţile de gheaţă în aşa fel încât să formeze un cuvânt, dar niciodată nu izbutea să formeze cuvântul pe care îl voia şi care era "veşnicia".

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O arcă a lui Noe fără Noe. Din neatenţie, sau poate din plictis, Noe s-a dat de-a rostogolul, a căzut în valuri şi s-a înecat cu doar o zi înainte de retragerea apelor. Iar noi habar n-avem cum să trăim mai departe, singuri, de capul nostru, şi ce ar trebui să facem de vreme ce ne-am născut cu toţii pe-o arcă plutitoare, sub un nor etern, în mijlocul mării.

Cristian Bădiliţă în Dumnezeu de la Mancha doarme cu tâmpla crăpată pe umărul meu (2008)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e sus. Tot cerul e de-un albastru strălucitor. Ostroavele grădini plutitoare îşi răsfrâng în valuri răchitele argintii. Din lunci răsună tălăngi, fluiere s-aud doinind.

Alexandru Vlahuţă în Islazul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kameciatca

tu inorog bătrân
pe un aisberg alb
de preistoric
în zăpezile veşnice
de gheaţă ale timpului
ai oprit trenul
deversând din el
poeme-versuri
acum răsar pintre noi
înălţându-se în puls de inimă
fierbinţi
dezgheaţă vreascuri-gheaţă
şi...
sub răsărituri-apusuri
aprind totul
din sufletul tău
chiar dacă
este numai gheaţă

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta e ea însăşi o insulă plutitoare.

aforism de David Boia (16 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi creştini democraţi

Suspendat pentru a doua oară
Doresc să plec din ţară,
Merg în insulele Caraibe,
Să iau piraţi şi blugi, multe.
O să vin cu alţi fraţi
Că voi n-aţi fost buni argaţi,
Vasile, tu mergi ca să vinzi pene,
Videanu să dea apă la balene,
Pe oltean îl las la capre
Că se pricepe la muls lapte.
Restul de ciocoi îi las lui Boc,
Poate o avea cumva noroc
Să prade Roşia Montana,
Care se plânge, sărmana,
Ce se face cu atâta aurărie
Când ţara e în sărăcie.
Sunt deocamdată, comandant,
Pe nava mea, amiral pirat.
Iar voi, Antonescu, Ponta şi alţii
Mâncaţi-vă precum fraţii,
Să aveţi grijă de ţară,
Ca săraca să nu piară.
Iar dacă voi mă votaţi,
Aveţi blugii împachetaţi.

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis alb

As vrea cu tine sa ma duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Cand gheata marii clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.

Desfasurand culorile-i spectrale,
S-ar inalta deasupra noastra ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpura, de aur si smarald.
(...)

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei tinere actriţe

A fost în graţia arenei
Şi a avut în teatru spor,
De când s-a dăruit şi scenei
Şi unui mare regizor.

epigramă de Nicolae Petrescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea cu tine sa mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.

catren de Otilia Cazimir din poezia Vis Alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea cu tine sa mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheaţa mării clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.

Otilia Cazimir în poezia, Vis Alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!