Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Povestea în versuri a Alessiei

Dacă la unsprezece și jumătate dimineața
vei deschide fereastra familiei Paoli,
în partea opusă, pe balconul acelei clădiri galbene fără tencuilă,
o să poți vedea o fată tânără cu părul șaten,
și gri care-ți aduce aminte de o pânză de păianjen.
Alessia are douăzeci și șapte de ani și nu se iubește pe sine.
Lucrează la o patiserie în centru orașului,
lucrează pe tura de după-amiază, și câștigă foarte puțini bani,
prea puțini pentru a închide ferestrele balconului pentru totdeauna.
Când în ochii ei nu se reflectă micile pizze și prăjiturile
– dacă-i privești pupilele îndeaproape –
poți vedea tramvaiele de pe strada Padova,
fructe în lăzi, rochii, travestiți
(pentru ea mult prea bătători la ochi, ca sânii
transexualilor care îi par ca niște bombe)
sau poate picioarele femeilor frumoase,
netede, netede sub fustele mini.
La vârsta de șaptesprezece ani Alessia visa
să devină avocat,
dar tatăl ei a murit în urma unui atac de cord
și din acel moment nu s-a mai gândit la visul ei.
Noaptea trecută a visat că era pe o peluză.
Pe iarba verde și udă ea a menținut tăcerea
"ca-ntotdeauna" (cum ar spune mama ei) și florile s-au uscat,
deodată și-au piedut culoarea cand ea le-a atins
sau a respirat pe ele de aproape.
Soarele a ieșit din nori pe neașteptate.
I-a atins pielea cu nenumăratele sale mâini
iar ea – ca s-o spunem direct – s-a excitat de la-nceput,
s-a atins și-ntr-un final a adormit.
A visat că dormea profund
iar de dimineață pământul era în continuare complet ud.
Alessia nu este capabilă să-și ierte anumite greșeli
ca atunci când a încercat să se uite printr-o gaură
și și-a rupt piciorul,
și astfel a fost nevoită să stea trei zile în spital
și alte trei luni fără să lucreze.
Dar lucrul care a rănit-o cel mai tare
a fost avortul pe care a fost nevoită să-l facă
când s-a-ndrăgostit, pentru prima dată,
de Marco, un cizmar.
L-ar fi botezat Armando,
ca pe tatăl ei care a murit. Dar totuși copilul lor
avea deja un handicap de când era în pântec,
și Marco nu l-a vrut, l-a trimis să fie sacrificat.
Alessia deja și-a pierdut mințile.
Își vede corpul dublu ca mărime
iar dietele și faptul că vomită
nu o fac să slăbească așa de mult pe cât și-ar fi dorit.
Și-ar dori să cântărească treizeci și cinci de kilograme,
ca Marco să o primească-napoi
chiar dacă pruncul lor nu se mai poate întoarce în lumea aceasta.
Nicoletta, vomitând, a reușit.
A murit.
Acum este fericită și nu regretă nimic,
în ciuda faptului că a pierdut, de-a lungul timpului,
niște dinți, unghiile și părul de sub pălăriile ei.
De la etajul trei poți să zbori ușor –
Nu trebuie decât să-nchizi ochii,
să-ți eliberezi un pic mintea, să-ți dai drumul, ușor...
Nimeni nu-și dă seama când o pisică dispare.
Presupun că pisica este conștientă de acest lucru
așa că stă pe-afară, fără să se gândească,
cu un camarad de aventuri bătrân și prost-crescut,
sau poate că vizitează un individ bonlav.

poezie de din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc să-i fi spus și nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul -mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
T.S. Eliot

Numele pisicilor

dai nume pisicii e o treabă spinoasă
Nu-i ceva ce te joci în concediu când ești;
Poate crezi c-a mea minte e plecată de-acasă
Dacă-ți spun că pisica cu TREI NUME O CREȘTI.
Cel dintâi e un nume folosit zi de zi
Precum Petru, Augustus, Alonzo sau James
Ori ca Victor sau George sau Bill, ce o fi
Toate sunt de bun-simț în acest univers.
Sunt și altfel de nume, ce mai dulci vor părea
Pentru domni, pentru doamne, după caz precum vezi
Cum sunt Platon, Admetus sau Electra cea rea
Dar și ele-s banale dacă le cercetezi.
Dar pisica mai are și un nume al ei
Un nume specific și mult mai concret
De-aia coada-i stă dreaptă când merge pe-alei
Și zburlește mustața și se plimbă șiret.
Eu astfel de nume pot să-ți dau cu duiumul
Munkustrap, Quaxo sau Coricopat
Bombalurina, Jellylorum sau vreunul
Ce doar o pisică pentru sine l-a luat.
Dar mai este un nume, mai presus decât toate
E un nume pe care tu în veci nu-l ghicești;
Cercetează cât vrei, a-l afla nu se poate
Doar PISICA-L CUNOAȘTE, și nu poți s-o clintești.
Când privești o pisică meditând liniștită
Îți spun eu ce o face tăcută să stea:
Mintea ei contemplează profund absorbită
Acel nume, acel nume, ce îl știe doar ea:
Inefabil, efabil, complicat cât se poate
Enigmatic, profund și mai bun decât toate.

poezie clasică de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nimic nu este vreodată atât de perfect cât ți-ai dori

Ți-ai pierdut dragostea pentru ea și-apoi
Ea este cea pierdută,
Și-apoi amândoi sunteți pierduți,
Și nimic nu este vreodată atât de perfect cât ți-ai dori să fie.

Într-o lumea foarte normală
O suferință extraordinară se amestecă mereu printre micile preocupări,
Pierderea pare enormă, dar
Nimic nu poate fi luat de la capăt sau explicat deplin.

Îți este teamă.
Dacă găsești dragostea perfectă,
Ea îți va opări mâinile;
Jupoaie-ți pielea de-a lungul nervilor,
Provoacă dezastrul cu o inimă computerizată.

Ți-ai pierdut dragostea pentru ea și-apoi ea este cea pierdută.
Ai încercat să nu produci suferință și, totuși,
Orice ai atins a devenit rană.
Ai încercat să îndrepți ceea ce nu putea fi îndreptat,
Ai încercat, deloc prostește sau lipsit de eleganță,
Să salvezi ceea ce nu putea fi salvat.

Ai eșuat;
Acum ea este altundeva,
Iar noaptea ei și noaptea ta
Au devenit niște deșerturi.

Ce ușor ne-ar fi
Dacă dragostea ar putea fi readusă acasă ca un pisoi pierdut
Sau culeasă așa cum culegi căpșunele,
Ce minunat ar fi;
Dar nimic nu este vreodată atât de perfect cât ți-ai dori să fie.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl știa,
Și, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Și s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu știu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Și cerului i-a mulțumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus și-a reușit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peșteră nu i-ar fi frig,
Și-ar fi, desigur, un câștig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Așa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut ușor,
Și-n peșteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetișor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Păi, da, după cum tocmai ți-am spus, dacă nu observam că era îndrăgostit lulea de tine, încă de atunci, n-aș fi renunțat așa de ușor la el, sub nici o formă, pentru că și eu eram îndrăgostită de el, îmi plăcea la nebunie... De ce te uiți așa la mine? Ai amuțit? Nu spui nimic?! Ți se pare curios faptul că-mi plăcea de el, eram îndrăgostită de el? De ce crezi că i l-am dat pe Rikky?! Era papagalul meu favorit; nu m-aș fi despărțit pentru nimic în lume de Rikky, dar pentru Luci... N-ai priceput niciodată nimic?! Vai, Lia... Nici acum nu-ți dai seama că Luci e un tip deosebit, care atrage imediat atenția asupra lui, trezește oricui interesul? Așa s-a întâmplat și-n cazul meu, de prima oară, de cum l-am văzut, când domnul profesor Manea ne-a condus la bordul navei, ne cunoaștem colegii; nu-l întâlnisem până atunci, deși auzisem vorbindu-se mult despre el... E de-a dreptul minunat; nu doar e incredibil de frumos, atrăgător și inteligent, dar are multe alte calități, este tot ceea ce oricine și-ar dori. Dar el, norocoaso, te-a ales pe tine, din mulțimea de admiratoare care-l înconjurau... Și nici după atâția ani n-a renunțat la încercarea de a-ți câștiga încrederea și prietenia, iar tu cum îl tratezi?! Ți se pare corect ceea ce faci?! Mie, nu prea... Nu mă privi așa și nu-ți fie teamă pentru Nick, fratele tău. După cum vezi, nu e deloc surprins de ceea ce aude acum, pentru că știe totul; i-am spus deja, nu i-am ascuns nimic, iar el m-a înțeles. Vezi bine, nu este gelos, de altfel, nici n-ar avea motive, pentru că eu am renunțat de mult la Luci, încă de atunci, de pe Terra, în favoarea ta, deși nu mi-aș fi dorit acest lucru. Am observat însă el n-avea ochi decât pentru tine; era înnebunit după tine, încă de atunci, de aceea am renunțat, deși aș fi putut foarte bine să nu fi procedat astfel și poatefi avut șanse să-l câștig pe parcurs, să-l determin te uite, te lase în urmă, te scoată din viața lui, din mintea lui... Însă n-am procedat astfel și nu regret deloc, mai ales acum, când mi-am găsit fericirea, alături de fratele tău, pe care-l iubesc sincer, fără prefăcătorie; mi s-a oferit o a doua șansă și n-am dat cu piciorul... Cât despre Luci, îl consider un foarte bun prieten, de fapt, chiar îmi este un bun prieten, întotdeauna mi-a fost și cred că nu merită sufere atât de mult din cauza ta, iar tu la fel, din cauza lui, pentru că știu, îmi dau seama că și tu îl iubești pe el, chiar dacă nu vrei recunoști asta. Nu încerca mă contrazici, pentru că n-ai să poți! N-oi fi eu psihiatru sau psiholog, ca tine, dar știu sigur că nu mă înșel! Așa că mai bine nu spune nimic în acest sens... Cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, ar fi să mergi în navă, vorbești cu el; atât așteaptă de la tine, mi-a spus destul de clar, deși nu în mod direct... Nu-i deloc supărat pe tine, nici n-ar putea fi, deci nu-i nevoie să-ți ceri iertare de la el, pentru că n-ai avea de ce. Ar vrea doar ca măcar de data asta, tu fii cea care să reia legătura, nu tot el; el a cedat destul în fața ta, de prea multe ori, ba chiar de fiecare dată. Măcar acum cedează tu. Te rog, Lia, gândește-te bine.

replică din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ambiția

Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
și poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,

fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce și l-a promis.

Când alte forme nu-s de atins ținta
și-n tine sălăsluiește ambiția
de n-o mai poți opri
fără să-i vezi rodul.

Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
și pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.

Dă semne pragul poate fi atins
și trecut mai departe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Nis, ești căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ți dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poți lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost să-ți bați capul cu așa ceva, pentru că-ți tocești nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, șefu', știu ai dreptate, că-i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ți-a promis?! Ce ți-a promis? Că o să te aștepte? Ce știa ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat că avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Știa ce zice. Era foarte sigură de ea. Și mi-a promis singură, fără să-i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ți-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ți-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuși ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită și chiar ar putea avea copii, destul de mărișori.
Nistor: Ce tot zici, șefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ți se pare ție aș exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ți-a promis, poate că nu și-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicațiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur nici măcar nu știa ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate și sub influența gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deși prietenia ei semăna mai mult a recunoștință. Cred că îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te așteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Așa e, șefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândește-te mai bine și ai -mi dai dreptate! Nu-ți face speranțe deșarte în privința Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea că ea te-ar aștepta, pentru că la întoarcere s-ar putea ai o surpriză neplăcută. N-aș vrea fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Garabet Ibrăileanu

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi și acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu știu dacă înțelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit și din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face simt e mai bine c-a murit în floarea tinereții.

Ea a fost demult, foarte demult, și sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o ființă care n-a avut când să guste viața, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
C.S. Lewis

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfințenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinți nu este dincolo de ce a hotărât El producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viața aceasta: dar El vrea ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinși dacă avem greutăți. Când un om se întoarce la Cristos și pare că îi merge destul de bine (în sensul unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească și să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldește acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situații în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec așa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

în Creștinismul redus la esențe
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii" de C.S. Lewis este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 33.99 lei.
Garabet Ibrăileanu

Mi s-a spus eram un copil aproape grav, deși plin de toate naivitățile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate și a unei vieți care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută și frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile și săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câțiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o țin minte cum era la față, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre ființa ei, despre esența ei sufletească, despre ceva cald și lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineața gol
și era uimită de perfecțiunea cercului.
S-ar fi așteptat ca vântul împrăștie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino și privește-o," și-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire și s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea și ea singură și uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de șapte ani venise-n vizită
și a observat îndată rodia. S-a cățărat în pom.
Kimiko se simțea un fel de martor al vieții.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru ușor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziș. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.
Era vigoare în fruct și în cercul de frunze căzute.
Kimiko l-a dat jos cu o nuia de bambus.
Era atât de copt încât semințele parcă-l forțau să se deschidă.
Pus pe verandă, strălucea-n lumină,
iar razele soarelui păreau treacă prin el.
Avea un sentiment de regret.
Era aproape ora zece, ea cosea la etaj, a auzit vocea lui Keikichi.
Deși ușa nu era închisă, părea să fi fost din grădină.
Era o urgență-n vocea lui,
"Kimiko, Kimiko!" a strigat-o mama ei. "Keikichi e aici."
Kimiko n-a mai pus ața în ac. L-a înfipt înapoi în pernița lui.
"Kimiko spune c-ar dori mult să te vadă înainte de plecare."
Keikichi pleca la război.
"Dar nu te puteam vizita fără o invitație, iar tu n-ai venit.
E bine c-ai venit azi."
I-a propus ia masa de prânz împreună, dar el se grăbea.
"Bine, dar ia măcar o rodie. E din grădina noastră."
A strigat-o pe Kimiko iarăși. I-a urat din ochi bun venit, ca și cum
el ar mai avea multe de făcut ca s-o convingă coboare.
S-a oprit pe trepte. În ochii lui a licărit ceva cald,
iar rodia i-a căzut din mână. S-au privit și și-au zâmbit.
Când și-a dat seama că zâmbea, s-a îmbujorat. Keikichi s-a ridicat.
"Ai grijă de tine, Kimiko."
"Și tu."
El pleca de-acum și-i spunea la revedere.
După plecarea lui, Kimiko a continuat să se uite spre poarta grădinii.
"Era atât de grăbit," i-a spus mamei. "Iar rodia așa de frumoasă."
El o lăsase pe verandă.
Aparent, o pusese jos atunci când ceva cald îi apăruse-n privire
și începuse s-o deschidă.
Nedesfăcută complet în două, stătea acolo cu semințele la vedere.
Mama a luat-o-n bucătărie, a spălat-o și i-a înmânat-o.
Kimiko s-a încruntat și a făcut un pas înapoi, apoi,
înroșindu-se încă o dată, a luat-o, cumva confuză.
I s-a părut Keikichi luase câteva semințe de pe margine.
Cum mama o privea, ar fi fost ciudat refuzul de a o mânca.
A mușcat din ea cu nonșalanță. Gustul acrișor i-a umplut gura.
Simțea cum un fel de fericire tristuță-i penetra tot trupul.
Indiferentă, mama ei s-a ridicat.
S-a așezat în fața oglinzii.
"Uită-te și tu la capul meu.
Mi-am luat la revedere de la Keikichi cu părul ăsta vulvoi."
Kimiko auzea pieptenele.
" După ce a murit tatăl tău," a zis ea încetișor,
" Mi-era teamă -mi pieptăn părul.
Când îl pieptănam, uitam de mine. Iar când îmi reveneam,
tatăl tău parcă mă aștepta -mi termin pieptănatul."
Kimiko își amintea că mama ei avea obiceiul mănânce
ceea ce rămânea în farfuria soțului.
A simțit că o atrage ceva înspre ea,
o fericire care aproape-o făcea plângă. Mama i-a dat probabil
rodia datorită unei anume reticențe de-a o arunca.
Numai de asta. A nu arunca lucrurile devenise o obișnuință.
Singură-n fericirea ei, Kimiko simțea o sfiiciune în fața mamei.
Se gândea fusese-o despărțire mai bună decât și-a dat
Keikichi seama și că ea-l poate aștepta multă vreme să se întoarcă.
Și-a privit mama.
Soarele scădea pe ușa de hârtie dincolo de care stătea ea la oglindă.
Îi era cumva teamă muște rodia din poală.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Poveste fără final... - partea a doua

Și s-a stins apoi moșneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' și,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiță abandonată
Crescută de-acești bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu și-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o și-a dorit-o pentru viitor prezentă
Și-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin școala vieții și acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Și-a pornit așa într-o doară într-o bună dimineață
Să-și caute rădăcina într-un sat pierdut în ceață

Cu emoție și teamă a bătut ușor la ușă
Fata cu ochii albaștri și cu fața de păpușă
I-a deschis atunci bunica și-a-mbrățișat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi și suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvășită și-a îmbrățișat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să știe că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-și ia grijile pe umăr

se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Și-o privea cu remușcare și cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul și viața
Să-și aducă-napoi fiul la fetița lui și,, soața''

Era însă așa târziu și o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaștri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Și-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar știa acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieții sale
C-un parcurs întortocheat și.... puțin noroc în cale....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
știi eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poți

uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață

iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
mă sperii

iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei

și dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit -mi cer iertare
a sosit timpul mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paulo Coelho

Nimeni nu poate să cunoască însemnătatea și măreția a ceea ce face. În asta constă frumusețea Ofrandei: ea este misiunea care ne-a fost încredințată, iar noi trebuie să ne încredem în ea. Cel care lucrează pământul poate să sădească, dar nu-i poate spune soarelui: "Strălucește mai tare în dimineața asta". Nu le poate spune norilor: "Aduceți ploaia în după-amiaza asta". El trebuie să facă ce are de făcut, să-și are ogorul, semene și să capete darul răbdării. Va trăi clipe de disperare, când își va vedea recolta pierdută și va crede toată munca sa a fost zadarnică. Și cel care a plecat în căutarea visurilor sale trece prin momente când se căiește de alegerea sa și nu-și dorește decât să se întoarcă și să găsească o muncă de pe urma căreia să-și ducă zilele. Dar a doua zi inima fiecărui lucrător sau a fiecărui aventurier se va umple de entuziasm și încredere. Amândoi vor vedea roadele Ofrandei și se vor bucura de ele. Deoarece amândoi cântă același cântec: cântecul bucuriei față de sarcina care le-a fost încredințată.

în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca și ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Alchemist Hardcover" de Paulo Coelho este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 76.57 lei.

Cineva a zis, de exemplu, că ar vrea să îi ajute pe ceilalți. Pentru a fi capabil să-i ajuți pe alții, trebuie mai întâi înveți te ajuți pe tine însuți. Un mare număr de persoane, cu scopul de a-i ajuta pe alții, se lasă luate de tot felul de gânduri și de sentimente, pur și simplu din lene. Ei sunt prea leneși ca să lucreze asupra lor înșiși, dar le este foarte ușor să creadă ca îi pot ajuta pe ceilalți. Aceasta înseamnă a fi fals și ipocrit față de tine însuți. Când un om se vede într-adevăr așa cum este, nu îi vine în minte să îi ajute pa alții - i-ar fi rușine să se gândească la asta. Dragostea pentru umanitate, altruismul, sunt cuvinte foarte frumoase, dar nu au sens decât atunci când un om este capabil, urmându-și propria alegere și propria decizie, iubească sau să nu iubească, să fie altruist sau egoist. Atunci alegerea sa are o valoare. Dar dacă nu are nici o posibilitate de alegere, dacă nu poate face altfel, dacă este doar ceea ce întâmplarea l-a făcut sau este pe cale să-l facă, un altruist astăzi, un egoist mâine, și din nou un altruist poimâine, ce valoare mai poate avea acest lucru? Pentru a ajuta pe ceilalți, un om trebuie să învețe mai întâi să fie atent cu el însuși. Doar un astfel de om îi poate ajuta pe alții. Așa cum suntem noi, nu putem face nimic.

în Fragmente dintr-o învățătură necunoscută
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nadine Gordimer

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Și Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creația.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înțelesuri, atât laice, cât și religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila și uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audiență, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spațiu, ricoșează din sateliți,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea și-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
și a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru ființă.

poezie de din Scris și Ființă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pickup" de Nadine Gordimer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 18.99 lei.
Lewis Carroll

Ești bătrân, tată William

"Ești bătrân, tată William," zise tânărul, "un handicap,
Iar părul tău e alb în întregime
Și totuși continui stai zi de zi în cap –
Crezi , la vârsta ta, așa ceva e bine?"

"În tinerețe,"-a răspuns bătrânul celui care-l intervieva,
"Mi-a fost teamă să nu-mi provoc vreo daună la creier;
Dar acum, când știu sigur că nu posed așa ceva,
O fac zi de zi, fără griji pentru valorosul givaier."

"Ești bătrân," a zis tânărul, "dar nu știu cum,
Deși te-ai îngrășat mult, chiar peste poate,
Faci încă triplu salt înapoi cu șurub –
Spune-mi, te rog, ce puteri te-împing din spate?"

"În tinerețe,"-a zis înțeleptul, scuturând cheia cenușie
"Mi-am păstrat picioarele suple ca o păpădie
Folosind acest unguent – un shilling pe cutie –
Dă-mi voie să-ți vând câteva bucăți și ție."

"Ești bătrân," zise tânărul," cu fălci care nu pot strivi deloc
Un aliment mai tare decât, din ficat făcută, pasta;
Și, totuși, ai înfulecat gâsca cu tot cu oase și cu cioc –
Spune-mi, te rog frumos, cum ai reușit să faci asta?"

"În tinerețe,"-a răspuns tatăl," luptam pentru dreptate
Și mă certam pentru orice problemă cu nevasta;
Astfel, mușchii dobândiți după încăierări nenumărate
Mi-au ținut fălcile-n formă toată viața. Basta."

"Ești bătrân," a zis tânărul, "nimeni, dar nimeni n-ar
Putea bănui că ochii-ți sunt la fel de buni ca-n tinerețe;
Și, totuși, ții pe vârful nasului în echilibru un țipar –
Cum reușești ai priviri atât de clare, de fâșnețe?"

"Ți-am răspuns la trei întrebări, iar asta-i deja destul,"
A zis tatăl; "prea multe ifose, gata cu-atâtea clarificări!
Cât crezi c-o să-ți mai ascult lungul șir de mirări și tot restul?
Hai, tai-o, sau te-arunc eu îndată jos pe scări!"

poezie clasică de din Alice în Țara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alice's Adventures in Wonderland & Through The Looking-Glass" de Lewis Carroll este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -18.99- 6.64 lei.

A avea

Privește-L în ochi pe Dumnezeul tău
și spune-I,
spune-I că soarele nu era perfect
atunci, la începuturi,
când l-a pus pe cer pentru tine...
Tu ai vrut să îl cioplești cu dalta ta
într-o formă perfect rotundă,
supradumnezeiască,
dar l-ai ucis.
Din rănile sale curge văpaie
pe pământ
și pădurile ard.
E atât de cald
încât toți oamenii au nevoie
meargă la psiholog,
să-și descopere în ei depresia
și să o arate lumii cu degetul,
ca pe o scuză a nefericirii ce crește în ei.
Lumea ta este prea frumoasă acum,
pentru ca Dumnezeu să mai poată face parte din ea.
Omule, ești plin de tristeți într-o lume în care nu poți avea totul,
de aceea ai săpat în soare
până l-ai găurit
și i-ai scos miezul pentru tine,
doar pentru tine,
pentru a avea...
Iar acum, când vezi cu poftă și alte stele,
ești captiv în depresia lumii care a pierdut soarele.
Omule, L-ai pierdut pe Dumnezeu,
dar El nu te-a pierdut pe tine,
te așteaptă...
tu, să-L cauți,
dar nu prea departe,
nu în soare, nu în stele,
mult mai aproape...
în tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de țară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În țara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mișei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de povești
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipotești,
Copil de țară, la-nceput.

Și, poate, în copilăria sa,
Voios și liber alergând
Cu alți copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În țara mea când s-a născut.

În țara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de țară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook