Aşa cum pasărea împinsă de uragan în pampasul pârjolit de secetă încearcă în zadar să se opună, să se întoarcă la umbra pădurii natale şi revine abia după furtună, cu penele zburlite, şi caută zadarnic cuibul dragostelor sale dând rotocoale pe deasupra copacului distrus, la fel şi sufletul meu măcinat de dor visează să rătăcească în jurul a tot ce a mai rămas din casa părinţilor mei.

Jorge Isaacs în Maria, LXIV (1867), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea confident

Dintre pereţii casei, o simt căutându-şi
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalţă sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
Mă caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculţi cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Priveşte-o cum se hrăneşte
cu argintăria cuvintelor,
cum îşi deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbeşte despre o măsură
a dragostei...

Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătuşat
de-atâta aşteptare.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii mei şi tinereţea...

Anii mei şi tinereţea, cuibăriţi pe un colţ de gând
Stau la sfat cu bătrâneţe, ce mă încearcă de curând.
Tinereţea face glume şi de toate se amuză
Bătrâneţea nu înţelege şi se pare că-i confuză...

Cum să facă să-nţeleagă şi să accepte mai uşor,
Că ce-a fost n-o să mai fie, chiar de simte în suflet dor...
Dor să poate să mai zburde şi să ia viaţa în glumă
Să vadă pe cer doar soare, chiar de plouă şi-i furtună?

Însă dusă-i tinereţe, stă acum pe un colţ de gând
Şi încearcă să mă ajute, să le iau cum sunt, pe rând...
Şi uite aşa, încet şi sigur, bătrâneţea o accept
Eu pe ea, şi ea pe mine... cine zice că e drept?

poezie de Elena Bulancea din Personală (1 august 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul părinţilor

Dumnezeul părinţilor mei,
Nu-i tiranul văzut de atei,
Inventat precum toţi ceilalţi zei,
E real, mai real decât vrei...

Dumnezeul părinţilor mei
Nu-i absurd, ranchiunos ori hapsân
E ca mama ce-şi pune la sân
Prunc flămând. Este viaţă în trei...

Dumnezeul părinţilor mei
Cel hulit, renegat, lepădat,
Te-a hrănit, îmbrăcat şi ţi-a dat
Tot ce ai. Şi-o să-ţi dea tot ce vrei...

Dumnezeul părinţilor mei
E-n Crăciun, e în Paşte, în toate
El dă sens şi direcţie. Poate
Să deschidă orice uşă de vrei...

Dumnezeul părinţilor noştri
Şi al meu, şi-al oricui L-ar primi,
Ca un tată pe ai săi copii
Va-ngriji, şi pe voi, şi pe-ai voştri...

poezie de Petrică Conceatu (7 decembrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi glisante

Sunt prinsă de gheara şoimului
Ce mă ţine pe rogojina lui
Îşi împreunează aripile glisante deasupra mea
când trebuie să mă apere de dragoni

E chioşc cuibul lui în care dimineţile îşi pierd penele
şi se învârt în jurul ciocului său cu aripile strânse
planează şoimul cutezător în resemnarea lui
şi mă caută în acvariul cu peşti
întinde gheara de care sunt prinsă fără să mă vadă
şi descrie cercuri concentrice
mici vârtejuri în inimă

Mi-e mâna obosită
şi gheara lui tremură
emoţie, tristeţe, nesiguraţă
să îmi dea drumul? lăsată să alerg printre culorile dragonilor de cretă colorată
îmi las părul să îmi fluture în curentul născut din bătaia aripilor şoimului

îmi dau seama că ochii şoimului privesc în ochii dragonilor de pe ceainic
se studiază reciproc şi pornesc bătălia din priviri
în oglinđirea ceainicului ce dă în clocot pe măsuţa lui de bronz
înclinat pe o parte nu ia parte la luptă
priveşte şi fierbe
şi stropeşte penele zburlite ale şoimului şi dragonii sprijiniţi pe ceainic
cu picături luate din acvariu
eu înot printre aripile glisante ale şoimului

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul
şi pământul devine palid
în umbra copacului roşu,
ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.
De ce-mi doresc mângâierea frunzelor
ce se lipesc de geamurile tale
rigide,
opace,
ca inima ta – orbită de insomniile tuturor,
când sufletul meu pluteşte
peste tăcerile tale
şi se sfărâmiţează?

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Vraj(B)a clipei (19 septembrie 2007)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si stele cad din ochii mei

Luna de pe cer aş vrea
Să strige acum în locul meu
Ce dor îmi e de chipul tău
Şi te iubesc "suflet al meu"

Şi-n seara asta-s fără tine
Şi stele cad din ochii mei
Dar tot mai sper la nopţi senine
Că reapar prin norii grei

Sunt tristă iar că tu nu poţi
Să te cobori acum pe-o rază
Şi să veghezi la chipul meu
Cum ai facut o viaţă-ntreagă

Speranta-n suflet nu dispare
Că în curând vei apărea
Să ne iubim o viaţă-ntreagă
Aşa cum sufletul o vrea.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar muierea tot muiere! Dă-i ce-ţi cere, că o să te certe de ce i l-ai dat. Cu încetul, cu încetul, începu fata a lua seama că sufletul voinicului se înmuiase de dogoreala dragostelor femeieşti; acum îi părea rău şi-i venea ciudă că iubitul ei nu mai era ca mai nainte, vitejelul plaiurilor, căruia lumea îi zicea cu laudă: Feciorul de împărat, cel cu noroc la vânat! În zadar îi cânta ea, cu viers dulce femeiesc, mândru cântec haiducesc; în zadar îl ruga să se trezească din traiul lânced şi trândav în care îl cufundase viaţa de iubire; în zadar îl tot îndemna ca să iasă cu dânsa din pustietate, ca s-o ducă să vadă lumea.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, XI (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După multe rugăciuni şi stăruinţă, împăratul se înduplecă şi-i dete voie şi fiului său mai mic. Îşi alese calul ce-i plăcu din grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăş, îşi luă merinde de ajuns şi plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră şi o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, şi toţi câţi o vedea o căinea cum de o aşa pasăre frumoasă şi mândră să nu aibă viers, pentru care şi împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică şi turnul ei, se mâhnea că pasărea nu-i cânta. Locuitorii începuseră a uita de fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, şi astfel biserica se putuse face cu desăvârşire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este faţă şi fiul său cel mic care să se împărtăşească de bucuria poporului său.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii

Sufletul meu înnebuneşte pasărea morţii,
Mă ascund într-un cântec de lacrimi şi ape,
Ea mă caută pe corabia lunii plecată unde
Nu există cuvintele departe, aproape...

Vâscoasele aripi sunt promise atemporalului
Cu permis refuzat de-a intra în albastru,
Mi-am zidit tot neamul în istoria mea
Pusă in firida poeziei unde sunt sihastru.

Ploi de întuneric vin peste tot, peste mine,
Aşchii din cer descriu meteori în formare,
Pasărea morţii le prinde în cioc şi guşa
Se umple cu elipse jucăuşe, stelare.

Sufletul meu intră în toate formele şi
Devin persoană ingrată pe corabia lunii
Care se scufundă în ochii păsării nocturne
În care funiile cresc să spânzure nebunii.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E în zadar

Zadarnic cauţi un răspuns
La ghiduşiile-ţi neroade;
Zadarnic cerci în nepătruns
Să te strecori...
Şi-ntinzi în calea mea năvoade...

Zadarnic boldul ţi-l ascuţi;
Săgeata ta rămâne boantă.
Azi ochii mei rămas-au muţi.
E greu s-aprinzi cu umbra raza-naltă.

Zadarnic vrei să moi oţelul,
Punându-l la amiaz în soare;
Şi-oricât de mare ţi-ar fi zelul,
Nu vei putea
Să seci neţărmurita mare.

Zadarnic vei veni de-acuma
Să-ntinereşti petala ruptă...
O, nu-ncerca să aduni spumă,
Cu-argintul ei,
Ce-n valurile mării luptă!
...........................

Iar geana razei din crepuscul
Ce-a sfredelit cu strălucirea
Bobul de spumă--bob minuscul--
În vârf de val,
Îmbrăţişând nemărginirea

Se va topi lăsând în urmă
Doar golul plutitor în haos.
Căci în zadar cuvânt-ţi scurmă
Patimi de foc.
A ars al fericirii naos!...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai distrus viaţa! Eu n-am trăit, n-am trăit! Datorită ţie mi-am distrus, mi-am măcinat cei mai buni ani ai vieţii! Eşti cel mai mare duşman al meu!

Anton Cehov în Unchiul Vanea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transmutare

Ancoră, lanţ (za cu pod)
strângându-se în jurul meu,
în jurul umerilor mei ;
păşesc rar, trăgând după mine
această epavă cu portul ei cu tot,
păşesc sacadat şi pasul răsună
cum tunetul într-un ecou.
Gorgona Meduza se odihneşte
pe singurul catarg rămas cardinal,
acum, când perfect
este doar ceea ce gândesc eu
despre ce fac.
Păşesc greoi, trăgând după mine
epava ce-mi pare a fi bântuită
de indolente mişcări fără sens.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea din colivie

Pasărea liberă dansează
pe aripile vântului
până ce suflul se opreşte
şi îşi înmoaie aripile
în razele aurii de soare
şi-ndrăzneşte să revendice întreg cerul.

Dar pasărea ce-o iscodeşte
din strâmta-i colivie
abia de vede printre
zăbrele de furie
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

Pasărea liberă visează la o altă boare
de vânturi calde suspinând prin
ramuri
şi larve grase aşteptând-o pe răzor
şi ea stăpână pe cerul întreg.

Dar pasărea din colivie e ţintuită pe-o tombă de vise
umbra ei ţipă speriată ca după un îngrozitor coşmar
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

poezie celebră de Maya Angelou (1994), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună

Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopţii,
de unde meteoriţii sunt scuturaţi şi cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorţii.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă – aşa a fost întotdeauna –
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad – şi sunt unice – aşa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aştrilor.

Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Şi cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu şi spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, şi luna deschizând
uşa unui nor, şi lumina stelelor deasupra mea.

Mai este şi un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul şi penele

Pintenat şi-nfumurat,
Un cocoş, nătâng de fel,
Ales însă şef de stat,
(În ogradă, cum altfel?),
Dând din aripi, s-a-nălţat,
Ajutându-l penele,
Sus pe gard unde-a cântat
Să răsară soarele.
De puterea-i încântat,
Vrând să cheme stelele,
Pe o creangă s-a-nălţat,
Ajutându-l penele,
Şi spre cer, încrâncenat,
Încruntând sprâncenele,
Stelelor le-a ordonat
Să-şi ridice genele.
Ele însă nu au vrut,
Că lucea-n cer soarele
Iar cocoşul încrezut,
Îndoind picioarele,
De pe creangă a sărit
Să le rupă trenele,
Dar din zbor s-a prăbuşit,
Neţinându-l penele.
Şi atunci, c-un nod în gât,
Simţind rău migrenele,
Şi-a spus: "Mă înalţ atât
Cât m-ajută penele!".

fabulă de Petronela Slavu din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrelind zadarnic zborul - Sonet

Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.

Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate-
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimţii-şi zăngănind.

Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,

Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru copiii planetei

Dragii mei, vă iubesc!
Şi atât mi-e de-ajuns...
V-am înălţat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Aşa-i dragostea.
Da-ţi-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiţi atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar aşa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie şi de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuieşte sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiţi lângă mine.
Asta mă ţine
Copac încolţit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în pendula de aur
plouă mărunt.

pasărea singurătăţii
îşi acoperă cuibul
cu o aripă.

prin lentilă zăreşte
anticarul cărunt
rotocoale de fum
dintr-o pipă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dor...

Cine esti tu? dor...
De-am ajuns sa mor,
In padure intr-un trunchi
De copac, si-un gand.

Cine esti tu? dor...
De-as putea sa mor,
Fara tine-n mine azi
Usoara, si libera-n zbor.

Cine esti tu? dor...
De ai casa in mine,
Cu radacina si miez
In minte si trup alergi.

De unde vi? dor...
Din ce anotimp
De esti grabit sa sapi
Cu glas si popas indelung.

Cine te naste? dor...
De-ti permiti sa sezi,
Stapan te numesti
In casa si sufletul meu.

Cum poti tu? dor...
Sa vrajesti in minti,
Sa alerg prin paduri
Ametita de licoarea ta.

Tu esti nascut de mine,
Din ce-am pierdut,
Din tot ce-am avut,
Si saraca sunt de ele.

Ratacita si mahnita-acum,
Zac in padure pierduta,
In tacere si multa durere,
Dintr-un dor, ce e stapan.

poezie de Adelina Cojocaru din Surâsuri înlăcrimate (31 mai 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!