Parvenitul

Săpând mereu pe alţii şi vajnic dând din coate,
E fără de ruşine şi pic de demnitate;
Cu cât mai prostănac e şi mintea-i e mai şuie,
Cu-atât mai sus în ranguri neghiobul vrea să suie.

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (13 martie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui parvenit

Săpând mereu pe alţii şi vajnic dând din coate,
S-a înălţat pe sine în ranguri peste poate,
Oricât de sus e-acuma şi-oricât de bogătan,
El a rămas acelaşi: un mare mitocan!

epigramă de George Budoi (11 martie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nulităţilor

Nulităţi fără ruşine, care roade n-aţi adus,
Dar tot timpul daţi din coate ca s-ajungeţi cât mai sus,
Socotiţi genialitate vasta voastră ignoranţă,
Voi plutiţi la înălţime doar prin lipsa de substanţă!...

epigramă de George Budoi din În Ţara lui Invers, capitolul "Recunoaşteţi personajul?" (2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui parvenit

Deşi el e o nulitate
Şi n-are pic de demnitate,
Ajuns-a, totuşi, foarte sus
Şi mulţi în cale-i a distrus.
Atât de mult a dat din coate,
Încât acum sunt deformate.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (30 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învechirea vinului

De vinul nobil, vinul bun,
Un lucru eu aş vrea să spun:
Cu cât mai mult se învecheşte,
Cu-atât mai bun se dovedeşte.

Acuma despre vinul prost,
Să nu-ntind vorba fără rost:
Cu cât mai mult se învecheşte,
Cu-atât mai mult el se acreşte.

poezie de George Budoi din Elogii vinului şi viei (12 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia şi ierarhia socială

Pe scara noastră socială,
Prostia e împinsă-n sus,
Cu-atât cu cât eşti mai redus,
Cu-atât cât mintea ţi-e mai goală!...

epigramă de George Budoi din Dicţionarul prostiei (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţa şi parvenitul (epigramare după un proverb indian, Friedrich von Logau şi A.C. Cuza)

Cu cât mai sus se urcă maimuţa cea neroadă,
Cu-atât mai mult şi-arată şi fundul şi-a ei coadă;
La fel şi parvenitul, şi omul de nimic:
Cu cât în funcţii urcă, vedem cât e de mic.

epigramă de George Budoi din Epigrame (19 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta, prim-ministrul României, este acuzat de prestigioasa revistă Nature că peste 50% din teza sa de doctorat e plagiată

E groasă, ne spune de omul sus-pus.
Vă spun un "secret" ce-l ştie oricine:
Cu cât o maimuţă se urcă mai sus,
Cu-atât fundul gol se vede mai bine...

epigramă de George Budoi din Plagiere şi plagiatori (iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem şi binecuvântare

ucenicilor foşti şi viitori...

Cu cât te-nalţi mai mult în zbor,
Cu-atât mai tare o să doară...
Lacrimi se-adună-ncetişor
Şi simţi cum viaţa te doboară...

Cu cât priveşti totul de sus,
Cu-atât riscul de a te frânge...
Creşte mai mult înspre apus
Şi sufletul tăcut îţi plânge...

Cu cât mai mult iubeşti Lumina,
Cu-atât mai mult capcane vin...
Spre a te încărca cu vina
A şarpelui plin de venin.

Cu cât spre adevăr te zbaţi,
Cu-atât lupta se înteţeşte...
Iar cei care-i credeai curaţi
Sufletul vezi cum le păleşte.

Cu cât iubeşti fără motive,
Cu-atât mai mult vei fi rănit...
Cum raţiuni, inimi în stive
Au aderat spre nesimţit.

Cu cât oferi şi dăruieşti,
Cu-atât mai mult puţini te-admiră...
Căci nu te văd de fapt ce eşti
Nu te-nţeleg şi se tot miră...

Blestem şi binecuvântare...
S-au pus în mine amândouă!
Sunt sabia care nu moare,
Şi ce-aţi ales... rămâne vouă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii

Am spus mereu, mereu am spus,
Că-n lumea lor de vis şi-avânturi,
Cu cât se-nalţă ei mai sus,
Cu-atât îi bat mai multe vânturi.

epigramă de Ion I. Mioc din Epigrame şi epigramişti (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un bulgăr de nimic

Sunt un bulgăr de nimic,
sunt un strop de rouă-n soare;
dar cu cât mă foc mai mic,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai mare.
Dacă-n lume m-ai făcut
o fereastră către Tine,
cu cât sunt mai nevăzut,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu te vezi mai bine.

Doamne, când suntem noi doi,
n-are cel viclean ce-mi face.
Şi cu cât îi duc război,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mă-mbraci cu pace.

Vin din cer mi-ai dat să sorb
şi pe ochi m-ai uns cu tină.
Dar cu cât eram mai orb,
cu-atât Tu,
cu-atât Tu mi-ai dat lumină.

Iar de toate câte-n Rai
le păstrezi Tu pentru mine,
nu mi-e dor de tot ce-mi dai,
cât mi-e dor,
Doamne, cât mi-e dor de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei cochete care-şi ascunde vârsta

Cu cât mai mult îmbătrâneşte,
Cu-atât mai mult din ani descreşte,
De-o ţine-aşa acea vulpiţă,
Ea în curând va fi fetiţă...

epigramă de George Budoi din Epigrame (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor demnitari

Cât cuprinde au avere,
Vile, munţi de bani, putere.
Funcţii, autoritate,
Dar n-au pic de... demnitate.

calambur epigramatic de George Budoi din Politică şi politicieni (15 septembrie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pic, pic!

Pic, pic! Uite-o picătură mică!
Pic, pic! Picătura, uite-o, pică!
Pic, pic! Ploaia repede a venit,
Pic, pic! Primăvara a sosit.

Pic, pic! Picătura-i pe tavan,
Pic, pic! Alta cade în cazan;
Pic, pic! Ploaia pică tot mereu,
Pic, pic! Ce m-aş mai juca şi eu!

Pic, pic! Copiii s-au supărat
Pic, pic! Şi în casă au intrat.
Pic, pic! Afară ei nu mai iasă,
Pic, pic! Acuma ei stau în casă.

Pic, pic! De ce staţi, măi, supăraţi?
Pic, pic! Veniţi jos să vă jucaţi!
Pic, pic! În casă voi staţi frumos,
Pic, pic! Dar mai bine veniţi jos!

Pic, pic! Vântul norii a gonit,
Pic, pic! Soarele iar s-a ivit.
Pic, pic! Aerul s-a încălzit,
Pic, pic! Picătura s-a topit!

Pic, pic! Picătura nu-i pe tavan,
Pic, pic! Nu mai cade în cazan!
Pic, pic! Ploaia nu pică mereu,
Pic, pic! Acum m-oi juca şi eu!

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurămintele de dragoste ale femeii

Deşi îmi place s-o ascult,
Am spus adesea şi susţin:
Cu cât se jură ea mai mult,
Cu-atât o cred eu mai puţin!

epigramă de George Budoi din Epigrame (1 aprilie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi bârfirea ei

Pot să spun, cu jurământ,
Nu-i femeie pe pământ,
Ca să scape de scorneli,
Ca să scape de bârfeli.
Cu cât este mai frumoasă,
Cu-atât bârfa-i mai tăioasă.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (12 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

... cu cât mai scurtă-i o iubire
cu-atât mai lungă-i o uitare
cu atât mai greu în amintire
se stinge trist o lumânare

cu cât mai lungă-i o iubire
cu-atât mai scurtă-i o uitare
cu-atât scânteia fericirii
în suflet arde ca un soare

întreagă lume-i energie
incertitudine paradoxală
cuantică incertitudine şi vie
precum iubirea ta fundamentală...

poezie de Iurie Osoianu (23 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" preafrământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus", "un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie,
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să faci ce vrei, nu ce doreşti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare, Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Relu Ianoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A firii umane iarbă rea

A firii umane iarbă rea, surprinzător, mereu răsare
Din lutu-acela "polimer" prea frământat de vise-amare
Şi dor dosit de-a fi mereu "ceva mai sus","un pic mai mare",
Scuipând un vag răspuns viclean la vreo divină întrebare,
Căci firea aceasta n-are timp nicicând de-o sfântă cugetare!
Spre noi, ne ţintuie privirea să nu ne pese a câta oară
Vom zărăsti conduşi de ea ca să rămânem de ocară!

Ne legănăm cu mintea-n ceaţă, pe aripi moi de fantezie
Că "nu ni-i traiu în zadar" şi respirăm din ea – sclavie;
Un freamăt plin de nebunie, de fire moartă, totuşi vie,
Cu-un dor acut de veşnicie, dar claustrat în cel de glie
Şi raze sfinte, obscurate de împătimiri prea înnebuneşti,
Împing trăirea spre o clipă ce trece fără s-o trăieşti,
Ca-n chintesenţa existenţei să "faci ce poţi", nu ce voeişti.

Îmbibaţi de siniubire, poftă rea şi nonşalanţă,
Căutăm ranguri şi titluri, toate pentru această viaţă,
Fără pasiune sfântă pentru o slavă mai măreaţă,
Şi viaţa ne surprinde, morţi în ultimă instanţă;
Fără de nădejde vie, har, putere şi credinţă,
Fără raza îndrumătoare - Duhul ce dă cunoştinţă,
"Fără dragoste firească"... dând tribut pe necredinţă!

poezie de Ioan Hapca din Din vicisitudinile vieţii (volum de poezii)
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai au un rol

Eu recunosc că ai dreptate,
Deşi ar fi ceva de spus:
Mai sunt şi cei ce dau din coate
Să se ridice cât mai sus.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!