
Primăvara
Cu făptura ei de floare
Și cu daruri noi,
Veșnica biruitoare
A sosit la noi.
Trandafirii aurorii
Sunt obrajii ei,
Văl de argint ea are norii
Albi și subțirei.
Naltă, mândră, stă-n picioare
În rădvan domnesc...
Gingaș chip de fată are
Brațul voinicesc.
Viu strunește-n aer zâna
Roibi hrăniți cu jar;
Cai de vânt, scăpați din mâna
Cruntului Ghenar.
Bubuind înaintează
Pe un pod de nori,
Până iese-n drum de rază
Străjuit de flori...
La rădvanul ei, în soare,
Să privești nu poți!
Ard la osii pietre rare
Fulgere la roți.
Ferecați de caru-i de-aur
Vin, în pas zorit,
Crivăț cel nebun și Faur
Cel neisprăvit.
Ea-și privește cu mândrie
Prinșii de război
Chiuie de bucurie
Roibilor apoi...
Și rădvanul de lumină
Trece scăpărând
Brazi și palteni i se-nchină,
Freamătă pe rând;
Apele i-aruncă perle,
Când o simt trecând;
Grauri se rotesc, și mierle
O petrec cântând.
Fulgeră din zbor...
Sub roate Ia ce-i slab sau mort:
Sfarmă crengile uscate,
Rupe-al iernii tort.
Năruie pe unde trece
Cuiburile vechi
Și cu sufletul petrece
Tinere perechi.
Peste ochii lor adie
Văluri de colori;
De la sânul ei, zglobie,
Le aruncă flori...
Flori de rug, flori de zăpadă,
Zboară-n lunci mereu
Ah, și una fu să cadă
Drept la pieptul meu!
Semn zeița face-n pripă
Roibilor să stea
Ah, și ei opresc o clipă
Drept la poarta mea!
Fii la noi binevenită
Tu, regina mea!
Mâi, de-acu, la noi, iubită,
Nu te depărta!
Ea mă mângâie, c-o mână...
Țineți-o, voi, sorți!
Mult nu poate să rămână:
Sunt și alte porți!
Dus cu sufletul aiure,
O petrec în văi,
Peste vârfuri de pădure,
Pe cotite căi...
Dintr-un timp se-nalță tare,
Urcă în tării...
După ea se iau în zare
Stol de ciocârlii.
Dar și zborul lor se curmă,
Și cântarea lor
Codrii verzi rămân în urmă,
Flori jelesc de dor...
Printre raze mii, nebuna
Se topește-n zbor
Păru-i fâlfâie totuna
Cu mătasea lor.
poezie celebră de Panait Cerna din Convorbiri literare (aprilie 1910)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Flori...
Peste tot dai doar de flori...
Peste dealuri și câmpii,
În buchete la copii,
În ghiveci, pe rămurele
Dar și-n locuri strâmturele;
Mai găsești flori și pe piept
Și pe cap când ești deștept,
Flori poți prinde la stomac,
Sunt și-acelea cu caimac;
Flori se scot și prin viu grai,
Sunt și flori de mucigai,
Nu mai zic, les fleurs du mal
Recitate gutural....
Iar primordiala floare
Cea trimisă de la soare...
poezie de Vasile Zamolxeanu (11 mai 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Miros de flori
Miros ninsorile de flori,
Imperiul veșniciei poartă obiceiul
De-a pune în icoane sărbători
Și-n poezia vieții înveșmântează teiul.
Harul rotunjit de pomenire
Deschide clanța vâltorilor în zbor,
Se rotesc domniile în mine,
Istoria renaște în popor.
Încalec roibul desenat cu smoală
În povești cu tonomate reci,
Îndepărtarea-și pierde din picioare,
Se-nalță tronuri vechi pe noi poteci.
Mătasea ceții trece-n cimitire
Și haosul rămâne ne-ntrerupt
Când cerul sorții-și pune sânul
La gura nemuririi ca să fie supt.
Miroase a petale în iarna care vine,
Păsări se înalță peste nori,
Ești garoafa crescută din zăpadă
Și-n jurul tău buchete, miile de flori!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cântec dalb
stele cad pe rând, pomii-și schimbă haina,
dalbe flori la geam, dalbe flori de cânt.
hai să deslușim care este taina
născătoarei ierni de prunci pe pământ!
hornul scuipă fum, adormiți coșarii
rătăcesc în vis ca niște nomazi,
stol după alt stol, numai mătăsarii
trag fuioarele ceții peste brazi.
de argint îmi e răsuflarea caldă,
printr-un ochi de geam deschis între nori
cade-n palma mea fulgul de zăpadă,
lacrimă de mir, cântul dalbei flori.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Trece un semn...
Clipește senzual, clipește,
Ambițiilor puse-n zbor,
Cu fericiri înalță stilul
Plăcerii unui nou amor.
Zâmbetul ei este mirific,
Un trandafir rotat în piept,
O muzică de preamărire
Pe care pururi o aștept.
Pământul se topește-n sânge
Când printre flori e singurea,
Aprind în cer roua de vise
Să ard o clipă doar cu ea.
Trece un semn prin veșnicia
Iubirii ce nebun i-o port
Când mătură zăpada vieții
C-o lumânarea pusă-n tort.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Frumoasă-i...
În lacul cel verde și lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâșâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalț-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Și caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Țesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaștri, ușori,
Roind și bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aș face un flutur ușor,
Un flutur ușor și gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aș pune pe-o floare de crin
Să-i beau suflețelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!
poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!



Flori, flori, flori
Când vremea se încălzește
Toate plantele-nfloresc.
Atunci natura ne zâmbește
Cum oare să n-o iubesc?
Prima floare ce-nflorește
Este ghiocelul.
Când zăpada se topește
Își arată clopoțelul.
În culoarea cerului senin,
Viorelele-nfloresc.
E semn că păsările vin
Din nou pe plaiul românesc.
Apoi, zambila albastră
Cu laleaua se întrece,
Care, cum să stea în glastră
Și să bea din apa rece.
Când mijește soarele
Regina nopții se închide.
Desfăcând petalele
Altă floare se deschide.
Trandafirul dă în floare
În alb, roșu sau gălbui.
Te-ndeamnă să rupi o floare
La ureche să o pui.
Crinii-s ultimi din toate
Florile care-nfloresc.
Fără ei, zău, nu se poate,
Doar sunt din neamul regesc.
Cu gladiola împreună
Și crizantema de toamnă
Într-un covor se adună
Și la viață te îndeamnă.
În straturi multicolore,
Cu parfumuri diferite,
Toate cu nume sonore,
La femei sunt oferite.
Și copacii înfloresc,
Unul câte unul.
Liliacul cel domnesc
Este totdeauna primul.
Apoi ceilalți pe rând,
Flori frumoase își desfac.
Printre ei te plimbi cântând
Cu omul care ți-e drag.
Ultimul este salcâmul,
Pomul care înflorește.
Zboară în văzduh lăstunul,
Vara lungă o vestește.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cade gheață peste flori
Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare
Pletele sunt așezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios
Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră și tună
Ziua fără soare trece
Pică lacrimi înghețate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greșelile iertate
Se va-împrăștiea și el
Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi
Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheață peste flori
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia
Aș aduna în palme petalele de floare,
Din crini și lăcrămioare o rochie să-ți fac
I-aș pune și paiete din razele de soare,
La poale aș tivi-o cu flori de liliac
Și-n loc de cingătoare pe talie s-o țină,
Ți-aș împleti albastre flori de nu mă uita,
Ți-aș așeza pe frunte cunună de lumină
Și nu din astrul zilei, ci din privirea ta.
O rochie ți-aș face din florile pădurii
Și ți-ar veni turnată, mai bine decât crezi
În degrade-mbinate, culorile naturii
Ți-ar scoate-n evidență frumoșii tăi ochi verzi.
Și astfel înflorită să fii o veșnicie
Rivala primăverii, regină peste flori
Și pe covorul roșu când vei păși mlădie
Umili, să ți se-încline cohorte-ntregi de sori,
Să-ți cadă la picioare neplânse ploi de stele
Și vântul să te poarte în zbor până la nori,
Când nopțile-ți vor țese senine, lungi perdele
Să le desfacă luna, iar tu să te strecori.
O rochie-ți voi coase, cu ea să ți se-mbrace
Și sufletul, și trupul în blânde, vii culori
Din galaxii pierdute atunci mă voi întoarce
În fruntea unei armii de îngeri păzitori
Din zori și până-n noapte, din noapte până-n zori,
Să-ți fim gardă regală, regină peste flori!
poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băștinașul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în colind străbun
Vin să vă colind străbun
Flori de măr și Leru-i ler
În Ajunul de Crăciun
Florile dalbe
Ninge cu argint din cer
Flori de măr și Leru-i ler
Ninge Dor, peste Muscel
Florile dalbe
Ninge cu argint în vatră
Florea Soarelui, raza Soarelui
Peste Țara minunată
Florile dalbe
Ninge până-n Orăștie
Leru-i ler și flori de iie
Peste Lupi și peste Glie
Florile dalbe
Ninge aspru peste noapte
Flori de măr și diamante
La Blidaru, pe Cetate
Florile dalbe
Ninge-n rânduri, ca o salbă
Floarea Soarelui, raza Soarelui
Sarmisegetuza-i albă
Florile dalbe
Ninge slava, an de an
Leru-i ler și cânt de-alean
Sfânt, pe Crucea Caraiman
Florile dalbe
Ninge, fiindc-așa vrea Domnu'
Flori de măr și Leru-i ler
Pe Bucegi și peste Omu'
Florile dalbe
Ninge-albastru, ca în vis
Floarea Soarelui nestins
Ninge viscolind pe Sfinx
Florile dalbe
Ninge burnițat, mărunt
Flori de măr, zburate-n vânt
Trezind Dacii din pământ
Florile dalbe
Ninge tare, vine ger
Flori de măr și leru-i ler
Peste sufletul stinger
Florile dalbe
Ninge-n cugetul curat
Flori de măr, Ler argintat
De Dragoste însetat
Florile dalbe
Ninge-n Suflet de nomad
Floarea cetinii de brad
De ninsori, Carpații ard
Florile dalbe
Ninge alb, pe Țara mea
Flori de măr și flori de nea
Ninge sfânt, în Dacia
Florile dalbe
poezie de Antonela Stoica (24 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori
pe fereastra deschisa
a intrat primavara
a dat buzna in inima mea
aruncand cu flori peste noi
un soare rosu se revarsa
pe cer
cu buze rosii ne saruta
pe obraji
ochii tai sunt doua flori
caprui
deschise in inima mea
a venit primavara
aruncand cu flori peste noi.
poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ne despart pe noi de flori
Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Și n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să țină clipă la distanță...
Atâtea depărtări și zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub același cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Și fiecare cu-a lui noapte
Vorbește și se ceartă poate
Și fiecare cu privirea mută
Privește dimineața slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceață.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Albine și flori
Păstrez încă în mine vis
Tulburător de trist
Și-adânc ca un abis
Privesc pe geam înfrigurată
Afară încă e zăpadă
Și norii sunt gata să cadă
Timid un liliac ar vrea
Să-mi șteargă cumva lacrima
Ce pe obraz îmi tremură
A reușit, mâna întind
Prind primăvara ce-a venit
Cu muguri verzi și chip iubit
Speranța zilei care vine
Alungă iarna ce-i în mine
Aștept să văd în flori albine.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Deja mi-e dor de fluturi ...
Din văzduh plouă cu fluturi.
Le-aș pune pe-aripi săruturi,
Dar își văd de drumul lor,
Înspre Raiul florilor.
De când cântă pitpalacii,
Ard de dor, în flăcări, macii,
Ce-i așteaptă-n lanuri coapte,
De cu zori până în noapte.
Pe albastrul de cicoare
Poposesc pe timp cu soare,
Iar de-i cerul plin de nori,
Se iubesc cu mii de flori.
Pe răzorul cu lavandă
Aduc dragostei ofrandă,
După ce o noapte albă
S-au iubit cu flori de nalbă.
Iar când vântul bate-n pale
Leagăn au în flori de cale,
Până-i cheamă, în nou zbor,
Alte vorbe dulci de-amor.
Doar cu-o biată zi, avere,
Sunt ființe efemere...
Mâine, se vor scurge-n luturi.
Ah, deja mi-e dor de fluturi!...
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...
auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba și pământul,
cântă și pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă și vântul
pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
și urcă iar spre stele
dar cerul n-are nici o stea,
doar ele știu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele
auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineață,
dorințele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe față
ești mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre
când te întinzi peste pământ
ești floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ți respir clipa dorință
întinși pe iarbă printre flori
îți simt căldura, o chemare,
am amețit de-atâtea ori
sub trupul tău ușor de floare.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre sufletul tău
Un zbor spre sufletul tău iar,
Mi-aduce gânduri în pahar,
Iar tu când bei e o plăcere
Și pentru mine-o mângâiere.
Un zbor spre sufletul tău iar,
Cel mai frumos cadou mi-aduce-n dar,
Iar soarele-mi luminează chipul
Și fuge de la noi sfârșitul.
Un zbor spre sufletul tău iar,
Îmi duce gândul meu hoinar,
În grădina ta cu soare și flori
Și unde timpul nu-l măsori.
poezie de Eugenia Calancea (10 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ți-am adus regina nopții...
iubito, flori în jurul tău
și toate poartă oful meu,
atât de multe, albe, roșii,
eu ți-am adus regina nopții
zâmbești, îți place, mă săruți
și ochii tăi îmi sunt plăcuți,
văd dragostea jucând în ei,
m-ai așteptat sub flori de tei
pe bancă stăm și mai vorbim,
pe rând în ochi furiș privim,
te strig încet și-același nume,
iubire suntem printre glume
te-aud râzând, apoi râd eu
în palme ai prins dorul meu,
îți caut obrajii ți-i sărut,
mă simt iubit și-al tău drăguț
ne prinde luna împreună,
îmbracă noaptea în lumină,
sunt razele atât de calde
și vor în ele să ne scalde
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


A sosit primăvara! Au apărut și florile... de gheață!
Numai gerul le dă viață
Și pe geamuri le răsfață,
Parc-ar fi niște vitralii,
Sunt tot flori, dar nu sunt dalii.
Dar buchetul lor frumos
Nu are niciun miros,
Cum au celelalte flori...
Adiere și culori.
Acestea sunt flori de gheață,
Ce se săvârșesc din viață,
Cu prima rază de soare...
Uneori și c-o suflare!
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


România
Câmpia ne zâmbește, de flori împestrițată
Ca un chilim ce-l țese natura-n fețe vii;
Și iarba cea subțire, de vânturi aplecată,
Ascunde mii de fluturi cu aripi argintii.
Când florile mișcate de-o blândă adiere
Se-mbată de lumină sub soarele cel cald,
Din sânul lor albina cu poftă soarbe miere
Notând din floare-n floare pe marea de smarald.
Deodat' un nor năpraznic astupă mândrul soare,
Un văl ursuz și rece se-ntinde peste flori;
Se-ntunecă pământul de-o noapte-ngrozitoare;
Și fluturi și albine-s cuprinse de flori.
Dar iată că pe ceruri, spărgând nemila ceții
Un înger se ivește, trimis de Domnul sfânt:
Împrăștie toți norii, cu raza dimineții,
S-așterne iar voioasa lumină pe pământ.
Câmpia cea bogată e dulcea Românie
Cu fluturi, flori și-albine; iar norul cel cumplit
E dușmanul ce tinde s-o ducă la robie
Lățind o neagră umbră pe ceru-i umilit.
Luceafărul ce vine ca să ne dea dreptate,
Gonind întunecimea prin falnicul său zbor,
În lume acel înger se cheamă Libertate;
El trage după dânsul lumină peste nor!
poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste
Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmărește în métro,
Pe străzi, îmi zâmbește din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzește sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerșetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...
poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camelia
A ieșit în zori o fată, având rochia brodată
și încinsă la mijloc cu un fluture de in
când pe frunze mai era lacul cerului senin.
Cum din fire-i râzătoare,
se opri să stea de vorbă
în grădină cu o floare:
unele în cuib de rouă, alte nalte cât un munte.
Însă una-i prea cochetă: are guler de satin,
împlinit cu fagur roșu.
Mai văzu așa minune altădată la bunici
când pe gard cânta cocosu' -
ea făcea căsuțe-n șir printre ierburi la furnici.
Dar cum mâna mică îi scapă,
se-nțepă pe negândite într-un mugure de spin...
Vai, ce chin!
- își zise-n sine.
Poate vrea un strop de apă,
de mă-mpunse așa tare firul greu de mărăcine.
Pe o frunză de cleștar un gândac abia-și ridică
silueta de cărbune,
o furnică
se opri ca să-și șteargă fruntea udă, ochii tulburi de tăciune.
Soarele adânc se scaldă într-o tufă violetă;
ce e drept e prea măruntă, dar din fire e cochetă.
Se ridică în lucire evantaiele de nalbă,
rochii roșii de zorele
rotesc salbă peste iarbă.
Ca o floare printre ele,
fata-și potrivește gheata. Visătoare, ea întreabă:
- Dar ce floare este, mamă?
Am trecut și ieri pe aici, însă n-am băgat de seamă.
E camelia cea albă...
- Dar Camelia sunt eu... Cum să fiu eu, mamă, floare?!
N-am nici frunze,
n-am petale.
Și trecu prin alte rânduri,
coborâtă printre gânduri...
Ceasul bate miezu-nopții și Camelia tresare,
respirând adânc - visează
cum furtuna s-a iscat și din soare
smulse o rază;
ciorile înfruntă cerul.
Câte flori avea cu dânsa,
vântul îi goli panerul.
Dar cum mama era trează,
îi cuprinse fruntea albă și în gânduri se ruga,
visul nopții i-l veghea să nu-i frângă ramura
vântul cel întunecat ce din basme a scăpat.
Telegarul cât o stâncă,
fruntea naltă îi asudă;
numai sta cât să audă,
că în noaptea cea adâncă
zmeul este la hotar.
Și porni ca să-l adune sub copitele-i de jar.
Nalță-te de zor spre stele,
urcând podul de aramă!...
Păzitorii se rotesc, vântu-n cuiburi îl lovesc;
praf și pulbere s-alege de necazuri și de rele.
Mama-n șoaptă o îndemnă:
- Urcă, fata mea, mai urcă până treci de nouă stele,
unde e copilărie, unde îngerii adie
lirele în cântecele...
Dar deodată-n sânul nopții se ivi palat de soare.
Și vibrând în cântec vine o ileană-cosânzeană
cu năftamă de cicoare
și condurii de sulfină,
- Hai, copilă, și te prinde de o rază de lumină!
Oi ruga un șir de fluturi
visul negru să ți-l spele.
Nemurirea să te cânte,
floare mândră a nopții mele...
poezie de Ștefan Radu Mușat din Planeta poveștilor, Ed. Universitară, București - 2021, Antologie de literatură pentru copii (19 ianuarie 2018)
Adăugat de Camelia Sava - Mărgean
Comentează! | Votează! | Copiază!
