Ţărm devastat

Ţărmuri neutre ale mării
Insomnii trădate
Bucurii în care am fost
Provizoriu parte...

Se va naşte legenda
Căreia-i vom rămâne părtaşi
Amândoi,
Chiar dacă ochii pleacă
Fără a privi înapoi...

Amintirile se vor aşterne însângerate
Când mâinile ce ne-au scris
La lumina fulgerelor
Zac retezate!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs

Pe plajă,
Un singur castel.
În cerc,
Paşi împletind infinit.

Inima
Costumată în puşcăriaş,
Amintirile
Zdrobite în cariere...

Fără delict condamnată
La viaţă!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa în noi, rămâne

La noi, în România
credinţa a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.

Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.

Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viaţă avem parte,
suntem tot împreună.

Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câştiga reduta,
vom deveni eroi.

Aşa e scris în carte.
Credinţa în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al nouălea val

Douăzeci de ani şi încă puţin
De ardere şi risipă,
Ca umbră mă-nalţ
Dintre luminile care am fost...

Cu ochii în pământ,
În cearcăne prelungiţi,
Aştept
Descoperită,
Ultimul val!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

ODIHNĂ...

Lasă-mă să-mi odihnesc privirea
În ochii tăi atât de minunaţi
Şi care ne-au adus iubirea
De care amândoi am fost frustraţi.

Mâinile cu tremurul încet
Se caută-ntre ele
Atingându-se discret
Ale tale cu ale mele

Da, îmi amintesc sărutul
Cu ale tale buze dulci
Acesta a fost începutul
Ţi-aminteşti? Atunci…

Îmbrăţişarea caldă, fermecată
Cu neastâmpăr tineresc
Cu fior avid de fată
Vreau ca mereu să „TE IUBESC”.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supunere

Mă dezbrac până la rădăcină,
Fără riposte mă las condusă
De vrerea ta.
De-aş atinge,
Ştiu,
Aş destrăma.

Ochii tăi
Dincolo,
Ca un ecou...

Îmi împodobesc gâtul
Cu frânghia!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intermezzo

Când din ochi picură
Se lasă ceaţa...
Se vor întoarce vapoarele,
Chiar obosite şi oarbe,

Zadarnică osteneală
... Aşa!

...

Când,
Deşi,
Arborii s-au scuturat de stele,
Lovesc în stâncă
Cu inima,
Luna se crede seceră
Şi retează iarba...
Când,
Deşi,
Cu-aceiaşi mândrie,
Voi uita!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă încă

Dacă Tu adunat cu Eu fac Noi,
E poate vrajă, gramatică, complot,
Dacă poţi să te scazi din adunare,
Eu, nu mai pot!

Dacă din teama de a nu te pierde
Am zidit uşi, am astupat ferestre
Dar tu, biruitor le-ai spulberat
Şi ai plecat fără să-mi laşi vreo veste;

Dacă te-a consumat umilitor
Această dragoste, mistuitor de-adâncă,
Dacă simţi că-i mai bine să pleci şi să uit,
Pleacă... dar lasă-mă să nu te uit, încă!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Primăvara
Sunt,
Uneori
Exist...

Crede-mă!
Eu nu pot să iubesc un copac
Fără inimă.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

An nou, speranţe noi

În suflete păstrăm doar puritatea,
Tot ce a fost rău nu mai rămâne,
Senini vom înfrunta realitatea,
Ce cu Noul An va veni de mâine!

Zilele vor naşte noile antreprize,
Create din sufletele optimiste,
Vom ignora ale vieţii grele crize,
Fluturând ale păcii albe batiste!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ridică?

Cine ridică povara din mine
Când cuvintele sunt îngeri de lumina,
Cu rădăcină...
Cum se poate înălţa întreagă memoria
Spărgând zidurile frunţii cu toată furia?

Cine-mi poate lua dreptul de-a nu uita,
Când inima se frânge ca liniştea,
Când mâinile ce-mi întind ciocanul şi cuiele
Sunt aceleaşi ce mi-or dăinui numele?

Cine desprinde de flacari risipa...
Cine-mi ridică aripa?!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că va veni o vreme, şi asta după foarte mulţi ani, când oamenii civilizaţi vor privi înapoi cu groază către generaţia noastră şi cele care ne-au precedat: ideea că trebuie să mâncăm alte fiinţe ce merg pe patru picioare şi că le creştem doar cu scopul de a le omorî. Oamenii din viitor vor spune, "mâncătorii de carne", cu dezgust şi ne vor privi în acelaşi fel în care noi privim canibalii sau canibalismul.

citat din Dennis Weaver
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţă

Din inima mării am ridicat valul
Să-mi rodească pustiul,
Din pulsul memoriei, înţelepciunea amurgului
Să-mi zidească zădărnicia,

După trecerea ta, am strigat Viaţa
Pe numele-i mic...

...

Cu aripa mea vei cuteza spre larg,
Oricum, de prisos te-aş păstra!

E dreptul meu să-ţi aştept naufragiul...

Voi rămâne cu bucuria de-a fi ţărmul
Ce nu te poate primi.

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orchid dust

te vei întoarce într-o bună zi
acolo unde lumina nu aşterne umbre
peste mesajele scrise pe ziduri
care nu mai există acum,
totul va părea la fel ca în prima zi:
golful, vapoarele, norii,
poate că mă vei chema
şi eu voi veni
poate

vom alerga unul spre celălalt tineri
spre o lume aflată pe moarte,
doar noi o vom vedea la fel ca altădată,
vom îmbătrâni cu fiecare pas
fără să ştim că timpul ne-a transformat
în statuete atât de fragile
încăt orice atingere
ne va fi mortală

nu privi înapoi,
în urma noastră se prăbuşesc vise
în zgomot de pleoape,
îţi spun să taci şi mă priveşti nedumerit,
nu înţelegi că suntem damnaţi,
că timpul ne-a ars mocnit în trupuri amintirile
şi înăuntrul nostru pluteşte o cenuşă nesfârşită,
cea mai mică şoaptă
ne va spulbera în cele patru vânturi

nu mă atinge dacă vrei să exist
orhidee uscată într-o carte
despre care nimeni nu-şi aminteşte nimic,
cui îi va mai pasa mâine
de ceea ce a fost
sau nu

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În barca vieţii mele

În barca vieţii mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineţii, fie în amurg.
Ale vieţii valuri mereu m-au lovit,
am ieşit la ţărmuri şi am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viaţa mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
şi în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieţii mele apa a intrat
şi valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopţii groaznic mă lovesc,
când bezna se aşterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morţii să mă scapi aş vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieşiţi din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri şi ajunşi pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de Dumitru Delcă (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Am iubit atâtea bucurii,
Atâtea dureri am iubit...
Ca acum să mă-ntreb:
Unde-am greşit?

Am iubit câteodată mâini,
Alteori ochi am iubit ;
Uneori am iubit doar cuvinte
... Atunci am greşit

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1980)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest de susţinere

Ca să nu mai dezamăgesc niciodată
Voi ocoli răscrucile,
Îmi voi dărui prinosul valurilor
Mă voi netezi înaintea altarelor,
Neputinţa o voi urla doar în stal
Voi rupe picioarele vieţii
Batjocorindu-i infirmitatea.

Străpunsă de aşchiile cuvintelor
Mâinile vor susţine deodată cortina
Ca şi cum aş arăta copilului de lângă mine
Bolta cerului!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria

Vom mai vorbi de-această întâmplare
când vor mai trece către sud cocorii,
lăsând pe cerul toamnelor barbare
poveştile ce mor, nescrise în istorii.

Dar noi, fără să vrem, vom ţine minte
cum ne-au distrus măreţele speranţe,
cu tot ce am crezut mai înainte,
lăsând în loc doar false circumstanţe.

Vom povesti, cu sufletul la gură,
tot ce-am trăit cândva într-o mansardă,
doar cu durere, însă nu cu ură,
din tot ce-a fost, nimic să nu se piardă.

Veţi înţelege ce nu ştiţi din şcoală,
nu poţi aşterne viaţa pe hârtie,
tot ce s-a scris în cărţi e vorbă goală –
metafore orfane..., într-o poezie!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limite

Am reuşit să strivesc ochii lui Dumnezeu
Cu toate fântânile coborâte în ei,
Nu mai am limite, nici absolut
Pot să mă vând
Descreierat şi absurd
Primului venit, celui întârziat
Fără ripostă, fără păcat,
Nu mai există pedeapsă,
Cuvânt să mângâie...

De sub talpă,
Dinţii lui Dumnezeu
Mă sfâşie!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solo

Nu a sosit clipa în care
Aş putea deschide porţile

Prea albe sunt zăpezile
Care sub zero absolut
Mă ţin prezonieră!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1982)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!