E un exercițiu pe care-l fac de fiecare dată cu studenții: pun un scaun și stau. Și ei se așteaptă să-i întreb ceva, să le zic ceva, băi hai, faceți aia sau aia. Și încep și stau, știi, și sunt priviți de ceilalți, și nu știu ce să facă cu statul ăsta. "Aoleu, stau pe scaun". Și văd că e o tăcere absolută și toată lumea se uită la ei. Ăsta e un exercițiu pe care eu îl ador. Ăsta e un exercițiu pe care l-a făcut și Sanda Manu cu noi. Și e foarte bun, pentru că îți dai seama că foarte greu reușești tu să fii tu, personal, cu toate ale tale, stând pe un scaun. Atunci când ești privit. Atunci când lumea se uită la tine. E foarte greu.
citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pe mine nu mă interesează tehnica actoricească, e foarte ușor să înveți tehnica asta actoricească și o înveți oricum în timp, datorită experienței. Dar eu încerc să-l relaxez pe omul ăla din fața mea, cu care lucrez. Pe mine mă interesează ca el să aibă relaxarea, să poată gândi. Că sunt foarte mulți oameni care, dacă i-ai pune aici, în locul ăsta, numai să-i intervievezi și să pornești camera, din start li se întâmplă ceva. În corp, în ei, și se gândesc: băi, ce-ar trebui să zic acuma, ufff, oamenii ăștia, ce se uită ei la mine, și începe, cum să zic eu, neliniștea asta interioară.
citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume
Sunt singur și în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit și cine sunt nu știu.
Sunt foarte mulți acei ce-mi dau binețe,
La fel și foarte mulți ce nu îmi dau
Și stau în bucurie sau tristețe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.
Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.
Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăți din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Invitat, fără scaun
Sunt cuminte și stau trist,
Rezemat lângă dulap.
Am puterea și rezist,
Fiindcă am..."scaun la cap"!
epigramă de Aurel Cehan din Elixir de sănătate (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
J. D. (către Elliot, Dr. Cox, Carla și Turk): Tăceți, tăceți, tăceți din gură, bine?! Cine sunteți voi să-mi dați vreun sfat? Tot ce faceți e să vă plângeți toată ziua despre relațiile voastre. (Se adresează către Cox.) Și știi ceva, încruntă-te cât poți, mărețe, bine? Pentru că nu mi-e frică de tine. (Îl imită pe Cox) O, nu, Jordan nu acordă atenție copilului! Trebuie să fie foarte greu pentru doctorul Uitați-vă la mine, nu-i așa? (Se adresează către Carla și Turk.) Și voi doi ce, vă certați de când v-ați logodit? Uau, probabil sunteți singurul cuplu care a făcut așa ceva vreodată. Nu poate fi vorba că vă e teamă, nu-i așa? (Se adresează către Elliot.) Și tu, tu, hai să uităm pentru o clipă că acum o lună mi-ai spus că nu poți avea o relație cu nimeni. Pentru că pentru mine e chiar amuzant să te privesc cum îți sabotezi toate relațiile din afară, pe bune că e. (Se adresează către toți.) Sincer, singurul lucru care mă consolează este să știu că în timp ce eu stau acasă, holbându-mă la tavan, dorindu-mi să am pe cineva cu care să stau de vorbă, voi, idioților, nu realizați cât de norocoși sunteți. (Iese violent pe ușă. Laverne intră.)
Laverne: Am pierdut ceva interesant?
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tattooist: Știi, pentru prima oară cei mai mulți încep cu ceva mic: numele mamei, inițialele iubitei, ceva de genul ăsta. Nu ca tine. Tu ai avut un set complet de mâneci doar în câteva luni. Celorlalți le ia câțiva ani să facă rost de toată cerneala pe care tu o ai pe tine.
Michael: Eu nu am la dispoziție câțiva ani.
replici din filmul serial Prison Break
Adăugat de Alexandra Toma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zarea
ăsta în fiecare zi cumpără șampanie zarea ăsta nu e în toate zările șușoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi șampaniile zarea până și casierele se mirau când ajungeau să scaneze codul de bare al șampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil că gândeau una mi-a și zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus
deși nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreți să o faceți lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viața pe care nu o înțeleg viețuitorii nu știu ce a înțeles nici dacă a înțeles ceva nici nu are importanță de vreme ce acum stau și scriu și scriu în timp ce beau șampanie zarea și mi se deschid toate zările
și îi văd pe angajații self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva să ies cu zarea neplătită ca nu cumva să iau prea multe zări dar cel mai mult și mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă și frumoasă și tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viața i-am spus iar ea mirată bine bine viața dar în fiecare zi nu domnișoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă
poezie de Nicolae Silade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta este un loc de muncă foarte superficial. Stau pe un scaun timp de două ore, pentru coafatul părului și machiaj și vorbesc despre mine în interviuri...
citat din Selena Gomez
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de duminică
Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exercițiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculță demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ține
concursul de frumusețe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...
poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu am făcut câte ceva pentru care încă nu eram pe deplin pregătită. Cred că ăsta e felul în care crești. Când ai acel gând: "Wow, nu sunt sigur că pot face asta!" și reușești să depășești acest moment, atunci experimentezi cea mai frumoasă senzație.
citat din Marissa Mayer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă tot gândesc la Big-Bangu' ăsta! Ceva foarte mic a explodat, rezultând ceva foarte mare. Da' cine o fi aprins fitilu' și de ce?!
aforism de Mihail Mataringa (25 iunie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
De vorbă...
De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...
Este un mare dar ca să poți vorbi,
Este o minune ca să poți zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranță,
Atunci când suntem la distanță!
Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înțeleg clipele care îmi dau fiori.
De vorbă cu tine aș vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aș vrea să aduc în viața ta,
Iubește și trăiește-ți prezentul, nu uita!
De vorbă cu noi aș vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.
De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aș vrea să știu dacă aș putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.
poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dup-un scaun
Dup-un scaun, aș ascunde
Trupu-ncins de catifea,
Nebuniile rotunde
Și-abur magic de cafea.
Dup-un scaun, ca oricare,
Câte vise nu-nfloresc
Într-o coapsă roditoare
Și un sân dumnezeiesc.
Dup-un scaun, dezgolită
De păcate și trecut,
Tu, eterna mea ispită,
Mă îndemni spre așternut.
Dup-un scaun, fără taine,
Cu privirea te-ncălzesc,
Dezrobită ești de haine
Și aștepți... să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viața este un lung exercițiu pentru zilele acelea în care suntem obsedați de memorie. Iar atunci, ne dăm seama că multe dintre amintiri nu mai înseamnă ceea ce am trăit cu adevărat, ci doar ceea ce ne amintim despre ceva ce nu ne-ar aparține.
aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ceaiul a fost gata, am vrut să mă apropii de masă, dar Bessie îmi spuse să stau liniștită, cu acel ton poruncitor pe care-l cunoșteam atât de bine. Voia să stau lângă foc; pusese în fața mea o măsuță pe care se aflau o ceașcă și o farfurie cu pâine prăjită; apoi mă așeză întocmai ca altădată pe un scaun și-mi dădu dulciuri exact așa cum făcea pe vremuri cu cele pe care le șterpelea pentru mine. Am zâmbit și la fel ca odinioară, m-am supus.
citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Aș vrea eu să n-am probleme...
Traian: Ah, cred că știu despre ce e vorba, își dădu directorul seama. Problemele tale au un nume: Diana Enka, mama ta. Dar aceste probleme le-ai putea rezolva foarte simplu.
Lucian: Cum, dom' director? Cum s-ar putea rezolva?
Traian: Discutând cu ea. De ce o tot eviți?! Știi de câte ori a venit aici, în biroul ăsta, de când ai plecat de acasă? Zi de zi! Stă ore întregi aici, plânge și imploră... Habar n-ai cât de greu îmi e să mă prefac că n-o văd, că n-o aud. Iar spre deosebire de tine, n-o pot evita...
Lucian: A venit la dumneavoastră zilnic?! Nu mi-ați spus nimic în acest sens.
Traian: Pentru că nici nu m-ai întrebat nimic despre ea. Credeai că stă liniștită acasă, că nu se interesează de tine, că nu te caută? Te înșeli! E mama ta... Iar eu sunt nevoit să fac pe durul, deși nu-mi convine. Vezi în ce situații dificile și neplăcute mă aduci? Pentru tine însă, sunt dispus să îndur orice: umilință, jigniri, acuzații...
Lucian: Mama v-a jignit, sau v-a acuzat de ceva?
Traian: Hmm... Nu doar o singură dată, Luci; aproape mereu. Pentru altul n-aș face așa ceva. Dar tu; cum mă răsplătești? Tot trist și suspicios ești!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Exercițiu de logică politică
Paradoxul eu l-accept,
Chiar când alții pot să-l nege:
Statul ăsta-i stat de drept
Dominat de făr-de-lege!
epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu
nu mai sunt
decât o privire
am secat prin vara fierbinte din mine
nu mai am iubire
un fir de păr alb mă strigă
ei... ce-i cu tine?
mă uit pe geam și este întuneric
perdeaua... și ea se uită strâmb la mine
este acolo
un scaun, prin geamul de întuneric
îl vad
un gol și-un scaun, pe care
nu mai stă nimeni!
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viața este un lung exercițiu pentru zilele acelea în care suntem obsedați de memorie. Iar atunci, ne dăm seama că multe dintre amintiri nu mai înseamnă ceea ce am trăit cu adevărat, ci doar ceea ce ne amintim despre ceva ce nu ne-ar aparține în totalitate.
citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Turk: Ei, haide, Carla, dă-mi un singur motiv bun pentru care nu vrei să ieși cu mine.
Carla: Ei bine, ești chirurg. Asa că suferi de complexul lui Dumnezeu, arogantă, toată treaba aia cu "sunt însurat cu meseria". Ești drăguț, dar ești foarte, foarte conștient de asta. Nu știi nimic despre mine așa că toate sentimentele pentru mine vin de acolo jos (arată spre șlițul lui). Dar mai ales, eu caut ceva real, iar tu nu ești altceva decât un băiețel care nu este obișnuit să fie refuzat. Așa că am o grămada de motive. Alege-ți preferatul. (pleacă)
J. D.: Eu aș alege "complexul lui Dumnezeu"... dar e greu de ales, știi, toate sunt atât de bune.
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ești supărată rău pe mine?
Stela: Ar fi trebuit să fiu, însă se pare că nu pot. Și ce-i de făcut în situația asta, domnule comandant? Ce măsuri să iau?
Lucian: Deci, nu ești supărată?! Deloc?
Stela: Ți se pare ție cumva că aș fi supărată?! În cazul ăsta, e evident că nu mă cunoști deloc. Sper să nu afli niciodată cum aș reacționa dacă aș fi cu adevărat supărată, mai ales pe tine.
Lucian: Hmm... Sună amenințător! Iar în cazul ăsta, sper să nu aflu niciodată cum e când ești supărată. Mai ales pe mine.
Stela: Ar fi spre binele tău, frumosule! Și vreau să-mi cer scuze de la tine, dacă într-adevăr ți s-a părut că aș fi fost prea dură cu tine când ți-ai revenit, deși evident că m-am bucurat că ți-ai revenit, dar sper să înțelegi de ce am procedat astfel. Însă nici atunci n-am fost foarte supărată, deși puțin, da, pe moment, ceea ce era absolut normal, pentru că în ruptul capului, niciodată nu m-aș fi așteptat la așa ceva, mai ales din partea ta! Am mari pretenții de la tine! Serios!
Lucian: Înțeleg... Nu trebuie să-ți ceri scuze. Având în vedere faptele, ai fost chiar prea blândă cu mine.
Stela: Și vezi, ce nu fac eu pentru tine? În loc să dorm liniștită, stau cu tine pe puntea principală, timp de patru ore, să te păzesc.
Lucian: Crezi că aș avea nevoie de pază?
Stela: Cu siguranță, da!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!