Carusel

Înalţă rugi, rugină acră,
Nu poţi fugi, strânsoare sacră,
Ochiul e rupt precum o plasă,
Te lasă morţii, nu te lasă,
Faptele-s şterse, jocu-i dulce,
Nici arhitect, nici arhiduce,
Fantasma te salvează, fanta
Ba este Manda, ba e Tanda.
Înaintezi în largi confuzii,
Vezuvii vin după Vezuvii,
Aici a fost cândva grădină,
Acum e un azil. Sublimă
E viaţa după un veac de boală,
Nu dai la nimeni socoteală.
..............................................
Iubita şi-a luat o maşină,
Eu iau în mână un pietroi,
Iubita consumă stricnină,
Eu merg în voiaj la Pleşcoi,
Dar poate vom merge-n Hebride,
Cojoacele s-au cam scumpit,
Un dinte mă scoate din fire,
Iubita are un iubit,
Iubitul e din Tahiti,
Nu doarme, nu bea, e viril,
Mai bine mă duc în Haiti,
Acolo mă dau de viking.
Vikingul sfidează şi frigul
şi dragostea, el e stabil.
Şi numai viciul iubirii
Aşteaptă cuminte-n pistil.
Cultura maori-i pe ducă,
A noastră a expirat,
În creierul nost cât o nucă
Încape întâiul păcat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita blondă

Iubita blondă-i supărată,
N-a mai venit de săptămâni,
Spune că-i foarte ocupată,
Restu-s doar bârfe şi minciuni.

Iubita blondă, mă traduce,
Vrea de la mine numai bani,
Nu ştiu ce fel de viaţă duce,
Dar eu nu pot, am nişte ani..

Iubita blondă, vrea la mare
Şi-n discoteci cere s-o duc,
Pe ring e foc şi provocare,
Dar eu nu vreau, la balamuc.

Iubita blondă-i doar frumoasă,
Dar asta-i totuşi... chiar puţin,
Simt că răbdarea, mă cam lasă
Şi-mi torn, înc-un pahar cu vin.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârdalnicul amor

Multe-am văz't pă bani, vezi bine,
Cum tu mă vânduşi pă mine,
Spune domnul Şaptecoţi,
Acum joacă dacă poţi.
Ai căzut, iubita mea,
Din rang nalt la paria,
Din regină în albină,
Apoi gâză în grădină,
Eu iubesc gâze şi flori,
De la Domnul – sărbători,
Pe la două zile, trei,
O frumoasă de prin Tei,
Nici tu, ea, altcineva
Fărâmat-a-mi inima,
Floare-a lumii, a luminii
Dintre taine sibiline,
Pept frumos, scrie poieme
La serbări pe orice teme,
Tulburat în mine, dorm
şi visez un iad enorm,
dar trădarea nu m-ajunge,
nu mă coase, nu mă-mpunge,
mai bine eram buimac
decât trist şi tolomac,
superstiţii tare vechi,
are lumea ochi, urechi
la peire, la semn rău,
să mă iau de Dumnezeu
ca Iaacov, dar am eu drept
să mai iert, să mai aştept?
Să răspect, să nu răspect
O iubire cu defect?
Strig şi sângelui să stea,
Bem o ţuică de surcea,
Vinovatul nu mai simte
Că-i căzu întâiul dinte,
Un ecou, dar ce ecou
Înălţat de calul-bou.
Doar poporul muncitor
Ară lumea c-un tractor,
Iar tractorul da ocol,
În motor avea vitriol.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rocă

Rocă rănită, munte plângând,
Trec numai umbre prin iarbă, sub vânt,
numai poetul priveşte-n trecut,
sfântă memorie, literă, scut,
precum Orfeu, am privit cu păcat,
Euridice se-ntoarse în Iad,
Ca Hoelderlin trăiesc într-un turn,
Loc nebuniei sub semnul Saturn.
Viaţa e marşul forţat spre final,
Altă viziune, galben-opal
Se face soarele, iubita mea,
Noi suntem rocile, oameni, cândva.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea, m-ai îmbătat
Ca aroma vinului de Busuioacă,
Acum, cu dulce sărutat,
Alintă-mă şi o să-mi treacă.

Ca viţa fragedă m-ai încorsetat
Îmbrăţişarea ta cum să nu-mi placă?
Când toate farmecele s-au dezlegat
La mine, iubirea să se-ntoarcă.

Iubita mea n-am obosit
Gândindu-mă la tine,
Dar mă simt mai fericit,
De viaţa clipele-mi sunt pline.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă ceasul să meargă

Lasă ceasul să meargă, zice Richard,
Urechile îi ard, dar lasă ceasul să meargă,
Poeţii scriu de zor poeme,
Niciun ceas nu se opreşte la vreme,
Toate ceasurile merg, chiar şi pentru morţi,
Că moartea-i numai umbra unei porţi.
Dacă iubeşti, iubeşte mai departe,
Dacă exişti, încrede-te în soartă,
Totul e scris şi socotit şi judecat,
Întru sfinţenie sau chiar în plin păcat,
Eu cred în avataruri, cred c-am fost
Un fulg căzut din ceruri, fără rost,
Acum mă nalţ precum un prunc umblând prin timp,
Iubito, scrie-mi, până nu mă schimb.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e boală

Iubirea nu e boală, dar se poate
Să semene cu boala când încerci
Nesiguranţa, nopţile furate,
Iar zilele te bat cu bice, vergi,
Când totul pare-o prăbuşire înspre moarte,
Când nu mai ştii adevăratul chip,
Iubita este mai departe, mai departe,
Tu te scufunzi în mişcător nisip.
Un semn şi boala se preface-n rai,
De nu eram aici, de nu erai.
Dar piticul lactic spune - şi nu mai trage deoparte să chibzuieşti mohorât
La taina amară a iubirii
Căci Fergus îşi mână acum carele regeşti
Eu sunt cel care
Se bucură tare
De darul inviolabilităţii.
Apar râsete fantomatice. o mireazmă de mosc,
Ca la morţi.
Calamor.
În vis tăcută venise spre el, trup istovit, în giulgiuri largi cu miros de stearină,
Iar suflarea, cu vorbe mute aduceas a cenuşă umezită.
Ochii ei lucitori priveau dun moarte să-mi încovoaie sufletul. Dar nu a reuşit.
Eu am învins, piticul lactic s-a retras în Iad. Ahoe!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

suntem departe în timp şi-n spaţiu,
ne leaga numai o iubire,
nascuta cu Homer odata
si se numeste Poezie!

a fost iubita lui Ovidiu,
pe mal de mare-ntre barbari
a fost iubita lui Baudelaire,
a fost iubita lui Whitman!

de la Virgiliu pana la Puskin
de la Rabelais si La Fontaine
iubita de Villon si Shakespeare
ramane-n timp un vis etern!

pe noi ne leaga o poveste...
cand toate muzele adorm
noi scriem poezii din versuri
pe chat... şi nu in foileton!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în viitor

E-o pagină din cele ce vor fi
Şi nu pot, ce-i acolo, să citesc.
Tu poţi citi? E scris că te iubesc?
Nu poţi vedea nici peste, doar, o zi?

Ei, lasă, nu-i nimic, citim ce-a fost!
Vezi? E frumos, e-al nostru, bine scris,
Şi e adevărat, nu e un vis
Cu întâmplări ce-n viaţă nu-şi au rost.

Am o idee: ce ar fi ca noi,
Din ce s-a scris, din tot ce am trăit,
Să ne alegem doar ce ne-a unit?

Vom retrăi ce-a fost şi... mai apoi!
Iubita mea, să scriem, amândoi,
În viitor, trecutul cu noi doi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Iubita mea de la Sătmar
Cândva plângeai că vin prea rar,
Acum, precum se vede treaba,
Eu vin mai des, dar vin degeaba!

epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita

Iubita mea e-un dulce vis
Într-un decor nepământesc;
Mă simt cu ea ca-n paradis,
Desigur, până mă trezesc.

epigramă de Nelu Ionescu-Quintus din Dicţionar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morţii

Legea morţii trebuie împlinită,
închid ochii, îmi închipui cum ar fi,
Să mori, să dormi, vorba lui Hamlet.

Dar trupul doare. Ochiul vede. Încotro?

Către niciunde. Nu ştim de unde venim,
unde ne ducem. Tahiti spune tot, Tahiti ştie.

Roşul violent al lui Gauguin. Iubiri bolnave.

Ce să-mplinim şi cum? Răspunde.

Să nu atingi inima, mâinile celor ce mor.

Copilăria rămasă pe smalţul cadranului de ceas.

Un surâs ne poate scăpa de dureri, chiar şi ironic.

Mater dulcissima, ce bine te vede cel care pleacă, ce bine...

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, filosofia

Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezeşte melancholia,
Dar şi seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare şi scrie, băiete,
La ce bun poeţii în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipiţe, marchize,
Poeţii nici flori nu aduc şi nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeţii zac în beznă şi scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârşit,
Nu poţi trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poţi face un pom.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet te uit... dar nu, nu pot

Rareori ne gândim la ceea ce avem,
dar mereu la ceea ce ne lipseşte,
spunând:
Acesta este modul,
în care eu trăiesc în present...

Acesta este modul,
în care definesc eu, cine sunt cu adevărat,
un prost, dar un prost îndăgostit.
Acesta este modul,
în care definesc eu iubirea,
ca pe ceva de sine înţeles... dar fără tine...

Nu te mai visez iubita mea,
încet, încet te uit... dar nu, nu pot.
Nu te mai chem, te-am alung din mintea mea,
şi nici nu te mai pot iubi... sau nu.
Încerc doar să par indiferent,
la fel cum ai fost şi tu...

Eu acum,
nici nu mai doresc să te iubesc.
Încerc, îmi este greu fără tine,
dar asta este... o suferinţă, care mă seacă,
... un foc întunecat al răului total...

Nu a fost vina ta
că tu nu m-ai mai iubit,
dar a fost vina ta pentru minciunile,
care cu o candoare prefăcută,
mi le aruncai... crezâdu-mă prost.
Cum de altfel şi eram... orbit în iubire...

Acum eu vreau
să mă înţelegi... şi să accepţi,
nu sunt nici rău, nici indiferent,
dar acum m-am împăcat cu mine însămi,
ştiind că am reuşit să trec
peste focul întunecat,
al unei iubiri neîmpărtăşite...

Nici nu exult la gândul,
că acum ai început să mă iubeşti.
Dar numai eu ştiu,
cât de greu mi-a fost să te uit,
să mă regăsesc... singur făr de tine...

Îţi urez şi ţie baftă la uitat... sau nu,
undeva, cândva ne vor întâlni,
şi vom încerca,
să trece nepăsători unul pe lângă celălalt...

Nu, nu putem,
focul iubirii nu ne lasă,
cădem unul în braţe la altul...
sudaţi în nemurirea dragostei
... dintre noi...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie ce este al şaselea simţ

Nimeni nu ştie ce este al şaselea simţ,
am pierdut, sigur, simţul frumosului,
vine un urangutan zbiară la sfinţi,
sfinţii se sperie şi ne lasă,
am văzut în Brazilia o statuie dedicată gândacului,
poate că nu în Brazilia, poate aici, la noi,
pe stradă circulă bicepşi, cu multă nonşalanţă.
Bicepşii şi explozibilii conduc lumea.
În Grădina Raiului au pătruns ierbivorii,
au mâncat florile, Pomul Cunoaşterii,
Căţelul Pământului latră întruna,
nu ai ce face, vocea mea nu acoperă
vocea urâtului, rime, metafore mai există,
dar unde e Poezia? Poezia a murit
strangulată de răufăcători.
Nebunia, pruncia, bătrâneţea şi bolile sunt omeneşti,
dar cine le recunoaşte dreptul la existenţă?
Mi se spune nu te lamenta, eşti penibil,
da, sunt foarte penibil, ca Regele Lear,
ca Hamlet, Ofelia, planeta maimuţelor devine
o realitate, sexul, focul şi altele au revoluţionat
omenirea, dar noi preferăm grota strămoşilor,
iubita mă-ntreabă- ce faci- nu am ştiut să-i răspund,
de unde vin, unde mă duc?
Am cunoscut setea şi foamea iubirii, ce am făcut
cu imperiul pierdut? Ghilotina se uită la mine şi râde.
Are umor ghilotina.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu, iubito... sunt aici

Iubita mea! spre dimineaţă
Te simt pe trupul meu, liană,
Sorbindu-mă şi dându-mi viaţă
Surâzătoare şi spontană.

Eşti ca un lujer, ce-nfăşoară
Trunchiul copacului rebel
Ce-ascunde, poate, o comoară
Necunoscută... nici de el.

Nu este fruct, nu e nici floare,
Dar curge înspre adâncimi
Exuberant... ca o-ntrebare
Ce-aruncă lavă şi lumini.

Iubita mea! când răsăritul
Ne-mbrăţişează şi ne-mbie,
Nu pot a face... pe smeritul
Şi nici nu plec în sihăstrie.

Voi creşte-n tine... cu tandreţe,
Hălăduind... pe unde... nici,
Un altul n-ar putea să-nveţe,
Dar eu iubito... sunt aici.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

e zonă de conflict
între sprâncenele tale mahon
şi ochii mei subţiri de carton
coboară
din înaltul compact în care te fluturi
încă şi încă (?!)
o după-masă în care iau plasă... uş
oară nu
poate fi o poşetă din piele
de şarpe de companie de
voiaj în stările calde

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!