Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Iulia Hasdeu

Pe malul lacului Geneva

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Și-aprinde ape mov împurpurate.

Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoșate par în noapte.
Tăcere. Din cascade-voci de umbre,
Și apele-n cădere sună șoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapără, se-aprind și flacăra e val,
Jeratic dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. – Simte-un fior
La măreția-ți cele ce te colindă
Posomorât ești, aprig și totuși zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munți în jur mai falnici decât tine
De pază stau înaltele lor creste
Cu mândre frunți spre zările-lumine.

O de-aș rămâne pe-al tău mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Și cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape
La revedere - poate niciodată,
De-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi – pe valuri legănată.

poezie celebră de (august 1884), traducere de Monica Pillat
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre șoapte...
pe țărm, vântul bate și bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu știe că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n rășină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Și-o plânge, și-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie șade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veșted, pe val după val,
Plouă cu moarte și plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

Pe malul lacului Geneva

Fantome-nfricosate par în noapte.

Tăcere. Din cascade – voci de umbre,

Si apele-n cădere sună soapte.

tristih de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu știu răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viața mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca și gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viața-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De ești orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aștern în valuri...

Câte valuri călătoare
Își duc viața în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Adâncuri

tăcerea s-a culcat între șoapte
timpul coboară agale în vale
nimeni în cale
se scutură în zare petale de floare
stele-n fântâni
umbre se scurg în oglindă
pășesc peste ape
cu măști de oțel între pleoape
în palme adun lut milenar
focul arde în vatră
se coace și timpul rămas
mă așez între râuri
din care sorb cu sete
cerul uitat între ape
voi trezi în zori
când clipa se-ntoarce stele
și voi vâsli
spre țărmul umbrei mele
voi pleca în neființă
în dansul ploilor în noapte
și din adâncuri
mă reîntorc în ape

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimă de pescăruș

Te-apleacă peste valul înspumat
Și iartă-l dacă după tine încă plânge,
Sărută-l dacă pescărușii n-au aflat
Câți dintre ei la mal vor mai ajunge.

Abisuri se mai zbat în căutări de vis,
Catargele mai cheamă din valuri pe cei morți,
În ochiul meu o lacrimă visează-un paradis
Prelinsă-n așteptarea vieții și a visatei sorți.

Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,
În mine e-ntuneric și nu găsesc alt drum,
Te-aștept mă salvezi de periculoase unde,
Ce par că-s liniștite dar viața ți-o sugrum.

Întinde-mi mâna ca mă tragi la mal,
Din brațele-nghețate ale morții mă smulgi,
Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,
Și-apoi s-adormi visând în ale mele brațe dulci.

poezie de (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun FabyolaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mihai Eminescu

Iar când voi fi pământ

Iar când voi fi pământ,
În liniștea serii,
Săpați-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
Podoabe și flamuri,
Ci-mi împletiți un pat
Din veștede ramuri.

-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,
am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.

S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-și scuture creanga.

Și cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Și cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Și nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet,
Ci codrul vânt dea
Frunzișului veșted.

Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Și fără prieteni.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Maria Oprea

* * *

valuri valuri valuri
și tot pământul peste val.

a trecut un soare
scăldat prea mult de raze.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Infractiuni contra infaptuirii justitiei. Tomul 9" de Maria Oprea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -69.00- 55.99 lei.

Mulți zic că-s sătui de valuri

Mulți zic că-s sătui de "valuri"
Și se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-și "partea sumbră"
Ca niște stăpâni pe umbră.

Toți au barcă și-s pe mal,
Eu n-am barcă și-s în val.
Și de am... ca o mân,
Nu-s eu rob și ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Și eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" și parcă
Aș putea lăsa treacă
Viața fără val și barcă,
Dar Limanul ce mă-așteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar și-n val, și-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Și tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec și munți, și trec și mare,
Nu poate nimic sub soare
oprească a mea alergare
Și nimic nu-i -mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva mi se-opună
Biruinței spre cunună!

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții
Adăugat de SaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Magnolii plâng (dialog cu Ion Grigoraș și Liliana Trif)

Magnolii plâng și ramurile lor,
În unduiri, parcă se simt cum dor,,,
Mi-am sfărâmat iubirea pe trotuar...
Îmi plânge doina vieții-un felinar.

Cu marea ta de roz, de mov și alb
Sunt pregătită-n noapte să mă-mbrac.
Miros a floare și-a parfum de vis,
Numai iubirea mea s-a stins... s-a stins...

Cum nu sunt un destoinic marinar,
Mă-nalț pe val, mai sus mă-nalț pe val,
O lotcă fără șansa de a fi,
Mă-nalț mereu cu fiecare zi.

Dar lotca mea-i în doliu și-n derivă,
În urmă nimeni parcă nu-mi mai strigă,
Oh, nici un far nu-i mă-ndrepte, vezi?!
Când spun că n-am noroc, acum mă crezi?!

Sălbatică și îmbrăcată-n foc,
Pierind în valul greu de nenoroc,
Mi-a mai rămas un sentiment - speranța.
................................................
Deci vă întreb: "cum vi se pare viața?!"

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Butler Yeats

Lebedele sălbatice de la Coole

Copacii împlinesc splendoarea toamnei,
Potecile pădurii s-au golit;
În amurgul de octombrie în lac
Se-oglindește un cer încremenit;
Pe întinsul apei, printre pietre,
Plutesc cincizeci plus nouă lebede.

Au trecut nouăsprezece toamne
De când le-am zărit întâia oară;
Abia le numărasem, când brusc,
Într-un singur val, le-am văzut cum coboară
Prin aer cu-alura navelor în drum de capă
Și-n sparte cercuri aterizează-n apă.

Am urmărit un timp aceste frumoase păsări
Și-acum am inima-întristată.
Nimic nu mai e cum a fost când ascultam
Pe mal, în amurgul de-altădată,
Ritmul de inimă-ale aripilor vibrând sonor –
Când călcam prin iarbă cu pas sprinten și ușor.

De neînvins, iubit lângă iubită,
Lopătează în răcoarea apelor albastre;
Mereu aceleași, împreună pe apă sau în zbor,
Ele nu cunosc bătrânețea inimii sihastre.
Oriunde s-ar afla, în aer sau pe ape,
Iubirea și lupta le vor găsi aproape.

Acum plutesc pe apa liniștită
Misterioase și fermecătoare ;
Spre ce fluviu sau lac se vor grăbi-ntr-o zi,
Încântând alte priviri, în alba lor planare?
Se va-întâmpla oare-n aceeași oră când, cu mirare,
Voi descoperi că stolul a zburat spre altă zare?

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba engleză.
Sunt disponibile și traduceri în spaniolă, catalană, portugheză și esperanto.
cumpărăturiCartea "Irish Folk and Fairy Tales Hardcover" de William Butler Yeats este disponibilă pentru comandă online la 53.99 lei.

Curând

Vei vorbi la trecut despre dragostea noastră.
Se vor cerne uitări peste tot ce-am trăit.
Va fi lumea la fel, cu-apa zării albastră
și cu valuri de nori pe genunchi de zenit.

Pe-al meu mal de tristeți voi apune devreme.
Pe-al tău mal de speranțe vei apune târziu
neștiind c-am rămas doar acolo-n poeme
să te strig, să te chem, să te cânt și să-ți fiu.

Vei vorbi la trecut despre noi, despre mine.
La prezent voi vorbi despre tine și noi
cât aceste bătăi de aripi mă vor ține
în văzduhul în care-am plutit amândoi...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valer Popean

Am să te-aștept

Am să te-aștept în plină vară
Pe coama unui val spumat
Ascunși în alge, până-n seară
reclădim ce am stricat...

Și pasii-i spală valuri multe
Furtunile s-au răzvrătit
Stă buciumul pe deal s-asculte
Cum plânge dorul ne-mplinit,

Uimiți că șoapta ne pătrunde
Plutind pe coama unui val,
Lăsăm iubirea inunde
Nisipul ce s-a strâns la mal,

Apoi tăcuți ca două umbre
Pășim sfioși prin poarta nopții,
Lăsăm în urmă vise sumbre
Și ne iubim, cât vor vrea sorții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charlotte Bronte

Gelozia și dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme și așteaptă pe cel menit s-o trezească. Îți închipui că toată viața vei pluti pe valuri tot atât de liniștite ca și acelea pe care a alunecat acum tinerețea dumitale. Te lași legănată de unde, cu ochii închiși și urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalță din valuri și nici vâltorile ce le spumegă la picioare... Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase și acolo întregul curent al vieții ți se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă și vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată și prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic și aruncată pe ape mai liniștite.

citat celebru din romanul Jane Eyre de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Wuthering Heights" de Charlotte Bronte este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -35.00- 9.99 lei.

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Și nici că ape peste ape se aștern,
Căci ieri stelar, cânta dorința peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Și lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ți dau îndată,
Și apă sacră speli de dor, de gânduri aceea pată,
Și-apoi te odihnești în har și vise noi.

În dimineți cu rouă și cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune și în zile rele,
Găteli stelare o ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Și nici că ape peste ape se aștern.
Căci ieri stelar, cânta speranța peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temnița, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la ferești rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deșert s-a prefăcut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Rătăcind pe mal de ape

Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere,
Într-o unduire lină valurile se îngână,
Vântul intră-n păpurișuri, mișcă-n dulce adiere.

Trece-o turmă de mioare, se îndreaptă către stână,
Doru-n vale se prăvale în doină de mângâiere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână,
Rătăcind pe mal de ape mi-ascult gândul în tăcere.

Sălcii împletesc șuvițe, tremură în mlădiere,
Lance urcă spre văzduh cumpăna de la fântână,
Nor răzleț cu chip de înger în azur de ceruri piere,
Floarea cea nemuritoare, dragoste, credință-mi cere,
Peste zările senine liniștea-i atotstăpână.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Iorga

Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat;
Pe țermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Și ceru-i sur, greoiu e de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Și s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munți un clopot lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Bocește'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot și mut;
Din cerul aprig și tăcut
Pe ape fără de sfârșit
Se cerne ploaia liniștit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morții, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

poezie celebră de
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Istoria romanilor Vol. 1" de Nicolae Iorga este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -84.00- 54.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete și-n viață?!
Cum apar râuri de lacrimi și de riduri peste față?!
Cum cuprinși de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte și ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mișcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... și destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri și dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viața noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinși între sentimente, clătinați și-n remușcare,
Așteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Pescărușul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer țipau pescărușii
lacrima cade și plânge pe țărmul uitat
de lume, de viață, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
plutește suav peste ape
în țipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe țărmuri mângâiate de mare
trist pescăruș ireal

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete și-n viață?!
Cum apar râuri de lacrimi și de riduri peste față?!
Cum cuprinși de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte și ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mișcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... și destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri și dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viața noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinși între sentimente, clătinați și-n remușcare,
Așteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook