Moartea

Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică şi caldă,
Chiar muribundul - care în pacea ei îl cheamă -
Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;
Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,
Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte.

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (martie 1888), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Eu nu urăsc viata, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică si caldă,
Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –
Sub pleoape obosite privelisti noi îsi scaldă.

Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Si-n alte corpuri trece, când poate sti să ierte;
Asa din cupa sacră cu totii bem, anume,
Si niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte.

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în braţe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Şi vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i linţoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nşirăm speranţe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Şiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulţimii doar farmece să-i dăm
Şi-asemenea Polyxeniei să ştim a muri demni.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vieţii înspre ea ne cheamă.
Din cupa sacră a iubirii bem.
Privim în ochii morţii fără teamă;
În faţa ei cu toţi datori suntem.

catren de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără şi viaţa îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
................................................
Unui copil ca mine, - o, cine poate crede? -
Că sufletu-i linţoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu din Poezii (august 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mi-e teamă, ştii?
Paşii greşiţi şchiopătează azi,
Îi vezi?
Au urma ta pe talpă
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi strivesc chipul
Când păşesc...

Mi-e teamă, ştii?
Mâinile mele au degete triste,
Le vezi?
Au mirosul tău pe vârfuri;
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit parfumul
Când le strâng....

Mi-e teamă, ştii?
Ochii mici au genele răsfirate,
Le vezi?
Au suflul tău pe pleoape
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi şterg urma
Când clipesc....

Mi-e teamă, ştii?
Vocea are urma ta pe buze,
O auzi?
Are praf de dor pe nuanţe
Şi mi-e teamă
Să nu-ţi uit melodia
Când o gâtui...

Mi-e teamă, ştii?
Sufletul meu are goluri din tine,
Îl vezi?
Are vis şi distanţă pe margini
Şi mi-e teamă
Să nu te-alung
Când mi-l caut...

Mi-e teamă.
Ştii?

poezie de Gabriela Chişcari (14 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de nelinişte

Sunt tânără si viata îmi e atât de dragă;
Privind însă pe morti, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Si în mocnirea vietii eu nu te urăsc, soare!
(.................................................)
Unui copil ca mine, – o, cine poate crede? –
Că sufletu-i lintoliu, chiar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-asteaptă-n nerăbdare durerea-si potoli
C-un dor respins de cer!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată
dar pe care îl cunoşti prea bine
şi, poate că, de fapt, te cheama Jean sau Giovanni,
sau Juan sau Yannis sau Johannes
sau poate că avem cu toţii alte şi alte nume
dar a rămas stabilit aşa din trecutul în care
răutatea şi viclenia s-au mutat pe Pământ
din poveştile pe care nimeni nu le mai ştie, nimeni...
şi toate blestemele au căzut ca o ploaie rea
Ivan, dragul meu, şi tu, Giovanni, şi tu, Ioane,
ştiţi voi ce ploaie rea şi vicleană
ne cade pe umeri, pe graniţe şi pe cele câteva zile rămase
iar nume după nume vor fi strânse laolaltă în strălucirea mileniului
după care vom fi cu toţii uitaţi pe pământ

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină,
Sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată, făptura omenească,
Şi ca văzduhul, suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată,
Să-mi răsfăţ inima flămândă,
Ca noaptea, de stele înfometată,
Şi ca viaţa, de iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar, unde-i lumina divină?
La câţi ani, lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă-i de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Căci, încă mai rezistă şi are vise.

Şi, ce este lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât, Sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor,
În lume şi-n toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că drumul nostru se va intersecta mereu, repetat, cu unele poteci, pentru că nu se poate altfel. Sau poate pentru că, la un moment dat şi într-un anume colţ de lume, s-a creat o legătură între două suflete care trece peste kilometri şi timp (asta e explicaţia care îmi convine cel mai mult, ar fi frumos să se întâmple cu adevărat aşa). Poate suntem jucăriile descentrate ale destinului sau poate unele lucruri nu se termină cu adevărat niciodată, doar iau o pauză din când în când.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet drept si pur poate traversa toate mlaştinile fără a se murdări; va avea de sute de ori în fata ochilor cupa delicioasă a viciului fără a gusta din ea.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, draga mea! Ceea ce spui este fals din temelii! Aşadar, nimeni din cei menţionaţi de tine, "nu-ţi poate salva viaţa" şi nici nu poate "salva vieţi". Nici cel care te salvează de la înec, nici cel mai vestit doctor. Tot ceea ce salvează aceştia este pârlitul de corp. Dar viaţa pe care o eşti şi e liberă de corp, cine o salvează? Doar Guru îţi poate salva viaţa, făcându-te să vezi că niciodată nu ai fost corpul, ci viaţa veşnică care-l animă. De mici credem şopârla care ne-o vinde gândul şi anume că suntem posesori de viaţă şi deci implicit gândul e deasupra ei, nu? Dar noi suntem viaţa, iar gândul e un veşnic nevoiaş care apare în ea, şi te invită la efemeritatea şi frica lui de extincţie. De aia crezi că "ţi-a salvat viaţa"!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai la El...

Numai la El e fericire
Ce nu se uscă niciodat'
Mi-e şi prieten şi-mpărat
La prima noastră întâlnire
M-a cucerit a Lui privire
Şi m-a pătruns a Lui iubire
Şi pretutindeni L-am urmat.

Numai cu El pot înţelege
De ce-ncercările mai vin
Căci rănile ce produc chin
Duios, El ştie să le lege
Să pot şi-n viitor culege
Comorile din sfânta Lege
Şi pasiunea s-o menţin.

Numai în El găsesc Lumină,
Răspuns la grele întrebări
Când îmi lipsesc înseninări
Cuvântu-I poate să susţină
Fiinţa-mi, care se închină
Să poată pacea s-o obţină
Şi mii de binecuvântări.

Numai cu El, când vine valul,
Pot să vâslesc, să biruiesc,
Chiar când obstacole-ntâlnesc
Eu ştiu că voi atinge Malul,
Că împlini-voi idealul
De-a trece, prin credinţă dealul
De-aceea mult Îl preţuiesc.

Doar lângă El se uşurează
Poveri ce-apasă uneori
Şi ce urmează? Sărbători
Şi sufletul se-nviorează
Slăvind pe Cel care veghează
Pentru a Lui constantă pază,
Pentru eternele comori.

poezie de George Cornici (31 ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faith Matheny

Prima oară nu vei şti ce înseamnă –
Şi poate nu vei şti niciodată,
Şi poate nu-ţi vom spune niciodată –
Aceste scurte iluminări din sufletul tău,
Asemenea scânteierilor fulgerului printre nori albi,
La miezul nopţii când este lună plină.
Ele vin când eşti singură sau poate
Când stai cu prietenul tău şi, pe negândite,
O tăcere grea cade peste cuvinte, şi ochii lui
Fără să clipească strălucesc privindu-te.
Atunci, voi doi aţi văzut împreună secretul.
El vede în tine şi tu vezi în el.
Şi rămâneţi acolo înfioraţi că misterul
Care stă în faţa voastră vă va lovi şi ucide
Cu o splendoare ca aceea a Soarelui.

Fiţi fără teamă, ca toate sufletele care au asemenea viziuni,
Aşa cum trupul vostru este viu, iar al meu mort,
Tocmai aţi prins o adiere din mireasma subtilă a eterului,
Rezervată lui Dumnezeu Însuşi.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul unei nopţi de toamnă

Dansez printre frunze căzute,
dansez într-un hohot de râs,
dansez pe uitări aşternute,
privind spre un dulce surâs.

E muzica, oare, de vină
că dansul mi-e mult mai destins,
ori toamna aceasta-i divină
şi-n braţele ei m-a cuprins?

E, poate, privirea ei caldă,
e ritmul, e setea din noi?
Prin stropii din ploaie ne scaldă
o vrajă-mpărţită la doi.

Dansez într-o noapte de toamnă,
şi plouă, dar noaptea-i de vis
când totul din noi ne îndeamnă
la dans, pe un ring redeschis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!