Sfat hipocratic

Scump nu e niciodată
A şti o cumpănă să faci;
Nu iraţional, uitată,
Atunci când nu mai eşti cârmaci,
Trezindu-te o zi, nu bine,
Altul, de nerecunoscut,
Topit, fără control de sine,
Epuizat, cu chip de lut
Amorf, fără de zi ce vine...

E încă timp de judecată!

Dar cât de ieftin e; ce ai,
E să-ţi porţi grija ca un tată...

Atât... Dacă-i prea mult să dai
Uitând, avar, că viaţa-i una...
Răspuns... N-o îmbuiba într-una!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!

Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp dai pentru Isus?

În viaţa-aceasta trecătoare  î
C-un ne-aşteptat şi brusc apus
Tu eşti chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanţă foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"

Ai timp de prieteni, şi e bine
Dacă-i ajuţi şi-i fericeşti;
Dar, mai presus de-orice şi-oricine,
Petrece-ţi timp cu El, creştine,
Şi în relaţia cu Sine
Cu totul să te dăruieşti.

Îţi faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câştigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbeşte cu fiinţa ta?

O, da, cu mult mai preţioasă
E părtăşia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiţi de tot şi nu-ţi mai pasă
Păşind cu-avânt şi dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!

Dai timp şi vlagă – pentru gură –
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică şi pură
Ce-ntinereşte-a ta făptură
Dacă-ţi faci timp pentru-al citi.

Din viaţa ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ţi toată
Făcut-ai totul şi nimic?!

Ia bine seama azi, creştine,
Ce faci cu timpu-ţi preţios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici şi-n viaţa care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.

poezie de Paula Diţă (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Când eşti în culmea fericirii, fără griji
Ş-instantul făr-aviz îţi face rozul... alb de coală
Şi plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Şi n-ai control, nu mai eşti tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nţelege straniul
Păcat de blestemat ce-ţi eşti... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ţi redescoperi ce-ţi cerşea subconştientul milei...
Şi-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Eşti?... Nu! Te lupţi cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal duşman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ţi aminteşti subit... şi faci prieri de bine.

Ţi-ai rupe trup bucăţi, s-arunci bolândul,
Eşti o mulţime şi-n fond singur contra toţi.
Te tângui şi-ntinzi mâna cu-i uitaseşi, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poţi!?!

Te scurgi în ape-n flu torid cu-ngheţuri umbre
Şi mintea-ţi fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înţepate... un soi de fizic masochistic de durere.

Şi trece timp şi viaţa trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer şi te-agăţi... nădejde?!?

Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ţi-ndreaptă trup şi mai mult suflet, penitenţă
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ţi iei în troc convalescenţă.

Te-ntorci la tot, eşti încet tu, bucăţi tot mai ştiute
Şi-n uvertură eşti mai cast... dar uiţi curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că vieţile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învăţat că singur ţi-eşti călău!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calificat speranţă

De ce-i credinţa în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Şi orbi n-am şti ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?

Deci dacă este şi urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aş vrea să ştiu de cine, cât?
Şi de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?

Că este şi neobservat,
Trecut fără vreo importanţă,
Cel mai puţin de timp uzat...
O fi el acul de balanţă?

E adevărat?... El e... o speranţă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

... atârnă pe peretele văruit în straturi, calendarele timpului trecut;
coji de zile, ca o mătreaţă înainte de spălat sebum,
cum de la mir uscat, de împărtăşanie
pe fruntea încreţită în lut
ars de la o amforă umplută cu parfum,
vărsat, o picătură de câte ori este o sfeştanie,
cât încă mai există amintire...
la rându-i cineva încă s-o poarte
spusă, bine cuvântată,
mai mult o amăgire
de atâta pierdere... când încă semne nu erau în piatră, carte
şi, varul cineva îl va aşterne, o altă peliculă, să ascundă... niciodată...

... să fie un punct din tot muralul timpului, marcat dintr-un oricând, vreodată...?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Sărmanei inimi slabe i-am spus: "Tu
Nu crezi c-ajunge să iubeşti doar una?
Şi nu-ţi dai seama că shimbând într-una,
Îţi pierzi în doruri fericirea? Nu?"

Ea mi-a răspuns: "N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubeşti mereu tot una!
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?"

Sărmanei inimi slabe i-am spus: "Tu
N-ajunge cât eşti tristă-ntotdeauna?
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una
Iubita, noi dureri întâmpini? Nu?"

Ea mi-a răspuns: "N-ajunge, precum crezi;
Tristeţile n-ajung de totdeauna.
Şi nu-ţi dai seama că schimbând într-una,
Dăm farmec nou la vechi dureri? Nu vezi?"

poezie celebră de Alfred de Musset (1831)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i mult pre juvenilă

N-am înţeles şi n-o să înţeleg, se pare,
De ce e dragostea atât de multă la început?
De ce doar tinereţii pare ar fi avut
Şi apoi de ce, din ce în ce, mai mult e-o încercare?

Pentru ce e iubire fără înţelepciune,
Ca şi cum parc-ar fi lipsită de virtute,
De vreun control de sine, doar cuceriri avute...
De ce nu ne-am iubi cum şi la soare... apune?

Nu sunt matur 'ndeajuns amorul să-l discern,
Să aflu din ce naşte; din suflet, ori frumos?...
Ş-n timpu-n anticar, tabloul preţios,
De ce nu-s adoraţii, la fel... Etatea-i tern!?...

Parcă-i un pic păcat... aşa cum nu-i etern...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn de bun... simţ

Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranţă
Pe-un individ, sau pe-o vacanţă...

Să ştii; nu-i unic! E alternanţă!

Părtaş să-ţi cauţi, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ţi pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simţi straniu; drag ţi-e şi-altul!

Nu e partaj fără împărţire,
Cum suflet nu-i fără simţire,
Şi schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!

Doar crezi, dar cald îl simţi, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind una cu viaţa, eşti timp. Trăindu-l, mori împreună cu el, fără îndoieli şi fără chin. Sănătatea perfectă se realizează în asimilarea temporală, pe când starea de boală este o disociere echivalentă. Cu cât percepi mai bine timpul, cu atât eşti mai înaintat într-o dizarmonie organică.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incontrolabil

Ce programare curioasă;
să fac copii
care plecând de-acasă
vor să nu-i mai ştii!?

Ce programare curioasă;
să îmi propun argumentat ceva
ce nu pot face -ah cum viaţa-i ofticoasă-
de altul nu ar exista!?

Ce programare curioasă;
să n-am nicicum habar de mine,
nici de la naşterea-mi pompoasă
şi nici când "exit" intervine!?

Ce programare curioasă;
să fiu... şi fără vreun control
să nu pot eu să-mi modelez carcasă...
Să fiu ca un actor în piele, fără rol!?

Ce programare curioasă;
să plec, să strâng, să uit uşor de tot,
să n-am niciun habar de casă
şi-ntr-un final să fiu ca la-nceput... Ne... tot!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar

Şi vouă vi se mai întâmplă
să nu mai fiţi deloc frumoşi?...
Să vă uitaţi, privirea tâmpă,
în oglindă... Vă găsiţi scârboşi?!

Şi cum se face, tot atunci
nimic nu merge, e împotrivă!?
Nu poţi ce vrei, nu poţi s-ajungi,
eşti fără de control, eschivă!?!

Şi pe deasupra nervi te lasă,
te-ai răzbuna p-orice, oricine;
pe cei nevinovaţi de-acasă...
Nici tu nu ştii... De unde vine?!?

Şi acelaşi eşti, exterior;
poate puţin modificat
printre detalii de decor...
Mai răvăşit; un bos... umflat!

Atunci... să nu vă mai aud
cum că nu credeţi suflet, duh!
"Materia"-i motiv zălud!
Suntem peste Pământ... Văz... duh!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă ştiu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alţii spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Şi dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aş trage,
De ce şi ceilalţi, tot la fel, nu-şi recunosc util
Şi tocmai când ştiut se-adună ştiutele-s mai drage...
La rându-le-şi reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezenţa
-la cei ce-au adunat şi ştiinţă şi practici stăpânesc-
Şi daţi de-o parte, ca apoi să le invoce absenţa...
Ipocrizia moştenită, de toţi, un rău... obştesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!