Omul fără credinţă e ca o frunză uscată de toamnă, care abia se mai ţine de ramura copacului şi care, la prima adiere de vânt se desprinde şi cade la pământ, şovăitoare şi neputincioasă.

aforism de Mihail Mataringa (18 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna
De pe ram se desprinde
Ultima frunză.

haiku de Mihail Mataringa (15 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Burniţă de toamnă...
Pe umede ziduri
Muşchi de catifea
Şi câte-o frunză
Din cele amorţite
În calea mea.

poezie de Mihail Mataringa (20 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie trist
O frunză rugineşte
În timp ce cade.

haiku de Mihail Mataringa (11 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade o frunză
Nepăsătoare lumea
Îşi vede de drum

haiku de Mihail Mataringa (11 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de toamnă –
m-a lovit în pălărie
prima frunză

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cinică

Eu cad frunză
tu cazi frunză
el cade frunză

Ea taie frunze la câini

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de frumos şi înţelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cântată din moşi-strămoşi, şi sfârşeşte când acea frunză verde se îngălbeneşte, se desprinde din copac şi cade la pământ, pe-o margine de drum.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramura de măslin

Umbra copacului meu
Vâsleşte deşirat,
Contopeşte văzduhul
Cu soarele uscat.

Uimirea arde,
Potopul rodeşte
În miezul de măslină
Ramura creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză în cădere îmi evocă un poem nostalgic. Abia atunci când, ajunsă jos şi călcată în picioare de paşi rătăciţi şi nepăsători, prinde miros de pâmânt, abia atunci mă cuprinde simţământul unui poem tragic.

Mihail Mataringa (9 iulie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul priveşte
Absent, cum ploaia cade
În oraşul trist.

haiku de Mihail Mataringa (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Aş fugi numai de toamnă...
Evadarea din mine
Ar fi numai jumătate de adevăr...
M-aş desprinde ca frunzele
Şi m-aş legăna la orice
Adiere de vânt...
Aşa că încep să gândesc
La mare, la val, la port...
Mi-aş căuta ancora
În orice anotimp nefiresc
Şi m-aş întoarce în toamnă
Pentru cealaltă parte de adevăr,
Întru început veşnic...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor. O frunză de toamnă ruginie se naşte în primăvară, trece prin vara vieţii, apoi toamna se desprinde încet din pomul vieţii şi parcă spune: "Ce frumos este să zbori pentru prima şi ultima oară!".

Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de mir

Cade frunza sub petală
De cireş şi un trandafir,
Adunând lumea năvală
Parcă ar fi un ochii,.. de mir.

Si un vânt fad de Golgotă
Il suflă, răsfirând gloata!
Ca pe o frunză uscată
Ce nu ştie, care-i soarta..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrân pe bancă
o frunză uscată
cade alături

haiku de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sute de furnici
Pe scoarţa copacului
Aleargă de zor.

haiku de Mihail Mataringa (11 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza...

Asta-i viaţa mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogoleşte de pe deal. tât: fără o credinţă
în faţa căreia trebuie să te-închini sau să o conteşti,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenuşă
care se va aşterne la distracţia finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un peşte de cobalt
să muşte fără a ţine seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
aşa cum şi piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
şi duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.

Ziua ajunge la sfârşit,
gura ţine post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunţare şi răutate;
doar lipsa de voinţă e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!