Scrisoarea II
De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile?
Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt,
Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,
Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă
A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?
Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă,
În cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă,
Când cu sete cauți forma ce să poată să te-ncapă,
Să le scrii, cum cere lumea, vro istorie pe apă?
Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume
Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,
Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară,
Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,
Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. -
Dragul meu, cărarea asta s-a bătut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearcă prin poeme să devină cumularzi,
Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cântați în cafenele și fac zgomot în saloane;
Iar cărările vieții fiind grele și înguste,
Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste,
Dedicând broșuri la dame a căror bărbați ei speră
C-ajungând cândva miniștri le-a deschide carieră. -
De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?
Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?
Azi, când patimilor proprii muritorii toți sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închină, numind mare pe-un pitic
Ce-o beșică e de spumă într-un secol de nimic.
Încorda-voi a mea liră să cânt dragostea? Un lanț
Ce se-mparte cu frăție între doi și trei amanți.
Ce? să-ngâni pe coarda dulce, că de voie te-ai adaos
La cel cor ce-n operetă e condus de Menelaos?
Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală,
Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială;
La aceste academii de științ-a zânei Vineri
Tot mai des se perindează și din tineri în mai tineri,
Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,
Până când din școala toată o ruină a rămas.
Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii,
Ascultând pe vechii dascăli cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Și-n a lucrurilor peteci căutând înțelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum-harum
Câștigând cu clipoceală nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie adâncă ne-nvârteau al minții scripet,
Legănând când o planetă, când pe-un rege din Egipet.
Parcă-l văd pe astronomul cu al negurii repaos,
Cum ușor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
Și cum neagra vecinicie ne-o întinde și ne-nvață
Că epocile se-nșiră ca mărgelele pe ață.
Atunci lumea-n căpățână se-nvârtea ca o morișcă,
De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. -
Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii,
Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii
Și privind păinjenișul din tavan, de pe pilaștri,
Ascultam pe craiul Ramses și visam la ochi albaștri
Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă
Către vreo trandafirie și sălbatică Clotildă.
Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
Scârțiirea de condeie dădea farmec astei liniști,
Vedeam valuri verzi de grâne, undoiarea unei iniști,
Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;
Când suna, știam că Ramses trebuia să fi murit.
Atunci lumea cea gândită pentru noi avea ființă,
Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință.
Azi abia vedem ce stearpă și ce aspră cale este
Cea ce poate să convie unei inime oneste;
Iar în lumea cea comună a visa e un pericul,
Căci de ai cumva iluzii, ești pierdut și ești ridicul.
Și de-aceea de-azi-nainte poți să nu mă mai întrebi
De ce ritmul nu m-abate cu ispită de la trebi,
De ce dorm îngrămădite între galbenele file
Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile...
De-oi urma să scriu în versuri, teamă mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceap-a lăuda.
Dacă port cu ușurință și cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre școală
- poezii despre viață
- poezii despre poezie
- poezii despre laudă
- poezii despre femei
- poezii despre bărbați
- poezii despre femei și bărbați
- poezii despre înțelepciune
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Copilărie I
Fiece clipă din copilărie,
Pe-un mal de flori am petrecut,
Prin soare făr' de pălărie,
Viață repede-ai trecut.
Rumegam adesea la tartine
Și nu erai cu mine-aici
Să vezi pășunile divine,
Prin care pasul să-l aplici.
Eram doar eu și doi bunici,
Cu furca fânul întorceau,
Iar gri-albastre rândunici
Plângeau încet când îi vedeau.
Mă iubeau ca pe carnea lor,
Toată munca-mi reprimând,
Iar eu priveam de la izvor,
Tot năduful, făr' de gând.
"Bunică scumpă îți aduc
Apă rece din cărări înguste,
Ce stă-n ulcior de lut caduc,
Să-ți bei amarul de lăcuste. ''
Și ea, înger în carne de om,
Mă privea cu suferință-n ochi,
Iar cu cireșe coapte dintr-un pom
Îmi mulțumea făr' de deochi.
Bunica mea de ieri, de azi,
Te-ai dus tu, pe cărări înguste
Și prin ceruri-nalte făr' de brazi,
Sufletul tău Raiul să-l deguste.
Căci copilăria mea s-a încheiat
Când lacrimile vieții de pe-obraji s-au stins,
Ale ființei blânde ce-am sperat
Să pot vedea, până ce anii m-ar fi nins.
poezie de Alexandru-Spiridon Voicilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre copilărie, poezii despre îngeri, poezii despre suflet, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre prezent sau poezii despre ninsoare
Iubitei mele
Ești icoana care îmi iartă gândul,
Când, în vorbe dulci mă răstignesc,
Prieten cu furtunile și vântul
Nu mai știu cum să-ți spun că te iubesc!
Ești partea din suflet care-mi cântă,
Când în brațe, tot mai rar te dezmierd
Și mă iau cu toți demonii la trântă
Dar nu te vând și nu vreau să te pierd.
Mai bine, îmi dau foc în Piața Mare,
Pe-un eșafod, cu toate cărțile ce-am scris
Fiindcă mi-ești boala fără alinare
Și am un loc cu tine-n Paradis!
Ar trebui să-mi dea o alocație,
Pentru tot ce sufletu-mi și mintea zămislește,
Dar, azi, e-o infracțiune-a mea vocație
Și lumea, ca pe-un lepros mă prețuiește.
Tu, dintre toți, îți mai apleci răbdarea,
Peste suferința mea, fără măsură
Și mă pierd, în ochii tăi ca marea,
Pe drumul meu, în Literatură.
De-aș putea, ți-aș face o statuie,
În cea mai mare piață dintr-un burg,
Ești, trup și spirit, regina ce mă suie
Din Iadul vieții, către Demiurg.
Îmi dau doctorii diagnostice fatale,
Mă ocolește lumea, ca pe un ciumat
Dar leacul meu e vraja sărutării tale
Și te port în suflet, dulcele meu stigmat!
poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre medicină, poezii despre iubire, poezii despre vânt, poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut, poezii despre superlative sau poezii despre suferință
Nu ma intelegi
În ochii mei acuma nimic nu are preț
Ca taina ce ascunde a tale frumuseți;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aș risipi o viață de cugetări senine
Pe basme și nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,
În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec,
Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.
......................
Și azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din orișice durere îți face o podoabă,
Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu ești împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntunerec și marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de-adânc și-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer și pe pământ,
Când e o-namorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine și de rău,
Când ești enigma însăși a vieții mele-ntregi
Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre trecut
- poezii despre sunet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
De ce este greșit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viața noastră de la oameni care nu știu ce fac? Experiența lor de viață diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcție decât cea potrivită pentru noi. Ritmul de evoluție al altor oameni este diferit de ritmul nostru și noi poate avem nevoie să ne mișcăm mai rapid sau mai lent decât cred cei din jur. De cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi și sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor. Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel și nu în altul? Dacă privești viața acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îți dă ție sfaturi și el are o problemă. Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca: "Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ți-ai dat sfaturile astea și ție, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepți pe alții?"
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sfaturi, citate despre viteză, citate despre timp, citate despre ritm, citate despre promisiuni, citate despre greșeli, citate despre evoluție sau citate despre cuvinte
Litigiu
Nu-i sunt datoare vieții! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să țin fruntea sus spre ea,
Eu aș împinge-o-ncolo cu piciorul
Și mi-aș vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binișorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?
Nu-i sunt datoare vieții; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă și iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.
De-aceea am tristețea ca redută
Și dragostea din versuri absolută.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tristețe sau poezii despre picioare
De fapt
Se întâmplă ca oamenii să știe
Să vorbească în peste șase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de țări și astfel
Se întâmplă ca oamenii să știe să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Și despre lumile din ei
Și din alții
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Și iar pierdute
Oamenii știu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu ață subțire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ține și când se răstoarnă
Ei
Oamenii știu să scrie chiar și despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Și nu va fi
Pentru că lor le place să caute
Ceva nou
Ceva ce nu s-a mai întâlnit și nu se va mai întâlni
De fapt oamenii vor să fie unici cu ceva
Orice
Cât de mic
Doar
Să fie
Numai și numai
Al lor
Iar dacă nu e să fie
Ei știu să își inventeze propriile lumi
Oamenii știu să contruiască
Munți
Și mări
Și orașe
Cu munți înguști
Cu sute de etaje
Străzi
Cu valuri și valuri
De mașini
Țări
Delimitate
Pentru că de fapt
Oamenilor
Le place să pună bariere
Între ei
Să fie
Ceva
Numai și numai al lor
Iar cine vrea să intre
S-o facă numai cu permisiunea lor
Se întâmplă
Ca științele exacte
Să fie pietre de temelie
Ale omenirii
Ei
Oamenii
Știu că E=MC ^2
Ei știu că lumile lor
Și ale altora
Sunt alcătuite din atomi
Protoni
Și electroni
Neutroni
Și spațiu
Energie
Frecvențe
Și vibrații
Pentru că
De fapt
Oamenii iubesc
Să despartă
Să disece
Să caute
Să găsească
Ceva nemaigăsit
Numai al lor
Unic
Astfel oamenii
Și-au dat seama cum să călătorească
Prin univers
Să părăsească lumea lor
Lumile celorlalți
În căutare de ceva
Nou
Se întâmplă ca oamenii
Să mai știe și să numere
De la 0
La infinit
Pentru că ei au nevoie
Să țină socoteala
Zilelor
Cât mai au de trăit
Și de murit
De fapt
Oamenii știu
Că le este teamă
Să nu se găsească
Ceva ca nimic altceva
Și de-asta ei
Oamenii au învățat cum să-și făurească
Lame
Cuțite
Și pistoale
Tunuri
Și rachete
Și Bombe
De fapt oamenii se pricep cel mai bine
Să dărâme
Să sufoce
Munți
Și case
Orașe
Și țări
Lumi
Și mări
Și oceane
Iubire
Și încredere
Virtute
Și credință
Și vechi
Și nou
Pentru că de fapt
Se întâmplă ca oamenii
Să nu știe nimic
poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre țări, poezii despre învățătură, poezii despre încredere, poezii despre știință, poezii despre zile sau poezii despre vorbire
Adaos de trăiri
nu am nici azi chef să schimb lumea
las asta pe seama politicienilor, liderilor religioși, îndragostiților,
laureaților premiilor Nobel în literatură sau mai știu eu în ce...
să mă schimb pe mine și lumea mea interioară
asta e tot ce contează...
uneori o carte bună și un tril de păsărele
sunt cele mai mari fericiri pe care le poate avea omul
nu am azi chef să mă înalț mai sus de constelații
las asta pentru ziua când îmi voi fi îndeajuns de mult de prisos
și atunci voi explora frenetic toate galaxiile
când mă voi transfigura într-o licărire de stea
uneori e de ajuns să-l asculți pe Bach
pentru a arunca o ocheadă paradisului
azi am chef doar de poezie în forma ei cea mai frustă
să creezi din nimic versuri, să adulmeci din neant cuvântul nefixat
să fii un mic creator pe lângă marele creator
e cel mai frumos sentiment pe care-l poți avea
uneori e suficient să-i citești pe Socrate, Alexandrian și Vasile Lovinescu
ca să poți redimensiona universul lăuntric.
și solitudinea poate fi plăcută
când îți umpli ziua cu un adaos de trăiri
vibrante
poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre schimbare, poezii despre păsări sau poezii despre premii
Adio
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt și de scântei
Din stele,
Când degerând atâtea dăți,
Eu mă uitam prin ramuri
Și așteptam să te arăți
La geamuri.
O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniștit
De lună!
Și când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!
Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.
Și dacă luna bate-n lunci
Și tremură pe lacuri,
Totuși îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei de-ntâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre fericire sau poezii despre cuvinte
Cine sunt eu
Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi și noapte
(mai cu spor pentru ceilalți oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie și celorlalți oameni),
pentru ca ceilalți oameni să știe că asta de-aici și de oriunde,
cea de-acum și dintotdeauna, am fost, sunt și voi rămâne, eu!!
Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorințelor celor din jur! Și, fiindcă n-a rezistat și, acum trei mii de ani,
când, câțiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului și să devină poetă!
Și ea i-a dedicat versuri poetului și a devenit poetă! Poetă adevărată!
Cine sunt eu? Eu sunt un om care și-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Și apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerității:
deznădăjduire și speranță, durere și bucurie suferință și iubire!
Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!
Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o șansă!
De lumina zilei și de întunericul nopții;
de albastru cerului și de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineții și de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalți oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!
Pentru că aveți un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteți sănătoși, frumoși, buni;
pentru că puteți dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucurați-vă..., prieteni...!
poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bucurie, poezii despre noapte, poezii despre dorințe, poezii despre devenire sau poezii despre cadouri
Din când în când...
Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ;
Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat
Sunt osteniți și se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ți fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toți acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet așa cald ș-adormitor nu i-ai atins,
O, și nici unul n-a-nțeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta și tot ce e în tine, tot ce ești
Și astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi ești, orice dorință a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc și, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca și de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenușa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaț-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înălțime
Fără nume
De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig și-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.
Sunt mame ce la sânul lor
Își cresc din greu al lor odor,
Îl cresc cu greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.
De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?
Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin și-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat și fără nume?
Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.
Sunt trup și suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Și-s în salon băieți si fete,
Vino mămico... că mi-e sete...
poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor sau poezii despre tată
Iar e luni
dragul meu
și iar mă vei întreba
cum mă întrebi de obicei
despre toate câte le trăim pe jumătate
pentru că de-o vreme
eu
chiar și pe Dumnezeu
am început să-l simt pe jumătate
ca și când în lumea ta
de carne și de sânge
pot exista doar jumătăți
între care nu vom pune niciodată egal
tu
mereu pe drumuri
ocolind părți din viață
eu
mai tot timpul cu mâinile
agățate de iluzii
pentru un vers
și tot numărăm
numărăm
câteva jumătăți
ce ne rămân
din când în când
pentru noi
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sânge, poezii despre mâini sau poezii despre existență
El, cuvântul
Mă gândesc la acea vreme,
Cea mai dintru început
Când visam să scriu poeme,
Când, de dor, eram pierdut
Și când flăcări împresoară
Din vulcanul clocotind
Din iubire de-o fecioară
Ce o văd și-acum zâmbind...
Mă gândesc a nostalgie
Cum plăteam acel tribut
De nopți scurse-n poezie
Având vers ca așternut
Și cum lira și cavalul
Fără note îndestul
Sau un vin umplând pocalul
Nu îmi erau preambul ;
Doar iubirea cea flămândă
Pusă pe rebeliuni
Și născută spre osândă
Făcea din condei minuni.
Marea-ntreagă de cuvinte
Cotropită de furtuni
Mi-a adus de vremi aminte
Când eu ne visam mai buni.
El, cuvântu-n versuri pline
De nimicul ce-a rămas,
Sufletului ce mă ține,
În tăcere îi dă glas...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (28 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulcani, poezii despre virginitate sau poezii despre tăcere
Nu ești mai valoros cu nimic față de cel de lângă tine. Până când nu vei învăța să te regăsești în fiecare ființă umană din lumea asta, nu vei înțelege ce cauți aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeași planetă cu ei, luptând cu aceleași probleme, trăind la fel și murind la fel. Nu în diferențele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc și lucrează și luptă împreună pentru același scop comun, având aceleași valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni și realizări ale ființei umane. Așa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor și trăiește experiențele lor.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre învățătură, citate despre superlative, citate despre planete sau citate despre naștere
Posedat
Când dorm citesc pe cozi de comete
Gândurile celor ce stau ascunși pe planete
Îi văd zâmbind, dansând printre munți,
Cărunți.
Iar unii din ei vorbesc despre Pământ
Iar vorbele lor, ca timpul, dispar în vânt
Ori sunt aruncate de către mândrul Soare,
Pe altare.
Și simt acum că mă privesc cum dorm
Cu a lor corp de umbră, cu chipul lor diform,
Aud cântecul lor, cântat de-un stol de corbi,
Toti orbi.
Iar șerpi ispititori, îmi spun să mă trezesc
Cu glasul lor sâsâitor, mult prea grotesc
Dar voi rămâne în lumea mea din vis,
Precis.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre șerpi, poezii despre somn, poezii despre păr cărunt sau poezii despre planete
Unui poet-filozof
Gândirea ta poesiferă,
Diversă ca floarea din seră,
Cuvintele-ți filosofate,
Alese, mai sofisticate
Și din exces metaforate,
Iar vorbele-ți mai elevate.
Îmi lași un iz de: "Unicat".
Tu ești poet sau filozof?
Te-ntreb: C-adesea-mi lași un Of.
Când scrii versuri mai delirate,
Greu de-nțeles, pe apucate.
Te crezi un visător pribeag,
Iar eu
Polemolog beteag.
Părerile mi-ai: Confirmat.
Cuvintele fie-ți o: Muză,
Iar versul tău o
călăuză.
Să scrii poeme mai directe
Pentru cei mulți, căci au efecte.
Astfel te vor citi mereu,
În mintea lor vei fi un Zeu.
Prin versuri Agreat
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Dragoste, patimă și blestem (26 septembrie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie, poezii despre lectură, poezii despre gânduri sau poezii despre flori
Ești tu
Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.
Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.
Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmărește azi în toate
Aceasta vreau acum să-ți zic.
Doi ochi pe fața ta senină
Ca două stele de pe cer,
Și buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.
Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.
Și dacă! Dacă măcar tu ai ști
Când îmi zâmbești in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aș vrea
Aș vrea ca tu să fii a mea
Aș vrea o zi măcar din viață
Să pot ieși din astă ceață,
Să pot să-ți spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi ești de dragă!
Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte
În schimbul lor, eu de la tine-aștept:
Un simplu, sincer te iubesc.
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate sau poezii despre lună plină
Lângă tine dragul meu...
Lângă tine am învățat ce-nseamnă să iubești
Căci tu ești totul pentru mine și nimic mai mult
Și vreau mereu să-ți spun cât de drag imi ești
Căci tu ești unicul meu sprijin pe acest pământ,
Lângă tine am învățat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viața mea,
Când toți mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine și în iubirea ta.
Lângă tine am învățat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulți nu le-nțeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu ești fericirea ce nu vreau s-o pierd.
Lângă tine am renăscut ținându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi și prin furtună
Și nimic nu poate sta, în calea fericirii.
Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu ești talisman ce viața-mi ocrotești
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poți să-mi dăruiești.
Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viață,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul și zămbetul pe față.
poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre protecție
Fiecare își imaginează că problemele LUI sunt cele mai mari, că viața LUI e cea mai grea și că experiențele SALE de viață sunt cele mai pline de sens și lecții de viață. E doar o iluzie. Nu ești mai valoros cu nimic față de cel de lângă tine. Până când nu vei învăța să te regăsești în fiecare ființă umană din lumea asta, nu vei înțelege ce cauți aici. Dacă ai fi mai bun decât oamenii din jur nu te-ai fi născut la fel ca ei, nu ai fi pe aceeași planetă cu ei, luptând cu aceleași probleme, trăind la fel și murind la fel. Nu în diferențele noastre vom găsi răspunsurile ce le căutăm, ci în asemănările dintre noi. Când oamenii se adună la un loc și lucrează și luptă împreună pentru același scop comun, având aceleași valori, atunci se întâmplă cele mai mari minuni și realizări ale ființei umane. Așa că data viitoare, înainte să judeci pe cineva, umblă un pic în papucii lor și trăiește experiențele lor.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lecții, citate despre imaginație sau lecții de engleză
Cântec de ploaie
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul și aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare și ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador dușurile lor scoțiene, reci și fierbinți,
Să mă spăl pe dinți îmi place cu apă de ploaie
Să-i amețesc, când ies din baie, pe bărbați.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic și poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Și-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloș parașută ar putea fi pentru cel îndrăzneț,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ții prea departe cardul de mine,
Și tu știi că eu ți-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie și știu cum să te iau
Și-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toți din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Și tu habar n-ai
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul
și aversele cu poetese rivale...
parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre rochii, poezii despre parașutism sau poezii despre literatură