O talpă goală pe cer

o umbră am închis în mine
cum o cheamă, nu ştiu!
am luat un fir de suflet şi l-am lipit pe lumina cerului
şi l-am întrebat: mă vezi?
...
am talpa goală, nu calc suflete cu ea
acum unii chiar mă-njură
mă-ntreabă dacă este iubirea mea
Ea? stă acolo lipită de cer
şi aşteptă să treacă timpul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele nimic

am căutat o viaţă întreagă
marele nimic
ieri, plimbându-mă pe stradă, la amiază
l-am găsit,
era cocoţat acolo, sus-sus
nu ştiu cum a ajuns
privea dispreţuitor la noi
el, marele nimic
greu l-am convins
să-l iau cu mine
lumii să-l arăt
l-am pus cu grijă în desagă
am mers apoi o viaţă întreagă
prin lumea asta, mare, goală
când am deschis desaga
am descoperit mirat
în ea era decât... nimic
desigur foarte mic

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În lumea Marelui nimic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

cad în mine încet
mă agăţ de vorbe ce spun
că sunt răni pe cer
şi nori...
pansamente pe suflete
vocea nu este a mea
ai luat-o tu...
m-ai confiscat
sunt gândurile tale acum
iar tu...
gândeşti cu mine
arătând imaginea mea
unde sunt?

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Dumnezeu

Grăisc în mine cuvintele tăcerii asurzitoare.
Cuvintele eternei treceri şi prefaceri a lumii.

Betesugul trupului, l-am strâns în suflet,
L-am prins de inima mea trecătoare.
De oasele mele, de ADN-eul meu.
În firea-mi rătăcitoare.

Ce timpuri aş putea preface în sân,
Pentru a-mi regăsi pacea mea,
PACEA TA, resimţită cândva,
Aievea? Învaţă-mă, Bunul meu Stăpân!

Nu cer nepăsare, cer doar puţină tihnă.
Scara din vis, nu-mi mai este îngăduit să o urc,
Ci doar s-o cobor,
Într-o mincinoasă şi dulce cădere.

Puţină refacere, din lunga prefacere, CER.
Să nu omor speranţa ridicării la Cer.
E ultima mea dorinţă Divină,
Iertată să-mi fie îndrăzneala şi neputinţa creştină.

Eternul copil, plânge în mine.
L-am ucis odată cu zisa mea ridicare,
In mincinoasa şi dulcea cădere.
ÎŢI cer, să-i ştergi lacrima,
Să mă ierte că i-am luat pacea şi taina.

Doamne, Dă-I sufletului meu suflet!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu L-am văzut, nu L-am auzit, dar L-am simţit întotdeauna aproape de mine...

citat din Viorel Vintila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU L-am văzut, nu L-am auzit, dar L-am simţit întotdeauna lângă mine, când am avut nevoie de EL!

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

ai desenat o lume-n mine
acum singur mă scriu
împart timpul în două
eu lipit de el şi-o fărâmă de hârtie
...
tu un gând suspendat de-un cer
eu un cuvânt pe care-l poţi şterge
tu cu buzele tale ai uitat
cuvântul cu numele meu
...
ai folosit guma

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut teatru pentru că l-am adorat, l-am iubit, l-am iubit şi-l voi iubi peste mormânt; ca dovadă că l-am iubit este că l-am luat întotdeauna în serios; eu până acuma am starea de elev pe care am avut-o toată viaţa...

citat din emisiunea Profesioniştii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

am făcut o operaţie...
dureroasă de câteva zile
am introdus în inima mea un pian
el este prea mare pentru ea
şi totuşi el...
cântă singur pe clapele clipelor mele
inima mea s-a transformat în catedrală gotică
sunete gigantice mă lovesc în aortă
sângele meu este aerul unei orgi
ce are un singur tub
tubul vieţii
el are ramificaţii până la iubire
acolo ramificaţiile se unesc
sub formă de buchet şi erup
în fântâni arteziene
nici Decartes nu ştie ce sunt cu ele
l-am întrebat în trecutul meu
dureros de aproape
dar milenar
dacă tu poţi cânta
pe scena lumii cu mine
pe clapele pianului ce inima...
o pot opri

poezie de Viorel Muha (martie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om

am luat drumul călătorului
destinul în buzunar
inima şi sufletul
le-am pus pe galantar
odihna o aveam la intersecţia
pietrarului
unde sculptară timpului aştepta
acolo unde...
nimeni nu a lăsat
o sticlă de apă veşnică
ca să-mi beau amarul sorţii
în memorie am acum
copii ce se jucau seara
cu zmee
colorate în roşu de apus
cerului ei foc punând
când hârtia ziarului minţea
şi minte
chiar nu vreau să fiu
cocoşatul catedralei
oraşului amorţit în praf de plângere
chiar dacă am coroană de spini
în suflet fără să spun

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

calc căzut în mine, în nelinişti pe o frunză de timp ruginită
descopăr un pom, o pasăre, o toamnă întârziată, liniştită

calc pământul negru, afânat, mirositor şi lung privesc un nor
descopăr că totul este ceva, ce demult am uitat să văd şi toate dor

calc pragul casei bătrâneşti şi mă opresc în tinda, bătrână, veche
descopăr ani mei, în pereţi, în şopronul casei, în pridvor şi-n vetre

calc drumul pădurii pieptiş, urcând acolo sus în poiana vieţii mele
descopăr ca o imagine fugară, în ceaţă, pe tine iubirea mea fierbinte

calc drmul vieţii uitâdu-mă înapoi, plecând pe drumul sorţii mele
descopăr o amintire, un tablou, un sân, un gând, drumuri multe

calc cu privirea îndreptată inainte şi te caut în mare de mulţime
descopăr după un timp că te-am găsit demult şi eşti acasă, la mine

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

tăcerea este totală iar tu, goală,
în iatac ascuns şi tăinuit acolo sus
unde crenelurile gem…
a vânt de piatră

o să ajung la tine vreodată…
acolo sus
la castel?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul meu este să-l învăţ pe Dumnezeu să gândească. Până acum a fost dur şi foarte serios. Eu l-am învăţat că ceea ce crede este o iluzie, că lumea nu e ceva aşa de luat în serios, l-am învăţat să râdă de el şi de propria opera, l-am învăţat să se distreze...

aforism de Iustinian Cruceanu (martie 2014)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu...

Nu încerc nimic din ce nu-mi stă în fire,
Nu încerc deloc să nu am remuşcare,
Dar încerca-voi totul doar pentru iubire,
Cu riscul de-a avea a morţii sărutare!...

Poate-mi vor spune unii că prea le înfloresc,
Nici cotul nu mă doare că-n versuri e admis,
Contează că am gândul la ceea ce iubesc
Şi ştiu eu diferenţa dintre real şi vis...

Să zicem că un lucru noi l-am clarificat
Şi nu mă-ntreabă nimeni ce, cum şi cât ador,
La sentimentul ăsta ce l-am zeificat
Eu am să-l ţin în viaţă şi după ce-am să mor!...

Din toată modestia, iubire, tu-mi oferi
O altă primăvară din multe primăveri!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (12 martie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am zărit

l-am zărit
se vorbea pe stradă de mine
l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri
trist rătăcit speriat de lume
cu ploaia şiroindu-i pe ochi pe gură
cu mersul nesigur de om rănit
răpus de coarne de fier
şi târât de învingătorii
în straie de lână şi coifuri în glumă
în urma lui doar ură
cui îi pasă zic,
apoi urlu cu lupii la strungă,
cui?

prin mine
trec trenuri de umbră
batalioane desuete-n furtună
rupe crivăţul din mine hălci de sânge
treci şi tu iubito strada pe urmă
ca o nălucă fulgerând
glodul şi cioburi de lună

în cerul gurii
am senzaţia de tine
îţi zic
încă îţi mai simt
respiraţia lipită de mine
îmi e cald şi atât îmi e de bine
încât am uitat deja
că de fapt sunt singur
şi aproape de moarte
şi atât de departe de lume

e trupul lui s-a sinucis
uite, l-au aruncat în uitare
acolo unde luna
întretaie lumina cu umbra
şopteşte ferit de mine strada într-una

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă la ieşitul din casă

Chiar dacă mască am purtat,
O întrebare-n minte-mi vine;
Covidul oare l-am luat
Sau el s-o fi luat de mine?

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre noi l-am eliminat pe Isus din faţa ochilor noştrii, dar când închidem ochii, dacă ne gândim la el, îl vedem. Din mintea noastră nu am reuşit să-l scoatem.

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul şi să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospeşte;
Şi l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Şi i-am prins braţele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n cleşte.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am ţesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Şi-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viaţa s-a împiedicat de viaţă;
Nenorocu-l port în mine şi mă mângâie cuminte
Şi, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învaţă.

Calc norocul în picioare şi nu simt cum sângerează
Talpa goală. Inimi frânte, pe sub paşi se conturează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta cel mai greu de închis în suflet într-o viaţă, este aceea după o iubire plecată, pe care nu o să o mai vezi niciodată.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie
şi nu mai are lacrimi, decât uscate, sub nisip cu durere-ngropate
Lumina din ochii lui încet se stinge şi cu ce dor, ar mai vrea
iubire în viaţă şi-n cuvinte să poată pe cer, încă să dea şi să scrie
Valurile dinspre ocean din lacrimi izvorate sunt acum la mică distanţă
dar setea şi durerea, arşita, îl ard şi-n rug de foc
încă se zbate şi nu vrea ca fără rost, iubirea, să-o părăsească
Timpul şi clipa au sosit, scrum şi cenuşă albă lasă
şi-aşteaptă ca cineva pe plaja pustie cândva, mergând îngâdurată
dând cu piciorul în vânt să ridice o iubire de arşită arsă
în formă de mâini spre cerul albastru şi cu-n suflet, în fum ce se roagă

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!