Fetiţa crescu la marginea oraşului, în curtea unei case cu pereţi galbeni. Nu avea inimă... Şi-a pus-o mai întâi pe cea de fier, şi în pieptul ei fierul a devenit fier înroşit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să tânjeasca după un lucru necunoscut, nedorit, şi totuşi necesar ca aerul, un lucru în lipsa căruia se sufoca. Îşi smulse imediat din piept inima asta crudă şi covârşitoare, hotarâtă să n-o mai încerce niciodată. Apoi încercase inima de plumb, care deveni în pieptul ei o pungă de lichid gros şi negru, cu sumbre reflexe indigo. O tristeţe şi-o sfârşire de necrezut, o melancolie întunecată, fără orizont, fără viitor o copleşiră... Era insuportabil, fata-şi scoase noua inimă şi decise să o lase pentru totdeauna în săculeţul cu buzunare organice. Numai inima de cristal era adevărată. Numai pe aceea avea s-o simtă în piept pentru totdeauna.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era preocupat numai de a o vedea pe aceea a cărei voce fermecată îi furase inima. Da, simţea că biata lui inimă neprihănită nu-i mai aparţinea... Simţise în faţa ei o dulce emoţie... Pieptul îl durea, ca şi cum i-ar fi fost deschis pentru a i se smulge inima. Simţea acolo un gol îngrozitor, un pustiu adevărat care nu ar putea fi niciodată umplut decât cu inima celuilalt. Sunt, toate acestea, întâmplări de o psihologie aparte care, se pare, nu pot fi înţelese decât de cei care au fost în dragoste de acest straniu fenomen numit în limbajul curent dragoste la prima vedere.

citat clasic din romanul Fantoma de la Operă de Gaston Leroux (1909)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în fiecare zi mi se mişcă ceva în piept, doctorul mi-a spus
că e absolut normal să simt asta,
din moment ce
inima mea va deveni în curând mamă,
în ea se formează acum
o inimă
căreia pot să îi aud la ecograf
bătăile inimii ei.

probabil acesta este motivul
pentru care
nu mai am cuvintele în afara mea,
toate trec acum prin vene
spre dragoste,
spre inima care va naşte o inimă
şi
o va alăpta cu sângele din cuvinte.

a da dragoste viului
este atunci când în fiecare zi
mi se mişcă în piept
un poem.
tu.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

numai cine cunoaşte singurătatea
va stăpâni cuvântul
numai cine cunoaşte durerea
va stăpâni timpul
numai cine greşeşte şi recunoaşte
îşi va primi iertarea

nu, nu, aceasta nu este o poezie
şi nici o lecţie de viaţă

este oglinda
în care se priveşte un poet
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea şi urâţea tot ce era frumos şi bun, iar tot ce era rău şi urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, aşa cum era, şi orice cusur ieşea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob şi, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheaţă. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elinor Dashwood: Ce îţi pasă ţie de inima mea? Îţi mai pasă oare de altceva în afară de propria-ţi suferinţă? Marianne, de săptămâni întregi mă macină acest lucru fără a avea libertatea de a-i spune măcar unei singure fiinţe despre asta. Mi s-a impus asta chiar de către persoana ale cărei pretenţii anterioare mi-au distrus toate speranţele. I-am îndurat la nesfârşit fericirea în timp ce eu mă despărţisem pentru totdeauna de Edward. Crede-mă, Marianne, că dacă nu aş fi fost obligată să păstrez secretul, aş fi avut suficiente dovezi pentru a putea vorbi despre o inimă frântă, chiar şi pentru tine.

replică din filmul artistic Raţiune şi simţire, scenariu de Emma Thompson, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocazia pentru care voiam să fac drumul era foarte rară şi cu atât mai frumoasă; dar parcă palpitaţia întârzierii îi dădea o încă şi mai mare importanţă. Parcă şi semafoarele, cufundate într-un somn agitat, îmi resimţeau emoţiile, pentru că tresăreau, din când în când, parcă speriate. Căsuţele de la marginea oraşului erau învelite într-un întuneric odihnitor, ca nişte paturi de dormitor. Curbele străzilor îşi dezveleau genunchii de femeie, netezi şi catifelaţi, ca într-un vis din care ar fi vrut să evadeze. Încă era noapte. Aerul de afară era proaspăt, pentru că lumea îl respira numai pe cel din case.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul, punând capul scorpiei într-un burduf, şi în cellalt cărbunii ce făcuse, se întoarse la prăvălia stăpânului său, îşi luă fierul pentru care muncise un an şi se puse a-şi făuri o sabie şi un buzdugan. După ce le isprăvi, îşi încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse în două; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l scoată, ce să vezi? fierul nu era înfipt, ci era o vână din munţi. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce, rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era, se întoarse la prăvălie şi izbuti a-şi face o sabie şi un buzdugan cari să-i fie tovarăşi nedespărţiţi. După aceea se duse cu tovarăşii săi la fântâna botezului şi le boteză, punând săbiei numele de Balmut ajutătorul meu, şi buzduganului Omorâtorul vrăjmaşilor mei; apoi se întoarse iarăşi la prăvălie ca să-şi ia ziua bună, fiindcă voia să plece să-şi caute părinţii.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiul

(Fratelui meu, Iulian)

Fratele meu,
ateul,
nu citise
despre frângerea
Luminii
la Cina Cea de Taină,
pentru a fi pusă
mai uşor
pe cruce.
Dar el
îşi împărţise
inima
în mii de bucăţi,
pentru oşteni,
să simtă,
la fruntarii,
gustul
Patriei.
Aşa s-a trezit
la pensie
că,
în loc de inimă,
îi bate,
în piept,
România!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta vieţii

S-ajung precum mă trage aţa,
Mereu am dat piept cu viaţa,
Cu ale sale vechi fasoane
Şi m-au cuprins numai frisoane.

Pornit fiind să m-opintesc
S-o iau de piept şi s-o trântesc
S-o-ntreb în vorbe omeneşti:
"Tu peste tot mă urmăreşti,
Dezleagă-mi căutările!
De ce-mi ascunzi cărările"?

Ş-uitându-mă l-al dânsei piept
Îl mai aud pe înţelept:

"Să nu te iei de piept cu ea
Ascultă-i numai... inima!

poezie de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutare

Mi-am dus mintea la plimbare,
S-o aerisesc puţin,
S-o mai scot din acea stare
Ce fără motiv o are
Cu inima când o ţin.

Mi-am lăsat inima-n casă
De dorul ei să se zbată,
Că e foarte bătăioasă,
Motivând că e frumoasă;
Absenţă nemotivată.

Fac la inima fierbinte
Şi la minte un apel:
Inimă, să fii cuminte,
Iar tu, minte, simte, simte,
Hai, simte şi tu niţel!

Şi s-a pus mintea să simtă,
Iar inima să gândească:
Minţii cum i-ar sta să mintă,
Inimii să nu mai simtă,
Mintea-n locu-i să iubească?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă să-mi ieşi

Începând de azi mă doare
Fix în cot de dragoste,
Ea timp pentru mine n-are,
Şi-mi e numai pacoste.

Mă alungă, apoi mă cheamă,
Nici eu nu mai ştiu ce vrea,
De azi n-o mai iau în seamă,
O scot din inima mea.

Fă-ţi bagajul ş-apoi pleacă,
Ia cu tine ce-ai adus,
Inima de dor să-mi treacă,
Tu mai mult pe jar m-ai pus.

Îmi promiţi marea cu sarea
Nevăzută apoi te faci,
Şi mai mare-i îndignarea
Că vorbeşti când tre' să taci.

Te-arunc în temniţa adâncă
Din inimă să-mi ieşi, din cap,
Îţi sap o peşteră într-o stâncă,
De tine dragoste să scap.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile din piept

tăcerile din piept alungă răsărituri,
se nasc în timp şi mor pripit...
fuioare zgomotoase erup în asfinţituri
făcându-şi loc prin inimă ca un cuţit.

tăcerile din piept apasă şi încarcă
ca un trăgaci de armă primitivă,
precum un Noe pe-a sa arcă
biet somnambul în era relativă.

contemporan cu propriul "Eu" pribeag
asişti neputincios şi rece
ce clipele-ţi devin şirag
tăceri din piept ce timpul le petrece.

şi clopotarii merg să dreagă struna
clopotniţei din dealul Spirei
azi, inima ce-mi bate e tot una
pe înserat, rămâne martor colbul zilei.

şi dangăn mi-e şi inima şi pieptul
de zbucium şi de dor de o privire
şi scriu şi şterg mereu, tot colbul
ce zace adunat în candida-ţi privire...

nu ai remedii, nu cunoşti unsori
capabile să mai aline-un zbucium,
ştiind că ai gramezi de doruri
besmetice în ritm de bucium...

ridici privirea ca o rază
ce te tractează ca să mai respiri
sperând că negreşit o oază
are să-ţi deie în sfârşit iubiri...

eşti agăţat în lumi ce parcă-s paralele
trăieşti visând speranţa ca pe o virtute,
al valurilor vieţii prin inele
ce te îndreaptă către senectute.

şi-adeseori adormi neâmpăcat
'cercând să fi şi bun, darnic apoi drept,
prea obosit să te mai simţi bărbat
şi să le mai numeşti: tăceri din piept.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!