Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

O zi furtunoasă

Sfârșit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind și gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.

E scalpul tot într-o sudoare
Și ape curg pe brațe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.

E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbușă și-un simplu gest...
Și soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.

Și mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Și-n troleibuz, ieșit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.

Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gândesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfântu' Ilie?!?...
Nici sfinți n-avem? Rău am ajuns!..."

... Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Și cer devine încet spre gri
Și parcă scade-un pic lumină
Și-i și mai cald... Nori vineții!

Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Și păsări brusc 's aduse-n voltă...
Și-un vuiet sumbru scurmă-naltul.

... Nu-i timp nici de-adăpost de hulă
Ce-n răget rupe crengi, lovește,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere... Pământ trosnește!

Un râu se scurge în șiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatră...
Un zarzăr plin deodat' se-ndoaie
Și crapă tot, cracă cu cracă...

E-un urlet surd dezlănțuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Și stau în mijloc pironit...
De-abia respir, sânge nu-mi curge.

Mă chinui frânt spre-un adăpost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleșteu,
C-un ultim gând; ce mic am rost,
La Curtea Lumii!... E, Dumnezeu!!!

poezie de (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Și geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara și-o plânge
Și păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemișcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ țin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, și-umbrelind spovedire.

Se pierde și gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluții, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cumpănă de vifor

Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși mă dor.

Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.

E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.

Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?

poezie de (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, și ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenși, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalță lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Mașinile stropesc și fâșie a petarde,
Exploziile curg și se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din orașul tern și cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre și cu clădiri pompoase.
duc la țară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc țărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mișcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă privește...
Intru în mașină ud, nu știu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu prididește.

Simt sufletul curat, de-ardoare aș vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet și lumină!
Căci uite un căruțaș- ce nu-i dotat hi tech-
Și simte tot, la maxim; nu cum eu... în mașină?!

Și fug nebun spre-o apă, cao văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
îndrept spre litoral, cobor desculț pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încrețiri de alb-
Ce poartă în aspirații, traiecte nesfârșite.
Gândesc la cei pieriți, cu corpul rece, dalb;
întorc către mașină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg șiroaie multe, nici nu mai știu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neștiință... Am inima plouată...

poezie de (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Natal

Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La "end" de western și tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!

Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră... Mintea-mi scald!

Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați... Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam... Cum timpu' oprești?

Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur... Triste apusuri!

Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai... Că-s case multe!

Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!

Astăzi sunt trist că las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui să le-mprumut,
nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!

Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!

poezie de (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanșă
Ce crește, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineție
Și din inertul de copaci, parcă așteptând în liniște un dezastru,
Încet, încet frunze se mișcă și parcă aer greu, mai greu, balanța o declanșă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ție,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roșu-alb, în linii iuți și frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de așteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbușind etaj după etaj,
O învălmășeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de calești și care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până și aerul e un vapor înăbușit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănțuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ion

Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată,
nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școală specială...
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supraviețuiască
și din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieși, un avantaj,
chiar dacă minte, păcălește... trage mult, din greu, ca să trăiască
și nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulți, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
și dinții și-a pierdut de nespălați... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion și nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va ști nicicând că urnește piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Sunt acolo

nu pot capătul de cuvânt înnodat de timp să-l rețin
nici umbra lui să curgă prea încet pe-un non-destin
numerele se deșiră căzând invers și descrescător
somnul nu este nici măcar o pistă pentru ca să zbor

caligrafia neagră cu alb înconjoară dimineți ce zboară
somnul nu-i curs din gene și nu vreau ca să mă doară
dunga prin ușă-mi crapă o dimineață-n zi necunoscută
sarea gândului, aburul amar, îmi este seva mea cea sfântă

nu-mi zgârâia inima, căci deja e negră și o am grav rănită
nu vreau nici ceașca cu negru-n alb să-mi stea ca mută
ridic piciorul și talpa minții încet pășește c-un ochi afară
vreau albul iernii sau cerul tău ce-n gând îmi zboară

strada mă lovește, o sârmă ruginită lumina ea mi-o strică
o gropă se holbează și-n oglinda ei, eu sunt albă rătăcită
un tropot surd din urmă aleargă și-un nas șuierând strănută
deja sunt udă leoarcă și pe asfalt, nebună, alergă-o turmă

cad pietre desprinse lovite în mine, mașinile mă tot zdrobesc
nu am aer, blocuri negre și murdare în ochi ele greu lovesc
brusc totul dispare și într-o lumină veșnică, eu odihnesc
din mine a rămas o idee și-un gând de-al tău, ce se amăgesc

poezie de (martie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aștepta
Și nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu și Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar și o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Și doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârșit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot și doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriți
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roșu asfințit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârșit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)

... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!

poezie de (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nestrămutat localic

N-am timp să mă odihnesc, nici fizic, nici spiritul nu-l am o lene,
tot mă mut cu mine, bun, cu bunuri tot schimbând dughene,
Ce alții țin pretins avut uzând un spațiu, tot acela,
Cu gândul că nici ploi nu-l storc, după topit, de întind umbrela
Și nu văd cer de mișcă nori, crezând un singur orizont;
Un cerc în jur, ca la butoi, ce-o zi și tâmple strânge-n tont
De atât inert cu iz meschin, că lumea-i toată o împrejmuire...
Până la zid, aceeași poartă, neștiind de-alte iubiri... De știre.

poezie de (11 iulie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
și prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost așa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categorisește "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot și eu să fiu ca pictorul... naiv
și să mă vând așa, bani grei... mereu în criză.

poezie de (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem

tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!

tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

tem și de-alde ce-s pe stradă,
nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?

tem, de ce-am ales, sau nu,
n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!

tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!

tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!

tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!

tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!

tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!

tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!

poezie de (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.

Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.

Fac cald și eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Componente

Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?

întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața

Viața este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre țel...
Și gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viața-i o mască adesea obligat s-o porți
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ți-l impui tu singur; un căutat de porți
La care bați c-un nume fără importanță... Știi!...

... Că e și nudul, viața și pe-afară și-n înăuntru,
Ce nici n-arăți cu adevărat decât oglinzii
Și ascunzi perindele ce fug; le știe gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viața-i un trepăduș, ce-l știi, crezi că-i al tău
Și nu-i; tu-i ești al ei, la libera discreție,
Chiar de te-ncumeți să faci numai bine, nu și rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecție!

Viața-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori și dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu țipătul de-o primă zi, la prima rază
Și tot mai veștedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viața-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecții din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând și mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook