Adio, linişte!

Adio linişte, adio
Vecinii mei fac un bairam
Mai sunt trei ceasuri pân' la ziuă
Şi-mi vine să m-arunc pe geam:

Mă plimb prin casă de vreun ceas
Vibrează lampa şi tavanul
Ascultător să fi rămas
Şi nemişcat, măcar divanul

Stau încordat precum un arc
Dar n-am ce face, mă supun
Mai bine ies s-alerg prin parc
Să creadă lumea că-s nebun

Văzusem eu cum ieri, devreme
"Prinţesele" din cartier
Veneau, că n-aveau a se teme
Şi defilau pe palier,

Cu minijupele de-o palmă
Şi tocuri cui urcând agale
Că-n urma lor câte-o sudalmă
Le mai oprea un timp în cale

Doar puştii care n-au complexe
Priveau poftind de jos în sus
Că diferenţa dintre sexe
Le da câte-un fior în plus

Trataţi cu drog şi cu alcool
Cui să reclami că se distrează
Când n-au ajuns nici la viol
Iar vigilenţa lor e trează?

Eu merg devreme la serviciu
Ce scuză aş putea să îngaim:
Că vin direct de la ospiciu,
Sau altfel cum să mă defaim?!

Păcat de tinereţea care
Şi-a pierdut busolele pe drum
Şi-şi vinde lozul ei cel mare
Pentru-o sticluţă de parfum!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

mă strecor încet
îngrozitor de încet
printre obosite gânduri
caut aroma unui vis
trăim şi uităm
inutile amintiri
o creangă bate într-un geam
al cui
al vieţii poţi să spui, dar cui, că nu am cui
mai bine bat un cui în dricul de pe drum
al cui...
trist am plecat pe lângă drum
printre oase şi fum
căutam în van
o creangă verde sau un ram
ce am găsit
mai bine tac
lucrurile trec
uneori se mai rotesc
spre nicăieri
trăiesc intre vis şi adevăr
aici a mai rămas
doar un geam spart
într-o casă moartă
mai am în mână doar un cui
al cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

În copilăria mea copacii erau verzi
Şi foarte mulţi. Şi fluturi prin livezi.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când vorbea tata parcă lovea-n copaci securea,
Iar la gât gulerul îi stătea mereu aiurea.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Mama purta rochii de un galben stins;
Blândă, duioasă, blândeţe fără de cuprins

Vino devreme sau nu veni deloc.

Pe la cinci ani am început să am coşmaruri dese –
Şi-apoi nimic apoi nu a mai fost precum fusese.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Întunericul le spunea celor morţi poveşti,
Cu lampa stinsă-n casă, se-aţineau umbre la fereşti.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când mă trezeam înfrigurat din somnul greu,
Nimeni, dar nimeni, nu venea la patul meu.

Vino devreme sau nu veni deloc.

Când din groaza-mi mută ţipăt a străpuns,
Nimeni, dar nimeni, din casă n-a răspuns

Vino devreme sau nu veni deloc.

M-am ridicat – pe cer soarele cu ochi de gheaţă
Privea cum mă petrec singur singurel prin viaţă.

Vino devreme sau nu veni deloc.

NB. Samhain-ul celtic, premergătorul Halloween-ului, se celebra făcând schimb de sau împărtăşind poezii cu tentă înfricoşătoare. Iar poezia de mai sus are legătură şi cu faptul că Louis MacNeice şi-a pierdut mama când acesta era la o vârstă foarte fragedă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe şi mai iute şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi în orişicare clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio tu, adio soare,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio dorul meu cel sfânt,
Adio, crudule Pământ,
Adio, suflet necurmat,
Adio, plâns nemângâiat ;
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, suflul cel mai viu,

Astăzi te las, nefericit,
Rămân să stau unde-am venit
Ca să răspund la ce-ai cerut
Când n-ai ştiut ce ai avut
Şi ai întors ce-i cuvenit
Să-ţi stea în suflet, fericit,
Doar pentru că în calea ta
Aşteptai flori spre Golgota.

Adio, sărutare grea,
Adio, alinarea mea,
Adio, vânt de neîntors,
Adio, sentiment nestors,
Adio, bucurie dulce,
Adio, gând ce nu se smulge ;
Adio, timp ce stai pe loc,
Adio tu, adio foc.

Ce fericit te-am căutat
Şi cum pe răni mi-ai apăsat
Să vindeci locul unde-ai vrut
Să-ţi laşi veninul ce-a durut,
Ca mai apoi, aici, pe loc
S-aşezi cuţitul nu în toc,
Ci în torace să-l înfingi
Cercând ca inima s-atingi.

Adio, suflul cel mai viu,
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, plâns nemângâiat,
Adio, suflet necurmat,
Adio, crudule Pământ,
Adio, dorul meu cel sfânt,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio tu, adio soare...

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este Ţara lui Invers, în care escroci care n-au citit în toată viaţa lor nici măcar o carte, care n-au în viloaiele lor nici măcar o carte şi care n-au scris niciodată nici măcar o pagină de carte, au "scris" şi publicat în timp ce se aflau în puşcărie cel puţin 5 "cărţi ştiinţifice" în 4 luni, iar asta ca să li se reducă pedeapsa, în baza unei legi nelegiuite, făcută de nelegiuiţi pentru nelegiuiţi.

aforism de George Budoi din Scriitorii de puşcărie în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (10 aprilie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Daca vei voi
Cea din urma zi
Sa o traim macar pe ea frumos.
Sa plecam in munti
Unde nu sunt punti
Unde merg si vulturii pe jos.
Sa avem niste vin
Sa dormim putin
Sub anestezii de cavernet
Eu sa te ascult
Si tu sa taci mult
Sa ne depanam viata incet.
Dupa atata timp
Nu pot sa ma schimb
Totusi trebuia sa ma cunosti
Si la cap de zi
Pentru a sfarsi
Plangem amandoi ca niste prosti.
Poate ca-s naiv
Dar te mai cultiv
In Antichitati de sentiment
Piesa noastra in doi
Va avea apoi
Un tarziu zadarnic happy-end.
Eram numai doi
Zilnic numai noi
Drum nici inainte nici `napoi
Cum s-a intamplat
De s-a adunat
Si e toata lumea intre noi.
Rani atatea am
Ca un cal in ham
Care trage greu un car de spini
Si am sa merg la targ
Si am sa imi vand cu sarg
Toate ranile la cap de timp.
Ne mintim mereu
Unul tu sau eu
Are in mana ultimul atu.
Trec la suferinzi
Murmur in oglinzi
La adio la adio tu.
Nu se mai aud
Pasari de la sud
Un curent polar le strabatu
Ca-ntr-un trist halou
Iti rostesc din nou
La adio la adio tu.
Ce a fost a fost
Ce va fi va fi
Uite ca a venit
Ultima zi .

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de moment

M-am bucurat, în viaţă, de răsfăţ,
M-am risipit, cum spune, just, norodul;
Acuma, stau în casă şi învăţ
"La gât cravatei cum se leagă nodul".

Plimbându-mă prin casă, ca-n poveşti,
De-atâţia paşi, s-a subţiat podeaua
Şi-n timp ce presa debitează veşti,
Îmi strâng, sătul de linişte, cureaua.

Privesc pe geam, recit, în gând, o odă,
Dar Teama e gravidă, stă să nască,
Şi Carnavalul, de un timp, la modă,
Pe stradă mai trimite câte-o Mască.

Afară sunt lalele, trandafiri
Şi verdele e tot mai hotărât,
Dar, evident, cu lanţul de scumpiri,
Curând ne punem funia la gât!

Să uit de sentimentu-ngândurat,
Că triste sunt picturile în ramă,
Aş vrea să ies din casă, pe-nserat,
Să zburd, nebun, pe plai de epigramă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să n-am şi eu, puţin noroc
În lumea asta plină de păcat
Şi parcă timpul stă pe loc,
De noapte legănat

De ce să n-am şi eu, în viaţă rost
Când inocenţii falnic risipesc,
Pierdut mă simt, minţit am fost
Şi totuşi, mai plătesc!

Sau ofilit salcâmi şi lilieci
Mi-e dor să simt al lor parfum
S-alerg nebun, să uit pe veci
De al iubirii fum

Să nu am bani, nici dorul omenesc,
Mi-aş face casă în sălbatic loc
În flori de mai să-mi odihnesc
Sfârşitul meu noroc

Şi părăsit de toţi să mă ascund,
Acolo unde soare n-o mai fi
Să dorm puţin, să uit profund
De noapte şi de zi.

poezie de Stefan Băiatu (21 martie 1987)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii mei

cocorii mei se duc spre sud
şi-n nopţi cu lună îi aud
furându-mi, stolurile pe rând,
toate comorile din gând

şi-n urma lor rămân uşor
că aş putea şi eu să zbor
spre landu-acela plin de graţii
cu ei, într-una din formaţii;

dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalţ prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
şi-atunci mă-nchid în câte-o carte

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie democratică provincială

Aş vrea şi eu să protestez,
Protestele sunt, azi, fireşti,
Dar cum la stat, mereu, lucrez,
N-am timp s-ajung la Bucureşti.

Norocul meu că, în livadă,
Mai am un nuc ce, chiar bătrân,
Prin rădăcini uscate-zadă,
Mi-aduce-aminte că-s român.

Să rezonez şi eu cu ţara,
Spre trunchiul lui, nebun m-arunc,
Strig "JOS GUVERNUL!" până seara,
Iar noaptea, dorm precum... un prunc!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aruncaţi trecutul...

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanţuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri şi durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viaţa noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau şcoala sfântă care ne-nvăţa
să ne mândrim cu glia strămoşească.

Ce să mai zic despre părinţi şi fraţi? –
că am trecut prin viaţă împreună...
Cum să rămână peste timp uitaţi? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis şi nici destine! –
pribegi prin viaţa fără de-nceput,
doar slugi am fi prin ţările străine!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADIO SINCER, EUROPA!

Îţi spun adio, Europa,
Adio Timermans şi Weber,
Sună în Ierihon trompeta,
Adio cremvurşti şi cu lebăr.

Din goticele abatoare,
Nici un şoric mai cumsecade
Şi asta tare mă mai doare,
Că-n gurile de nătăfleaţă
Nici mălăiaţa nu mai cade.

Te înjunghiară mişeleşte,
Exodurile de fanatici,
Cu ordine sunând nemţeşte,
Extremele prefabricate,
În agenţii cu inşi plasmatici.

Perfidul Albion prin brexit,
A şters-o celtic, englezeşte,
Gaulaiteri cu magister dixit,
Din Indiile Olandeze,
Mă fac să spun, Doamne fereşte!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, să-ţi fie de bine!
Eu sunt demult, tot Europă,
În plaiurile carpatine.

Fă, tu să-mi scrii, să nu fii proastă,
Că telefon nu am la munte,
Dar avem poştă sub o coastă,
Cu post-restant şi geamuri multe.

O vreme oi mai sta prin preajmă,
Că sincer, n-am unde mă duce
Şi-oi bea în cinstea ta agheazmă,
Cu zaibăr negru demi-dulce.

Adio sincer Europa,
Adio sincer, Notre Dame,
Un haida-de, şi-un tropa-tropa,
Îţi spun de-acum, bonsoir madame!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio sincer, Europa!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, Timmermans şi Weber,
Sună în Ierihon trompeta,
Adio, crenvurşti şi cu lebăr.

Din goticele abatoare,
Nici un şoric mai cumsecade
Şi asta tare mă mai doare,
Că-n gurile de nătăfleaţă
Nici mălăiaţa nu mai cade.

Te înjunghiară mişeleşte,
Exodurile de fanatici,
Cu ordine sunând nemţeşte,
Extremele prefabricate,
În agenţii cu inşi plasmatici.

Perfidul Albion prin brexit,
A şters-o celtic, englezeşte,
Gaulaiteri cu magister dixit,
Din Indiile Olandeze,
Mă fac să spun, Doamne fereşte!

Îţi spun adio, Europa,
Adio, să-ţi fie de bine!
Eu sunt demult, tot Europă,
În plaiurile carpatine.

Fă, tu să-mi scrii, să nu fii proastă,
Că telefon nu am la munte,
Dar avem poştă sub o coastă,
Cu post-restant şi geamuri multe.

O vreme oi mai sta prin preajmă,
Că sincer, n-am unde mă duce
Şi-oi bea în cinstea ta agheazmă,
Cu zaibăr negru demi-dulce.

Adio sincer Europa,
Adio sincer, Notre Dame,
Un haida-de, şi-un tropa-tropa,
Îţi spun de-acum, bonsoir madame!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

moto: Cui să cer iertare soartă
Că m-au dus la marea moartă
Unde n-au ajuns pescari
Domnii-n robele lor mari?
-------------------------

Degeaba te uiţi la mine încurcat
Că eu nu sunt flautul fermecat
Nici patron, nici arlechin
Nici tragicul Şaliapin;
Sunt un anonim din gloată
Şi mi-am rupt la car o roată
Am rămas de-atunci în pană
Fără pix şi fără pană
Doar cu topul de hârtie
Nu vă pasă vouă, dar îmi pasă mie
Şi escala nu e Scala
Dat afară din Walhalla,
Un văcsuitor de ghete
Lustruieşte la şirete
(Că şirete-s vremurile)
Din Alaska în Kurile
Şi pantofii la clienţi
Care nu-s obedienţi;
Lustruieşte sărăcia
Veacul nostru şi prostia
Aşezat la colţ de stradă
Pe un scaun sau o ladă
După cum aţi intuit
Şi o face ţintuit
Ţintuit şi gratuit...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, domnişoară!

Înşeală-mă când încă-s foarte viu
Fă-o să ştiu, sau fără să o ştiu
Trădează-mă la timp cât se mai poate

Când mor de tot să nu-ţi mai faci păcate
Iar când auzi că-n fine, am murit,
Tu să nu-i crezi, oricum, m-ai părăsit
De-aceea-n ăst voios poem, spre seară,
Dă-te cui vrei. Adio, domnişoară!

poezie de Eugen Evu (1978)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, iubirea mea

Stau trei copaci în curtea mea,
Cu toţii îmi ştiu dorul,
C-ai fost pedeapsa cea mai grea
Şi-mi plânge ochişorul.

Şi umbra lor pe casa gri
Aduc tristeţea care
Începe totu-a înnegri
Prin chin şi disperare.

Dar eu afară am să ies,
Să caut altă floare,
Mă fac cu vorba înţeles,
Că tot ce-a fost... azi moare.

Nu mai e loc de amintiri,
Nici loc pentru iubire,
Ce-au fost odată trandafiri,
Îmi piere din privire.

Tu şterge lacrima de lut,
Că nu îşi are rostul,
Tu te-ai iubit cu cine-ai vrut,
Eu te-am iubit ca prostul.

Nu trage vorbe după noi
Cum că-i de vină mama,
Tu dai iubire prin război,
Dar astăzi mi-am dat seama.

Nu încerca să mă găseşti,
C-ai să-ntâlneşti în cale
Un drum spre deal... uitată-mi eşti,
Ce duce duce tot la vale.

Mai prinde lacrima din zbor
Dacă mai ai ce prinde,
Eu pentru tine am să mor
Şi ochiul se aprinde!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!