Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Grigore Alexandrescu

Adio la Târgoviște

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună și umbra de eroi,
În liniște, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi.
Dar cine se aude și ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii și ce repede pas?
Pământul îl clătește războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii și toate au tăcut.
Așa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 și-a Romei a trecut.
Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul șuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,
Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng.
Și las aste morminte cu suvenire grele,
Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng.
Aicea am speranță să aflu mulțumire;
Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc,
Să văd a aurorii mult veselă zâmbire,
Razele dimineții ce norii auresc;
Aci stejari cu fală se-nalț, se îndreptează,
Urcând ale lor ramuri spre-azurele câmpii;
Aci plopii cu frunza o vale-ncoronează;
Acolo se văd dealuri, ș-aici sălbatici vii.
Din coasta-acestor stânce, din vârful ăstui munte,
De unde își apucă vult?rul al său zbor,
A nopții stea revarsă lumină pe-a mea frunte
Și raza-i se reflectă pe limpede izvor.
Aci zefirul vesel prin frunze-ncet suspină;
Aicea orizontul e dulce, luminos;
Aici aceste râuri... Dar unda lor e lină,
Iar sufletu-mi e-n valuri, n-am soare seninos.
Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri,
Restriștea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit,
Ca ale mării repezi și groaznice talazuri,
De vântul relei soarte spre stânci am fost gonit.
Acuma pretutindeni întorc a mea vedere,
Dar ochii-mi mulțumire deloc nu întâlnesc,
Căci nimenea nu simte cumplita mea durere,
Și oamenii pe mine trecând mă ocolesc.
Așa! așa! iubite, s-a dus scumpul meu bine;
Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ,
Văzând că pentru mine s-au dus zilele line,
Pui mâna pe-a mea frunte și caut un mormânt.
Din zilele trecute, din vechea fericire,
Din vârsta mea de aur, din sfântul lor amor,
Idei au rămas numai, precum o nălucire
Rămâne dimineața din visuri care zbor;
Așa, fără-ndoială, amara mea viață
De-acum e pentru mine nisip neroditor,
Ce vara îl usucă și iarna îl îngheață
Și nici o floare n-află sărmanul călător.
Dar însă suvenirul ființelor iubite
Va fi la al meu suflet etern înfățișat
Ca frunzele aduse de vijelii pornite
La vechea lor tulpină ce-odată le-a purtat.
De visurile voastre, speranțe-amăgitoare,
Acum peste măsură mă văd îndestulat;
Fugiți, zadarnici zile, ce griji omorâtoare
Pe tânăra mea vârstă curând ați adunat.
Când toamna se arată al iernii rece soare,
Copacii plini de jale pierd frunza, se usuc:
Așa nenorocirea uscând a vârstei-mi floare,
Zic lumii un adio: iau lira și mă duc.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satire si fabule" de Grigore Alexandrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Citate similare

Vasile Alecsandri

Pe mare

Ah! viața pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
În cer fie lumină,
Sau nori, sau noapte lină,
Sufletul meu suspină,
Suspină cu amar!

Oricare nălucire
L-a omului simțire
Aduce-nsuflețire
Cu glasu-i încântat,
Se pierde-n neagra ceață
Ce-ntunecă-a mea viață
Și glasu-i se îngheață
De mine depărtat.

Acum cerul zâmbește,
Natura-ntinerește
Și tot care trăiește
Se simte fericit;
Dar mie ceru-mi pare
Cuprins de-ntunecare;
Văd lumea-n întristare
Ca sufletu-mi cernit!

Zadarnic cat plăcere,
Zadarnic mângâiere,
S-alin a mea durere,
curm al meu suspin.
Trecuta fericire
Izvor e de jelire,
Și dulcea-i suvenire
Hrănește jalea-n sân!

O, valuri mari de spume!
Purtați-mă prin lume
Ca frunza fără nume
Ce o plutiți ușor,
Și m-aruncați din mare
Pierdut, fără suflare,
Pe malul cu uitare
Adâncului Bosfor!

poezie clasică de (mai 1847)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Bătrânul pescar

Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
ascundeam; mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceață,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roșii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriș culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ține cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!

Marea a fost cu mine bună, iar zilele și nopțile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Farmecul nopții

Noaptea e iarăși rece, e sumbră și aș vrea
te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ți e de jar
Și-n loc de fericirea ce-o așteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau să m-ascund, plec, s-alerg din calea ta
Dar mă reține-un lucru. Și asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greșit fug așa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Și mă decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde ești și-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, pășesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalți ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopții mele.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Și care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
În veci printre steluțe te cată al meu dor,
Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor!
V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Și multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,
Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,
Și care se unește cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe -ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vor trece anii

Vor trece anii și cândva vor așterne
Un colb diafan pe scoarțe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viață în pagini prăfuite.

Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi și am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut și ele!

Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag și fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viața ta!"

Și ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.

Nevăzut, timpul va zbura
Peste ale sipetului foi ce au fost albe
Și praful vechimii îl va scutura
Peste ele, peste pletele-mi dalbe.

În nopțile târzii de toamnă
Când frunzele arămii se desprind și mor
Cu nostalgie amintiri or apară
Și de anii tinereții îmi fi-va dor...

Atunci viața mea reciti-o-voi pas cu pas
Iar apoi lin eu voi adormi,
Șoptind încet, cu molcom glas -
"Ce păcat... S-au dus... Trecut-au anii..."

poezie de
Adăugat de Eliana SerbanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Grigore Alexandrescu

Frumoasă e natura

Frumoasă e natura, frumoasă dimineața,
Plăcut este al undei murmur melodios:
Și roua și zefirul, și floarea și verdeața,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor,
Și vântul îți șoptește misterul de amor.
Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire
Și visuri fericite, iluzii îngerești,
Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire,
Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești.
Când soarta ne-mblânzită m-adapă cu durere,
Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita.
Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere,
Nimic nu mă mângâie, decât iubirea ta.
A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de înmormântare

Ești atâta de departe!
Timpul trece, zi și noapte...
În clepsidră risipite,
Trec aducerile-aminte.
Nu-ți mai amintești, copile,
Nici de frați și nici de mine.
În chilia mea, deodată,
Singură-s și-nlăcrimată.

Ești atâta de departe!
Lacrimile mele, toate
Și năframa, doliul, plânsul,
De când ți-a plecat tăicuțul,
Sunt măicuță, într-o ladă,
Să le ai când vei veni.
Vezi, lacătul din poartă,
La Maria e, știi!

Timpul trece zi și noapte,
Tu ai rostul tău, măicuță,
Plâng de-un timp, sperând poate
Sub a bradului crenguță,
Umbra pasului meu, încă,
Va rămâne pe pământ,
Ca o ultima avere,
Fiindcă n-am să-ți scriu vreun rând.

În clepsidră risipite,
Cad ca niște cruci de piatră
Gânduri, lacrimi... amintirea
Despre mamă, despre tată.
Dor de dorurile toate
Clopotele. Îngeri trec
Valuri peste timp, copile.
Ca pe tine le petrec...

Trec aducerile-aminte...
Vei veni la parastas?!
A fost ultima dorință
Mamă, care mi-a rămas...
Nu-mi împodobiți mormântul!
Iarbă verde vreau crească
Trupul meu, umbrind pământul.
Doar așa voi fi acasă.

Nu-ți mai amintești copile!
Varsă-o lacrimă străinii...
Ei aprind câte-o lumină...
Pită-mi coc, plângând, vecinii.
Și-amintesc tremurândă
Mi-era mana... Că am dat
Și eu bunilor lor, maică,
Când și ei au înnoptat.

Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești... Bogat
Poți fii, -ți fie bine...
Tu de-acasă ai plecat!
Rod de lacrimă străbună
Curge-n țarină și-n vin,
Tu te-ai dus orfan în lume,
Scormonind pământ străin...

În chilia mea, deodată,
Pași aud... sau mi se pare.
Văd o umbră la fereastră...
închin... Ce este oare?!
-" Cine ești?! întreb aiurea.
Ce aud?!"
- "Sunt eu, măicuță!"
"Plâng și lacrimile mele
Curg șiroi pe ochi, Lenuță!

Singură-s și-nlăcrimată...
Nu știu, vis e, ori așa,
E vreun gând... Scârțâie ușa!
Intră-n casă cineva.
- Cine ești?! Că nu văd bine!"
- "Biata mea măicuță,-s eu!
Am venit din țări străine
Și am plâns de dorul tău."

Singură-s și-nlăcrimată,
În chilia mea, deodată.
Nici de frați și nici de mine
Nu-ți mai amintești, copile!
Trec aducerile-aminte,
În clepsidră, risipite
Timpul trece zi și noapte...
Ești atâta de departe!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe-ntinsa mea planetă

Pe-ntinsa mea planetă
Îmi cânt mereu aceeași iubită...
Nu stau la soare sau la umbră
Dar vreau fie veșnic fericită.

Nu știu de ce mă iubește... nu...!
Sau poate a fost un vis aievea.
Pe-ntinsa mea planetă
Te vreau iubită-ntre iubite.

Un nor în depărtare
Se-arată printre stele
Iubito tu!... acuma unde ești
îmi citești o mare de povești?
Sărmanul "eu-l" din mine
Și-a dus speranța până la sfârșit
Dar în sufletul tăcut fără de urme
Își găsise inima străpunsă de un cuțit...

O...! Viața mea fără de tine
Nicicând nu va sta ascunsă
Căci am găsit atâta dor în mine
Pentru un foc aprins de viitor.

poezie de din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Casa străbună

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o știam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalță mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.

Ai dispărut și tu, iubită mamă! –
te-ai dus precum copilăria mea
și mă privești acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânși în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
caute-ntre ziduri reci lumina.

Au fost sădiți de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viață bună!
Tu, mamă, l-așteptai cu masa plină
și îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.

V-ati dus, și el și tu, iubită mamă!...
și frații mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum și mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
și casa părintească dărâmată,
neștearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Antimaterie

Privește-,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie cobor.

Ascunde- propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.

Uită- adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiți din hamuri de troici.

Păzește-mă fără să vrei,
absența mea e mai puternică decât ființa mea,
așa încât ai grijă de lipsă, de tăcere și de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cimitirul amintirii

Tu dulce cimitir al amintirii mele
Păstrezi sub mii de cruci doar zile grele.
Pe cele bune le ia cerul la apus,
Așa că noaptea întreb: de ce s-au dus?

Și unde oare le ascunde?
De ce tristețea vrea să mă inunde?
De ce nu s-au culcat și ele-n cimitir?
Și nu-mi dau voie măcar să le-admir?

Aș vrea să-mi amintesc și eu de fericire
Din suflet să-mi alung a mea răcire,
Să văd cum printre zile grele stau și bune
Cum vântu-ncearcă iar ne adune.

Tăcere. Îmi strigă cimitirul cu glas tare:
Tu, om tâmpit, nu înțelegi chiar oare?
zile bune ai în suflet și în gând,
Dar nu în cimitirul vieții căutând?!

poezie de din Supradoză de gânduri (19 februarie 2014)
Adăugat de Ecaterina GrecuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

Ultimul mesaj

Se scurg zilele din viața ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul și îndepărtatul meleag,
Voi locui și eu, ca și alții ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele și dragele, visele mele.

Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îți vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu te văd și în brațe te strâng?
Am fiu mereu singur și iubirea am să-mi plâng.

Ai fost în viața mea o apariție divină,
Frumoasa mea blândă și cuminte copilă.
Plec totuși fericit, c-am putut te iubesc,
Cu acest curat și cald simțământ omenesc.

Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Și voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are și un sfârșit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face înțelegi și să mă crezi.

-ți rămân pe veci în amintirea ta aș vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Și să-ți amintești așa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost și rămâne... Cornel.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Amicului F. I

Visuri trecute, uscate flori
Ce-ați fost viața vieții mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,

V-ați dus cu anii-mi, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viața mea curge uitând izvorul.

Candel-a ștersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
topese tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.

Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieții mele,
O buhă care, țipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.

Viața-mi se scurge ca și murmura
Ce-o suflă-un crivăț printre pustii,
usc ca crucea pusă-n câmpii
Și de blăsteme mi-e neagră gura.

Îmi târăsc soarta ca un vultur
Ce își târăște aripa frântă,
Vicolul iernii moarte îi cântă,
Moartea, îi râde tot de-mpregiur.

Am uitat mamă, am uitat tată.
Am uitat lege, am uitat tot;
Mintea mi-e seacă, gândul netot,
Pustiul arde-n inimea-mi beată.

Numa, prin chaos tu îmi apari,
Cum pintre valuri a navei velă.
Cum pintre nouri galbenă stelă
Prin neagra noapte cum un fanar.

Te văd adesea frunte senină
Ca și gândirea lui Dumnzneu.
Sufletu-ți arde-n sufletul meu
C-o flamă dulce, tainică, lină.

Gândind la tine nu voi să mor,
Îmi blastăm însuși eu mântuirea,
Orb, nebun, care blastămă firea,
Ce-ar vrea din frunte-i să sting-un nor.

Dar dacă gândul zilelor mele
Se stinse-n mintea lui Dumnezeu,
Și dacă pentru sufletul meu
Nu-i loc aicea, ci numa-n stele:

Voiu, când mi-or duce îngerii săi
Palida-mi umbră în albul munte,
Să-mi pui cununa pe a mea frunte
Și să-mi pui lira de căpătâi.

poezie celebră de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Alexandru Macedonski

Aripi

Prin al vieții mare poate, mintea mea o rătăcesc,
Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc,
Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite,
Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite.
Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau;
Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare
Și-ntâmplările-așteptate le aștept fără-ncetare!
Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum
Și mă-mbăt de bogăție cum te-mbeți de un parfum.
Aci văd că tot poporul ridică la mărire,
Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând
Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând.
Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată,
Coifurile scânteiază, tobele încep bată...
Aci statele din lume vânturându-le, în mine
Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine.
Aci singur și de lume izolat, adâncul cer
Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister
Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei
Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei!
Aripi! printre câte visuri poleite purtați!
Câte raze pe-a mea frunte puneți dacă vă mișcați!
De cât soare acest suflet nu mi-l umpleți? Ce splendoare
De albastru și de roșu nu-ntrevăd mângâietoare!
Câte perle de-armonie se deșiră-n jurul meu
Când prin inimă faceți vorbesc cu Dumnezeu!
Aripi! Voi sunteți misterul ce mulțimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tâmple lumile și le concepe,
Șoaptele ce se preschimbă într-un cântec nesfârșit,
Dus de-a îngerilor voce pân’ la cer nemărginit!

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Fetiței mele

Fetiței mele, Corina, cu dragoste

Te-am adorat din clipa-n care
În astă lume-ai răsărit
Și, ca pe o gingașă floare,
Cu dragoste te-am îngrijit.

Îmi amintesc, fetița mea,
Cum gângureai, neobosită
Și, Doamne, bine mai era.
Erai atât de fericită!

Văd chipul tău de îngeraș
Și glasul dulce ți-l ascult.
Tu, dragul mamei copilaș,
Când ai crescut atât de mult?

Apoi, mergi ai învățat
Și teamă nu-ți era deloc
Și câte trânte ai luat...
De inima-mi stătea în loc.

Și râdeai mult, fetița mea,
Tot chipul tău era lumină
Și ai rămas și azi așa:
Veselă, dulce și senină.

faci surprize îți plăcea,
ne faci daruri, bucurii
Și ne făceai, fetița mea,
ne simțim din nou copii.

Ne-ai dat atâta fericire
Câtă nu-ncape în cuvinte.
Ai fost și ești și vei rămâne
Fetița noastră cea cuminte.

Cea care știe ce te doare,
Cea care-ți sare-n ajutor,
Un trup micuț cu suflet mare
Tu, dragul mamei scump odor.

Viața va-ncepe pentru tine
Abia acum, cu-adevărat
Și vei pleca de lângă mine
Tu, suflet dulce și curat.

Îți vei începe al tău zbor
Spre culmi pe care tu le-alegi
Și nu va fi mereu ușor,
Însă nicicând să nu te-apleci.

rămâi dreaptă, fiica mea!
De vei cădea, te ridici,
-ți faci viața cum vei vrea,
Dar s-o clădești cu pașii mici.

Da, pas cu pas, cu-nțelepciune,
Ca să ai timp -nveți din ea
Și toate lucrurile bune
Să se aștearnă-n viața ta.

Să nu te pierzi în amănunte,
În lucruri care nu contează.
Poți faci vrute și nevrute,
Dar mintea -ți rămână trează!

îți așterni, fetița mea,
Viața așa cum ți-o dorești.
dai mereu, fetița mea,
Și înzecit ai primești.

îi alegi cu-nțelepciune
Pe cei de care te-conjori
Și să faci multe fapte bune,
Chiar de vei pierde uneori.

Și să înveți, fetița mea,
Mereu, constant, de la oricine
Că învățând devii om bun
Și implicit îți va fi bine.

Și chiar dacă vei da de greu
Să nu renunți, fetița mea.
Alături îți vom fi mereu
Și dornici de-a te ajuta.

Cât te iubesc, fetița mea....
Tu pentru mine nu ai seamăn
Și e așa precum ai spus:
Da, tu ești "sufletul meu geamăn".

Cu dragoste noi te-am crescut,
Așa cum am știut mai bine.
Ți-am dăruit tot ce-am putut
Și ne-am mândrit mereu cu tine.

Ai 18 ani acum.
Când au zburat? Unde s-au dus?
Tu vei porni pe al tău drum
urci, Corina, cât mai sus.

ai curajul de-a visa,
Și-ambiția de a-ți dori,
ai puterea de-a lupta
Și mintea pentru-a reuși.

Oriunde și oricum vei fi,
De vei fi tristă sau voioasă,
Necazuri, griji și bucurii
Să le împarți cu cei de-acasă.

Îi vei găsi o vreme-aici,
În acest sat un pic mai mare,
Pe-ai tăi părinți și pe bunici
Iubindu-te fără-ncetare.

La mulți ani, Corina!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proza. Opere complete vol 3" de Angela Marinescu este disponibilă pentru comandă online la 31.50 lei.

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — -mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer El Însuși este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte — la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credinț㠗 Evanghelia o urmați
Ca să fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zilele... zilele

Nu știu cum au fost zilele mele,
Dar până la una au ars, au ars.
Cenușa lor mi-a rămas în palmă
A venit vântul și a risipit-o,
Peste grădini înflorite a risipit-o.

Nu știu cum au fost nopțile mele,
Dar până la una s-au topit,
Ca zăpezile iernii s-au topit.
A deschis gura pământul, gura,
Și până la una le-a înghițit.

Nu știu cum a fost dragostea mea.
Poate dulce a fost, poate amară.
Poate-a durat o viață, poate numai o seară.
Timpul viclean a adus-o pe aripi,
Timpul viclean a venit și-a luat-o.

Nu știu cum va fi moartea mea,
Dar n-o să vrea fie blajină.
Prea am dorit-o, prea am urât-o,
Prea am chemat-o ca s-o alung,
Prea am chemat-o...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

* * *

Numele meu străin e de atingerea Răului, murdărind
Cuvintele magice. Acestea, puteri în ele pot adune
Pe care gura mea vouă vi le spune;
Din toată Ființa mea, se revarsă Lumina în valuri
Sunt o Ființă împrejmuită cu ziduri
Într-o lume înconjurată de ziduri,
Sunt chiar zidul zidului
Unicul, fiu al Unicului,
În mijlocul Universului,
Contemplându-l cu har...
În Singurătatea mea, rămân un Solitar...
Nu trece nicio zi fără ca eu să nu salvez ceva...
Toți trec! Și trec! Toți trec prin fața mea!
Este adevărat, sunt o Ființă din care sevele țâșnesc
Și sunt născut în Oceanul ceresc...
Mama mea este zeița Cerului, Nut,
Ea este cea care Forma mea, de-acum, mi-a făcut;
Eu sunt Nemișcatul,
Marele Nod al Destinului care zace în Ieri,
În mâna mea își află destinul Prezentul.
Nu cunoaște nimeni:
Eu pe toți vă pot cunoaște, vă pot ști;
Pe mine nimeni nu mă poate simți
În timp ce eu pe toți vă port în Inimă.
O, tu, Ou cosmic! Ascultă-!
Eu sunt Horus! De milioane de ani vă trimit
Focul din razele mele țâșnit,
Pentru ca inimile voastre spre mine, să le întorc.
Eu sunt Stăpânul pe tron,
Liber de orice Rău, străbat Timpurile și Spațiile...
Sunt chinocefalul de aur, căruia îi lipsesc picioarele și brațele,
În templul din Memphis se află tronul meu...
știți: dacă eu o duc bine și el o duce bine, mereu,
El, chinocefalul de aur din Memphis!

poezie din Cartea egipteană a morților (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greșit, m-a iertat
Si iar am greșit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă și de rușine,
Se ascunde de ceilalți îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpușeală și vine vara.

Pe îngerul meu
Intemnițat la mine in vine
Aș vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierți Doamne
Si înapoi să-l primești!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumești
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din șoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am mințit,
Mi-a fost de mine mil㠖 pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune și rele, și gânduri și cuvinte și fapte.
A fost, cum doar Tu știi, și rău și bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală și toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învățat,
Am Te rog, am să aștept și-am să sper.
Am să mă așez pe pământ
Intr-un culcuș de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am îi spun că m-am mărturisit,
m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniștit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper și-am să aștept să mă auzi și să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig și vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele și sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuțit,
Voi ști că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cerești
Mâna Ta hotărăște
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook