Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Giorgos Seferis

Și sufletul

Și sufletul
când vrei să-l cunoști
trebuie să privești
în alt suflet.
Străinul și dușmanul l-am văzut în oglindă.

Erau buni băieți, tovarășii; nu strigau
nici de oboseală, nici de sete, nici de îngheț,
aveau comportarea copacilor și a valurilor
care acceptă vântul și ploaia
acceptă noaptea și soarele
fără să se preschimbe în schimbare.

Erau băieți buni; zile întregi
asudau peste vâsle, cu ochii plecați,
respirând ritmic
și sângele lor colora o piele supusă.
Cândva au cântat, aveau ochii plecați
trecând pe lângă insula de cactuși, pustie,
în amurg, pe dincolo de Capul Câinilor
care latră.

Când vrei să-l cunoști, spuneau,
trebuie să privești în alt suflet, spuneau
și vâslele loveau bronzul mării
în apus.
Am lăsat multe capuri, multe insule, marea
care dă-n altă mare, pescăruși și foci.
Dezolate femei, cu suspine, cândva,
plângeau după fiii lor pierduți
și altele blestemând îl căutau pe marele Alexandru
și glorii îngropate în adâncurile Asiei.
Am tras la țărmuri pline de arome nocturne,
de ciripit de păsări, de izvoare ce-ți lasă-n palme
amintirea unei mari fericiri.
Dar nu se terminau călătoriile.
Sufletele lor s-au făcut una cu vâslele
cu austera față a provei,
cu dâra timonei,
cu apa dispersându-le chipul.
Tovarășii au sfârșit rând pe rând
cu ochii plecați. Iarăși vâslele lor
spun locul unde dorm în nisipuri.

Nimeni nu-i mai știe. Dreptate.

poezie celebră de din Argonauți (1965)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Tropote

Mureau încet fără curaj
Și triști și scunzi
nici triaj
Nu mai era în urma lor
Și nici un tren
Și nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem

Și n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui

Mureau încet
Nici nu știau
Că înșiși fiii lor erau
Ai lor și parcă-ai orișicui
Pribegi pe zimții cerului

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginți destui
Dar parcă totuși un alean
nici un cal nu mai era
Și nici un deal și nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
și-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc

Veni o vreme și târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduși cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Și la zăpezile din lunci
Crescute brațelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aștepta-o din trecut

poezie de
Adăugat de Mirela BăcilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Vezi că ei trăiau bine și nevasta nu ieșea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră la traistă și plecară. Aide-aide, mergând povesteau și râdeau și cu ochii în toate părțile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoareci nu se mai stăveau prin casa aceea. Când ședeau casnicii la lucru, iarna, în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lângă dânșii și torcea. Când stăpâna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. Dară nu-l încurca, ferească Dumnezeu. Cum făcea el, cum dregea, se juca așa de frumușel, încât ghemul nici nu se desfășura, nici nu se încurca. Câteodată îl lua în lăbuțele lui de dinainte, țiindu-l ca un om, și se trântea cu el pe spate, altă dată îl făcea să se dea d-a rostogolul, lovindu-l cu câte o labă și se repezea după dânsul ca după șoareci.

în Cotoșman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Marius Robu

(Re)cunoaștere de seară

Iubita mea, când vină dăm pe ceasul
În care pe pământ ne-am cunoscut
Și blestemăm, plini de regrete, pasul
Pe care într-o seară l-am făcut,

Hai ne-ntoarcem în același loc
În care ochii tăi și ochii mei,
Necunoscuți, ne-au pus la inimi foc
Și hai să nu ne mai cunoaștem! Vrei?

Nu locul e de vină, draga mea,
Nici ora sau cunoașterea puțină,
Ci sufletele care n-ar putea
Nici în acest amurg să se abțină

se îmbrățișeze cu iubire,
Trecând peste ce nu cunoaștem noi:
O veșnicie de la despărțire,
De când, în loc de unul, suntem doi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Albulescu

Speranța este o chestie care aparține de viu și nu de mort. Speranța nu acceptă definitivul ei. Fiecare dintre oamenii mari ai acestei lumi, după ce au murit în moartea lor spuneau: "Ah, și asta nu am mai făcut (pocnește din degete), ah, versul ăsta nu l-am scris, rolul ăsta nu l-am jucat!". Aceștia sunt oamenii care prin esența lor își mai doresc ofere.

în ziarul "Jurnalul Național" (aprilie 2015)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Colț de vis

Pașii mă poartă pe țărmul
unde valuri mișcătoare
limpezesc oglinda mării
dorul împletește fir de aur
din razele soarelui
steaua iubirii este mai aproape
ca niciodată
cânt de pescăruși
mă leagănă,
pe fragede mărgele de nisip
te zăresc venind
pe vâslele vântului
din nesfârșita depărtare
ștergându-mi ochii
ce au plâns cândva...
E primăvară!
Nu știu un alt anotimp
mai frumos,
unde copilăria s-a retras
într-un colț de vis.

poezie de (15 februarie 2015)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Petre Ispirescu

Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în jos, nu e; ba mai în dreapta, ba mai în stânga, de loc! Mai cercetară pe ici, mai cercetară pe dincoaci, ași! nici pomeneală nu era de el! Tocmai târziu hei! aflară de la niște drumeți că au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel, care se ducea ca vântul. Ei ziceau că n-apucară să se uite după dânsul, ca de când se apucase să le spuie, și pieri din ochii lor ca o nălucă, ca și când n-ar mai fi fost. Îl plânseră părinții până când se istoviră și dânșii, și ochii din lacrămi nu și-i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greșit, greșit, greșit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar și eu, și tu, noi toți luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Darspun: am ajuns fim cele mai urâte și
nerușinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristețea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ținuți pe loc, ținuți pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat și după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
și străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii încețoșate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălășluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam și eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viață, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la șapte,
locul în care oamenii mureau închizându-și ochii,
pentru că nu aveau putere să-i țină deschiși,
locul în care oamenii cu nas mic și pomeți ridicați
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în fața spiritelor morților, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toți îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim și Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopțile cu lună plină, imensă,
cineva ascuțea un cuțit de bucătărie și sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul își ținea plecat capul în fața
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteHans Christian Andersen

În orașul cel mare, în care sunt atâția oameni și atâtea case și n-au toți loc unde să-și facă o grădină și de aceea cei mai mulți trebuie să se mulțumească cu flori în glastre, erau și doi copii sărmani, care aveau o grădină puțin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate și soră, dar se iubeau între ei ca și cum ar fi fost. Părinții lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate și care erau așa de apropiate una de alta încât streșinile maise atingeau și cum ferestrele erau față în față puteai treci de la o locuință la cealaltă.

în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba daneză.
cumpărăturiCartea "Crăiasa Zăpezii" de Hans Christian Andersen este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 12.80 lei.
Viorel Muha

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează

telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?

noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe să-ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!

poezie de
Adăugat de Ilie DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ochii presupusei devorări

Ochii mei sunt desenați
Pe degetul tău arătător,
Cuiul lui Pepelea
A scrijelit pedepsele tainei
Dispersând orbirea cuvintelor.

Sângele albește promisiuni jurate,
Pașii pierduți în iertare
Pansează ochii plecați
În libertatea supusă încercărilor.

Blestemați,
Ochii devin jertfa
Propriei devorări!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Cornelia Georgescu

Dan își petrecea mult timp alături de acest motan, citind, învățând, făcându-și temele... Compania lui Moț era de preferat celei a celorlalți băieți din orfelinat. Dan avusese grijă să-și ferească mereu motanul din calea răutății băieților mai mari, cei cărora le plăcea schingiuască animalele, aceștia având o pasiune parcă înnăscută pentru așa ceva; înnăscută și apoi mult amplificată, în mediul nefast în care trăiseră. Dan îi cunoștea bine pe acești băieți, obiceiurile și "programul" lor, deci, nu-i era greu să-l ferească pe Moț din calea lor. Iar el, în general, tăcut și retras, se ferea aproape de toți, nu vorbea cu nici unul dintre colegi, motiv pentru care unii îi spuneau "mutul".

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Paul Eluard

Ochii lor mereu limpezi

Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate și de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.

Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Și pe flori, mintea mea-i pustie ca și dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-și
aplece capul.
Și să-și contemple trupul ascultător și van.

Văzut-am, totuși, ochii cei mai frumoși din lume,
Zei de argint ținând în mâini safire,
Zei adevărați, păsări în țărână
Și-n apă, i-am văzut.

Sunt ale mele aripile lor, și nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea și de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de țărână
Pe valurile aripilor lor,

Gândirea mea de moarte și viață sprijinită.

poezie de din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Țăranii

Îi văd, sunt tot așa, cu cojoacele rupte,
Cu piepturile și cu fețele supte,
Le sunt mâinile tot așa aspre și dure,
Privirile, tot oțel din tăiș de secure.
Cu ochii adânci și lucioși ca niște băncuțe,
Aduc la oraș diminețele în căruțe.
Beau țuică prin cârciumi și vorbesc tare,
Socotesc banii pe degete și hambare,
Li se umezesc ochii și ascultă duși
Când își taie țiganul sufletul în arcuș.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;
Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.
Mă uit în ochii lor triști și adânci,
La mâinile lor care pot sfărâme stânci,
Și-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:
Băă, sunt și eu tot ca voi, tot țăran!
Dar glasul meu se topește, e de ceară...
Seara țăranii pleacă, cu orașul suit în cară.
Îi petrec până la margine, până în țigănie,
Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l știe.

poezie clasică de din Carte pentru domnițe (1937)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Slavici

Crescură paltinii, crescură cum alți paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile și trei nopți, cei doi paltini erau mândri și nalți, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Și apoi, când adia vântul și se mișcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la șoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînțelese, pe care numai sufletul lui o simțea ca o simțire ascunsă și nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă și care noaptea îl ținea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei șoptiri și totuși îi părea că n-ar putea fie fără de ea.

în Doi feți cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Doi feti cu stea in frunte. Lecturi scolare" de Ioan Slavici este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românașii
se descurcă, așa cum pot,
dar o să-și găsească nașii
pân-la urmă, așa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi privești, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc și pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alții își urăsc și neamul,
uită de unde-s plecați,
scriu prostii, să-și umple tomul,
cum au fost ei blasfemați.

Doamne fă-i să înțeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci și de mișei.

Peste tot sunt buni și rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu niște Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinți mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se știe, nici acolo.

poezie de din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Femeia potrivită

Tu trebuie neapărat cunoști:
Eu sunt femeia care te așteaptă,
Te-așteaptă și când e convinsă că nu vei veni,
Dintr-o rațiune penelopică absurdă...
Femeia pentru care iubirea n-are rațiune,
Nici rațiunea n-are iubire.
Tu nici acum n-ai înțeles de ce eu fac ce fac,
De ce eu spun ce spun!
Ochii mei au inventat plânsul,
Plânsul acela fără leac și fără sațiu,
Care devine mod de viață, când nu ești înțeles.
Tu trebuie săcunoști, dincolo de chipurile,
Pe care am fost nevoită să le port, pentru alții;
Dincolo de zâmbetele de complezență,
De gesturile mecanice și de toate durerile!
Vreau s-o vezi neapărat pe femeia,
Care pentru tine s-a lepădat de toate măștile,
Ca să-ți rămână ție pură, feciorelnică,,
Și care și-a înfrunzit sufletul și și-a înflorit inima,
Pentru a ți le dărui!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi și Adelei câteva cubulețe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puțin, ținându-se de mână, zâmbindu-și din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar și Adela pe el. Îl găsea drăguț, atrăgător. Și de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puțin înălțimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său șaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ștrengărească, nu erau nici verzi, nici albaștri, ci o stranie combinație dintre acestea două, deși nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînțeles, Adelei nu-i era rușine meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nici

Nici roșu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Și tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri și ochi și păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care este mesajul care se ascunde în ochii unei vipere? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!