De... foaie verde

Foaie verde de dolari
strânşi pe timpuri chinuite,
-lepădaţi, că-s alţi mai mari-
din hoţii de... "învechite"...

... de fabrici, sonde, uzine
CAP-uri, cooperative,
rafinări de stil... benzine,
şpăgărăi, TV de "dive".

Din salarii de o mie,
unii-au strâns mai mult ca Statul;
"vrednici" şi-au făcut moşie
cu piscină şi Palatul!

Stau cu fundurile pe fonduri,
căscând în amiaza mare,
vânzându-şi între ei "bonduri";
senatori, parlamentare!

Nu mai fac asfalt, că-i tare
şi ne-ncinge căpăţâna,
ne zdreleşte la picioare;
"Las-aşa, cum e ţărâna!".

În ani, de două decade,
s-a umplut ţara de domni;
moşieri, fisc ce te rade...
Vitregiţi de neuroni!!!

Noi muncim cel mai puţin;
primii-n productivitate
la făcut ţuică şi vin...
Cei mai mulţi, cu mâini la spate!

Talentaţi peste măsură,
inventăm taxe şi dări
-pleonasme de anvengură-
cu folos, pentru prădări!

Avem soluţii la bine;
s-omorâm cât mai mulţi câini,
lătrând noi fără ruşine,
turbaţi... cu mănuşi pe mâini!

Europei, la vecini, cerem
să ne dea şi nouă;
c-au prea mult şi de-s prea fini
le dăm rromi, să-i ia de... ouă...

... Nu de ciori - să-şi coloreze
neamul, le iubind prea mult-
să-i umple de coafeze
la tapat... cu furtul cult!?!

Trei poliţii avem pe stradă
şi parajudecători
ne-au golit de prin ogradă;
mâini în sac, cu spărgători!

Avem şcoli şi prin cătune
-d-alea-nalte, nu primare-
că primarii-s de renume
avocaţi... fără cătare!

La muncă nu mai e zor.
Ne uităm la ziarişti
la horă-n televizor;
numai ei, nu alţi... artişti!

Aa..., avem şi cognitive
de viaţă; soliste... mute,
botoxflate, foarte dive
în iarbă... d-etno ştiute!

La ce suntem buni, măi vere,
e că suntem scumpi la toate...
case, şpăgi... Nu, la vedere!...
Nu pe dat!... Suntem pe luate!

Multe-ar fi de învăţat,
dar oricum nu-i mare brânză
căci de spus şi de cântat...
n-avem pomi şi-atâta frunză!

Foaie verde, la a plăti
taxe, statul cu tupeul,
buni suntem de când copii...
ne jucam frunze... de-a leul!

Puneţi tot mereu în frunte
venetici să vă dezmierde!
Vot le daţi, din mare-n munte!...
Iară ei... Bani, foaie verde!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The cool man

Doar sâmbătă trăim
Şi suntem tineri...
Poate şi vineri...
Restul nu muncim.

Doar vânăm nururi
Şi avem maşini.
Trăim din tunuri,
Nu ştim de ruşini.

Şi-avem "fetiţe"
Nu să le iubim;
Le vindem "fiţe"
Şi le "ocrotim"?!

Suntem în gaşcă,
Şcoli nu prea avem.
Viaţa-i o "pleaşcă"
Timpul ni-l pierdem.

Babacii-au bani
Şi-i moştenim.
"Luând" gologani
Card oferim!?

Nu avem milă,
Dăm "recviem".
Muncim din silă...
O ţară... suntem!!!

So young we are
We like the fun
Life's like a "Bar"
That's the cool man!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul ospitalităţii

De popoare migratoare
au ajuns şi-n ţara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne i-am primit pe toţi
de la Ana la Caiafa
şefi de oşti sau şefi de hoţi
şi-au umplut la noi carafa

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Şi am dat şi am tot dat
din Mare pân-la Carpaţi
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e şi voi să daţi

Rabdă azi rabdă şi mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste şi blestem

Rabdă azi şi rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare

Doamne unde-i Ţara Ta
unde-i pacea şi aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul

C-am răbdat şi azi şi mâini
să nu cad am dat din mâini
şi din mâini şi din picioare
dar nu vi-i ruşine oare

poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor nu descoperă ceea ce este mai important în viaţă până ce nu îmbătrânesc prea mult ca să mai poată schimba ceva. Îşi petrec mulţi dintre cei mai buni ani de viaţă urmărind lucruri care, în fond, valorează prea puţin. Deşi societatea ne îndeamnă să ne umplem vieţile cu obiecte materiale, în adâncul sufletului, partea cea mai bună din noi ştie că bucuriile cele mai simple sunt cele care ne îmbogăţesc şi ne susţin. Oricât de grea sau de uşoară ar fi situaţia noastră din prezent, cu toţii avem la îndemână o mulţime de bucurii simple care nu aşteaptă decât să observăm că există şi să le apreciem. Şi pe măsură ce facem acest lucru, suntem tot mai fericiţi. Suntem tot mai recunoscători. Şi fiecare zi devine un dar uimitor.

Robin Sharma în Scrisorile secrete ale călugărului care şi-a vândut Ferrari-ul, din scrisoarea “Bucuriile cele mai simple ale vieții sunt și cele mai mari”
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde

Foaie verde de mărar,
Fă-mă, Doamne, măcelar,
Pune-mi un cuţit în mâini
Ca să tai... frunză la câini!

epigramă de Iulian Dămăcuş din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii noului val

Copiii privesc azi părinţii drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreţine
Ferice; ca-nainte de finişul cu flori,
Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine.

Nu au de ce să-şi ia, lumeşti averi, părinţii,
Să-şi prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-şi "puie" dinţii?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!

Să-şi pună trup în ziduri, cum Ane de Manole
Şi carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreţinut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiaşi! La cozi... cu mâinile-n extensii!

Îşi tocesc minţi pe bănci, prin parcuri, la terase,
Băieţi şi dive june, la cursul de... valută
Cerşind puţinul strâns; că-s cărţile prea groase
Şi costă mult căminul şi bursa-i mult... scăzută!

Mai trec aşa pe-acasă, să-i bucure, să-i vadă
Şi stau puţin -n-au timp şi celularul sună
Şi lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna şi peste... O arvună!

Aşa-şi iubesc părinţii, copiii din nou val;
Se străduind să fie independenţi, plecaţi,
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar... ideal;
Nici tot să nu se ştie... să moară disperaţi!?...

Pe vechiul stil; "cu duhul, să moară împăcaţi!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât avem o personalitate şi vederi mai puternice, cu atât mai mult riscăm să ni-i înstrăinăm chiar şi pe cei de care avem nevoie, prin faptul că suntem inflexibili şi nu suntem dispuşi să-i ascultăm.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul vremurilor noastre

În istorie este că avem clădiri mai înalte, dar răbdare mai scurtă –
Şosele mai largi, dar puncte de vedere mai strâmte –
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin.

Avem case mai mari, dar familii mai mici –
Mai multe facilităţi, dar mai puţin timp –
Avem mai multe titluri academice, dar mai puţină intuiţie –
Mai multă cunoaştere, dar mai puţină înţelepciune –
Mai mulţi experţi, dar mai multe probleme –
Mai multe medicamente, dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, cheltuim fără nici o socoteală,
Râdem prea puţin, conducem prea iute, ne enervăm prea repede;
Ne culcăm noaptea prea târziu, dimineaţa ne trezim obosiţi;
Nu citim cărţi, privim la televizor prea mult şi ne rugăm prea puţin.

Ne-am mărit averile, dar ne-am redus propriile valori.
Vorbim prea mult, iubim arareori, dar urâm prea adesea.
Am învăţat cum să ne facem drum în viaţă, dar nu o viaţă.
Am adăugat ani vieţii, dar nu am dat viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi ne-am întors de acolo,
Dar nu suntem capabili să traversăm strada pentru a ne întâmpina noul vecin.
Am cucerit lumile exterioare, dar nu propria lume interioară.
Am făcut lucruri mari, dar nu lucruri importante;

Am curăţat aerul, dar ne-am poluat sufletul.
Am supus atomul, dar nu prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Facem planuri mai mari, dar înfăptuim puţin.
Ne-am deprins să ne grăbim, dar am uitat să aşteptăm.

Am fabricat mai multe computere care livrează mai multă informaţie,
Dar comunicăm din ce în ce mai puţin.
Aceastea sunt timpuri pentru fast food şi digestie greoaie;
Oameni mari, dar caractere mici;
Avem venituri mai mari, dar calităţi morale infime.
Am crescut enormi în cantitate, dar am rămas pitici în calitate.
Profituri considerabile, dar legături umane minuscule.
Acestea sunt timpuri de pace în lume, dar de luptă în familie –
Mai multă odihnă, dar mai puţină veselie –
Mai multe feluri de mâncare, dar mai puţină hrană.

Acestea sunt zile cu două surse de venit în casă, dar cu mai multe divorţuri;
Cu case mai luxoase, dar cu mai multe familii distruse.
Acestea sunt timpuri cu multe lucruri expuse la fereastră, dar cu cămara de provizii goală.

Un timp când tehnologia poate face manifestă această scrisoare ochilor tăi –

Şi un timp când tu poţi să alegi
Pentru a împărtăşi aceste lucruri cu cineva.... sau doar pentru a lovi tastatura: delete.

poezie de Bob Moorehead, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bismillah

când nu mai simţi
e ca un drog pentru moarte şi alergi
nu ai nevoie de eroi
n-ai avut niciodată
oricum suntem prea mulţi şi nici măcar
dumnezeu nu mai e în stare de noi
şi din ce a mai rămas fără cuvinte
avem o inimă
să nu ne mai auzim
şi cine să ne oprească?!
timpul nostru a fost prea bun.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri roşii

degeaba întindem braţele
din nimic în nimicul după asemănare suntem
şi nu ne mai împărţim
suntem dumnezeul căruia nu-i mai pasă
avem şi câini
suntem câini
o grămadă de lumi din care să facem filme
în care să ne sărutăm şi tot nu ne va ajunge
aşa că ne părăsim prin toate lunile pentru pâine
oricat de mult am ajunge să ne iubim sau să ne urâm
ne părăsim pentru pâine
s-o punem pe masa din bucătărie
unde mulţi dintre noi nu s-au ţinut niciodată în braţe
şi dacă au făcut-o
tot ce a rămas e tot ce rămâne după ce te apleci să ridici o monedă de 10 bani
pentru noroc se spune
şi se mai spune despre oameni
oameni
când nimic nu se mai întâmplă
şi câţi n-am fi fost noi?!

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor... Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Un vis-a-vis care pune umărul alături de ei la tot ce e de făcut. Paradoxală situaţie... Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară. Putem fi mult şi bine egale cu ei (bărbaţii)! Pot să ne ceară să fim deştepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară şi leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Sau rochia cea nouă. Sau vacanţa la mare. Noi putem şi să muncim şi să arătăm bine — dacă trebuie — să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi şi egale cu ei. Nu credeţi că suntem formidabile?

citat clasic din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deplâng

O naţiune, ţară, suntem mereu pe val,
Celebri-n Europa, prea bine cunoscuţi;
Am depăşit frontiere şi orice areal...
Nu-i seminţie-n lume, să nu fim des văzuţi.

Avem cutume multe, originale, brand;
Proxenetismul, furtul, viol şi tâlhărie.
Suntem de neîntrecut, într-un continu trend
Şi veşnic invocăm a noastră sărăcie.

Pe seculari nomazi, nu-i mai numim ţigani
-Cum lumea întreagă-i ştie şi nu-i peiorativ-
I-am avansat în rromi, descendenţi din r... romani?!
... Plini de năravuri multe şi lene, drept motiv.

Nici setea neîntreruptă -nu de cultură multă
De surogaturi tari, etilice miresme-
N-o recunoaştem plagă. E cultul de-o ocultă
De spirt de bărbăţie, băută, din aghiesme.

Ai noştri, vaşnici tineri, nu la Paris învaţă;
Mânjesc Spiru Haret, un nume demn de stimă...
Sunt diplomaţi... de genţi; jargonul îl înhaţă...
În muzică-s experţi; maneua e sublimă!?

Suntem o garanţie în creatori de taxă
-Ne batem cu "prostimea" de-un continent, întreagă-
Vânzând cu insistenţă noi dări, vrem nouă axă;
A furtului de bani şi tot furt ca să-l dreagă.

La noi şi Parlamentul, e de parlamentare
-Nu de condus o ţară- e vorbă şi injurii...
Se duc ca la spectacol, ce nu plătesc; e luare
De şpăgi... Sau stau să doarmă sau să-şi expună nurii.

Şi la dreptate facem, continu, brevetări;
Căci doar se ştie bine, justiţia e oarbă
Sau chioară la săraci, sătui de-mpovărări...
Căci, şmecherii sunt, EA!... Şi-aţi vrea, ea, să se toarnă???

Dăm lecţii de salarii, pe bani împrumutaţi,
La creatori de-nscrisuri şi cereri nesfârşite
-Ce-nvârt, ca la magie, zeci-mii de bugetaţi-
Făcându-şi singuri reguli şi pensii nesimţite!

Oh, ţară unicat -cu vot fără valoare,
Căci cel ales nu poate nimic ca să conducă-
Nişte senili numiţi, menţin urgentă stare;
Răstoarnă ierarhii, "crach" ţării ca s-aducă.

O tristă existenţă-ntr-o lume -unicatul,
Excepţie terestră de ţară- deveniţi
Fără de leac, negând, că noi suntem păcatul...
Perversităţi cu crez, de Dumnezeu sortiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopţii mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Şi ne bucurăm că oameni mai suntem.

Şi iarăşi ne luăm crucea în spinare,
Şi ne pornim din nou pe al vieţii drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii şi nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Şi nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne aşteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aştepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârăşit

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamflet în izolare

Foaie verde de cicoare,
De când stau în izolare,
Am ajuns să cred, parol,
(Vă zic franc, fără ocol!)
Nu-i virus pă lumea asta,
Mai al dracu' ca nevasta!
Ziua-ntreagă? Taca-taca,
... De i s-a pocit şi moaca!
Mereu calcă, mereu spală,
Mereu mestecă prin oală,
Musai, timpul să-şi ocupe,
Îmi ia chiloţii... mi-i rupe...
Şi-apoi, să vedeţi, nebuna,
Râzând, coase, căpcăuna.
Mă trimite... să-i fac piaţa,
Îmi pune-n primejdie viaţa,
Fără mască, sau mănuşi,
Parc-ar vrea să crăp acuş.
"Tu? Nu iei nici o Corona!",
Zici c-a studiat la Sorbona.
Ea? Nu iese, că-i o doamnă!
Să n-o ţină pân' la toamnă,
Că încep să îmi fierb coliva,
De mai face mult pe diva...
Foaie verde de cicoare,
De când stau în izolare,
Am albit şi m-am trecut,
Jur! Sunt de necunoscut,
Nu pentru că stau în casă,
Sau tânjesc dup-o terasă,
Că n-am mai făcut grătare,
Sau din lipsă de plimbare.
Traiul... Traiul cu nevasta,
Asta, lume, mi-e năpasta.
Mă usuc precum tulpina,
Nici Covid-u', bată-l vina,
... Nu-mi dă daună ca ea,
Ca ea, ca nevastă-mea...

pamflet de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!