Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

Nu mai avem de ce ne plânge
Ni s-a dat mai mult decât doream:
Toată lumea se închină banului
În spatele căruia se ascunde Iuda

Moartea se vinde la pliculeţe
Cine nu bani cumpără şi în rate
Armatele noastre se luptă
Cu cei care nu ne-au făcut nici un rău!

Oamenii câştigă din ce în ce mai bine
Iar viaţa e din ce în ce mai scurtă
Apele poartă luncile la vale
În care fiecare s-a instalat cât mai confortabil!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul şi frigiderul

toată viaţa cu un semn de întrebare pe faţă
deşi nu la toţi ceilalţi nu am văzut aşa ceva.
uneori mă simt obosit de lestul pe care îl port în spate
şi care sunt tot eu de fapt.
ştiu că are o putere egală cu a mea
dar poartă un semn contrar.
nu sunt sigur însă la cine se află plusul şi la cine minusul.
uneori convieţuim, alteori ne războim,
fiecare dând vina pe celălalt.
şi nici care dintre noi va învinge, nu ştim.
de fapt, acela care va fi hrănit mai bine.
siguranţa îndoielii se obţine numai printr-o interogare continuă.
şi asta durează uneori toată viaţa.
configuraţia destinului se află în palma fiecăruia dintre noi.
adică în mâinile noastre.
atunci de ce eşuează atât de multe,
majoritatea în apele cele mai puţin adânci?
nimeni nu face corvoadă de plăcere
şi în faţă nu se ajunge niciodată pe uşa din dos.
neînţelegând că este aşezat între libertate şi necesitate,
omul îşi provoacă mai multă suferinţă decât toţi duşmanii săi la un loc.
interpretează libertatea ca anarhie iar în faţa necesităţii
încearcă tot felul de expediente:
eu sunt mai egal în drepturi decât ceilalţi,
"descurcăreţul" are întotdeauna reţetele lui:
ciupituri din stânga, ciupituri din dreapta, el ascunzându-se
sub un potop de vorbe din care nu crede o iotă.
principalul să tragă un ce folos de partea lui, cât ar fi de mic.
şi cu cât are frigiderul mai plin, are sufletul mai gol.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu doar că aşa cum avem stânga şi dreapta, tot aşa o parte din noi e lumină şi întuneric şi în fiecare din noi e o luptă între bine şi rău, dar care şi când învinge...

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viaţa, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare îşi strânge lacrima pe obraji, ca şi cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câştigă podiumul, după prima lovitură. Uităm prea des că există oameni în afara cutiei în care ne zăvorâm credinţa. Uităm de mâna întinsă, de războiul din fiecare suflet, de neputinţa întinsă pe stradă, lângă canal, ca să fie cald. Îmbrăţişăm rar, uitând de cei care nu au mâini pentru îmbrăţişare. Sărutăm din tic, uitând de cei care nu au pe cine să sărute. Existăm doar în universul nostru..... Ne luptăm. Cu noi înşine. Nu contează ce e în afară. Milităm pentru dreptul nostru, uitând de cei care nu au nici a zecea parte din ce ni s-a dat nouă, fără să cerem...... Fii om! Dăruieşte! Iubeşte! Crede! Şi nu uita niciodată de cei care n-au avut timp să crească.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

America a condus lumea în ultimii 50 de ani, iar când te afli în vârf de-atâta timp, uiţi cum e jos în vale. Avem 5 miliarde de oameni care vor să înveţe mai mult, să muncească mai mult pentru mai puţini bani, şi să fie mai puţin dezvoltaţi tehnologic decât suntem noi. Iar noi ne legăm de ei prin tehnologie. Prin intermediul telecomunicaţiilor, poţi să-ţi rezolvi agenda din Madera, India, cu mai puţin costuri ca aici. tehnologia de azi poate înlocui noua industrie, deci trebuie să fii flexibili. Ca să supravieţuieşti în ziua de azi trebuie să poţi umbla prin nisipuri mişcătoare şi să dansezi pe electrozi.

citat din Frank Ogden
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere, căci dobândirea ei este mai scumpă decât argintul şi preţul ei mai mare decât al celui mai curat aur. Ea este mai preţioasă decât pietrele scumpe; nici un rău nu i se poate împotrivi şi e bine-cunoscută tuturor celor ce se apropie de ea; nimic din cele dorite de tine nu se aseamănă cu ea. Viaţă lungă este în dreapta ei, iar în stânga ei, bogăţie şi slavă; din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le poartă. Căile ei sunt plăcute şi toate cărările ei sunt căile păcii. Pom al vierii este ea pentru cei ce o stăpânesc, iar cei care se sprijină pe ea sunt fericiţi.

Solomon în Pildele lui Solomon, Îndemnare la fapte bune. Lauda înţelepciunii - 3:13-18
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou abstract

Există un ecou invizibil
între noi şi pământ,
între noi şi cer,
între noi şi noi.
În fiecare zi descoperim plăceri
dar nu toate ne sunt mângâieri
unele din ele au un trecut
prevestitor de rău şi bine
aşa ca-n ziua cea de ieri,
când priveam viaţa
cu mii de încheieri.

Dar viaţa nu s-a terminat,
din nou aştepţi ceva
ca un ecou abstract
nespus, frumos, neîntinat,
ştrengar, imaginar şi numai bun
de-mpachetat cadou şi dat
unui tablou bizar,
ecou de-argint - erou visat
artist ce colorat şi-naripat
s-a întrupat din sentimente spre înalt,
domnesc, ceresc şi omenesc
cu aripi care cresc, descresc
pentru cei ce cred,
se închină, sau doar iubesc!

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O genă criminală

Avem o genă criminală
Zace în noi un mostru feroce
Care poate să disloce
Stâlpii la o catedrală

E plină de sânge planeta
De sus şi oână jos doar un război
Pornit dinăuntru, din noi
Şi tot se mai învârte girueta

Zboară fluturi spre lumină
Noi, mereu spre întuneric
Şi din care se desferic
Relele ce au să vină

Dă-ne Doamne să avem parte
Ce-am iubit mai mult pe lume:
Suferinţa fără nume,
Până dincolo de moarte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea noastră în amurg

Plimbarea noastră în amurg
N-a mai stârnit vâlvă în foburg
Lăsăm în urmă pete de tristeţe
Şi plopi care ne dau bineţe

Aceeaşi veche panoramă
Din cartierul de aramă
Cu internatul şi cantina,
Cu străzi pe care umblă carantina

Chioşcul bătrân cu ilustrate
Şi oameni care cumpără în rate
Bucurii cu lipsă la cântar
Şi vodcă proastă la pahar

Cu sărăcia-n haine noi
În care parcă nu mai suntem noi
Cu gratitudini şi obedienţe
Că alţii fac pe noi experienţe;

Cu surogate şi pastile
Plătim şi biruri, ni se iau din zile,
Şi peste noi încet se lasă
O tăcere care ne apasă

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diluvii

s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraş. forţele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creştem speranţele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supravieţuirii.

aici în dreapta e căsuţa noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru nelinişti i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieţii le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
şi privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuţa noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aş dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aş visa o ploaie de paraşutişti acostând pe un ţărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincţie din care să
nu mai putem ieşi decât goi / arşi
dar cu inimile curate & blânde.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi a sculptat Coloana Infinitului, pentru a fi mai aproape de Cel de Sus. Fiecare dintre noi, putem construi o scară, pentru a ne apropia cât mai mult de Cer: din lacrimile celor pe care i-am făcut fericiţi; dar, mai ales, din propriile lacrimi, atunci când le-am luat înapoi ceea ce le-am dat!

Iulia Mirancea (10 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, bărbaţii

Am dat accept la fetele din glastre,
Din ţară, de aiurea, cu gândul bun,
Dar nu am ştiut păcatele noastre,
Că ele doar poze superbe ne pun.

La pozele-n care se simt prea triste
Gentili, like-uri le dăm pe întrecute,
Ca să le scoatem nasul din batiste
Şi fericite să le facem... iute!

Iar alteori, când ele se simt bine
În pozele pe care le postează
Aproape despuiate-n ţoale fine
Uităm de clik şi ochiul se blochează.

Deşi aproape, între noi e gheaţă...
Şi uite-aşa mai trece-o zi din viaţă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drob de Ţară

Norii-n Ardeal sunt bocet şi-ndurare,
Şi-s oasele tocate-n suferinţi,
Şi-s ocnele ce strigă din părinţi,
Care cu lacrimi îndulcit-au sarea
Cea care nu se vinde pe arginţi,
Cea care e mai scumpă decât pare
Că-ar fi că este sarea-n altă ţară
Mai ca a noastră - din gheţari fierbinţi,
Care din noi s-au rupt şi-au făcut marea
Cu valul şi cu-adâncul răzvrătit.
Ardealul ne e plânsul infinit,
În solniţe să-l aibă fiecare
Român, care de sare e albit
Să-şi poarte-n oase drobul lui de ţară.

poezie de Anatol Codru
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii

ar trebui să-ţi vorbesc
despre oamenii din ziua de azi
cu ură şi brutalitate
astfel încât la despărţirea ta
de acest pământ
să nu regreţi nimic
să stai cu ochii aţintiţi
spre constelaţiile în care
ai visat mereu să ajungi
să nu mai priveşti
niciodată înapoi

în spatele tău nici măcar mormintele
celor dragi n-au rezistat
nici măcar mormintele
ultimilor înţelepţi
să nu te mire ce s-a întâmplat
cu noi în această vreme
întreaga planetă a fost profanată
clipă de clipă
de noii zei ai distrugerii
iar din cenuşa cărţilor
niciun imn închinat vieţii
nu s-a mai ridicat

priveşte aşadar constelaţiile
fărâme de amintiri
din lumea unui Dumnezeu
care a coborât pe pământ
şi a devenit om
pentru a cunoaşte
sentimentul sfârşitului

oh, suflet al meu
zburdalnic printre atâtea făgăduinţe
te-am rostogolit prin cuvânt
peste văile timpului
doar pentru a cunoaşte sfârşitul?

pentru cine mai curge
ultima lacrimă?

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!