Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Vasile Alecsandri

Miezul iernii

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așează bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată...
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Citate similare

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopți de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Își va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de (mai 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Întunericul stelelor

Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii fața-mi lumina
Și-mi șoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.

N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii și mii de stele cum, strălucitoare,
Își doreau să fie-al nopților reper
Prin luciri complice și atrăgătoare.

M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină și îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.

Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gerul Bobotezei

Atârnă luna ca un cercel de aur,
Pe bolta întinsă și rece de granit,
Podoabă din al nopților tezaur,
În ierni năprasnice cu gerul oțelit.

Stelele înșirate ca niște diamante,
Sus, pe cupola infinitei catedrale,
Ard de ger cu străluciri vibrante,
Sub cerul ce crapă-n chinuri glaciale.

Ca o nălucă-n ger, stejarul trosnește,
Și-n sute de cioburi se sparge lacul,
Sub cizmele tari, zăpada scrâșnește,
Fulgii cad lin, albi și pufoși ca bumbacul.

poezie de din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără țurțuri pe la streșini,
fără viscol și nămeți,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde ești... copilărie,
unde sunt copiii toți,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i înghețat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
și iubiri doar virtuale!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În somnul nopții înghețate

Ploaia de stele senină
se stinge în puful de fulgi albi.
Printre stele răsare luna
în ninsoarea liniștită...
Dacă ploaia s-ar opri...
eu aș putea să-ți văd ochii verzi.
Poza ta pe cer o rup
ca lacrimile mele,
o coase cu picături.
O stea pe cer răsare...
și una singură apune.
În focul inimii
sunt speranțe de neatins...
și eu visez uneori
la privirea ta angelică...
ce mi se arată des
în somnul nopții înghețate,
cu șoaptele furate
de o picătură de iubire
ce-mi surâde miraculos
sub chipul ploios al lunii albe.

poezie de (6 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Lui Eminescu

Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuri
Iarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Și mă ninge cu steluțe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soț'' și teiul, lacul și floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu și de pana lui măiastră

,, Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul''... și-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El lucește printre stele și ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu țara, codrul, munții, marea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada înghețată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subțiri.

Copacii și ei sunt sculptați în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile înghețate și ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
și lasă-mă să vin în oraș la tine
unde îți voi pipăi trupul cald și alb
ca pe un bibelou de porțelan.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioana Gărgălie

Lui Eminescu

Scârțâie sub tălpi zăpada, gerul țese flori pe geamuri
Iarna își arată colții, vântul șuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, strălucește-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Și mă ninge cu steluțe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soț'' și teiul, lacul și floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu și de pana lui măiastră

,, Tot ce mișcă-n țara asta... râul, ramul''... și... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El lucește printre stele și ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu țara, codrul, munții, marea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Încotro mergem, Doamne?

din adânc de ani izvodul
păsări albe de lumină
zboară toate fără vină
și gătindu-le exodul,

celor care se petrec
dintr-o sferă-n altă sferă
ispitiți de-o baiaderă
printr-un antic templu grec;

că venim de unde nu e
altceva decât mister
singurul din falangster
și-acela bătut în cuie!

și ne ducem iarăși unde
bâjbâind pe câte-o treaptă
nu vom ști ce ne așteaptă
fiindcă mintea nu pătrunde!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Victor Becheanu

Iarnă blestemată (Versurile 1, 5, 9 și 17 aparțin lui Vasile Alecsandri)

Zori de ziuă se revarsă,
Țară, peste plaiul tău,
Iarna este prea nervoasă;
Te-a cuprins cu un gând rău.

Peste vesela natură
Se aștern troiene grele,
Zăpada, peste măsură,
Acoperă zeci de șosele.

Prevestind un soare dulce
Duhul iernii se răsfață.
El se-ncruntă și aduce
O viforniță de gheață.

Nici lumină, nici căldură
Nu-i acum în casa mică,
Nici lemne pe bătătură
Unde zace-o bătrânică.

Ziua ninge, noaptea ninge,
Haina albă se întinde,
Toată casa o cuprinde
Și de streașină atinge.

Casele nu se mai văd.
Spaima-n suflet se strecoară.
Este groază, e prăpăd
Și speranța stă să moară.

Pe sub munții de zăpadă
Zac părinți, bunici, nepoți;
Nu mai pot nicise vadă
Căci nămeții-s peste porți.

Peste-această mare albă
Omul pare o stafie...
..............................
Blestemată iarnă, dalbă,
Veci de veci să nu mai fie!

poezie de (29 februarie 2012)
Adăugat de Victor BecheanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Colț de Rai...

Mii de stele strălucesc sus, pe bolta înstelată
Și prin ele Tatăl Sfânt toată slava și-o arată.

Ziua, bolta azurie în întreaga ei splendoare
Este plină de lumină, un ocean întins și mare.

Soarele, un glob de aur, fu-ntocmit să ne-ncălzească
Și pe raza lui plăcută primăvara să sosească.

Noaptea, alt luminător stă pe bolta înnegrită:
Este luna ce veghează; lumea toată-i adormită.

Când pe bolta cristalină norii nu-și mai află loc
Vezi că Domnul te iubește? Ai căldură fără foc!

Iar când norii se adună după-o secetă cumplită
Iar te bucuri: după ploaie atmosfera-i răcorită!

Noi din lume-am fost aleși, știm că Domnu-i Ziditorul
Și de Patria Cerească ne cuprinde astăzi dorul.

Oamenii din lume, însă, se întreabă uneori:
"Cine a făcut aceste: soare, lună, cer cu nori?"

Și de-aceea li se-nchină lor, unor creații mute
Ce nu pot să le vorbească, ce nu știu să îi asculte.

Căutăm de mult răspunsuri la-ntrebări ce ne frământă,
Dar al Domnului Cuvânt oare câți îl mai ascultă?

Măcar tu, iubite frate, să asculți și să-mplinești,
Să te bucuri în iubire, viața-n Domnul s-o trăiești.

Dincolo de norii slavei e un colț de rai bogat
Și dacă-mplinești Cuvântul ție-ți este rezervat.

poezie de din Semințe de Rai (21 martie 2003)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Colinde ratate

noapte presărată-n fumuri
de tămâie și rășină
risipindu-se pe drumuri
noapte grea fără lumină
doar cățeii lunei moarte
se adună pe la porți
magii alungați din carte
ridicatu-s-au din morți
și zăpada schilodită
de-ntunericul din noi
nu mai cântă pe sub luna
cea mâncată de strigoi
scârțâie sub tălpi a moarte
și colinda ni-i străină
sub brad găsi-voi mâine
stele moarte, luna plină
nici nămeții nu-s departe
și nici ieslea încălzită
magii rătăcesc prin carte
cătând clipa potrivită
să anunțe către cerul
ce-l asteaptă pe iisus
e noaptea-n care lerul
tocmai a văzut că nu-s
nu-s nici eu și pace nu-i
în bucata mea de cer
și n-am astăzi să cer, cui
stele vii și leru-i ler
două inimi bat să spargă
gheața ce-a-mpietrit deodat'
ochiul magic dus pe targă
noaptea asta spre păcat

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Pe mare

Ah! viața pentru mine,
Scump înger! fără tine
Nu are nici un bine,
Nu are nici un dar.
În cer fie lumină,
Sau nori, sau noapte lină,
Sufletul meu suspină,
Suspină cu amar!

Oricare nălucire
L-a omului simțire
Aduce-nsuflețire
Cu glasu-i încântat,
Se pierde-n neagra ceață
Ce-ntunecă-a mea viață
Și glasu-i se îngheață
De mine depărtat.

Acum cerul zâmbește,
Natura-ntinerește
Și tot care trăiește
Se simte fericit;
Dar mie ceru-mi pare
Cuprins de-ntunecare;
Văd lumea-n întristare
Ca sufletu-mi cernit!

Zadarnic cat plăcere,
Zadarnic mângâiere,
S-alin a mea durere,
Să curm al meu suspin.
Trecuta fericire
Izvor e de jelire,
Și dulcea-i suvenire
Hrănește jalea-n sân!

O, valuri mari de spume!
Purtați-mă prin lume
Ca frunza fără nume
Ce o plutiți ușor,
Și m-aruncați din mare
Pierdut, fără suflare,
Pe malul cu uitare
Adâncului Bosfor!

poezie clasică de (mai 1847)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ploaie de stele

Într-o noapte oarecare
Am vrut să prind în zbor,
O stea arzândă căzătoare.

Am vrut să prind doar una,
Credeam că e de-ajuns
Să-ntind firesc doar mâna.

Păreau atât de multe stele
Încât ploua în atmosferă,
Cu praf cosmic, din ele.

Și fără nici o ezitare,
Am prins la întâmplare,
Pe cea dintâi strălucitoare.

Lumina ei ce-mi aparține,
Aprinse cerul pentru mine,
Într-o noapte... lângă tine.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Și nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morții poartă chipul meu
Cerul și pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna și întreg universul
Mă urmărește cu mii de fețe ale mele...
Nu știu de unde și până unde
Această stranie și nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de
Adăugat de Iustinian Gr. ZegreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Determinare

sufletul lumii este templu de închinare
pe catapeteasmă zâmbesc ametiste
pâini de lumină s-au copt din grânare
să le împartă vântul în zări pacifiste.

mă topesc în noapte ca o lumânare
alung întunecările cu acatiste
sufletul lumii este templu de închinare
pe catapeteasmă strălucesc ametiste.

în poezia lunii găsesc alinare
stelele iubirii sunt țesute-n batiste
visele nocturne au o determinare
să ardă în raze gândurile triste.

sufletul lumii este templu de închinare
pe catapeteasmă zâmbesc ametiste

hipersonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculț, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru și lunec în dans
dansul mă are și nu eu pe acesta
sunt ram subțire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
așa cum mă știți sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul își are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoțiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, și ochiul, altfel de unde aș ști
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat și eu nu mă satur,
stau în frig și privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea își croiește o dorință
pe care aș vrea să o șlefuiesc
gândul la tine îl am pe conștiință
și nu aș vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ș-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roșie ș-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
și gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook