Lecţia viţei de vie

Priveşte frunzele,
spune bătrânul
miile, zecile de mii de frunze
oprind din sudoarea rădăcinilor
pe timp de ploaie
dar mai ales în secetă
numai atâta sevă
cât să poată fi hrănite
toate asemeni
de la cea dintâi
până la cea din urmă

Vai nouă, oameni,
câte mai avem de învăţat...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic banal - III

Et tu me perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvée.
(Marcel Schwob)

N-ai fost cea dintâi,
Eşti însă cea din urmă —
Şi-i destul
Pentru-amanta celui care poate totul - tot ce vrea...
Am vroit să fii a mea;
Şi ai fost.
Cât timp?
Atâta cât am vrut...
Şi-azi dacă pleci,
E că vreau să-şi plimbe urma pe obrajii-ţi albi şi reci

Dinţii celor care-aşteaptă,
Dinţii celor care muşcă
Şi distrug cu lacomia tigrilor închişi în cuşcă...
Du-te...
Strada te aşteaptă, îţi surade şi te cheamă,
Strada-ţi zice: Vino,
Uită ce-ai fost ieri, căci azi eşti alta,
Uită tot ce laşi în urmă
Şi te-ndreaptă fără teamă
Spre surorile-ţi de mâine, ce tronează pe înalta
Piramidă-nfiptă-n centrul marelui oraş...

Priveşte
Cum te-aşteaptă-n colţul străzii precupeţii de senzaţii!
Câţi sunt?
Unul, doi, o sută?...
Nu... sunt mii, şi gloata creşte
Ca tumultul de ovaţii...
Cea dintâi a fost uitată,
Cea din urmă-i aşteptată,
Şi aşteptarea îi excită...

Palidă sărbătorită,
Fii de-acuma deci a lor,
Fii de-acuma-nvingătoarea
Şi învinsa tuturor.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, III, nr. 12 (25 decembrie 1909)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ascult
cântecul nocturn
al greierilor,
în ultima seară de iulie
a acestui an,
pierdut din şirul vieţii mele...
Câte comori
am ascuns până acum
în sufletul meu,
nu ştiu să spun,
însă câte lovituri
am primit,
îmi voi aminti
la fiecare pas...
Ultima e cea mai grea,
e cea mai dureroasă,
dar nu cea din urmă...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din miile de oameni

Din miile de oameni
Pe tine te-am ales
Din miile de stele
Iubire am cules

Cununa împletită
Din razele de soare
Şi flori multicolore
Iubirea mea cea mare

Eşti îngerul din vis
Ce-n noapte îmi apare
Eşti universul meu
Lumina călătoare

O zâmbetul tău blând
Mereu e-n a mea minte
Şi sufletul vibrează
Din nou fară cuvinte

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperviziune

Prin câte hiperspaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături invizibili am fi mers,
Până ce şoapta cea dintâi ar fi tăcut.

Din câte stele în Ocean
Sclipirea-şi odihnesc,
Pe una numai, din alean,
Identic am ales.

Dar plini de colb stelar pe trup,
În păr cu radiaţii,
Pe Om noi l-am zidit din Lut,
Şi gheme de senzaţii.

Şi-n câte hiperpaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături împreună am trecut,
Cu glezna-nnobilată de un vers.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii avem o stea

Atâta timp cât avem amintiri,
trecutul durează.
Atâta timp cât avem speranţe,
viitorul ne aşteaptă.
Atâta timp cât avem prieteni,
prezentul merită să trăiască.
Cu toţii avem o stea,
care străluceşte acolo sus pe cer.
O stea specială capabilă
să lumineze în cele mai întunecate nopţi...
şi să facă inimile să zâmbească
în cele mai triste zile.

poezie de Eugenia Calancea (5 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa a rămas undeva în urmă. Şi nu mai avem timp s-o aşteptăm. E grav! Avem suflet, pentru că avem timp. Şi nu invers, vai, din păcate!

Costel Zăgan în Teme şi inventeme: Impostura (15 februarie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

Focul din frunze, din piept şi din cer repeta:
Nouă sau opt, şapte, un an şi o lună!
(Luna în cer, ca şi viaţa, era singură, una.)

Toate lucrurile au ajuns să îţi semene
şi dacă mă lipesc de copaci, de zid sau de frunze
un singur sărut îmi ajunge,
pe care îl numesc Tu.

Tu, stau într-un colţ, cu gândul la tine.
Copiii se ceartă, câinii şi pisicile sar peste frunze.
Pe mine nimeni nu mă întreabă ce vreau.
Loth a venit de la muncă, e flămând şi nervos,
îmi povesteşte că Dumnezeu a murit şi vrea să ne mutăm astă-seară, cu trenul de şapte.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât avem prieteni, ziua de azi e minunată. Atâta timp cât avem amintiri, avem ziua de ieri. Atâta timp cât avem speranţă, ziua de mâine mai poate aştepta.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, oameni!

Bucuraţi-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii şi a bucuriei plecare.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna şi stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viaţa şi florile.

Bucuraţi-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieţii,
Purtate în încovoiata spinare.

Bucuraţi-vă, oameni,
Când, copilaşii nevinovaţi,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuţe şi pe la gură,
Când mai avem să-mpărţim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini şi la păsările
Înfometate din bătătură.

Bucuraţi-vă, oameni!
Când în pace vă treziţi dimineaţa,
Şi când toţi ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucuraţi-vă, când ai voştri ochi,
Încă, mai pot privi, frumuseţile naturii,
În linişte, de la ferestre.

Bucuraţi-vă, oameni!
Cât mai puteţi cânta, ruga şi cere,
Divinităţii, să ne dea mângâiere,
Şi să ne ierte de toate,
Câte ştim c-am greşit,
Căci ne bate necazul la uşă,
Şi încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârşit.
De care, ne-am temut
Şi, vai! Cât ne temem.

poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebirea cea mare între tinereţe şi bătrâneţe rămâne totdeauna aceasta tinereţea are în perspectivă viaţa, bătrâneţea moartea; cea dintâi are un trecut scurt şi un viitor lung, cea din urmă dimpotrivă. Deşi, prin urmare, ca bătrân ai numai moartea înaintea ta, iar ca tânăr viaţa, naşte totuşi întrebarea, care din două este mai grea şi dacă nu e mai bine să ai viaţa îndărăt decât înainte.

Arthur Schopenhauer în Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi chemare

Mângâiere-i peste vreme
Acea clipă minunată,
Mărturie o să-nsemne,
Atunci când devine faptă.

E ceva mai frumos ca atunci
Micuţul tău când merge-n brânci,
Inimioară care mai tresare
La cea dintâi chemare!
Iar râsul lui – rază de soare –
Aduce mângâiere şi încântare!

Ţâncu-ţi priveşte ochii drept,
Un giuvaer ce-l pui la piept,
Că-i cea mai dragă – a ta comoară,
Atunci când spune întâia oară "Mamă"!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş de var

Oraş de var cu uliţi strâmte
Oraş cu suliţele frânte
Oraş în care-ndoi spinarea
Şi-n care urlă disperarea

Această cântăreaţă care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile oraşe
Şi peste tot lăsa răvaşe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare şi elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Şi cronicari fără dovezi

Şi întrebările firesc
În care nu mă regăsesc;
Oraş de var cu uliţi strâmte
Şi turlele-n abis răsfrânte

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai dreaptă

Eu l-am chemat pe Dumnezeu, nu sfinţii,
E-adevărat că ei au rolul lor,
Dar dau crezare inimii, nu minţii,
Ce-mi spune care-i drumul mai uşor

Am învăţat din viaţă-n totdeauna,
S-o iau pe scurtătură, e mai drept,
Să fac ce simt şi nu ce spune lumea,
Aşa îmi pare mie înţelept

Poate greşesc sau poate că mai supăr,
Dar ştiu că EL, de-acolo, va ierta
Atâta timp cât de iubire sufăr,
Ce-i calea Lui va fi şi calea mea

Aşa că eu te rog, ascultă Doamne,
Şi iartă-mă că trec pe lângă sfinţi,
Dar ocolişul parcă mă adoarme,
Eu ştiu că asta vrei şi Tu consimţi

poezie de Adi Conţu (21 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este, până la urmă iubirea doar o boală – şi nu boala cea mai frumoasă, dar cea mai înspăimântătoare din câte există? Sau este ea o otravă, în care caz doar doza decide dacă efectul e unul binecuvântat sau devastator?

Patrick Suskind în Despre iubire şi moarte
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine înţelege - noi suntem generaţia cea mai binecuvântată, cea mai făgăduitoare din câte s-au rânduit până acum în ţară. Trebuie să ţinem seama numai de elită.

Mircea Eliade în Itinerariu spiritual
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu oricine

aşadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri şi multe ceasuri fără gust
călite în foc de şaptezeci de ori câte şapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
şi tot aşa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăţa şi acest meşteşug
cum singuri am învăţat să fim locuitori ai nopţilor,
ai locurilor şi timpurilor clădite din răni.
va fi greu
va fi aproape imposibil,
mai ales că nu oricine e Pavel,
nu oricine va rosti întrebarea cea bună
spre Damasc.
Îndrăzniţi!

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am trimis curând o carte

V-am trimis curând o carte
Şi smerit aştept răspuns
Care nu a mai ajuns
Nici întreg şi, nici în parte

Dar maestre, nu se poate
Orice simplă uzurpare
De prestigiu, nu mai are
Circumstanţele ei, toate

Şi mă-ncarc atunci de vina
C-am pus mâna pe condei
Supărându-i pe ahei
Şi oprind în geam, lumina

Vă eliberez de facto
Admiţând fără efort
Că speranţa din acont
Valorează cât exact, o

Deziluzie sau pistă
Care n-a ajuns la artă
Casa cu fereastra spartă,
Poate nici nu mai există

Vine timpul şi se duce
Fără nici o remuşcare
Numai nouă ni se pare,
Că punem la toate cruce

Bate vântul în ferestre
Şi mă-ntreabă: Îi dau voie
Ca să strige el, Ahoe,
Şi-apoi: Salutări, maestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, mintea cea din urmă şi înflăcărarea cea dintâi.

aforism de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!