De... scriere
Sunt parcă incapabil
să mă-nvăț minte
dintre atâtea experiențe;
ce oamenii, tot noi,
c-un implacabil
ce nu se dezminte,
ne facem zilele după pasențe...
doar cum ne pică, aleatoriu,
de-a lua fără de-a da-napoi,
de-a face viața altuia un purgatoriu.
Și mă încred cu obstinență
în fiecare, cu onestitate
crezând că totu-i lin,
decurge de la sine
așa cum trebuie când faci doar bine
și-aștepți returul; o prezență
de minimă moralitate
ce-ar putea preschimba destin...
Câtă, câtă credulitate,
pedeapsită de drept într-o fatalitate.
E lumea parcă invers,
nu ce-o știam de la părinți;
cu zâmbetul pe buze petrecută,
printre prieteni...
Parcă-i văd și-acum
cu chipuri ca de sfinți
ce nu știau cuvânt "pervers"...
altminteri n-aș fi fost un oarecum,
n-aș fi dat sufletului pinteni
să pic împins în deznădejde, în derută.
Sunt poate un neadaptat,
nu-s "up datat",
smuls dintr-un "poll"
ce astăzi nu mai are niciun rol;
o anacronică eclocvență
-că tot se judecă potență,
forța, dominare, avuție-
tot ce-i știut că-n moarte n-o să ție...
criterii unice de notorietate
ce nu le am nici eu și-a mea posteritate...
Sunt "error page", tipar de veche anatomie!
Nu mă uitați!...
Riscați să fiți la fel
niște neisprăviți,
în loc draconic să țipați
că voi sunteți cei blestemați
să vă mascați, simplu... țânțar
din anofel?!
... Mortal să înțepați,
să faceți lumea un insectar!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țânțari
- poezii despre încredere
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Citate similare
Rimă
Mi-am încorsetat parcă gândul în dragostea frumoasei rime,
De ceva timp, nu știu; să-mi chinui plăcerea prin cuvinte alese...
Mie-mi nu; pentru alții, ce-ar crede că-i tot ușor, făr' să le pese
Că pas de dans e de când lumea... în acord, de corpurile sublime!
E cântec tot, ce-i aștepți geamăn cuvântul pus, ghicit, pereche,
Neașteptat de ce va fi; un paso doble în bang de-un clopot,
Grav câteodată, cum și viața -ce n-o simțim, doar când e veche,
Sau clopoțel cu ritm de step- ce-o alerg nebun pierdut în ropot.
Sunt melancolic tot mai des, îndrăgostit de fostul mine,
Ce atunci nici nu știam că sunt și că voi fi un suvenir,
Mă căutând fine fărâme, cum puzzle, să mă refac rime...
Și căutări în jur s-agăț... din ce-am atins și mai respir.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre dans
- poezii despre cuvinte
- poezii despre ritm
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plăcere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Comemorare
Am sentimentele așa bizar de împărțite
Într-un amestec de-amintiri cu nostalgii
Și-un pic de teamă mojarată în algii
La gând de pierderi... Chipuri nemaiîntâlnite.
Transpus pe-aleile de pași de mult pierduți
Mă plimbă mintea ce-o golesc în săli de clasă
Sau laborând cu grupa strâns în jur la masă;
O disecție, o lamă-n microscop... Cuminți tăcuți.
Plutesc, o hologramă-ntre cămin, cantină
Și sunt plecat în practică, un fel de-a spune;
C-un pic de școala vieții-ntors, nu-nțelepciune
Și nici mai multă meserie... C-are timp să vină!
Ce fericire falsă a fost, extaz futil
Când grup-am spart-o în bal de absolvenți
Și câtă pică port la veșnici repetenți...
Oh câtă grabă-n finiș de trecut copil!
Am tot sărit hazard sau voie, aniversări,
Da-s copleșit de prieteni, de colegi, de însumi
Și chiar de știu că nu-i la fel, dar pulsu-mi
Lovește-n piept să-mi văd trecut... Comemorări.
Cred c-am uitat câte-au trecut, parcă decade
Ce se repetă-n predestin c-un număr doi...
E unul singur ce mă vrea june-n înapoi;
Parc-ar fi suflet ce-ar vrea trup la fel... Ce cade!...
14.02.2012
Anul decadei Promoției FMV București...
Ediția a III-a.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre școală, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trecut
Poeții azi
Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca și cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviți,
niște bieți versificatori
idealiști, fără de judecată,
ce scriu așa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiți
-așa cum s-a și demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
și ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce știi, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
și ai trăi 'ntr-un turn de fildeș, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laudă cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel și tu...
și adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar niște himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declarații puerile, trecuți, adolescenții de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu rețin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bilețele cu greșeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
și uite așa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriți, de aiureli!..."
Nu știu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
și-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prezent, poezii despre versuri, poezii despre teatru, poezii despre superlative, poezii despre superficialitate, poezii despre sclavie sau poezii despre realitate
Nestatornic
Cum oare copilu-i din mine și nu-i cum sunt eu, partenera...
Și gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Și cum de sunt eu de atâția de ani și-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?
Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- și mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceași se întreabă și ea- ne dezminte
Și nașterea vrută, adulată de toți, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani și ne zbatem să fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre visare, poezii despre respect, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri
Dorințe
Aș vrea să fiu cum sunt și cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea și nu s-ar cere cost,
Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunțarea
La tot ce niciodat' n-aș fi gândit.
Dar, ce-aș putea să iau de-atunci, demult?
Dorința de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?
Și ce-aș păstra din viața de adult,
Când nu mai știu ce-i bob și ce-i neghină?
Nu știu ce vreau. Pe cine să consult?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre schimbare sau poezii despre plată
Tatăl meu
De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicționar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?
Îl am în minte, drept, semeț;
Avea o alură de stăpân,
Esența, la superlativ, de bun...
Era timid și îndrăzneț.
Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învățat...
Fructu-i sunt la maturitate.
Îl mai iubesc și-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.
Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simț la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre planete, poezii despre picioare, poezii despre maturitate sau poezii despre intuiție
Dac-aș...
... dac-aș ști dinainte totul,
aș fi poate bogat, celebru,
dar n-aș mai fi tot eu, integru
și-n loc de vis, aș avea totul!?...
... dac-aș crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aș trezi, aș fi scârbit!
... dac-aș iubi neîncetat,
aș fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
și deci trădarea-i de iertat?!
... dac-aș munci pe brânci o viață,
așa cum poate fac, voi face;
pe-alții-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiață!?
... dac-aș da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toți să tragă, să nu scap...
și organele să-mi ia, și intim?!
... dac-aș fi vrut și eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu știi cum e treaba!"...
și mi-ar fi râs în zeflemea!?
... dac-aș mima mereu neștiință
și-aș fi un guraliv pervers,
bun pop-aș fi, în păcate șters
și aș aduna tot, cu credință?!
... dac-aș fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
și-n veci n-a fost și n-o să fie"?
... dac-aș lua tot de la-nceput,
fără să știu nimic ce-am fost,
nu cred c-aș fi mai puțin prost;
n-aș ști când mor!? Doar că-s născut!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre râs, poezii despre prostie sau poezii despre naivitate
Din tot ce-i
Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăștii lumea de nectar,
Din stele ești o călătoare
Regină, în stupul planetar.
Din munții albi de spumă castă
Ești piscul ce vor toți s-atingă,
Din închisori ești o fereastră
De-azur ce dorul vrea să stingă.
Dintre petrecerile lumii
Tu ești dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brățară viageră.
Din tot adâncul de mister
Ești mina-n pietre prețioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Ești flacăra de rugi pioase.
Din fundul de abis marin
Tu ești lumina călăuză,
Din glas ești sursa de suspin,
Din scris doar tu te-așterni, o muză.
Din toate viile-nsorite
Tu ești esența de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Ești singura ce dă candoare.
Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.
Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simț, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moștenit.
Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopțile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.
Din fiecare clip-a vieții
Doar tu-mi faci ore de nesaț,
Din anii dulci ai tinereții
Doar tu mi-ești chip de vis la braț.
Din tot ce nu-i și din tot ce-i
Să plămădești ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ți fiu ingredient pe listă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre existență sau poezii despre dor
Neiubită...
Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.
Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!
Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...
În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!
N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!
Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.
Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre plimbare sau poezii despre ore
Ansamblu, în căutare
De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
și trup și minte... îs desfăcut.
De neînțeles, sunt tot mai mult
regrete având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înșel, nu mai m-ascult!?
Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca și cum nu mi-aș aparține.
Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
și nu mă văd! Oare o-i fi... cine?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre gânduri, poezii despre cunoaștere sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre cunoaștere
Straniu
Am frică, pentru notorietate
-Că-i sigur numai o capcană
Ce prinde totul, lasă rană-
Pedeapsă de posteritate!
Motiv, n-ar fi, de-ngrijorare,
De-ar fi, valoarea, absolută;
De n-ar nega, frumosu', o slută...
Bolnavă de infatuare!
Am strania, certă, părere,
Că lumea este-n "pic" de ură;
Din merit, face-o "aventură",
Din bine, bun, face durere!
Suntem o rasă-n interdicție
De-a promova valori umane...
E-o luptă acerbă pe ecrane,
Pe străzi, în ziare... Contradicție!
Paradoxal, ne flagelăm
Într-o ambiție reciprocă;
Nisipul, îl pretindem rocă,
De ură, nu mai cugetăm!
E-o lume, parcă, fără craniu,
Cu țel de-a se extermina
De ideal, de ființa sa...
Iubirea o tratează-n straniu!
Și-atunci, visez să rămân mic,
-Să nu exist cuvânt, povață-
Umil să-mi derulez din ață,
În spectator, către nimic...
Contemporan sunt cu uraniul
Mortal -ce-l stors de energie-
Dar impotent, scriu elegie...
Într-un final... Căci lumea-i straniul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre valori umane, poezii despre sfârșit, poezii despre roci, poezii despre reciprocitate, poezii despre paradox, poezii despre notorietate sau poezii despre nisip
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre negru, poezii despre mamă, poezii despre lumânări, poezii despre foc sau poezii despre fericire
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme, poezii despre toamnă, poezii despre studenție sau poezii despre pictură
La steaua... mea
Imaginați-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.
Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.
De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântați;
Ne-am plânge veșnicul "profund"...
Am fi toți orbi, exorcizați.
Mi-agăț retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.
Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup și suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.
Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat și-am și ajuns...
Nu mai am corp să deslușesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.
Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.
Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...
Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aștept, va fi planeta mea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă sau poezii despre prăpăstii
Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre întuneric
Constituție
De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.
Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.
Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.
Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie.
Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în fărdelege.
De neclintit sunt și n-accept discuție,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.
Și cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanță-atenuantă-n nebunie...
Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie... de-nvechită seminție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre corp, poezii despre țări, poezii despre înălțime sau poezii despre sănătate
Reflecție finală
De ce cu atâta ușurință spunem mor
-Tratând și drama-n superficial-
Ne păcălind; luând muribundul în ușor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?
De ce cu atâta ușurință ne urâm
-Uitând de suferința ce-o produce-
Când, fără suflet, amiciții omorâm
Și punem dragostei semnul de cruce?
De ce cu atâta ușurință ne mințim,
În loc de-un pur și simplu adevăr,
Esențial; o viață scurtă să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?
De ce cu atâta ușurință blestemăm
-Pe când perverși ne închinăm la sfinți-
Neștiind de crucea, singuri, ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinți?
De ce cu atâta ușurință râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Și-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact!?
De ce cu atâta ușurință chiar murim,
Uitați, încă-nainte de-a pleca...
Înconjurați de-o lume-n țintirim
Ce vrea să-i dai și-atunci, și-a n-o uita!?
De ce cu atâta ușurință ne vrem greul,
Ne complicăm, în cercuri, vicioși,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul...
Tot răstignind, la infinit, neștiți Hristoși!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce, poezii despre suferință, poezii despre protecție sau poezii despre prietenie
Bowling life
M-am spart în bule de șampanie
erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar,
într-o sărbătoare fără participanți,
printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanți,
ce degetele mi-au băgat în găuri pentru simț și har...
Rostogolindu-mă printre popi mici, dornici de-a mea spovedanie.
Mă izbesc cu plăcerea de-a fi remarcat,
dar trec prin rărișul de șanse ratate
fără ca nimeni să-mi sesiseze finul perlant...
Mă-ntorc pe banda rulantă, cu răspuns dezolant,
pentru a fi pedepsit într-un joc pe-aruncate...
Dus cu capul, ce-i bila cu găuri... Făr-a fi exersat.
Am scăpat, fericit rebut, ramplasabil,
nu mai sunt manipulat, ah sunt liber
și alerg- tot împins rostogol, aut din pistă-
cu o fericire lăuntrică -care-ncet, încet, nu există-
căci la un capăt abstract m-am oprit, vid-stingher...
Nu mai văd, sunt o bilă cu ochii crăpați, cu destin implacabil...
... Din născutul, din micile bule, de un debut fericit de casting,
cercul roții de sferă l-am predat, într-un suflet, la un joc de bowling...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șampanie, poezii despre sărbători, poezii despre spovedanie, poezii despre ochi, poezii despre libertate sau poezii despre jocuri
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre păcăleli, poezii despre jucării sau poezii despre gură
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știință, poezii despre verb, poezii despre tristețe sau poezii despre proverbe