Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cânta poetul (Lui Adrian Păunescu)

Cânta poetul, tot ce mișcă
făcând abstracție de putregai.
Din raiul său mai trimitea semnale,
spre mult râvnitul vostru rai,
aripi de gând și lacrimi de cuvânt.

Dar cine să-l audă!
Pământenii cu antifoane în urechi,
gângănii în virtutea inerției,
sfâșie clipe în perechi
și-nalță ode bucuriei.

In lumea lui tot stând de veghe,
la zborul scund al clipei lor,
El, demiurgul tot mai crede
că întrupându-se în DOR
își va găsi la ei, pereche.

Și dând cuiva nemărginirea,
din ochii-albaști-ai vieții sale,
să facă pact cu omenirea
și s-o îmbrace-n lucii zale,
armuri care păzesc iubirea.

Se coborî la ei, ferice
cu-alai de cântece măiastre.
Atâția îngeri îl urmară
dar o pierdu pe-Euridice,
iubita lui verde-albastră,
trudită și plăpândă țară.

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Cânta poetul

Cânta poetul, tot ce mișcă
făcând abstracție de putregai.
Din raiul său mai trimitea semnale,
spre mult râvnitul vostru rai,
aripi de gând și lacrimi de cuvânt.

Dar cine să-l audă!
Pământenii, cu antifoane în urechi,
gângănii, în virtutea inerției,
sfâșie clipe în perechi
și-nalță ode bucuriei.

In lumea lui tot stând de veghe,
la zborul scund al clipei lor,
El, demiurgul tot mai crede
că întrupându-se în DOR
își va găsi la ei, pereche.

Și dând cuiva nemărginirea,
din ochii-albaști-ai vieții sale,
să facă pact cu omenirea
și s-o îmbrace-n lucii zale,
armuri care păzesc iubirea.

Se coborî la ei, ferice
cu-alai de cântece măiastre.
Atâția îngeri îl urmară
dar o pierdu pe-Euridice,
iubita lui verde-albastră,
trudită și plăpândă țară.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cânta poetul

Cânta poetul, tot ce mișcă
făcând abstracție de putregai.
Din raiul său mai trimitea semnale,
spre mult râvnitul vostru rai,
aripi de gând și lacrimi de cuvânt.

Dar cine să-l audă!
Pământenii cu antifoane în urechi,
gângănii în virtutea inerției,
sfâșie clipe în perechi
și-nalță ode bucuriei.

In lumea lui tot stând de veghe,
la zborul scund al clipei lor,
El, demiurgul tot mai crede
că întrupându-se în DOR
își va găsi la ei, pereche.

Și dând cuiva nemărginirea,
din ochii-albaști-ai vieții sale,
să facă pact cu omenirea
și s-o îmbrace-n lucii zale,
armuri care păzesc iubirea.

Se coborî la ei, ferice
cu-alai de cântece măiastre.
Atâția îngeri îl urmară
dar o pierdu pe-Euridice,
iubita lui verde-albastră,
trudită și plăpândă țară.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zbor înalt

Locuiesc în cuvânt
Și zborul e limba pe care o înțeleg cel mai bine.
Aripi colosale întind cuprind
Zarea albastră a poeziei pământului.
Culeg gând după gând, statuie ridicând unui vers.
Și ce poate fi mai frumos decât
Imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând!

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Celebritate

Din mare-n mare
mister,
pictoru-a ieșit pe cer
picteze luncile
dar și iasomiile, păpădia, liliacul
și nuferi pună-n lacul
unde a plouat
în noapte
tot cu lacrimi și cu șoapte.
Decorează, zugrăvește și mângâie în culori,
tot ce-i viu și tot ce crește
chiar și norii, uneori.

poezie de din Secvențe în alb și negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am crescut (Versuri dedicate lui Adrian Păunescu)

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor
culese de poetul neobosit.
Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:
- Cum stă cruzimea ascunsă de toleranță!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După ani de rătăciri...

Să ne întoarcem în copilărie,
ne-amintim întâi când ne-am văzut,
în curtea casei nalte, ruginie
lângă un brad cum nu s-a mai văzut...

Și să privim atent spre tinerețe,
două perechi de aripi levitând...
Speranță, dragoste, noblețe
în cercul vieții locul căutând.

Să descifrăm și din maturitate
tot ce ne-a dat viața mai frumos,
-i facem inimii dreptate
acum, când iar o cere Făt-Frumos...

poezie de din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul-cioplitor

Tinerețea, dacă-ai vrea
ai păstra-n inima ta,
ce pare că s-a-mpietrit!

Dar și piatra-i din iubit!
Tot, de Dumnezeu, lăsată,
tot un foc e și în piatră!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îndemn

Tinerețea, dacă-ai vrea
Ai păstra-n inima ta
Ce pare că s-a-mpietrit
Dar și piatra-i din iubit!
Tot de Dumnezeu, lăsată,
Tot un foc e și în piatră!

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)

În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.

A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,

Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărțit,
A murit poetul cel mai iubit!

Și toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!

A murit un înger...

poezie de (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 7 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Culmea ironiei

Tot primind la "ajutoare" de la terți, de peste tot
Te mai miri de ce de "muncă" a uitat omul de tot!

distih de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi, pământenii...

Noi, pământenii...
Din praf de stele ne-am născut,
plămădeală divină, cu suflu viu nevăzut,
în gemete și repezi transformări...
iubirea, scânteia vieții pe planeta Pământ
să o slăvim, să o salvăm,
nu în picioarele prostiei s-o călcăm.

Din praf de stele ne-am născut,
viața în universul viu să o perpetuam,
miracolul iubirii nicicând nu-l uităm,
căci altfel viața în calvar o transformăm...
și raiul ei va fi definitiv pierdut.

Din praf de stele ne-am născut,
într-un rai verde cu ochi plini de lumină și culoare,
mai frumos ca orice moft modern din lumea mare;
ce altă iubire ne mai dea Dumnezeu?
puterea conștiinței noastre
când il va înțelege oare?

Dar, se pare,
că de ce ne este frică nu scăpăm,
majoritatea celor răi ne împresoară,
spiritul vieții și scopurile ei...
se scaldă în grave anemii,
mesajele Abecedarului divin
de multă vreme nu le luăm în seamă...
de mult nu le înțelegem.

Unde e calitatea viselor omenești?
raiul lor în ce il transformăm?
cu lacrimi de îngrijorare,
ar trebui cu toți ne întrebăm,
"Je suis Charlie?"

poezie de (ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu! Iubirea n-a murit!

Nu! Iubirea n-a murit!
Semnele ei sunt peste tot,
în mâna întinsă orbului
și-n țipătul pescărușului...

Nu! Iubirea n-a murit!
Floarea de cireș o cântă
și fluturele o descântă
în zborul ei albit.

Nu! Iubirea n-a murit!
Parfum de dor, neliniște
aleargă-acum pe miriște.
Întinde-i mâna și-a venit!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cererea de veșnicie (Lui Adrian Păunescu)

Nu mai știu de câte ori
Serile,, m-am sinucis,,
Și în somnul de-o secundă,
TU îmi apăreai în vis!

"Miile de morți" din viață
Mult mai viguros mă fac
Și renașterile toate
Cu moartea am le-mpac!

Am s-o convertesc în stele
Și-am s-o luminez fictiv!
Cu renașterile mele
Am s-o-nving, definitiv!

Timpului, audiență
I-am cerut dar ea nu știe
C-a semnat patronul vieții
"Cererea de veșnicie"!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind poetic

Pentru oricine daruri mai așteaptă
Port slova cea mai caldă și mai dreaptă!
Voi colinda mereu cu bucurie, tot omul bun
Care mai vrea știe ce e metafora fierbinte
Din slova dor, din dalbele cuvinte!

poezie de din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Stele căzătoare partea a IV-a

Pe colțul alb al fluturelui-stea,
Răpită de-o iubire incoloră,
Își duce dorul, azi, iubita mea,
De vise și de dragoste frivolă.

Trădat, plângând, spre cer mă-nalț în zbor
Să îmi salvez iubita de ispită;
În aripi de mătase mă-nfășor
Și de iubirea mea neprihănită.

E drumul lung și piedici mă supun,
Umil, îmi aplec privirea-n vise...
Nimic nu m-ar putea opri din drum:
Stihii, dureri, vulcani, iubiri promise.

Alunec ca o lacrimă-n pridvor,
Sub talpa providenței plec privirea...
Sunt trup de stea și sunt vulcan de dor,
Sortit să-și prindă-n păr nemărginirea.

Cu moartea chezășie am legat
Și vulturi-universuri mă condamnă...
Eu, chip de lut, de zei pietrificat
Să port în suflet lacrimi de aramă!?

- Iubita mea, întinde-ți brațul stâng!
- Un înger-zeu mi-a fermecat privirea...
- Se strâng frânturi de suflet, iată, plâng!
Numai la mine vei găsi iubirea.

- Dar chipul tău oglindă-i și apus,
Pe când eu sunt de-un timp nemuritoare.
Du-te pe calea ta! (Și s-a tot dus...)
Și-acum mai umblă rătăcind sub soare...

- Întoarce-te! (Un clopot-vânt trezi
Hora de stele). Vreau îmi oferi
Sărutul unui răsărit de zi,
Iar eu -ți dau în schimbu-i tot ce-mi ceri.

Hai, strânge-mi mâna! Nu mă amăgi!
Ia-mă cu tine-n zborul către mâine!
Numai pe tine-am te pot iubi...
Pe veci, aici, eu n-am pot rămâne.

În zbor de aripi frânte și de vis,
Îngeri de sticlă au căzut pe mare...
Din valuri, o sirenă s-a desprins,
Călătorind spre țărmul de candoare.

E sângeriu apusul, de tristeți,
Dar el și ea rămân în amintire,
Ca Prometeul unei alte vieți –
Poem de viață și nemărginire.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețe de primăvară

Iți las ție clipa dulce -ți ofere alinare
Și ce-a fost, în amintire, eu îți las cu resemnare.
Bucuroasă privesc viața, un spectacol inedit
Din care am stors poeme și lacrimi la infinit.

Iți las zâmbetul de floare și parfumul sideral,
Nopți bântuite de griji și de dorul infernal,
Amintirea clipei mele și a șoaptelor de-amor,
Zile bune și senine, tot cu dragoste și dor!

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Perechi neperechi

Perechea mea, pereche ta, pereche lor,
Aproape toată lumea e pereche,
Suntem perechi pe când perechile ne mor
Și sufletul rămâne nepereche.

Da, sufletul, iubite partener,
Dacă suntem pereche de cine mi-este dor?
Deși suntem perechi, perechile ne cer,
Perechea mea, pereche ta, perechea lor.

poezie de din Drumul robilor (4 mai 1998)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage și pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viață; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneață a primăverii; sunt ca suspendate între cer și moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern își ia zborul spre Dumnezeu.

în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook