Şi dumneata?

Şi Dumneata, a cărui gură pute,
Ce fel de viermi şi ce fel de ciuperci
Hrăneşti în vorbele stătute,
Cu ce mă îndulceşti şi mă încerci?

Pe când te bucuri şi mă lauzi, frate,
Mă uit în sufletul tău, biet,
Bolnav în bubele umflate
De un puroi ce coace - afund şi-ncet.

Privirea, grea de-o veghe-nveninată,
Mocneşte vânătă, ca nişte zer.
Nu ştiu ce zări ţi-o turbură vreodată
Şi-o luminează strâmb ce soi de cer.

În bunătatea ta, spoită ca de Paşte,
M-am poticnit de-o piatră de la fund.
Şi am călcat pe maţe vii de broaşte,
Care alunecă pitite şi se-ascund.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către contra

Eu copilul din flori al zăpezii
cu sufletul de viscol plin
frate de vers cu Arghezi
îmi încep testamentul cu amin

Cu sufletul de viscol plin
şi-n gând cu flori de gheaţă
mai trag de duşcă o oală cu venin
şi-mi vine iarăşi chef de viaţă

În gând cu flori de gheaţă
frate de vers de-o poezie cu Arghezi
scol Psalmii dis-de-dimineaţă
eu copilul din flori al zăpezii

Cu sufletul de viscol plin
primăverii tale mă închin

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăţi în vechea haină,
Vor şti doar codrii a mea taină...
La groapa mea daţi zor, daţi zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-aşezaţi, n-oi şti de gînduri,
Am fost şi gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...

La groapa mea daţi zor, daţi zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă Moarte

Mă ispiteşti de-o viaţă-ntreagă
Să-mi cazi prin farmecele-ţi dragă
În mantii şi dantele şi belşug,
Şi m-am trezit dormind cu tine-ntr-un coşciug.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodiacul

Era un fel de zodiac şi el,
cu zodii multe, multe şi hazlii,
de te-nchinai şi nu puteai să ştii
în care te-ai născut, de unde vii
şi unde eşti în vastul carusel,

Căci nu puteai să-l înţelegi defel:
avea un soi de spiţe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îţi părea că anii-s toţi la fel,

Iar pentru luni... cu sutele erau,
aşa că aia de-o ştiai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine ştie! – o fi fost şi ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărţeau.

De zile nu mai spun. Ce-oţi crede voi,
că mai ştiai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai ştiai şi-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
şi te făcea să crezi că eşti de soi.

Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu veşti de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un fel, frumuseţea complică lucrurile. Pe de-o parte trebuie să te bucuri de ceea ce-ai primit de la Dumnezeu, fiindca frumuseţea e un dar. Pe de altă parte te lovesc din plin mentalităţile, prejudecăţile oamenilor care îşi imaginează că o femeie frumoasă e neaparat proastă sau uşuratică sau şi una şi alta. Lupta de demontare a acestor clişee e teribil de obositoare, te consumă extraordinar. De aceea, atunci când întâlneşti oameni dispuşi să privească dincolo de aparenţe, dispuşi să vadă dacă şi sufletul ţi-e la fel de frumos precum chipul, e o fericire.

citat din Daniela Nane
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panică

Când m-am poticnit de anii ce au urmat
Era cât pe ce sa îmbătrânesc
Şi m- am speriat de moarte!
Mi-am julit tinereţea şi luneca de pe mine
Ca pielea uscată de şarpe.
Ajutorul meu ai fost tu cu săruturile tale,
Care mi-au uns sufletul, un antiseptic
La fel de bun ca al mamei care pupă
Buba, când copilul se împiedică de ani.

poezie de David Daniel Adam (14 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei într-adevăr să te bucuri de câinele tău, nu încerca să-l faci un fel de semi-om. E mult mai bine să încerci să devii tu puţin un câine.

citat din Edward Hoagland
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui iconar

Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană,
şi-a zugrăvit-o lâng-o strană,
cu ochi adânci şi chip suav.

Îl despuiară de sutană
şi-l biciuiră pe mârşav
Era-n Bizanţ un biet zugrav,
monah robit de-o curtezană.

Dar anii-au stins orice prihană
şi-au pus modelului scârnav,
pe zid, lumină de icoană
Monah robit de-o curtezană,
era-n Bizanţ un biet zugrav

rondel celebru de Radu Gyr din Anotimpul umbrelor
Adăugat de Gabriel Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil vii

în spatele meu cu mâinile
îmi mângâi supărarea
vis de-o clipă ce lin
alunecă în tăcere
degetele sfinte comori
moi migălesc dragostea
ce noroc te simt
luneci într-un sărut parfumat
buze cu buze se unesc
scriu poezie într-o doară
capul îmi arde de-o frenezie
ochii se întunecă încetişor
te gust te simt te sărut
peste tot încet
sunt cuprins de-o febră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi hrăneşti porcul cu ciuperci, carnea lui nu va avea gust de ciuperci.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas

Sunt azi ca un câmp
de mărăcini cu cer roşu în fund,
sau ca un cătun părăsit sunt
şi cojit în amurg ca un dâmb.

Doamne, lasă-mă să mă închin ţie,
obiceiul e vechi şi e bun când eşti slab.
Leagănă-mă tu, melancolie,
cu isonul lin şi abia bolnav.

În hotelul de periferie
ce cuminte m-am însingurat.
De pe macatul meu decolorat
moartea să o sun, la sonerie.

Sub fereastră mişună cetatea,
i-aud trecând norodul greu şi des.
De-o goană îmi zbârnâie toată singurătatea
E-n van. Am măsurat şi am ales.

poezie clasică de Ion Vinea (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o viaţă către tine

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

Mă tem că nu ştiu când şi nu ştiu cum,
Pe-o sanie, în iarna friguroasă,
Cei ce scrisori la tine-n poarta lasă,
Mă vor aduce într-un fel postum.

Ceva, probabil, se va întâmpla,
Că mâinile ce eu le port cu mine,
Au şi plecat spre tine, să se-nchine
Şi cred că ştiu şi tălpile ceva.

Oricum, am să ajung la casa ta,
Căci am plecat, de-o viaţă, către tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!