Războiul perpetuu

Atâtea împotrivă
Mi-au stat adeseori
Că nu ştiu ce derivă,
Mă-mpinge spre ninsori

Spre valul ce mă ţine
Ades prizonier
Ademeniri feline
Şi-o regulă de fier

C-atâtea lupte dure
Se duc fără favoruri
Şi nu se-ndur' să-ndure
Nimic fără omoruri:

O floare de cireş,
O pasăre de cântec,
O ţintă fără greş
Nesăţiosul pântec

Pe cât de meschin totuşi
Avar din cale-afară
Când un buchet de lotuşi
Înseamnă primăvară

Te miri dacă mai poate
La câte furtuni pomul
Ispitele cu toate
Îngenunchează omul

Zadarnică o scuză
De neputinţă plină
Cu jarul tras pe spuză
Şi vina fără vină

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Războiul care-l poartă
Hazardul, călăreţii
Cu cei ce cad din soartă
Pe luciurile gheţii

Trimişi, cine-i aşteaptă
ademeniţi? Victorii
Pe fiecare treaptă
Mereu mai iluzorii

Priviţi: se-ntoarce solul
Cu veştile lui rele
Şi jertfele obolul
Dau biete caravele

Mai cade o cortină
Şi cresc dezamăgiri
Norocul iar combină
Hazardu-aduce ştiri

Că iar se înfirip lupte
Şi lespedea o treci
Când numai dedesubt e
Azilul de zevzeci

Închipuiri deşarte
şi vanităţi. Abise,
Din vieţi cu geamuri sparte
Şi tot atâtea vise

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

E mult mai mult ca mult
În plus să nu mai ceri
Copil născut adult,
Şi mai sărac ca ieri

Nisipul e fierbinte
Traseul e impus
N-ascultă de părinte
Şi suferă în plus

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt o partitură

Mă simt o partitură
Cu note în culori
Din care vin şi fură
Necunoscuţi, comori

Că nimeni nu mai vinde
Permise de noroc
Şi-n traista cu merinde
Doar lipsuri se mai coc

Că valul se frământă
Şi trece nenorocul
Cu bietul om la trântă
Şi se închide jocul

De-ar fi doar să dureze
Cic-ar fi spus bătrâna
Când umflă-n metereze
Furtunile, Fortuna

Şi lunga acoladă
Lăsând loc la concluzii
Pătrunde în livadă
Un vânt de deziluzii

Presară zorii roşii
Aromele-n fâneaţă
Şi cântă iar cocoşii
O nouă dimineaţă

Ci iarăşi mă împrăştii
Aproape clandestin
Când trag copii cu prăştii
În cioburi de destin

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război telepatic

Aşa de mult mă cerţi în gând,
Cântă migrene şi frustrări;
E balul meu de întrebări
Trimis pe portativ şi rând.

Şi cât de mult reclami o vină
Căzută asupra-mi voluntar,
Viaţa a prins un gust amar
Urc tot mai greu spre o colină.

Aşa de mult răneşti zâmbind,
Să se ridice vanităţi
Regine doar în entităţi
Ce irosesc clipa negând.

Şi cât de mult trimiţi spre mine
Contrariate monologuri,
Tot mai confuz în dialoguri
Rămâi în taină de suspine.

Aşa de mult aş vrea să piară
Orgolii ancorate-n rând,
Să-nvingi o luptă dintr-un gând,
Nu faci războiul să dispară...

Şi cât de mult am învăţat,
Din lupte te ridici şi creşti
Mai mult, mai plin decât ce eşti,
Numai pierzând eşti consacrat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să trec pe lângă sentimente?

Eu nu ştiu nimic
Şi văd puţin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.

Eu nu ştiu nimic.
Şi Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simţit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l laşi!
Ar fi păcat,
Ca tinereţea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Şi-o ploaie caldă
Ca pe un duş reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.

Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget şi-n voinţă,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tyler Durden: Bine aţi venit la Sala de lupte. Prima regulă a Sălii de lupte e: nu se vorbeşte despre Sala de lupte. A doua regulă a Sălii de lupte e: NU se vorbeşte despre Sala de lupte! A treia regulă a Sălii de lupte: dacă cineva strigă "Stop!", nu mai reacţionează sau se dă bătut, lupta se termină. A patra regulă: doar două persoane într-o luptă. A cincea regulă: luptele au loc pe rând, băieţi. A şasea regulă: luptele sunt cu pumnul gol, fără cămaşă, fără pantofi, fără arme. A şaptea regulă: luptele vor continua atât cât va fi nevoie. Şi a opta şi ultima regulă: dacă e prima dată când vii la Sala de lupte, trebuie să te lupţi.

replici din filmul artistic Fight Club - Sala de lupte, scenariu de Jim Uhls, după Chuck Palahniuk (15 octombrie 1999)
Adăugat de Diana Maftei
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paso Doble

Eu – poet, tu – soprană!
şi-un birou mult prea mic pentru noi;
tu, mai degrabă – fecioară; eu – bătrână cătană,
iar jur-împrejur doar strigoi...

Tu – cântăreaţă, eu – bard izgonit din cetate;
cine, oare, şi-o fi bătut joc?
eram pregătit absolut pentru toate,
mai puţin pentru tine, iubito, ca să-ţi fac în inimă loc...

Cu toate acestea, cărţile sunt atât de bine tăiate
încât, chiar că nu mai merge nimic;
ah, clipe cernute, clipe absurde, drogate,
ce vreţi voi e prea mult, ce vreau eu e ca la lozul în plic,

Unde numai trădaţii de soartă mai câştigă, din când în când
şi, de regulă, din doi în doi – ca noi acum, de pildă –,
câte-un strop, câte-un pic...

Tu, mai ales, ai câştigat un lup de stepă flămând,
iar eu, ce să zic, o floare cu mireasmă de cer,
cerul nostru deschis, uneori crud, ticălos, inamic...

Şi totuşi cineva ţine cu noi!
Dar cine?
De ce?
Până când?

poezie de Dan Gîju din Jurământ şi rugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Vise spulberate... multe,
Nimeni să te mai asculte,
Lacrimi, un oftat, tăcere,
Sufletul în tine piere

Nici nu ştii ce îţi lipseşte,
O idilă, o poveste,
Un ceva... dar ce anume?
Îl doreşti, nu ştii a-l spune

Lupte, lupte şi iar lupte,
Gânduri vrute şi nevrute,
Teamă, deznădejde, gol
Arzi în tine, e pârjol

Şi devii încet cenuşă,
Disperarea ţi-e mănuşă,
Ţi-a cam devenit trăire,
Ai uitat ce e iubire

În oglinzi deja crăpate,
De necaz, de nedreptate,
Te priveşti... nu vezi nimic,
Nici măcar un zâmbet mic

Ştii că eşti, ştii ce ai fost,
Dar te cauţi fără rost,
Te gândeşti, ce te omoară?
Poate lumea materială?

Tu eşti suflet, o lumină,
Eşti iubire fără vină,
Curcubeu senin de vise,
Nu nevoi adânci, abise

Când plecăm, dispar cu toate,
Devenim iar libertate,
Dar de ce să mai aştepţi
Să ajungi printre cei drepţi?

Nu mai bine e acum?
Uită totul, fă-ţi alt drum,
Unul drept, doar pentru tine,
Pe care să fii tu bine

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute

Ai rămas copil, copile
Într-o lume de balauri
Cu nebuni care cresc grauri
Însă n-au grăunţe. Şi le

Mai cultivă clandestin
Printre semne pe hârtie
Într-o secetă târzie
Coborâtă pe destin

Ai rămas copil, copile
Ca un cer ascuns de rouă
Şi din părţile-amândouă
Mişună-mprejur reptile

Ai rămas copil şi iată
Cum cad vise şi mor doruri
Lumea-i plină de fioruri,
Boala care vinde-cată

victime. Cel mai ades
Teama de cădere-l pune
Pe naiv de se opune
Sinelui, fără succes

Ai rămas copil, copile
Fără nici o mângâiere
Lumea de ingenui piere
Şi se sting în nopţi feştile

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade

cade zăpadă multă să ne-ajungă...

nici nu ştiu dacă te mai iubesc
nici nu ştiu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt şi pădure şi izvor dar şi tăciune

să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu ştiu unde mai sunt cine sunt eu
ştiu totuşi că nu pot să calc pe ape

iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad şi cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea

doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înţeleg doar cei ce sunt copii

mi-a picat aşa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă şi în suflet
în loc să stea afară şi să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet

nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condensatul...

. sorb permanentul existenţei din lumea ce mă înconjoară
mai sorb şi harul excelenţei din cea sortită să mă doară
şi trec prin spaţiu şi prin vreme spre lume aia, viitoare
cu arhetipuri şi extreme în care nimeni şi nimic nu moare

şi-n care-i numai veşnicie şi permanentă ambianţă
şi gol ce naşte energie din morfogena-i rezonanţă
iar lutul stă în nemişcare iar nemişcarea într-o găoace
din care naşte când un soare, când hăuri dure şi rapace...

şi-n care nu există moarte şi-n care nu există viaţă
doar fluctuaţii când deşarte când lungi când doldora de ciaţă
şi-n care-i condensată firea mai zis-a lui einstein şi bose
şi în esenţă fericirea-i un câmp cu floricele roze...

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât omul ajunge la un standard mai înalt de trai, se leagă mai mult de cele trecătoare ale lumii acesteia, iar la plecare nu va lua nimic cu el, tot astfel cum nici nu a adus la naştere. Cel care întinde mâna numai spre cele absolut trebuincioase, se simte mai independent faţă de lume, mai puternic, iar plecarea lui din lume nu o va mai considera o tragedie universală.

Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Trăiau odată într-un sat,
un om bătrân cu baba lui.
În bordeiul lor sărac,
trăiau la mila orişicui.
Deşi rămas fără picior,
el zi de zi tăia otavă.
Bătrâna cocea în cuptor
pâine proaspătă în tavă.
Trăiau singuri, fără copii.
Doar o pisică şi-un câine
le stăteau drept bucurii,
în viaţa de azi pe mâine.
Toamna se adunau în casă
şi gândeau la iarnă grea.
Oare, vor avea pe masă
ce mânca şi ce să bea?
Timpul repede se scurge.
iarna iute a venit.
Viaţa lor tot la fel curge
şi-i îndreaptă spre sfârşit.
Din când în când îi vizitează
câte un tânăr din sat.
Atunci când viforniţează
îi ajută la iernat.
Când viscoleşte afară,
gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde o primăvară,
ori linia vieţii-i ruptă?
Ei ştiu ca orice muritor,
că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
bătrâna pe moş priveşte.
De-ar vrea bunul Dumnezeu
să-i primească împreună,
Că unul fără altul e greu
să se transforme în humă.
Şi-într-o noapte-întunecoasă
viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
focul nu s-a mai aprins.

.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţia lui "a fi"

E simplu
Ca un singur nod închegat între două capete
Ale aceleaşi aţe,
Ca unirea a două jumătăţi de farfurie
Scăpată pe gresie
Din greşeală,
Ca tine când dormi...

E cald,
Ca nisipul uitat în soare
Fără chef de castele,
Ca suflul pieii obosite
Uscate în iarba
Fierbinte,
Ca tine când râzi...

E frumos,
Ca uliţa întinsă verde spre lumină
În flori,
Fără urme în pământul rece,
Ca omul de zăpadă croit
Din măsline şi nasturi
Uitat în grădină,
Topit,
Ca tine când eşti...

E uşor...
Ca ridicarea din sprânceană
Când te miri
De nimic,
Ca valul ce trece
Fără să privească în urmă,
Hotărât,
Ca mâna ta pe mâna mea
Sfioasă,
Ca tine când iubeşti...

poezie de Gabriela Chişcari (3 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi pe domni să joace remy

Am mai ratat o încercare
Mă simt mai mult un Stan Păţitu'
Au unii pâinea şi cuţitul
Iar eu, nici bani de-o lumânare

Nu mi-a surâs poate norocul
Dar nici eu n-am fost mai prejos
Tot încercând fără folos,
Să car lumina cu obrocul

Măcar o pildă spre ştiinţă
Trăgând, să spun la vreun nepot:
Când ungi ciubota cu dohot,
Nu mai pretinzi şi elocinţă!

Şi la ce bun suspinu' întruna
Gândindu-mă la câte vise
Mi-am făurit fără permise
Luând drept mărturie, luna?!

Că vine vremea mesei când
Rămâi cu farfuria goală:
Mai rea prostia ca o boală
De care nu scapi prea curând

Că bate vântul, te încovoi
Norocul lumii unde zace
O lespede sub carapace
E greu de dus cu umeri goi

Ai rămas copil că totuşi
Parcă-ţi trebuie tutore
Dar să ştii că şi-n Azore
Mor de brumă, palizi lotuşi

Furtuni dau buzna din afară
Şi nu ai cum să te opui
Iar dacă-ţi legi ştreangul de-un cui
Te vor căina o clipă doară

În jurul tuturor, e-un cerc
Din care n-ai să poţi ieşi
Busole moarte, căi pustii
Naivii încă mai încerc'

Dar nu-mi mai daţi sfaturi în van
Şi nu mă mai duceţi cu preşul
Că mă dau prins ca fedeleşul:
Nimic nu-mi cade din tavan!

Au prins ursitele să-mi ţeasă
Un labirint s-ajung la pâine
Şi-acolo unde-ncerc întâi, ne
Cern cu sita ea mai deasă:

- Câţi ani aveţi? Deja şai' zeci?!
La noi în companie, tineri,
Muncesc de luni şi până vineri
Şi n-avem disponibil deci

Ce să răspund? Înghit şi tac
Înfrângerea-mi dă brânci afară
Şi beau din cupa mea amară
Pelinul ăsta fără leac!

Şi iar încerc în altă parte:
O carieră de eşecuri
Mi-a pus cerbicea sub refecuri
Şi iar de ţintă mă desparte

- N-aveţi un loc de arhivar?
Eu fac de toate şi nu vreau
venituri mari. O spun pe şleau:
Lucrez şi noaptea ca portar!

Şi iar, penibilul refuz
Politicos, dar ferm şi rece
Căci ghinionul mă petrece
Iar eu devin şi mai obtuz

Îşi rupe corzile vioara:
- Lăsaţi-mă s-arăt ce pot
Lucrez pe brânci, însă socot
Să duc acas' o pâine seara!

Am vrut să urlu. Cui prodest?
Că ne-am dorit democraţie
Şi port acuma o tichie
În semn de paşnic manifest

Eşecul, singura povaţă
Câştigul mi-l doresc cinstit
Când vine seara, obosit
Să vă privesc pe toţi în faţă!

Nu-i greu deloc, poate-mi vor zice
Toţi gentilomii de ocazii
Dar vin patrule şi fac razii
Şi cartierul de calici, e

Lipsit de orice apărare
În faţa vânturilor vremii
Lăsaţi pe domni să joace remmy
Că soarta altora, nu-i doare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un an

tu nu aveai mai mult de un an
de când te ştiam
(şi-atunci mai puţin te cunoşteam decât
în urmă cu un an)
şi la un an de când nu te cunoşteam
tu mă întrebai dacă
ochiul meu se deschide mai întâi spre tine sau spre lume
nu ştiu îţi răspundeam
dar întotdeauna se închide peste tine

iar azi când se împlineşte un an
de când nu te mai am
tu pleci din ochiul meu spre această lume
cu fiecare clipire
pe care-o am

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!