Purtăm poveri ce nu-şi au rostul...

Purtăm poveri ce nu-şi au rostul
În viaţa asta mult prea scurtă,
Şi ne mirăm că uneori,
Clacăm la singura redută.
Ne încovoaie ne rănesc,
Iar noi le ducem zi de zi....
Şi, ca şi când n-ar fi destul
Le moştenesc ai noştri copii.
Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fară oprire,
A luxului nemărginit
Şi a nevoii de mărire.

Poveri ce nu-şi au locul lor
N-au nici valoare, trebuinţă,
Ci doar ocupă locul gol
Lăsat de lipsa de credinţă.
Sunt Doamne suflete pustii
Şi-s zbuciumate, chinuite,
De truda fără de sfârşit
Şi-a lor poveri nemărginite.

Opreste Doamne suferinţa,
Şi fă-i Tu Doamne să te vadă,
Să te iubească şi să creadă,
Şi... vor scăpa de împovărare.

poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne fi, Doamne, străin...

Doamne, înaintea ta,
Nu suntem demni de a sta,
Când păcatul ni-i prea greu,
Şi-n suflet avem un şteu.

Asta simt, asta şi spun,
Când cu vorbe de nebun,
Te împroaşcă cu noroi
Câte unul dintre noi.

Dar Tu ştii, Doamne, Tu ştii,
Că suntem ai Tăi copii
Deşi viaţa uneori,
Ne împinge la orori.

Şi alunecăm atunci,
Spre întunecimi adânci,
Iar la tine revenim,
Când doar de durere ştim

Şi mă rog la Tine iar,
Pentru cei ce n-au habar,
Din ce cupă cu venin,
Beau puţin câte puţin

Uitând că astăzi trăim,
Dar mâine? Unde-o să fim,
Dacă Tu ne vei certa,
Şi ne vei îndepărta.

Greşim, Doamne, da, greşim
Dar uite cum ispăşim,
Când doar boală-i peste tot
Şi nu-i niciun antidot...

Pune-Ti mâna iar pe noi,
C-avem lacrimi în şuvoi,
Şi-i paharul mult prea plin,
Nu ne fi, Doamne, străin!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvează-i, Doamne, pe ţărani

Salvează-i, Doamne, pe ţărani,
Că sunt atâta de sărmani
Încât îşi plâng în bătătură
Amara lor înghiţitură!

Şi n-au putere să-i oprească
Pe cei ce vin să-i jefuiască
De truda lor de peste ani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Îi ştii, Părinte, din vecie,
Sunt tot cu lacrimi în bărbie
Şi strigă-ntruna la plăvani,
Salvează-i, Doamne, pe ţărani!

Ajunşi acum şi cerşetori,
Că nu mai au de sărbători,
Nici oi, nici vaci şi nici găini
Şi sunt în ţara lor străini.

Ajută-i, Doamne, nu-i lăsa,
Că nimănui nu i-o păsa
De ei, că nu au nicio vină,
Plătesc de veacuri şi suspină.

Salvează-i, Doamne, Fii-le, scutul,
Că-şi pierd săracii tot avutul,
Le fură unii ce-i mai bun.
În pragul Sfântului Crăciun!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e frumosă doar la noi acasă

Viaţa e frumoasă
Doar la tine-n casă.
Dar nevoiţi suntem
Cuiburi să avem,
Peste mări şi ţări,
Străine cărări.
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori,
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

Totul am lăsat:
Măicuţă şi sat.
Am lăsat morminte,
Plângem în cuvinte,
Am lăsat copii
Şi case pustii -
Să începem viaţă nouă
Cu destinul rupt în două.

Patria de noi
Uită uneori,
Prin străini găsim
Ceea ce dorim.
Mult nu ne dorim -
Ceea ce iubim...
Mult nu ne dorim -
Ceea ce zidim...
Patria de noi
Uită uneori.
Noi nu o uităm
Şi la ea visăm.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?

Doamne, nu ţi-s îngerii destui?
(Pe Pământ majoritari sunt dracii!)
De ne laşi mereu pe noi, săracii,
Cei de nicăieri, ai nimănui?

Ne-ai creat din lut cu mâna Ta
Să purtăm în noi iubirea-Ţi, chipul,
Însă gol, ori spart în noi e şipul,
Am uitat a binecuvânta.

Doamne, nu mai suntem fraţi de mult
Şi purtăm lichidă ura-n vene,
Vorbele ne sunt cuvinte-obscene,
Răzbunarea a ajuns un cult.

Te rugăm priveşte înspre noi
Cei ce credem încă în mai bine,
De cum am ajuns ne e ruşine
Căci purtăm în piept nu foc, ci sloi.

Ne mai vizitează până nu-i
Prea târziu şi--ai să ne chemi acasă...
Ori jandarmi cu scuturi nu Te lasă...
Ori nici îngerii nu ţi-s destui?

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cu singurătatea lui Dumnezeu

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria umbră
O strivesc,
O calc în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria moarte
Mă striveşte,
Mă calcă în picioare,
Dar sunt contemporan cu ea...
Şi, Doamne,
Sunt fericit de pe-acum
De renghiul pe care i-l voi juca:
După ce mă va chema la ea,
Nu-şi va mai afla rostul...

Doamne,
Sunt contemporan
Cu propria iubire,
Cu propria credinţă,
Cu propria icoană,
Cu propriile păcate...

Dar de ce, Doamne,
nu-mi este îngăduit
să fiu contemporan
cu însingurarea
veşniciei Tale?

poezie de Valeriu Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne...

Doamne, prea multe am suferit.
Prea multe necazuri am primit.
Doamne, ajută-mă să înţeleg,
De ce mereu, doar răul îl aleg?
Doamne, de ce tot intru în ispită?
Doamne, mi-e dor de-o viaţă liniştită.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi Tu, Doamne!

De n-ai fi Tu, n-ar fi nici zi,
Izvorul n-ar mai şopoti,
Iar muntele s-o risipi,
Va fi pe lume numai dorul.

N-ar mai zbura-n văzduh cocorul,
Nici stropi de ploaie n-ar da norul,
Va îngheţa şi viitorul,
Vor fi doar pulberi şi noroi.

Cine-o mai şti atunci de noi,
Când toţi copacii fi-vor goi,
N-o creşte iarbă în zăvoi
Şi-o fi ce-i azi, doar, amintire?

Iar de speranţă şi iubire,
Nici vorbă, doar dezamăgire,
A fost o dulce amăgire
Întreaga viaţă pe pământ?

Tu, Doamne, ultimul cuvânt
Îl va avea din Locul Sfânt,
Vei strânge răul în mormânt
Şi-o apărea o altă lume!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.

Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.

Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.

Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.

Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.

Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.

Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (5 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i rostul nostru?...

Doamne Dumnezeul meu,
ne-ai dăruit atâţia ani
şi nu ne-ajung să înţelegem rostul
şi nu ne-ajung să înţelegem viaţa
şi-atunci?
ce fac fluturii?
ce fac gâzele?
ce fac albinele?
cu puţinele zile,
cu puţinele ore,
cum de reuşesc să trăiască cu-atâta intensitate?
şi cum de pot iubi în imensitate
şi cum se bucura de zile, de ore, de secundele scurtate?
Doamne!,
rânduiala Ta cu toamne,
rânduiala ta cu flori,
cu parfumul lor,
de ce nu ne ajunge timpul?
de ce noi vrem în braţe tot Olimpul?
spune-mi Doamne, de ce?
de ce Doamne? pentru ce?
pentru ce ne-ai dat ochii? dacă nu vedem frunza
şi meduza apei, Doamne şi meduza,
pentru ce ne-ai dat atâtea întrebări?
şi care-i rostul lor?
şi care-i rostul nostru?
nici nu putem zbura ca albatrosul.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea sa le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a şe naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lummină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a se naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lumină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către apus

Omule,
brad falnic fost-ai cândva;
fruntea-ţi era sărutată de cer
iar curcubeul dragostei împlinite
îl aveai în braţe.
Scăldată faţa ta în fiecare dimineaţă
de bucuria trăirii.
Păreai a fi veşnic;
azi cerul şi-a lasat asfinţitul
pe umerii tăi.
Ochii abia mai zăresc drumul spre casă,
streaşină faci din mâna ta
să-ţi vezi nepoţii.
Furtunile ce ţi-au bătut cu putere,
te-au îndoit.
Poveri - troienind şi iar troienind
peste tine.
Auzi muzica, simţi ritmul şi Doamne,
cât de mult ţi-ai dori
să şi dansezi!
Inima- orologiu ieşit din garanţie
încă mai bate;
dar sufletul,
sufletul tău este încă atât de tânar!
Doar el sărută cerul
şi vede răsăritul în apusul vieţii!

poezie de Angelina Nădejde (4 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai milă

Părinte, care ne-ai creat,
Am tot greşit, tu ne-ai iertat;
Te înţeleg şi-ţi dau dreptate:
Ţi-a fost prea mult, nu se mai poate!

Nevrednici, vanitoşi, naivi,
La greul altora, pasivi,
Călcându-Ţi legile-n picioare,
Pentru câştiguri trecătoare!

Poate că am semănat vânt
Şi nu ne-am ţinut de cuvânt,
Părinţii, nu ni i-am cinstit,
Am înşelat şi am minţit!

Mânia Ta o merităm,
Parcă nu vrem să ne-ndreptăm,
Dar totuşi, mai sunt şi minuni:
Există-atâţia oameni buni!

Cei ce clădesc, cei ce alină
Şi-aduc în suflete lumină,
Făuritorii de frumos
Şi mieii blânzi ai lui Hristos!

Viaţa nu e doar bucurie,
Dureri au fost şi-au să mai fie;
Dar, Doamne, asta-i blasfemie:
Copii fără copilărie!

Mărite Doamne, fă ceva,
Lumea noastră e şi a ta!
Învaţă-ne să ne căim
Şi nu ne lăsa să pierim!

Pe noi, de nu ne mai vrei vii,
Ai milă de-ai noştri copii!
Te implor, Doamne, cu-al Tău har,
Fă să dispară-acest coşmar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii că: viaţa asta e prea scurtă pentru a te îngrijora, e prea scurtă să fi suparat, e prea scurtă să te gândesti la lucruri pe care nu le vei avea niciodata, prea scurta pentru tristete, prea scurtă pentru lacrimi, nu număra zilele, nu numara ani, viata asta e mult mai mult, viata asta e un dar, nu o risipi! Trăieste-o!

Ioana Creţu în Şoapte (9 octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt clipe în viaţă ce dor ca şi o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul uşor ţi se destramă
Şi cauţi zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îţi copleşesc fiinţa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....

Când încercările. s prea grele
Şi nu ştii când se vor sfârşi
Mai este doar puţină vreme
Şi Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viaţa. i mult prea crudă
Şi te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veşnicia ta.......

Sunt clipe în viaţă când guşti dezamăgirea
Şi vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poţi găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheaţă în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Şi eşti cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!