Werther: Stea a nopţii care coboară, frumos luceşti tu la apus! Din norul tău îţi înalţi fruntea strălucitoare; cu măreţie păşeşti peste dealuri. Ce priveşti tu şi ce vezi pe câmpie? Vânturile vijelioase s-au potolit. Se-aude de departe murmurul şuvoiului. Valuri vuiesc, rostogolindu-se peste stânci, departe. Zumzetul gâzelor serii acoperă câmpul. Ce priveşti, lumină frumoasă? Dar tu zâmbeşti şi te duci. Valurile vin vesele în jurul tău, umezindu-ţi frumoasele plete. Adio, rază tăcută. Răsari, minunată lumină a sufletului lui Ossian!

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără cuvinte

Tot ceea ce te atinge o clipă
Se topeşte în treacăt ca neaua,
Ca neaua atinsă
De răsuflarea lui martie.

Priveşti vulturii care zboară
În cercuri largi peste munţi
Şi simţi cum toate alunecă
Din inima ta şi dispar.

Dar iată vine iarna şi din nou
Zăpada reapare peste câmpuri
Şi toate clipele prin care ai trecut
Prind iar fiinţă-n jurul tău şi murmură.

Şi ca fluxul pe plajele galbene
Îţi creşte-n suflet propriul tău trecut...
Vai, cât de rău e atuncea să nu ai pe nimeni aproape
Ca să-ţi pleci fruntea pe umărul lui.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îţi desprinzi,
Cu ochii-ţi, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna şi vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea îşi lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme şi-a luat.

Ce cauţi peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munţi acuma cobori în pas uşor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipeşte în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopţii ca lacrimă-ai descins,
Şi vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârşita noapte?
Vrei un culcuş, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără şoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, şi dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îţi cer:
Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

poezie clasică de Alfred de Musset (1835)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nah

(Eu sunt. Tu eşti. El/Ea este. Noi suntem? Voi sunteţi. Ei/Ele sunt.)

Poate că pe dinăuntru s-a format un soare mic
Din care culegem lumină în fiecare dimineaţă
Iar coşul e plin, proaspăt
Pe masă cafea
Tu zâmbeşti
Şi-mi spui

Astăzi e ultima zi departe de tine
Poţi să iei mâna de la ochi
Să mă priveşti

Dar atunci sună soneria
Alarma de la telefon, apeşi snooze până faci băşici
Crâmpeie de frunţi încruntate plutesc în aer
Ca nişte viespari flămânzi

Sparg
Se sparg valurile rateurilor noastre de stânci
Inocenţiu şi Verginica
Demni de Shake-spear-e
De uliţă
De sat
De vapori de alcool

Ieftin

poezie de Gabriel Nicolae Mihăilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Se pierde decorul în umbra străină,
iar vorbele grele, venite-n surdină,
alungă perdeaua cu falduri astrale
din buza ferestrei cu geamuri ovale.
Şi muzica rece, ce urcă pe scară,
în ritmuri năuce se-aude de-afară.
Din colţuri de stradă ajung santinele,
lovind cu pahare de vin în tejghele,
iar zgomotul sticlei, plecate-ntr-o rână,
mulţimi nevăzute din colţuri adună
sub luna ce bate tăcută-n firidă,
tecând peste chipuri cu faţa lividă.

Tu stai şi priveşti dintr-un colţ solitară
scandalul iscat în taverna murdară
şi rujul ţi-l laşi pe paharul de sticlă...
Zâmbeşti languros şi înfrunţi fără frică
priviri aruncate din umbra opacă
cu pofte păgâne ce-n gând te dezbracă.
Aştepţi oare prinţul din vis să apară,
cu tine în braţe să urce pe scară,
amorul pribeag în zori să ţi-l soarbă
cu gura nebună de patimă oarbă?...

O, nu! E doar gândul tău care plânge
în visul brodat cu imagini nătânge,
desprinse haotic din fresce baroce
pictate orgasmic de mâini echivoce...
Şi cauţi himeric, pe pânza străină,
doritul tău prinţ, sperând că-o să vină,
din trup să îţi soarbă cumplita ispită
în nopţi nedormite, când luna te-agită.

Frumosul meu prinţ, din vis te coboară!,
tăcută te rogi în taverna murdară –
nu-ti pasă că-n preajmă ajung santinele
lovind cu pahare de vin în tejghele...
Te rogi mai departe, cu faţa lividă,
când luna se pierde tăcută-n firidă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 31.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vezi cu ochii nu vezi. Doar mintea îţi arată, îşi imaginează... că vede! Ai fost învăţată că ceea ce priveşti este un câine, aşadar, te rog să îmi spui, ceea ce vezi este un câine sau propria memorie, idee/proiecţie că priveşti un câine, propriu dresaj psihologic numit câine? Care este adevărul tău? Tot ceea ce vezi sunt etichete, de aceea îţi lipseşte prospeţimea şi frumuseţea! Când priveşti fără gând, libertatea, prospeţimea şi frumuseţea se reîntorc la tine.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra tăiată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt?...
Am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

Liniştea nopţii
Se sparge-n lumina zorilor,
Mii de culori pătrund în sufletul tău.
Este o nouă zi, o nouă provocare;
Împlineşte-ţi visele,
Trăieşte-le,
Priveşte cerul,
Fă din viaţa ta lumină,
Alege nuanţele frumoase,
Alege să zâmbeşti,
Alege bucuria,
Adevărul, bunătatea.
Împarte toate acestea cu cei din jur
Oamenilor le stă bine să fie buni;
Împărtăşind frumos şi culoare
Vei deveni
Lumină.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

Liniştea nopţii
Se sparge-n lumina zorilor,
Mii de culori pătrund în sufletul tău.
Este o nouă zi, o nouă provocare;
Împlineşte-ţi visele,
Trăieşte-le,
Priveşte cerul,
Fă din viaţa ta lumină,
Alege nuanţele frumoase,
Alege să zâmbeşti,
Alege bucuria,
Adevărul, bunătatea.
Împarte toate acestea cu cei din jur
Oamenilor le stă bine să fie buni;
Împărtăşind frumos şi culoare
Vei deveni
Lumină.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie
toate satele ţi le ştiu
drumurilor tale le sunt muşteriu
aşa cum se duc departe, spre apus
şi sufletul meu cu ele e dus
departe de tot, spre Turnu Măgurele.

Acolo, frumoasă şi gătită cu mărgele
e iubita mea din Balcani
fată de douăzeci de ani.

Dar e departe de mine, aproape de marele fluviu
departe de mine, lângă Munţii Balcani
şi-atât o iubesc, şi-atât de dor mi-e de ea
că dacă Dunărea ar fi cerneală şi marea hârtie
tot nu mi-ar ajunge pentru a-i scrie.

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau să-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de toamnă târzie

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
căţărat pe vântul năpustit din munţi,
te aşezi pe scaun, cu motanu-n poală,
stând la gura sobei, torsul i-l asculţi.

Şi priveşti tăcută flacăra urcată
printre lemne arse peste vechi tăciuni,
iar în hornul sobei parcă-auzi deodată
cum citeşte vântul mii de rugăciuni.

Te gândeşti la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt? –
am plecat de-acasă, vreau s-ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ţi ascult.

Ah, ce vijelie!... casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n duşmănie, s-a făcut târziu...

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea,
ploaia se opreşte, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai frumoasă ca o rază de lumină

Îmi place când mă strângi în braţe
cu o singură mână:
atunci sunt mai frumoasă decât o rază de lumină.
Îţi ating genele întunecate de-ntrebări,
te trezesc din valuri de visări,
pleoapa ghiocelului tresaltă în puf de nea,
inima dă-n clocot. Tu strigi: să fii.
Eu strig: să fiu...
să fii, să fiu, să fii. Să fii a mea!...

Un clic se-aude din pădure.
Şoptesc. Nu-i chip să strigi acum,
lumina zburdă.
Un sărut depun pe tâmplă,
mă zvârcolesc, presimt, trăiesc,
iar tu mă strângi în braţe
cu o singură mână...

poezie de Nicoleta Iuhos
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O! Tu lumină orbitoare

"Cine te aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Ca într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină"
I. Alexandru
O! Tu lumină orbitoare
Tu care-ai pus lumină-n noi
Răsari deplină pe răzoare
Răsari pe ori şi ce zăvoi.

Te aşteptăm făr' ezitare
Cu lacrime în ochi şiroi
O! Tu lumină orbitoare
Tu care ai pus lumină-n noi.

Ca pomii-n Mai în plină floare
Lumina lină, fă din noi
Noi raze-n inimi să coboare
Şi peste bulgări de noroi
O! Tu lumină orbitoare.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

Să te plimbi,
să pleci... spre lumină
să priveşti câmpul cu flori
să vezi o floare care aleargă,
ai grijă...
să nu calci pe mine.

poezie de Eugenia Calancea (26 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul amintirilor

Separ izvorul
de stâncă
în setea mea de gând
să te aflu
sunt valuri aprinse de amintire
când umbra nopţii
departe coboară.
Plâng ochii mei printre şoapte
în dulcea lor rapsodie
m-ai prins
sub paşii tăi...
sărutul vântului
bătând în toacă
parfum ducând
spre soare.
Azi suntem de departe
o torţă de lumină
care dansează.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, cine ştie...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine ştie în ce oraş ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai aşa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate...

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare...

Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine ştie în ce oraş ploios!...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!