Şi muntele dă poruncă

Şi muntele dă poruncă:
Cine-l stăpâneşte încă,
Să se suie-n vârf de stâncă,
Să privească-n vale-adâncă,
Să vadă acolo-n luncă
Cum merg oamenii la muncă.
Pentru ei munca e sfântă.
Omul muntelui ascultă.
Tot ce vede îl încântă.
Apoi, fără de poruncă,
Coboară şi el din stâncă,
Haina de pe el aruncă
Şi pune mâna la muncă.
A-nţeles că munca-i sfântă,
Că fără ea nu se cuvântă.
Cântă cucul jos în luncă,
De prânz oamenii mănâncă,
Şi beau apă de sub stâncă.
Puţin timp apoi se culcă,
Să mai poată munci încă,
Când iar se-apucă de muncă.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.
Să-mi pun fularul la gât,
Să urc muntele cu stâncă,
Să văd luna cum se culcă.

Dacă mai vreau să trăiesc încă,
Mai am încă o poruncă:
Să beau apă de sub stâncă,
Din munţi cu vale adâncă,
Să stau şi la umbră-n luncă.

Aşa, viaţa-mi va fi lungă.
Am timp să strâng bani în pungă.
Relele n-au să m-ajungă,
Greul vieţii se alungă,
Moartea să nu mă înfrângă.

Cu o gândire profundă
Omul de azi nu se-afundă.
Mintea nu îi e bolândă,
N-are nimic să ascundă,
Şi binele-n viaţă abundă.

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărnicie

Când zorii se vor risipi,
Când soarele va răsări,
Nimeni nu va mai dormi.
Toată lumea va munci.

La prânz se vor odihni
Şi iar la muncă vor porni.
Când ziua se va sfârşi,
Mai multe roadele vor fi.

Pentru efortul de-a trudi,
Câmpul îi va răsplăti.
O noapte se vor odihni,
În zori iarăşi vor porni.

Încă o zi vor trudi.
Bunăstarea vor spori.
Domnului vor mulţumi,
Că prin muncă pot trăi.

poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebi oamenii ce vor şi ei spun că vor bani, iubire, sănătate cu nişte garnitură de vocaţie şi încredere în sine. Apoi le spui oamenilor să înveţe despre inima şi sufletul lor, să înveţe despre empatie, să se cunoască mai bine, să îşi dezvolte abilităţi de personalitate, să înveţe să asculte, să facă multă muncă interioară. Oamenii nu au timp şi chef de muncă interioară. Ei vor rezultate exterioare fără muncă interioară. Până când nu înţelegi corelaţia dintre cele două vei aştepta să culegi roadele fără să fi plantat şi îngrijit recolta. Cum se numeşte omul care vrea să culeagă fără să planteze şi să îngrijească?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Barone: Pe ăsta când l-a primit?
Marie Barone: E un premiu luat de fratele tău pentru articolele sportive.
Robert Barone: Nu se termină niciodată pentru Raymond...
Marie Barone: Off, bietul de Robbie...
Robert Barone: Toată lumea îl iubeşte pe Raymond. Eu merg la muncă şi oamenii trag în mine, când merge Ray la muncă, oamenii îi fac cu mâna. Apoi se aşează, mănâncă un hotdog, mâzgăleşte ceva pe o foaie de hârtie şi primeşte un premiu.

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lenii

Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă
Şi mâncarea ce-i făcută
Din cârnaţi picanţi, cu şuncă.

Leneşul doar dă poruncă
Să-i dai apă ne-ncepută;
Grea e lenea, dar plăcută,
Ca odihna fără muncă.

Ar bea zeamă de cucută
De ar şti că nu-l aruncă
În tenebră de speluncă,
Unde moartea îl sărută...

Uşoară-i lenea şi plăcută!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuraticul cioban

În amurg soarele pleacă
Să se culce după dealuri.
Ramuri sălciile-apleacă,
Apa curge printre maluri.
Sus, în muntele cu stână,
Duios cântă un caval.
Printre brazi, luna-i stăpână
Peste munte, peste deal.
Cocoţat în vârf de stâncă,
Singuraticul cioban,
Lângă-un foc ce arde încă
Îşi cântă al său alean.
Jos în vale, el priveşte
O fereastră luminată,
Unde stă şi ghindoseşte
Dulce şi frumoasă fată.
Ciobănia îl lipseşte
De ce este mai frumos,
De fata care-l iubeşte
Şi-l aşteaptă-acolo, jos.
Gândul la iubită-i zboară.
Şi din cântat se opreşte.
De pe stâncă se coboară
În gând, singur, îşi vorbeşte.
El în taină, roagă luna
Cu glasul şoptit şi moale,
Să-i păzească puţin stâna
Până dă o fugă-n vale.
Fata să o-îmbrăţişeze
Şi să-i fure un sărut,
Lângă ea să se aşeze
În călduţul aşternut.
Până-n zori să se iubească,
Să uite de ciobănie,
De sus luna să-i privească,
Cum se duc la cununie.
Tot vorbind încet cu luna
Ciobanul a adormit.
Dorm oile, doarme stâna,
Cavalul a amuţit.
Doarme muntele şi dealul,
Luna totul poleieşte,
El rămâne cu aleanul
După fata ce-o iubeşte.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sărbătorim de Unu mai?

Mândri, drepţi şi suverani
În Palate sau pe luncă:
Unii munca fără bani
Alţii banii fără muncă

epigramă de Corneliu Sofronie
Adăugat de Victor teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de muncă

El plecă la coasă,
Departe in luncă...
Dar uită acasă
Tot cheful de muncă!

epigramă de Vasile Dumitrache (12 decembrie 2017)
Adăugat de Vasile Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei înşişi. Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poţi realiza numai printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltator şi ininteligibil. Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează... Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic. În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el însuşi – nu în sens de egoism, ci de creştere interioară – a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre muncă

Dacă vrei să-ţi fie bine,
De muncă să n-ai ruşine.
Cine prin muncă asudă,
Nu va avea viaţa crudă.
Prin muncă are de toate,
Viaţă lungă, sănătate.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un primar vânător a promis 300 locuri de muncă

Când a tras cu puşca-n luncă
A vânat... alegătorii,
Locuri nu ne-a dat de muncă,
A gonit... investitorii!

epigramă de Mihai Enachi (2008)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea adâncă

Mai sunt câţiva fideli trecutului,
Aşa cum sabia-i fidelă scutului

Şi ne îndrăgostim de toamna rece,
De umbra teiului sau umbra nucului;

Apoi, când iarna zbuciumă-n păduri
Şi se aude vag ecoul cucului,

Toţi pădurarii-şi cară lemne-n casă,
Doar lupii se aşază-n jurul focului.

*

Plânge şi muntele, plânge câmpia,
Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,

Plânge salcâmul şi ciocârlia,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

Plânge mioara, plânge şi lupul,
Apoi gura nopţii, hulpav, îi mănâncă,

Cu râuri în volburi, zvâcnite din stâncă,
În noaptea adâncă, în noaptea adâncă...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor care câştigă fără trudă

Banii vin, dar fără muncă,
Îi câştigă doar când dorm,
Cărarea plopilor în luncă
Se pierde ca un vis enorm.

epigramă de Nicu Petria (31 iulie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Paşte

Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţă în noi se revarsă,
Iubirea ne cheamă, ne cere poruncă,
Doar mieii prin ţarcuri o lacrimă-şi varsă.

Ni-i viaţa-ncrustată-n a inimii stâncă,
Lină lumină licăreşte neştearsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă,
Aprinsă credinţa în noi se revarsă.

Mirosul de ambră din pulberea arsă
În sfânta Lui criptă mai stăruie încă,
Din ghearele morţii viaţa e-întoarsă,
Speranţa învie din lacrima-i stoarsă,
Din ceruri coboară o linişte-adâncă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optimism...

Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi, printre suspine, tu cântă.

Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.

Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.

Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.

poezie de Mihai Leonte (26 decembrie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare străbună

Ascultă, din motive varii,
De ancestrala lor poruncă
Şi-n târle vin parlamentarii
Că-s fostele locuri de muncă.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi care merg

Toţi care merg pe mâna mea sunt tineri
Eroi de vază şi atleţi perfecţi
Urcând pe stâncă fără pioleţi
Şi evident că fără de reţineri.

Albiţi în coate de citit pe brânci
Şi chiar albaştri uneori la tâmple
Fără să ştie ce o să se-ntâmple
Dacă deschizi o carte şi-o mănânci.

Nu ştie nimeni ce păţesc hingherii
După ce prind un câine lung de fel
Având în minte cercul de oţel
Şi mângâierea groasă a muierii.

Şi totuşi, totuşi, parcă nu contează
Nici că exişti şi nici că nu regreţi
Că urci pe stâncă fără pioleţi
Şi cineva din ceruri te visează.

poezie de Bujor Voinea din Diatonice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!