Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Sinceritate

- Ce tânără păreți azi, doamnă!
Parcă n-ați fi în prag de toamnă.
Doamna-i răspunde cu-n alint:
-Să știți c-adesea și eu mint!

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

La alegeri

Că minciuna nu te doare
O declar, ca un alint
Și mă-ntreb: Există oare
Candidați care nu mint?

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru o doamnă

Noapte bună doamnă
azi a fost o zi
și mâine va fi toamnă
vor cade frunzele pe rând
și preoții le vor face slujbă
Noapte bună...
crucilor din rai
și mâine...
va fi azi mai bună
spunea un crainic în sutană
Noapte bună doamnă
frunzele aduc iar ploi
și este toamnă
spunea...
pământul din noroi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Nostalgie...

Scuzați doamnă
doamnă toamnă
că nu știu a vă primi
cu plâns rece
față gri
cu machiaj
și anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzați doamnă
că nu știu
și nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzați doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân
însă tu
cu-al tău elan
mă faci doamnă
mai bătrân
cu încă-un an!

poezie de din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe GurăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 11 septembrie 2018.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Doamnă

Ce frumoasă sunteți, doamnă,
Chiar și-așa, puțin mai tristă
Când pășiți ușor spre toamnă,
Vara voastră mai există.

Când pășiți pe drum pierdută
Undeva într-o visare,
Soarele parcă sărută
Umbra voastră pe cărare.

Și așa frumos vă șade
Cănd vreți să puneți la loc
O șuviță ce tot cade
Și alunecă din coc.

Chiar dacă vă enervați
Când vă credeți furioasă
Poate nu știți, dar aflați
Doamna mea, sunteți frumoasă!

Știți voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă privește încântat.

Fiindcă-n trupul de fecioară
Simt că se adăpostește
Încă multă primăvară
Care vă întinerește.

Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici și colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.

Până fulgii or să cearnă
Fluturi albi într-o ninsoare,
Bucurați-vă azi, doamnă
De căldură și de soare!

E ceva ce mă îndeamnă
vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeți, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!

Doamna mea fără de nume
Știu că nu vă regăsiți
Căci veniți din altă lume,
Dar vă rog eu să zâmbiți!

poezie de (5 mai 2018)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă iar….

E toamnă iar, în deal și în zăvoi,
E toamnă și în depărtarea dintre noi,
Parcă e trist în tot si-n toate,
Chiar și în distanța care ne desparte.

E toamnă în gânduri si-n multe cuvinte,
Te simt străin și, nu ești ca-nainte.
In șoapta ta, de ieri, de azi și poate cea de mâine
Nu simt o mângâiere, aroma cea de pâine.

Dar nu-i nimic, căci vine primăvara,
Cu florile de mai, apoi vine și vara,
Când vei dorii să-ți cauți a Ta “Doamnă”.
Eu o să-ți spun: Așteaptă altă toamnă.

fie veșnic primăvară în sufletele voastre, dragi prieteni, chiar dacă unii mă blamați.

poezie de din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă, toamnă, toamnă

Norii iarăși se descarcă
Și acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă…
A mai fost și-n primăvară.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.

Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.

Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.

poezie de (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Nicolae Matei

Chemări

- vii în zori de zi când soarele răsare,
ne scăldăm în raze blânde și călduțe,
Când boabele de rouă-mprăștie răcoare
Și bolta-își stinge-ncet șiragul de steluțe.

- vii pe la nămiezi, pe arșiță de soare,
nu ai teamă că razele-s așa fierbinți,
Vântul stârnește adierile-i ușoare
Și lin ne-om undui pe-aripile-i cuminți.

- vii în prag de-amurg când soarele apune,
Și ziua pleacă-încet trăgând zăvor portiței,
Rămânem doar noi doi, intrăm în altă lume,
Săruturi dulci ne-om da și mângâieri cosiței.

- vii în miez de noapte pe lună de cleștar,
Văpăile din ochi să-nfrângă taina nopții,
nu lăsăm iubirea să treacă în zadar,
Doar fericirea să ne iasă-n calea sorții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Girel Barbu

Recunoștință târzie... (Doamnei Iulia Mirancea)

Pentru că a scăpat mărul de topor
Când pe pământ e-atâta toamnă
Și poate face mere anul viitor
E datorită dumneavoastră doamnă!

Pentru că îngerul se urcă-n cer cu cofița plină
Având în ea și-un strop de toamnă
Și-n gândul meu se-aprinde o lumină
E datorită dumneavoastră doamnă!

Pentru că am din nou cartea mea de rugăciuni
În care fiecare literă miroase-a toamnă
Și focul bucuriei se naște din tăciuni
E datorită dumneavoastră doamnă!

Pentru că biserica mea este tot vie
Și pot să îi aduc prinos curat de toamnă
Iar în altarul ei un zâmbet iar învie
E datorită dumneavoastră doamnă!

Pentru dumnezeiescul tril
De ciocârlie-n plină toamnă
Pe care îl ascult ca-n luna lui april
E datorită dumneavoastră doamnă!

Pentru SCRISOAREA încărcată cu mireasmă
(Un colțișor de rai nemaivăzut)
Sfințită de-un arhanghel cu aghiasmă -
Pe SUFLET, doamnă, vă sărut!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Nicoleta Ion

Despre parașute

Sunt parașute de alint...
Sunt și planoare care zboară,
Dar dintre ele, nu vă mint,
Doar una e justițiară.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adio, doamnă

E tristă toamnă și e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aș vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înșii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Și se aprind aceleași veșnice ispite
Și se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ți mirosea a mere coapte,
Îți respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu șoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îți mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri și simțiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrățișări ieșite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Și-n gândul meu deschide-voi o nișă,
-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de
Adăugat de Iulian LorinczSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă, doamnă...

de-ai știi ce repede aleargă timpul
și cât de repede și noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci și în noroi

topit în cerul plin cu sfinți,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de povești cu prinți,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine știe,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm și ce-o să fie

privește, în perete ai oglindă
și chipul tău e tot frumos
dar e albit și toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E toamnă, iar

Acum, la noi, e toamnă, iar.
Pe străzi vezi lume tot mai rar
Și eu aștept, ca Păstorel,
S-apară primul "tulburel"!

epigramă de din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ecoul

Anotimpurile diferă-ntre ele
După ecou.
Strigă la mine!
Dacă ți-o răspunde colțul ierbii,
Înseamnă că e primăvară;
Dacă ți-o răspunde nisipul fierbinte,
Înseamnă că e vară;
Dacă ți-o răspunde frunza-n vânt,
Înseamnă că e toamnă;
Dacă ți-o răspunde albul,
Înseamnă că e iarnă...
Eu nu ți-oi răspunde,
C-oi vrea să mai strigi.

poezie de din Aproape alb (19 septembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cei ce mint

Cei ce mint de "apa-ngheață"
Oameni mari ajung în viață;
Cei ce mint de-adevărat
Sunt... conducători de stat.

epigramă de din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e toamnă azi...

Mi-e toamnă azi...
Numai puțin.
Și îmi zâmbește roș-gălbui,
Un vechi refren... nu-l mai retin.
În vârf de deal,
Gutui.
Mi-e toamnă azi...
Numai un strop.
Un colț de cer mai azuriu
Acoperit de-un nor miop.
Pământul încă-i fraged,
Viu.
Mi-e toamnă azi...
O picătură.
Un strat de frunze arămii
Se scaldă suav în arătură.
Tu, zâmbet cald,
vii!

poezie de (5 septembrie 2016)
Adăugat de Mihaela GrigoroiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

Toamnă calmă,
Cu accent pe struguri.
Își vindecă frunzele de verde
Și pletele de căldură,
În vânt.

Toamnă tăcută,
Cu rugină-n vârfuri.
Își clatină crengile-n nucă
Și dorul de umbre,
În leagăn.

Toamnă aridă,
Cu alint pe gene.
Își strânge muzica-n geamuri
Și merele-n poală,
Cu zâmbet.

Toamnă nouă,
Cu anii în spate.
Își cântă verile stinse
Și norii de ploaie
În baltă.

Toamnă dragă,
Cu brumă pe suflet.
Își ceartă iubirea de focuri
Și pașii de vrere,
În veghe.

poezie de (3 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Scrisoare târzie

Stau acasă doamnă
Și privesc cum bate
Ploaia mea de tomnă
Lucrurile toate

Ca o nălucire
Coborând din vis
Peste-ntreaga fire
Pusă pe-un abis

Oameni cu umbrele
Searbăd sacrificiu
Uzi până la piele
Se duc la serviciu;

Nu merg nicăieri
Stau ca-ntr-o cutie
Cheltuind averi
De melancolie

De aceea doamnă
Gândul mi se-abate
Înspre-o altă toamnă
Singura din toate,

Blândă și domoală
Printre ani abrupți
Când mergeam la școală
Cu bocancii rupți,

Într-un sat aproape
Dar rămas departe
Vis furat de ape
Dintr-o altă carte

De aceea doamnă
Am prins să vă scriu
Cu lacrimi de toamnă
Atât de târziu

poezie de din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fugit ireparabile tempus

Erai o primăvară, doamnă,
Cu fructe-n pârg, dar vremea țese.
Iar astăzi e târziu, e toamnă
Și toate fructele-s culese.

epigramă de din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce mint oamenii? Răspunde acum!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!