Trăieşte-ţi clipa!

Viaţa se grăbeşte, rapidă caravană.
Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...

Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieste-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!

Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi două zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.

Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar dac-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.

În parfumatul prier, când – beată de iubire -
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire,
N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vieţii.

Nu caut nici minciună, nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viaţă tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipă! La cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi.
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruţi.

Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe.
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! Iar astă seară
Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară...

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâine cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.

Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai,
căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând.
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ!

Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâine
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.

Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine
Niciun sultan nu este cu-o sută de palate.

În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere!
Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.

Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârşit e Ramazanul! O, inimi veştejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poartă vinul – neguţători de visuri.
Redaţi-mă vieţii, chemări ale iubitei!

În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire...
Iar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"

Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...

Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipa-o viaţă
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.

Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci ţărna e grăbită ca să te găzduiască.

S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii.
Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.

poezie celebră de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâine.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne.
Ia cupa şi te-aşează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţuieşte secunda, trăieşte viaţa!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Mai mult decât orice pe pământ!
Căci mâine, tu nu vei şti de vei mai fi,
Preţuieşte secunda, şi vei trăi!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
De ziua de mâine se leagă speranţa!
Dar astăzi este ziua ta,
Trăieşte-ţi clipa, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi alege azi, moartea ori nemurirea ta!
Căci ziua de mâine nu este a ta,
Trăieşte-ţi secunda, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Iar astăzi dacă auzi cuvântul,
Vino! La Isus şi fă legământul!
Şi fericirea o vei avea!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi laudă pe Dumnezeu!
Căci viaţa de la El o ai,
Şi pace, tot de la El primesti!

Preţuieşte-ţi aproapele, cât timp este în viaţă,
Şi fi fericit, alături de el!
Căci voia Domnului, este în aceasta,
Şi atunci împlinit, tu vei fi mereu!

poezie de Ovidiu Kerekes (20 mai 2006)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi mai eşti în viaţă

Dacă azi mai eşti în viaţă
Încă nu eşti chiar pierdut
Căci ţi sa mai dat o şansa
Să răscumperi ce-ai pirdut.

Iar acesta este timpul
Cel ce a trecut mereu
Dar tu n-ai luat aminte
Şi-ai făcut numai ce-i rău.

Ţi-ai ales cărări straine
Departe de Dumnezeu
N-ai vrut ca să iei aminte
La jertfa Fiului Său.

Inima ţi-a fost departe
Să faci bani, să faci avere
Nu uita căci tot ce-ai face
În lumea aceasta piere.

Catva timp poate ţi-e bine
Dar cu timpul vei vedea
Căci un gol îţi va rămâne
Şi pace nu vei avea.

Se va apropia şi ziua
Când linie vei trăgea
Se va cântarii atuncea
Tu cu ce vei rămânea?

Astăzi vezi, încă se poate
Răscumpără tot ce poţi
Adunaţi in Cer comoara
Nu te trudi pentru hoţi.

Căci acol-unde-ai comoare
Va fii şi inima ta
De-o îndrepţi spre veşnicie
Viaţa ta se va schimba.

Dumnezeu încă te aşteaptă
Nu mai sta nepăsător
Alearga cât se mai poate
a bunul nostru "Păstor".
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

3

Ce-o mai fi mâine, cine poate şti?
Încearcă astăzi fericit să fii!
Bea vin sub lună... Nu ştii dacă luna
Şi mâine seară te va mai găsi.

poezie de Omar Khayyam din Ai clipa doar...
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. Şi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
Şi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
Şi niciun ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte...

Puţină apă şi puţină pâine
Şi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
Şi niciun cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? Şi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

poezie celebră de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitului mort

Întunericul este-aruncat
Dincolo de lumină, asemeni părului
Dat pe spate, peste umăr.
Sunt singură şi, e-adevărat,

Cu patru ani mai bătrână;
Asemeni scaunelor şi pereţilor
Pe care i-am privit odată,- alături de tine, strălucind.
Nu credeam că voi fi trezită-astfel vreodată,
Orice ne-ar fi fost dat, hărăzit de soartă.

Tulpinile cresc, anul se zbate-n vânt.
Lunile vin la moartea lor, şi merele se coc.
Coaja se-întinde, rădăcinele se-înfig în pământ.
Dacă ziua de mâine va fi cea din urmă zi,
Iar ziua de astăzi nu va mai conta deloc,
Să nu-ţi pese, să nu-ţi pese.

Faptul că s-ar putea să te uit
N-are nici o relevanţă.
Eu nu voi mai cu tine încă-odată.
Ceea ce ştim trebuie, chiar în clipa asta,
Eliberat de orice substanţă
Şi distrus, aruncat
Ca pleava-n vânt, bucată cu bucată.

Eşti mort de-atâta timp
Şi nu mai ai acea dorinţă
Pe care-o are iubita pentru cel iubit.
Iar eu sunt în viaţă – şi-n acest răstimp
Aştept tot ce-mi va fi dat şi tot ce o să vină,
Părăsind tot ce s-a sfârşit.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă ocoleşti ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am aşteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai ştiut că vin şi ţi-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocoleşte vrerea.
Nu ştiu, şi nu pot să-nţeleg
Cum aş putea vreodată enigma să-ţi dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ţi le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii şi tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu ştiu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greşit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă şi mâine vin
Şi scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puţin,
Să o privesc în faţă, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roşească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în braţe, acolo în “Dudeşti”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocoleşti?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,
Căci pentru vin şi pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Rămâi să ne-omorâm tristeţea şi setea fără alinare
Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...

... Ştii tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată
L-a făurit din ţărnă sfântă, din ţărna unui trup de fată,
L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău
Din ţărna unui trup de fată frumos şi cald ca trupul tău...

... Ca mâne-om putrezi-n morminte uitaţi, nepomeniţi de nime...
Ca mâne vor veni olarii să fure lut din ţintirime;
Şi trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,
Cât ochii îţi sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,
Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,
Căci mâne, în zadar vei bate la porţi de suflete pustii...

Iubeşte-mă acum, căci anii pe năzuinţi ne-or pune frâuri,
Căci zilele vieţii noastre se duc ca undele pe râuri;
Şi trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeţii pe la hanuri...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din revista "Cetatea Moldovei" (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cinstea ta, Omule!

Haide să ridicăm paharul,
Azi, pentru mâine şi pentru ieri!
Pentru speranţe şi realizări!
Pentru părinţi, pentru noi şi ai noştri copilaşi...
Să facem chef şi să ne bucurăm de viaţă, aşsa cum ne-a fost dată a o trăi şi a o înţelege.
Haideţi să o colorăm cu un pahar de vin şi puîină speranţă!
Să nu dăm importanţă la acest secol al vitezei!
Să nu lăsăm ca timpul să zboare pe langă noi.
Căci scopul nostru şi al vieţii noastre
Este să dăm naştere viitorului...
Să ne căutăm şi să ne găsim, să ne iubim!
Căci tu găsind iubirea găseşti fericirea!
Învaţă să dărueşti şi să accepţi şi vei fi fericit!
Chiar de ai o vâarstă, transformă-te înr-un copil!
Râzi ca el şi fii mulţumit cu puţin!
Vei fi mai fericit...
Căci eu o fac în fiecare zi, fără să vreau
Aşa sunt eu, trăiesc viaţa!
Mă joc eu însămi cu EA, o iau în râs
Şi i-mi dau seama că seriozitatea mă deprimă...
Sunt încă un naiv care mai crede în dragoste, în oameni şi în
Cuvântul lor!
Aşa că eu mă joc ca un copil,
Iubesc ca un adolescent,
Încerc să gândesc, ca un adult
Şi sunt fericit că vă am pe voi.
Şi cât trăiesc vă voi iubi
Şi voi ridica în cinstea noastră şi a vieţii, un pahar cu vin!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie
Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu
Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii".
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce-a iubit

Cel ce-a iubit o dată-n viaţă,
O lume şi-a deschis prin ai săi ochi
O nouă zi, un răsărit, o dimineaţă,
Cel ce-a iubit nu va uita deloc.

Şi tainica sa dorinţă sună a chemare
Şi zilele-s mai mici şi mai uşoare
Dar când se termină rămâne doar durerea
Şi orice urmă de iubire şi speranţă moare.

E rana de la sabie sau negura otrăvii,
E glonţul de pe ţeavă sau e suflul morţii,
Dar în final rămâne doar durerea,
Rămâne doar regretul turnat în cupa vieţii.

Căci ce e viaţa dacă nu un simplu vis
O veşnică himeră atotcuprinzătoare
Răzând în faţă celor din rai căzuţi,
Şi ne-ntrebăm continu: căci ce e viaţa oare?

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorinţa vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineţii
S-o sorb, să-mi fie apa vieţii...
S-o răspândesc, lumea s-o ştie.

Iubito, te aştept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ţi-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorinţele mele boeme
Şi inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citeşti
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ţi pui la sânii-ţi-ngereşti...

Să-ţi fiu zălog, să mă iubeşti,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să ştii că chip, timp nu-ţi destramă
Şi-s veşnic fan, când te priveşti...

Să vrei mereu să-ţi fiu pe-aproape,
Să îţi răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ţi iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ţii minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ţi fiu, de ai abis, eu saltul;
Ţine-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ţi este dramă;
Mă răsădesc să-ţi vindec rană,
Că-ţi sunt sămânţă de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ţi mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ţi sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ţi voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veşnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

Astăzi sunt dar mâine nu-s
Maine nu-s dar tot voi fi
Pe pământ sunt cu Isus
Mâine-n cer mă va primi.
Astăzi plâng dar mâine cânt
Astăzi îmi mai este greu
Astăzi plâng, sunt pe pământ
Mâine-i cânt lui Dumnezeu.

Astăzi mor, dar mâine vin
Vin spre soarele de sus
Şi de sunt aici străin
Mâine-n cer stau cu Isus.

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul de pe Pământ

Iubirea mea, tu eşti minunea
Ce-mi luminează-un Univers!
Mai bună-mi pare (astăzi) lumea
Eşti Armonie-n cânt şi-n vers.

Căci sunt îndrăgostit de tine,
Eşti trup şi suflet şi eşti gând.
Prin ochii mei pătrunzi în mine,
În ochii tăi eu mă scufund.

Porţi chip angelic de fecioară,
Ai trupul unui trandafir.
Sufletul tău este-o comoară,
Sunt mai bogat că un emir.

Când am plecat prin galaxie,
Cu destinaţia Pământ,
Nu bănuiam ce-are să fie,
Că nu voi mai putea să cânt.

Mi-a spus-o însuşi Creatorul
C-am să trăiesc câteva vieţi,
Până îmi voi găsi amorul,
Pe mine (oare) mă aştepţi?

"Nu tot ce zboară se mănâncă!"
Nici ce-i frumos este şi bun...
Tu eşti o lume într-o nucă.
Dacă te vreau, eu sunt nebun?

Cât e de importantă coaja?
Doar miezul trebuie să-l strâng.
Dacă te pierd, se pierde vraja
Şi-atunci degeaba-ncep să plâng..

Iar de va fi că înc-o dată
Să mă renasc pe-acest Pământ,
Nu tu vei fi cea vinovată
De toate relele ce sunt!

Tu eşti micuţa mea prinţesă,
Eu ştiu că vei rămâne vis!
Nu astă lume nu ne lasă...
Noi ne-ntâlnim în Paradis!

Ai fost şi vei rămâne încă
"Prietenul de pe Pământ"
Când eşti cu mine sunt o stâncă,
Când tu nu eşti devin mormânt.

Dar noi suntem o galaxie
De sentimente şi de dor!
Să te urăsc că eşti Femeie,
Să nu-l ascult pe Creator?

Deşi îmi pare crudă soarta,
Nu pot să fiu un răzvrătit!
Nu voi că eu să închid Poarta
Ce duce către Infinit!

Rămânem două emisfere,
Care îşi au propriul destin
Închis în trupuri efemere...
Tu mă aştepţi? Eu am să vin?

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!