Iubeşte-mă ca ploaia

agăţ de mine cerul cu-n braţ
pe-un munte bat sunete
cârlige atârnă drept mâini de inima mea
mă strânge-o gheată
strada trece fără mine
caut colţul după care m-am pierdut
cânt sunete mută de pe un portativ
dintr-un ieri de viaţă
am mai rămas doar cu-un strop de suflet

Ascultă! De mă vrei
caută-mă la prima bătaie de inimă
păsările nu mai vor să vină
am rămas fără cer
nu mai sunt decât o fântână secată
căreia îi este sete

iubeşte-mă ca ploaia

poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Ce ai făcut tu,
iubire?
Ai stors cuvântul
de ultima lui putere.
De ce îl laşi să moară
lăsând în urmă lacrimi?
Suntem simpli paşi de cuvinte,
simplă amintire.
Lumea a dispărut în tăcere.
Ele, cuvintele nu mai sunt.
Au rămas amintiri,
în sunete pe portativ,
gol de conţinut.
Inima plânge şi...
m-am pierdut pe mine
din cuvânt.
Mă caut în rătăcire
încercând să înşurubez becul
să luminez lumea.
Te caut pe tine
nu ştiu unde ascunsă
poate...
în cuvântul stors de putere.
Tăceri strigă în mine
rezonând cu imensitatea de dincolo.
Vino, tu, suflete drag!
Te aştept
în braţe de univers să dormi
liniştită...
la umbra viselor mele.

poezie de Viorel Muha (14 februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

pereţi întunecaţi
în patru colţuri, mă împart
cu palme ating ce nu pot vedea
caut în ei sunete trecute
cobor, căci au fost dărâmaţi
de privirile mele
caut orizonturi în praful rămas
degeaba mă zbat
a fost încăperea mea, numai a mea
în mine sunt pereţii mei
şi vreau să mă ating, pe mine
mâinile se întind în van
prin zbatere zadarnică, căutând
păiajenul din colţ uitat
uscat de vremea trecută
îmi amintesc ce nu sunt astăzi
ţesătura lui este peste ochii mei
o plasă veche, îmbătrânită
de pleoape strivită
lovesc pereţii mei
dar ei nu mai există
a rămas doar întunericul din mine
ce palidă lumină întinde
spre tunelul luminii albe

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre sunete

rătăcesc printre sunete cu diferite frecvenţe,
caut frecvenţa ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut şi vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
şi chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.

dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
şi cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvenţa
şi mă vei ocupa în întregime.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalogul

am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agăţat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăţi simţurile mele
am rămas vorbă nerostită şi-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere şi nu ofer decât decădere

tălpile mele nu-şi mai au rostul
paşii mei prin viaţă şi-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exişti nu vreau îndurare

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi lacrimile dor

Şi lacrimele dor,
Udă şi ce a mai rămas uscat,
Se transformă-n rouă pe buze
Cu un gust dulce-sărat.
Suflet crispat,
Anesteziat pe alocuri,
Nu mai ştie nici regula, nici jocul,
Ce a fost pus în scenă,
Mintea repetă voci, pe pilot automat.

Cioburi pe inimă, nu-ţi caut vină,
Înot după scuză în mintea confuză,
Spune-mi tu, pe drept sau nedrept,
Cine pe cine, acuză?

Mâinile îmi sunt reci, atingerea caldă,
Ochii caută orizontul, privirea e goală
Simt, dar e emoţie fără bătaie,
Mă dezbrac de trecut, ca norii de ploaie,
La nivel cu pământul, nici vântul nu te mai îndoaie.

Gândurile se deşiră în haos,
Limita-i mai sus de cer sau pân' la laos.
E zgomot incert, fără niciun adaos,
Mă bântuie liniştea în ţipătul stors,
de emoţii fără bătaie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii nu-şi mai vor părinţii

feţe crispate, deşertice dungi bătătorite
poartă umeri printre pomi uscaţi
în suflete
o mână prinde marginea lumii, caută vieţii
sprijin
din iubirea plecată a mai rămas doar un număr

nu striga munţilor, versuri fără cântec
păsările nopţii, hulpave, sorb inimi vânate
în ceasuri de noapte
în lăcaşul fără linişte, bat bolovanii pământul facerii
ei scot ţipete ciudate
amintirile tale şi-au bătut paşii până la mine

un cer fără aer ne sufocă gândurile laşe
lumini ciudate se sparg în idei sterile, nefecundate
nu trăim în normalul realităţii
un stârc îşi cară în spate povara existenţei
pe o câmpie fără iarbă

un miez de noapte rătăceşte, între ore, singuratic
nu ştie unde să se oprească
unii duc capătul sfârşitului, drept victorie
la bariera din gara fără peron nu mai opresc trenuri
aştept semnalul întoarcerii timpului înapoi
copii nu-şi mai vor părinţii

poezie de Viorel Muha (iulie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te juca cu tine!

îmi caut un chip
cine are unul fără el?
nimeni?
vreau să plec din-nlăuntrul meu
dar nu mai vreau să iau nimic cu mine

am lăsat o carte deschisă în urma mea
nu o citiţi
dacă-mi dai chipul acela
fără tine
să ştii că nu voi plătii chirie

am la mine acum un ban
nu este nici mic nici mare
este între toate
nu are nici greutate

am dat telefon către mine
ieri
şi mi-a răspuns cel de mâine
Ascultă!
Nu te juca cu roata timpului!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete portocalii

Sunete portocalii
danseaza razand in jurul meu.
Sunt sunete inverse, discontinue.
Sunt sunete portocalii.
Dispar, apar,
apoi dispar si reapar,
lovesc ciocanul si musca din urechea mea;
sunt ascutite la un cap,
la celalalt imi enerveaza simtul.
Rezist cat pot, si nu mai pot,
atat de mult incep sa le urasc.
Sunt coplesit de ritmul nealert,
am inceput sa rod din melodii,
ma bat cu toti peretii cap in cap,
si totul se invarte-n jurul meu.

Ridic privirea si ma-ncrunt ca mine
si ma desfat ca sunete portocalii nu sunt
ca sa-mi dezintegreze sentimentul,
sau ca sa-mi taie nicovala.

Decolorez portocaliul,
si il pictez cu incolor din apa,
intr-o furtuna de tonuri
as vrea sa picur ratiune,
si sa cultiv alte culori de surd,
ca sa ma fac-n ultima migrena,
sa nu ma simt pe mine.

Aceleasi sunete, portocalii si multe,
desi am reusit s-astup cu sunete sunetele,
si-am desfacut idei cu tirbusonul,
ca sa ma-mbat cu false sunete,
identice cu sunete portocalii.

poezie de Mădălin Vasilache
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treci prin mine

ca o amintire ce-ai rămas
când ai plecat uitând să-ţi iei
rămas bun mai sunt zile
şi unghere să te caut în lume
cu gânduri bune o să te adun
într-o carte fără foile rupte

treci prin mine ca visul dureros
oricum nu mai încapi în inimă
mi-ai ocupat tot corpul din cerul
poeziei scrisă cu stiloul atent

nu treci decât în noaptea albastră
cu zeii căzuţi în genunchi la pat
purtăm în noi gărgăunii tăi
vărsaţi în cupele cu şampanie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sunete

Muzica sorţii,
cioburi de sunete,
în angoasele nopţii,
clipociri de lumini,
în abisul cerului,
cu rezonanţe sidefii,
si valuri străvezii...
Mă joc,
în al dansului fior,
cu nuanţele clapetelor
unui pian de foc,

muzica,
unui nou început,
ce cântă,
cu ochii minţii,
macii sufletului,
aprinşi,
flori, ce-mi cern paşii,
printre noi constelaţii,
de iubiri,
cu sens si nonsens,

bizare rătăciri,
pe arcuşul inimii...
Cioburi de sunete,
vitraliile sufletului,
solfegii în eter,
pe-un portativ efemer,
încărcat cu mister,
suflul iubirii,
ecoul dăruirii...

... au rămas doar
sunete
sparte...
într-o muzică,
demult uitată...

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să mai fiu

nu rar bat clopotele în sunete
în munte
jalea răsună-n aramă de munte
gheara inimii simte
viaţa-i scurtă-n picuri şi-i trecătoare
mă doare
creanga vieţii mele-i ruptă-n vale
atarnă şi eu strig în disperare
vreau să mai fiu

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor
iar pisica nu mai trece pe lângă mine şi simt un dor
am devenit ţărână aruncată-n vânt rătăcitor
o melodie un... doi, un... doi, gimnastica şi dansul
dimineaţa vă înviorează, hai cu spor
uff... trebuie să mă scol, tu... te-ai trezit?
te iubesc, hai să ne jucăm, mai avem timp
întoarce-te şi pune aici, pe umăr, un picior

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa fără mine!

am lăsat un ceas să bată, secunda se scurge
ea urcă în sus, spre ne-viaţă
picături pe limbile pământului
de la răsărit spre apus, se revoltă
bat pământul cu pumnul-n cer şi strig!

nicicând nu pleacă zburând în şir, cerul
plin de ne-albastru iar eu să mă număr în cuvine nespuse
nu strigaţi la mine, nu eşti tu, norul din tine-ţi-nghite
alei pline cu zile
aruncă-mi eul, te vreau nu mă plânge

arătă-mi colţul lumii, îmi strigă peniţa
pentru ca să am un sărut din viaţă de suflet
nu ninge cu mine-n suspine
atinge-mă cu iarba vieţii
şi nu uita!
nu mă săruta fără ca să exist pentru tine!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete cunoscute

astăzi se reia de la capăt singurătatea adormită
care fugise
după ce-mi smulsese pielea

am rămas acoperită
în cuvinte cu margini rotunde sclipind către lună
cu o melancolie vopsită în roşu
într-o toamnă cu frunze neplecate
la o margine de cer

o răceală s-a lăsat împrejur
în timp ce cântecul de lebădă atârnă de suflet

existenţa se repetă pornind de la sfertul iluziei de întreg neatins
văzduhul între pauze e absent
sunete cunoscute încep dansul pe portativul singurătăţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

cad în mine încet
mă agăţ de vorbe ce spun
că sunt răni pe cer
şi nori...
pansamente pe suflete
vocea nu este a mea
ai luat-o tu...
m-ai confiscat
sunt gândurile tale acum
iar tu...
gândeşti cu mine
arătând imaginea mea
unde sunt?

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!