Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Şi nobleţea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neştire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaş şi crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Şi iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Şi o iartă doar cei care ştiu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Şi în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Şi cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi şi-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îţi piară
Necuprinsul şi dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărţi rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Şi cu inima arsă de dor.

poezie de Luiza-Adriana Grama (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj cu căderea lui Icar

După părerea lui Brueghel
când s-a prăbuşit Icar
era primăvară

un fermier îşi ara
pământul
întregul spectacol

al primăverii
era la lucru gâdilându-se
pe el însuşi

transpirând sub soarele
care topea
aripile de ceară

insignifiantă
dincolo de ţărm
neauzită

o plescăitură
acesta a fost
înnecul lui Icar.

NB. Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Peisaj cu căderea lui Icar"

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut teatru pentru că l-am adorat, l-am iubit, l-am iubit şi-l voi iubi peste mormânt; ca dovadă că l-am iubit este că l-am luat întotdeauna în serios; eu până acuma am starea de elev pe care am avut-o toată viaţa...

citat din emisiunea Profesioniştii... cu Eugenia Vodă de Radu Beligan
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de stele

A căzut un fulg de nea
Şi, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir şi să-l sărut.

Era gingaş, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Şi în lacrimă din stele.

N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Şi din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit ţărână.

Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său uşor
M-a făcut să mai aştept.

Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.

Dar în neştiinţa-mi crasă
L-am ucis şi l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.

poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anna, văduva lui Ivan (se întâlneşte cu Sonja la biserică): Te rogi pentru Ivan?
Sonja: Da. L-am iubit pe soţul tău, după cum ştii.
Anna: Aş vrea să-ţi dau nişte lucruri care i-au aparţinut.
Sonja: Ce drăguţ.
Anna: Eu am păstrat sabia şi ceasul lui de aur... Ţie îţi dau mustaţa lui.
Sonja: O s-o păstrez ca pe o comoară.
Anna: Şi nişte aţă. Ivan colecţiona aţe.
Sonja: Ştiu. E unul din motivele pentru care l-am iubit.
Anna: Înţeleg perfect, şi eu l-am iubit din acelaşi motiv.
Sonja: Mai ai ceva pentru mine?
Anna: M-am gândit să împărţim scrisorile lui. Vrei paginile pare sau pe cele impare?

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă

Mă iartă floare de cais
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit
Ce-n viaţă nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă...

Mă iartă, floare de cais,
Că eu mi-am trădat propriul vis,
Mi-am dat zborul pe-o frunză-n vânt,
Am dat sărutul pe-un cuvânt!

Mă iartă, soare, c-am iubit,
Ce-n viaţă, nu mi-a fost sortit,
Mi-am vândut sufletul pe-un mit,
Eu l-am iubit, el m-a hulit!

Mă iartă, mamă, n-am ştiut
Să pierd – şi totuşi, am pierdut;
Mi-am pus inima garanţie...
Sunt mai mult moartă decât vie!

Am vrut iubirea - un pocal
Plin doar cu apă de cristal,
Dar am primit un pahar plin
Numai cu lacrimi şi venin!

poezie de Leliana Rădulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cu scânduri

Lumea a devenit un vis bizar
Pentru cel care a avut îndrăzneala lui Icar
Cad lacrimi de foc peste aripile-i de şindrilă
Noroiul domneşte peste universul de cleştar
Poarta bisericii e mare, zăvorul greu sugrumă trandafirul roşu
Timpul se ascunde în morminte sub lespezi devenite trup
Moartea se prelinge încet pe ziduri
Neantul ţipă din cupolă

Îngerii se ascund sfioşi in păru-i
Acolo unde mâna sa îi omoară
Privi-vor iarăşi cerul
Din ochii nemişcati ai unei rândunele
Ghioceii, flori de măr, în temniţa din munte
În mintea unui zeu pribeag

poezie de Florin Constantin (februarie 2010)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sigiliu regal lăsat-a pe ceara topită zborul lui Icar!

aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit...

Sufletu-mi l-am rupt
odată cu amintirea ta..
te-am iubit şi-am încercat
să te uit,
ştiu...
clipa nu se mai întoarce,
trecutul se pierde
într-o densă ceaţă,
dar în lumea mea imaginară
mână în mână,
suntem doar noi doi
hoinărind
cu våntul împreună,
cuprinşi
de fiorul dragostei
ca un fluid adânc,
arzător,
făcând ravagii în
suflete la noi...
îţi văd ochii
scânteind ca
rasfrângerea unei
flăcări în apă,
citesc în ei
o mută duioşie,
dor, regret,
ceva între suferinţă
şi pasiune...
sunt imagini din trecut
doar de sufletu-mi
ştiut!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea poetului

Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de ziua mea

Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.

Au dat în floare multe pe pământ
şi-o simfonie de culori se ţese...
poemele-şi adună potrivit Cuvânt
când din seminţe planta iese, iese.

Şi păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
şi de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.

Veneam prin Mai şi eu pe lume
nebănuind câte m-aşteaptă...
de mic m-am toţ ţinut de glume
şi n-am prea mers pe-o cale dreaptă.

Dorinţa mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat uşor ;
nu spun căţi am azi pe cântar.

Mai lăcrimează nopţile de Mai
şi ştiu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi şi nori şi vânt de Bărăgan.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lordul Marke: L-am iubit ca pe un fiu? Sau doar l-am folosit greşit pentru a-mi atinge scopurile?

replică din filmul artistic Tristan şi Isolda
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icar

Cu-aceste aripi de hârtie
mă-nalţ
din dragoste pentru tine pământ
nu fug
de sus vreau să te cânt
nu plec
în cercuri zbor
ca un cocor

şi într-o zi
de toamnă timpurie
îţi voi cădea în vatră

ciocârlie
fierbinte
cântătoare
piatră.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt pajiştea viselor mele,
Cuvinte scrise cu raze în cerul de stele.

Mă înec în privirea ta, cum în cer,
Îngerii se pierd în zborul stingher.

Flori de albăstrele porţi în priviri,
Podoabă regală în mări de iubiri.

Sunt ţărmul ce ritmic îţi poartă
Iubirea şi dorul prin propria soartă.

Aş vrea-n buchetul iubirii cu dor,
Să fiu trăsnit de-al dragostei fior.

Să intru des în zborul inimii tale
Să-ţi aduc etern tornade de petale.

Ochii tăi să zburde printre stele
Cu aripi de îngeri prin aripile mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă jur, l-am iubit!

Mi-a îmbobocit palmele, mi-a ameţit pletele
În toate visările mi-a viscolit, bietele.
Cu toate femeile verii l-am logodit.
Ca pe un mire al lumii,
aşa l-am iubit.

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea,
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!